Doar in Bucuresti, in 2009, maidanezii au facut aproape zece mii de victime. Tot maidanezii au mai facut o mie de victime in Iasi, alta mie in Buzau, vreo sase mii in Pitesti, etc.

Nah, la o medie de o mie/ judet, in 2009, am avea peste 40.000 de victime ale maidanezilor, cu cele zece mii din Capitala, s-ar ajunge la 50.000 de victime.

Numarul total al cazurilor de infectare cu virusul gripal A/H1N1 este sub 7000.

Astazi, in toata tara, au fost patru noi cazuri de gripa noua. Nici nu vreau sa ma gandesc cate persoane au fost muscate de caini.

Cum sa caracterizam o tara care baga sute de milioane de Euro in scutul antiracheta si nu este in stare sa se protejeze de cainii maidanezi?

Poate ca pentru marea majoritate a vedea Europa este doar un plan de vacanta realizabil in orice clipa. Pentru mine insa, acum 3 ani, era ca un vis indepartat stampilat de cateva nume reprezentative: Budapesta, Viena, Paris, Barcelona, Milano, Andorra, etc. Din fericire, printr-o sansa pe care liceul mi-a oferit-o, am avut ocazia de a petrece cateva saptamani in acest Occident pe care il consideram salvarea nationala.

Imi amintesc ca eram la granita Romaniei cu Ungaria si fara sa ma pot stapani imi curgeau lacrimile (poate e prea sentimentala fraza, dar exact asa s-a intamplat). Nu stiu daca din cauza ca imi era teama de nou, nu stiu daca pentru ca deja mi se facuse dor de casa, sau pentru ca stiam ca nici macar nu am telefon sa imi pot suna parintii. Cert este ca plangeam ca un copil ce nu se putea stapani. Am ajuns in “lumea buna” si pe langa celebrele exclamatii de “wow” (desi poate nu era chiar ceva iesit din comun, mai ales ca prima vizita era in Budapesta unde am ramas uimiti de… Dunare) ne simteam deja altfel stiind ca suntem intr-o lume civilizata. Am fotografiat tot ce se putea, de la cladiri darapanate si fara pic de simt estetic pentru arhitectura, pana la taxiurile “bengoase”, cum obisnuiam noi sa le numim, in comparatiile cu Tico si Cielo de la noi din tara. Hotelul in care am fost cazati era si el dintre cele mai rafinate, avand conditii si ustensile pe care cu greu stiam sa le utilizam: vazusem cred pentru prima data un uscator in baie. Saptamanile s-au continuat cu vizite in orasele mentionate anterior, care pentru mine erau doar ilustratii de neimaginat ale unei lumi perfecte.

Ajunsesem sa cred ca acolo este aurul omenirii si ca in jurul pasilor pe care ii strabat se contureaza lumea perfecta pentru oricine. Hotelurile erau de vis, scolile aveau cantine cu mancare aproape la fel de buna ca cea gatita acasa, doar cu alte specialitati care gustau ciudat (carne de cangur?), aveau bar in liceu, sala de lectura, afara parcare pentru scutere si biciclete, dar si pentru masini. Strazile erau impecabil de curate si armonios amenajate, marcate piste de biciclete des utilizate (domnii in costum cu servita care mergeau pe bicicleta la serviciu ii priveam ca pe niste specimene “occidentale). Parca si supermarketurile lor erau mult mai prietenoase, desi se intampla sa nu inteleg nimic din ce vorbeau vanzatoarele, tot ma simteam bine sa stiu ca am de-a face cu o lume atat de bine cotata.

Ajunsa la corespondenta mea, mai ca era paradisul pe pamant. Aflasem ca sta la tara, si dezamagita initial, am descoperit un sat de vile mai ca in vise, cu piscine, parcari subterane, garaje pentru fiecare masina, mansarde bine amenajate, gradini si sere. Primisem camera cea mai frumoasa, doar ca ma incurcam in numarul lor de camere si bai disponibile. Ba mai mult, atat de straine imi erau toate aceste “bunatati”, incat sucul pe care mi l-au oferit la micul-dejun l-am considerat a fi stricat. Gustul lui era acrisor, iar el era foarte consistent (ma gandeam : “da astia Fanta sau Cola nu au?”. Ce suc la pliculete mi-or fi dat?) El era de fapt suc natural, stors din nu stiu ce fruct. Bucataria lor era cat apartamentul meu, iar sertarele de sus erau pline cu tot felul de dulciuri : napolitane, ciocolatele, chipsuri, dropsuri, bomboane, jeleuri, croisante, si tot ce isi poate dori cineva la primele ore ala diminetii. Totul parea a fi perfect, chiar si distractia de la Futuroscope sau calatoriile pe marginea marii. Baile in miez de noapte in ocean erau de vis, iar escapadele in cautarea unei discoteci si mancarea unei pizza pareau rupte din telenovele siropoase cu printi si printese. In Barcelona fiecare copac parea sa aiba o insemnatate, sa nu mai vorbim de Coasta de Azur a Frantei si cafenelele de fite din Milano.

Mi-am adus aminte de toate aceste minunatii si am realizat ca de fapt m-am nascut in locul potrivit. Dincolo de cele scrise si povestite mai sus, venirea in tara a fost o mare eliberare, iar ascultarea unui radio romanesc a fost ca un semn divin.
Puteti sa considerati ca de fapt este ipocrizie sa vrei sa traiesti in Romania, insa dincolo de o situatie financiara mai buna acele tari nu ne pot oferi nimic. Cel putin nu mie.

Ne-am obisnuit si format intr-o lume care, buna sau rea, ne apartine in intregime. Poate ca mancand in Franta melci scosi din ocean, iti vei dori o bucata de carne de porc proaspat taiat in ajun alaturi de toti cei dragi tie. Poate ca in loc de acel pahar de suc natural stors cu mare grija, iti vei aduce aminte de tine si nebunii din cartier atunci cand cumparati o sticla mare de Cola la 2 l si o savurati pe banca in fata blocului sau pe scarile din blocul vecin. Poate ca Dunarea din Budapesta inceteaza sa ti se mai para minunata si iti amintesti cu regret de clipele in care plecai cu caruta bunicilor, dis de dimineata sa faci o baie in Dunare si sa te intreci cu tovarasii tai la inot. Poate ca nici masina de lux cu care te vei plimba nu va compensa momentele in care ti s-a oprit Dacia in intersectie, iar apoi, aranjat la camasa, te-ai dus la un majorat si le-ai povestit ce minunatii a mai realizat masina ta. Poate ca nici eleganta televiziunilor de acolo nu te vor face sa ii uiti pe Diaconescu, Bahmuteanca si Capatos. Poate ca Sarkozy e mai putin interesant decat Basescu si ti se va face dor de valma din tara ta. Poate ca excursiile la munte nu au nimic interesant si stai si te gandesti la partia de la Ranca, Streaja sau Predeal si stii ca era o bucurie de neimaginat sa iti faci bagajele si sa te urci intr-un tren personal darapanat care sigur va avea si intarziere. Poate ca nici pizza aceea gustoasa din Milano nu va gusta ca acea pe care o mancai cand erai rupt de foame si impreuna cu cei cu care vedeai un film puneai mana pe telefon si comandai una.

Poate ca o vacanta acolo este minunata, poate cativa ani de trai sunt frumosi si ii apreciezi din plin, ba mai mult vii mandru si dornic de a implementa ce ai vazut acolo. Insa sunt sigura ca si tu vei realiza ca Occidentul este departe de a fi casa ta.

Fiti indulgenti, sunt totusi 7 ani diferenta.

Se iau doua masini cu motoare diesel de 2000 cc. BMW 120d (177 CP) si Audi A3 2.0 TDI (170 CP).

Lasam la o parte orice discutie despre design, confort, imagine, etc. Masinile au preturi aproximativ egale, la fel greutatea proprie si viteza maxima.

Se dau urmatoarele date tehnice:

Acceleratii:

BMW: 0-100 km/h – 8,2s | 0-120 km/h – 11,7s

Audi:  0-100 km/h – 8,6s | 0-120 km/h – 12,5s

Elasticitate:

BMW: 60-100 km/h (tr.IV/V) – 6,5/9,7s | 80-120 km/h (tr.V/VI) – 8,8/12,0s

Audi:  60-100 km/h (tr.IV/V) – 6,1/9,3s | 80-120 km/h (tr.V/VI) – 8,5/11,2s

Cine credeti ca ar castiga testul, in revistele auto, pe parte de motor? Revista Auto Motor si Sport a dat castigator BMW-ul. La fel a facut si un bun prieten, care mi-a povestit de motorul BMW de 177 CP care scoate cu o juma de secunda mai bine decat cel de pe Audi.

Eu as merge pe mana elasticitatii, prefer o masina mai rapida pe plaja 60-100 km/h si 80-120 km/h decat una mai rapida la acceleratie (plecarea de pe loc).

Parerea ta?

Uitati-va la masinile de mai jos, un BMW 335i Coupe si un Chevrolet Camaro LS. Ambele au in jur de 300 CP, performantele fiind aproximativ aceleasi. Si totusi BMW-ul este de doua ori mai scump.

S-a bagat atata marketing in noi ca in loc sa apreciem un motor simplu, ieftin, fiabil, cat mai usor de intretinut, care sa mearga cu benzina regular si la o turatie cat mai mica, astazi, apreciem un motor cat mai complicat, sa aiba compresor si vreo doua turbine, dubla supraalimentare, 5 supape/ cilindru, 10 curele, sa ocupe tot compartimentul motor, sa mearga cu cea mai scumpa benzina, cel mai scump ulei si sa-ti gaureasca contul bancar la fiecare revizie.
Si marketingul este atat de eficient incat, daca este sa dea faliment, ultimii vor da cei care iti vand masina la pret dublu.

1972 – inaugurarea sistemul hidroenergetic de la Portile de Fier I
1978 – inaugurarea sistemul hidroenergetic Portile de Fier II
1978 – la termocentrala Turceni, cea mai mare din Romania, avut loc punerea in functie a primului grup.
1972 – la termocentarala Rovinari a avut loc punerea in functie a primului grup.
1979 – a fost inaugurata M1, prima linie de metrou in Bucuresti.
1984 – are loc inaugurarea Canalul Dunare – Marea Neagra.

sunt doar o mica parte din realizarile regimului comunist intre anii 1969 – 1989 (20 de ani).
As vrea sa compar cu realizarile facute in cei 20 de ani care au trecut de la Revolutie. Mi-e ca nu prea am cu ce sa compar, si atunci, ma intreb, unde dracu’ s-au dus 78,1 miliarde euro, cat este datoria externa a Romaniei, facuta in aceasta perioada.

In lumea, astazi, datorita virusului A H1N1, s-au inregistrat aproximativ 100 de decese, tot astazi, s-au sinucis aproximativ 3000 de persoane.