Stiti de ce nu mai sunt copiii fericiti? Pentru ca nu mai stiu sa fie copii.

Cu exceptia celor doua injuraturi, melodia pune in lumina un mare adevar. Acela ca tehnologia va fi cuvantul care va defini toate generatiile de acum inainte.

Sunt multi care renunta sa scrie pe blog, pentru ca nu-i citeste nimeni, acum.

Mai jos, incerc sa va spun de ce este bine sa scrieti pe blog, indiferent de vizitatori.

Tata n-a avut blog. Tot ce stiu despre tineretea lui este din auzite, de la el sau de la altii. Atat, totul se rezuma la niste povesti.
Ma intreb, cum ar fi fost ca taica-miu sa fi avut blog. Sa stau eu, acum, si sa citesc ce scria el in urma cu 30-40 de ani. Una e sa-mi povesteasca acum, si alta e sa citesc ce a scris in urma cu 30 de ani, sub influenta starii de atunci. In tinerete a prins doua regimuri, cel al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej si cel al lui Ceausescu, cred ca ar fi avut ce povesti. Din pacate, pe atunci, nu exista nici libertatea si nici posibilitatea sa-ti lasi ideile online. Acum exista.

Tata lu’ fiu-meu, adica eu, are blog, adica asta. Fiu-meu are acum 7 ani, chiar mai putin, si nu este interesat de ce scriu pe blog. Insa, peste cativa ani, are posibilitatea sa citeasca aberatiile de acum ale lu’ tac-su.

Mi se pare interesant faptul ca fiu-meu are posibilitatea sa-l compare pe Iliescu, cel din cartea de istorie (parintele Revolutiei), cu Iliescu de pe blog (cel care a confiscat Revolutia), ori sa stie parerea mea despre lucruri (telefoane, masini, mancaruri) sau locuri (vacante, orase) cu care el se va intalni peste ani.

Treaba e ca m-am apucat cam tarziu sa scriu pe blog, unii au sansa sa-si scrie ideile de la o varsta mult mai frageda, din pacate, nu vor/stiu/pot sa o faca.

Nu numai la noi in Romania. Mai jos sunt imagini din scolile chinezesti.

Acum 6 ani stateam in alt bloc, intr-un cartier cotat bine, cu lume care stia ce inseamna respectul, iar noi aveam cam aceleasi varste, pentru ca apartamentele erau primite de parinti in functie de locul de munca, de varsta, de numarul de copii, etc.

Cum aratau blocurile acum 10 ani? Sau mai bine zis imprejurimile de langa blocuri. Erau peste tot gradini: 2 in fata blocului, care erau pline cu flori si pomi fructiferi, iar cele de mai incolo, langa locurile de parcare, erau gradini cu iarba verde, insa ingrijita si maturata de locuitorii blocului, cu borduri curate, fiecare avea un cornet atunci cand voia sa manance seminte. In fiecare seara ne jucam prinselea pe borduri, ziua ne scoteam paturile si le asezam pe iarba, jucandu-ne cu papusile, masinutele, sau preferam sa jucam fotbal, volei, lovind uneori cate o dacie prafuita din parcare, insa fara a fi certati pentru ca toti locuiam in acelasi bloc si toti aveam dacie sau oltcit.  Iarna faceam oameni de zapada sau legam banii cu o ata, iar cand cineva se apleca sa ii ia, trageam ata pana isi dadea seama ca e mare teapa.

Una peste alta, ideea este ca puteam face orice fara frica de  a fi raniti, de a cadea undeva sau de a ne face cineva rau. In acelasi timp parintii puteau sta linistiti la serviciu sau in casa facand curat si gatind.

Acum, cand am trecut prin fata blocurilor unde am copilarit, am vazut o mare schimbare: toate gradinile cu flori au fost inlocuite cu placi de beton, in fiecare parcare se afla cate un audi, bmw, sau o masina cu numar de Italia, nu am mai vazut niciun copil jucandu-se cu mingea, niciun vecin stand pe borduri, niciun geam deschis, niciun om pe balcon curios de ce fac ceilalti. Era pustiu! In plus, gradinile care candva erau ingrijite si acoperite, au ajuns acum sa fie chiar descoperite, existand oricand pericolul ca cineva sa cada pe acolo.

Mai ai curaj sa iti lasi copilul in fata blocului?

Un adolescent vine acasa la 5 dimineata. Tatal, agitat, il ia la intrebari.
Tanarul ii spune:
- Te rog sa ma intelegi, am avut parte de o partida nebuna de sex.
Tatal, mult mai linistit:
- Ei, baiete, in cazul asta hai sa-mi povestesti. Stai jos si hai sa bem o bere.
Tanarul :
- O bere a vrea, dar inca nu pot sa ma asez…

Senatorii au adoptat, marti, o initiativa legislativa potrivit careia cuantumul alocatiei de stat pentru copii va fi stabilit in functie de veniturile salariale ale familiilor, variind intre 25 si 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara.

Pana acum imi tot doream ca aceste alocatii sa fie in functie de venit. Ma gandeam la copiii defavorizati de la tara, ma gandeam uneori chiar si la mine in comparatie cu ceilalti copii care in loc de 3 lei la scoala, primeau 30 lei, si voiam sa am si eu mai mult. Acum insa nici nu vad scopul acestei legi. In primul rand, pentru ca nu este clar specificata: daca la tara o familie are 10 copii, fiecare din ei sa primeasca o alocatie mai mare decat familia care are un copil si este mai bogata? Tinand cont de mediul de la tara si de persoanele pe care le cunosc eu, sigur alocatiile ar ajunge sa fie investite in bautara. In al doilea rand, au dreptate si cei bogati sa se revolte: ei platesc impozite mai mari, ei ar trebui sa primeasca mai mult. Adica unii care muncesc 4 ore pe zi sa primeasca mai mult decat cei care muncesc 12 ore?

Noile alocatii ar trebui sa fie urmatoarele:

- 25 la sută din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii care provin din familiii cu venituri salariale mai mici de 1500 de lei,

- 20 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii din familiile cu venituri salariale intre 1.500 si 2.500 de lei,

- 15 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale intre 2.500 si 3.500 de lei,

- 10 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copii care provin din familiii cu venituri salariale intre 3.500 si 6.000 de lei,

- 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale de peste 6.000 de lei alocatia

Hmm, greu de crezut ca acesta va fi procentul. Pe mine m-a mintit Adrian Nastase acum multi ani ca voi avea alocatia peste 100 Ron, si tot la 40 Ron am ramas dupa ani buni. Asa ca inca o lege doar ca sa fie.

Sursa

Cel mai puternic baietel din lume are doar cinci ani si este roman. Performanta copilului a fost inscrisa in Guinness Book.

Sunt singurul care crede ca cei de la Guinness Book sunt idioti?

Cu parintele n-am nimic, e idiot, dar cei de la Cartea Recordurilor ce vor sa incurajeze?
Ii astept cu inca un record: primul copil de 6 ani care a reusit sa munceasca 12 ore intr-o mina, fara sa ia pauza.

Am scris mai demult un articol cu prieteni falsi, un articol pueril, intr-un moment in care consideram prietenia a fi cel mai important lucru. Acum cand il citesc ma apuca in acelasi timp si rasul si plansul, mi se pare atat sincer cat si idiot, simplu si fara sens.

Nu are prea mare importanta ce scrie in el, ci comentariile pe care le-am primit, despre care am mai vorbit aici. Majoritatea sunt de la adolescenti, zic eu ca pana in 15 ani dupa sinceritatea cu care isi povesteau intamplarile, insa este primul articol la care am adunat povesti. Fiecare si-a spus povestea, cum l-a mintit prietenul/prietena, cum o prietenie s-a transformat intr-o dragoste de durata si cum oamenii se despart din cauza orgoliilor. Revenind la varsta celor care au comentat, acesti copii au nevoie de intelegere si de afectiune, din moment ce au preferat sa isi povesteasca oful intr-un spatiu virtual. Eu vad lucrurile in felul urmator: parinti care aparent vad in internet un posibil dusman al copiilor lor, insa in acelasi timp ei ii imping sa stea cat mai mult timp acolo, sa ii creeze comunitati si sa capete nevoia de care duc lipsa.

Imi amintesc de mine si de marile mele “drame”. La 13 ani aveam impresia ca mi se intampla cele mai urate lucruri din lume, credeam in melodii si filme de dragoste, aveam impresia ca nimeni nu ma intelege, in momentul acela ma destainuiam unui jurnal (nu utilizam internetul pe atunci), aflam tot ce voiam despre cei din jur prin intermediul oracolelor. Parintilor mei, asa cum consideram si noi acum, li se pareau niste prostii suferintele mele si nu au incercat niciodata sa se coboare la nivelul meu, ca si cum ar intelege ca pentru mine era important, asa s-a creat oarecum ruptura in comunicare. Se pare ca si eu le-am preluat mentalitatea, din moment ce de fiecare data cand primeam un mail la acest articol in care o adolescenta povestea cum pentru ea e sfarsitul lumii ca prietena cea mai buna, careia ii povestea orice nu o mai baga in seama, ma bufnea rasul si ma gandeam ce probleme minore si prin cate mai are sa treaca.

Acum incerc sa iau in serios si sa ma gandesc ca nu numai ce traiesc eu acum e important, iar povestile celor mai mici decat mine sunt minore. Incerc sa ofer intelegere, pentru ca nu vreau ca ai mei copii sa se destainuie unui monitor, unui spatiu fals. Nu stiu daca e ceva mai rau decat sa ajungi sa nu iti cunosti copilul, sa nu stii ce nevoi are si sa ii oferi cu totul altceva decat si-ar dori.

Incerc sa imi amintesc care a fost prima mea simpatie. Cred ca un vecin din blocul alaturat, prin clasa 1. A voastra?

Ganditi-va ca tinerii, din filmuletul de mai jos, au avut niste drepturi, cica drepturile copiilor.
Stau si ma intreb, ce se va intampla peste cativa ani, cand copiii de acum, cu si mai multe drepturi, vor avea varsta celor din filmulet.

In tarile civilizate, s-au dat drepturi doar atunci cand a fost pus la punct un sistem, un sistem care sa-l beleasca pe cel ce deranjeaza alta persoana, nu conteaza ca aceea persoana este vecinul, postasul, gunoierul, barmanul sau profesorul, prima data ai obligatia sa nu-l deranjezi pe cel de langa tine, apoi ai si tu drepturi.

La noi s-a procedat invers, prima data s-au dat drepturile. Printre primii care si le-au insusit sunt cei din fiilmuletul de mai jos.
Daca profesoara din filmulet este luata la bataie, niciunul dintre tineri nu va face o zi de puscarie, cel mult vor fi mutati la un alt liceu, desi nu cred. Profesoara risca o bataie zdravana, tinerii nu prea risca nimic. Este motivul pentru care profesoara se lasa batjocorata.

Copilul meu este la gradinita, si are dreptul sa nu fie atins, nici macar cu un deget, de catre educatoare. Ok, este un lucru bun, aflu ce-a facut si acasa, daca este nevoie, mi-l ating eu.
Insa in grupa sunt 30 de copii, care stiu ca educatoarea n-are voie sa-i atinga. Va doresc multe, insa nu va doresc sa aveti grija de 30 de copii, timp de 8 ore, care stiu ca nu aveti cu ce sa-i pedepsiti. Ce le faceti, ii puneti la perete? Daaa, ei atat asteapta, sa fie smecherii grupei. Ii certati? Ok, merge la un copil, merge la doi, dar sunt 30, si printre ei sunt multi care nu dau doi bani pe cearta. Cu vorba buna? Merge tot asa, la unul sau la doi, pentru ca acasa nu sunt educati cu vorba buna.

Solutia? Educatoarea sa aiba dreptul sa refuze, la ea in grupa, anumiti copii. Deocamdata nu se poate, mai ales daca este un tiganus, refuza-l pe ala si sa vezi discriminare peste ochii ce-ti iei.

Problema este ca, acasa, 90% dintre copii sunt educati prin orice metoda, doar cu vorba buna nu, la gardinita, scoala sau licee, ei trebuiesc educati doar cu vorba buna, ca asa vor parintii, aceiasi parinti care acasa n-au fost in stare sa-si educe copii.

Rezultatul este mai jos: