Cum ascund oltenii semnul de oprirea interzisa

A trecut ceva timp de când noi, bloggerii craioveni, nu ne-am mai întâlnit. Blogatu ne trage de mânecă şi ne propune o întâlnire miercuri, 21 decembrie, ora 20:00, în No Limit Pub. Aşadar, dacă nu aveţi planuri de ski prin ţări străine sau nu mergeţi să mâncaţi şorici la bunici, ar fi frumos să veniţi. Invitaţia  este valabilă şi pentru twitterişti sau pentru cei care doar vor să bea o bere cu oameni faini.

Frumos ar fi să anunţăm cei care putem, ca să îi încurajăm şi pe alţii să vină. Eu una după astfel de criterii am răspuns invitaţiei de pe mail: “dacă mai vine lume, vin şi eu:d”. Aşa că putem confirma aici, pe twitter, facebook, mail etc.

Am participat, timp de trei zile, la organizarea Festivalului Studenţesc „Rock, Jazz, Folk” din Craiova. De fapt, am făcut voluntariatul împreună cu alţi şapte colegi de facultate şi ne-am ocupat de trupele care au venit să cânte la eveniment (a fost concurs în cadrul festivalului la care au participat formaţii din Cluj, Sibiu, Bucureşti, Galaţi, Braşov,Iaşi, Timişoara şi Craiova).

Recunosc că am pornit de la ideea că nu o să învăţ nimic din toată treaba asta, ba mai mult o să pierd timpul împărţind invitaţii şi comunicate de presă. Din fericire sau poate din foarte mult noroc, am reuşit să câştig enorm de mult pe latura umană. Am cunoscut în primul rând oameni faini. Veniţi din toate zonele ţării, cu vise, voce, talent, devotament. În prima seară de jazz am admirat cum vocile uimitoare ale echipelor din Cluj şi Sibiu au mişcat fiecare picior al celor prezenţi în sală. Vedeam cupluri care se îmbrăţişau doar pentru că melodia oferea iubire, sau tineri care se priveau doar pentru că era de admirat muzica bună. Au făcut colegele mele interviu cu Mugurel Vrabete, care a venit să cânte cu Basorelief. Un adevărat domn pe care îl poţi asculta oricât cum povesteşte. Cei de la Guilty Lemon (doi membri ai formaţiei fac parte din trupa lui Horia Brenciu) au cântat ca pentru marile spectacole ale Europei.

Un mic interviu cu Viţa de Vie

A doua seară, de rock şi folk, a făcut posibil un vis al multor craioveni sătui de house şi cluburi obosite de reduceri la vodkă. Au venit cei de la Viţa de Vie, care au arătat că muzica se simte. Mâini încordate pe microfon, chitări perfect acordate, tobe răsunătoare, spectacol venit dintre scenă spre public şi invers. Am reuşit, împreună cu Ana, colegă de facultate, să le luăm un interviu celor de la Viţa de Vie (îl citiţi aici dacă sunteţi curioşi). Nu interviul în sine contează, ci că, în autocarul în care le-am pus întrebările, în drum spre locul unde aveau să cânte, am lăsat impresia că nişte tinere de 20 de ani au formulări „bune şi drăguţe”. E o satisfacţie pe care poate nu o mai simţi în timp, după mulţi ani de meserie, dar care, la 20 de ani, îţi dă curaj că poţi fi altfel decât „cum te simţi?, câte formaţii cântă în seara asta?”.

A urmat apoi a treia seară, unde Mircea Vintilă a arătat ce înseamnă un om adevărat (vă vorbeam de latura umană la început). Pe mine pur şi simplu m-a cucerit modestia şi simplitatea unui cântăreţ a cărui trupă (Colibri) face să cânte, la unison, o sală întreagă. Iar la balcoane şi loje să vezi cum mâinile unor indivizi total diferiţi şi necunoscuţi, se unesc sub versurile aceloraşi sunete. Cei de la Luna Amară au punctat cu aceleaşi calităţi profesionale şi umane.

Atunci când „Jos pălăria” te face să te simţi important

Dar mulţumirea supremă cu care am rămas după acest festival este dată de prieteniile pe care le-am legat cu formaţiile care au fost în concurs. Pot să închid ochii şi să îmi amintesc că fiecare dintre concurenţi ne-a vorbit de condiţiile bune de cazare, de primirea călduroasă, de respectul lor în faţa muncii noastre, de publicul care a aplaudat, de efortul de a îi face să se simtă în Craiova ca acasă, sau să simtă că muzica lor e iubită aici. Şi zic eu că am reuşit să arătăm măcar că, dincolo de problemele de organizare, sonorizare, protocol etc, există oameni care ştiu să aprecieze un gest făcut cu zâmbetul pe buze. Şi, în ultima seară, în drum spre hotel, trupa din Braşov ne-a spus „Jos pălăria” pentru tot ce am reuşit să facem.

Au fost şi părţi rele, le citiţi în presa locală, am vrut să arăt şi 1% din ceea ce alţii nu au vrut să vadă.

P.S. Nu am dat numele formaţiilor din concurs pentru că mi se pare un mod prea simplist de a defini ce au însemnat ele în cadrul festivalului din Craiova. Dar sigur, pe viitor, vom avea multe de scris, de bine, despre ele.

Am o veste bună pentru craioveni. Am descoperit de ce Auchan ne-a desconsiderat atunci când s-a deschis mall-ul şi constructorii au lăsat macaralele de la vechea fabrica Electroputere, uşile au rămas netencuite şi mai ales, cafenelele s-au deschis în praful bormaşinilor din clădire/fabrică/mall.

Aspectul grotesc, cărămizile văruite, sfărămiţate, mallul fără tavan, podeaua folosită, muncitorii spiderman, molozul halelor încă nedescoperite, toate îşi au explicaţia în originea Auchanului.

1. Primul Auchan a fost deschis în 1961 într-o fabrică de textile din Roubaix. Aşadar, hypermarketul a revenit la origini în Craiova în 2011 prin transformarea în mall a unei fabrici de locomotive.
2. În Spania, Auchan se numeşte Alcampo, care face trimitere la câmp, şi mai exact la regiunea în care a fost construit primul hypermarket, cartierul Hauts-Champs. În România, dacă ţinem să fim naţionalişti, ar trebui să spunem „La câmp”. Asta s-ar potrivi mult mai bine pentru situaţia mallului Electroputere, la care trotuarele sunt doar porţiuni de pământ bătătorite.

Aşadar, aţi înţeles? Auchan a organizat strategic această deschidere prăfuită doar ca să se simtă ca în 1961. Şi unde altundeva îşi puteau permite asta decât în România, respectiv Craiova:D?

Craiova era singurul oras cu peste 250 de mii de locuitori din Romania care nu avea mall, pana ieri, cand a fost inaugurat mall-ul Electroputere Parc. Bine, doar o parte din el

Cel mai mare spatiu din mall il detine Auchan, care este acum cel mai mare hipermarket din Craiova. Mie mi-a placut ca este aerisit, ca ai de unde alege, ca are multe case (cred ca sunt peste 50) si are preturi mai mici decat la Real, Kaufland, Metro, Selgros si Billa.

În oraşul nostru (#Craiova) se întâmplă nişte lucruri aşa de amuzante, încât nu avem noi umor să râdem atâta. Mâine (17 noiembrie) trebuia să se deschidă vestitul nostru mall – deh, aşa e cu mândria oltenească – dar cu 48 de ore înainte primim anunţul că de fapt deschiderea se amână două zile. Între timp oraşul fusese împânzit de afişe cu data de 17 inscripţionată pe ele.

Unele companii îşi făcuseră strategia de combatere a concurenţei. Astfel, Kaufland, hypermarketul de lângă mall, s-a hotărât să facă mari reduceri pentru prima data de când e în Craiova. Aşa că astăzi oraşul a fost plin de promoteri care distribuiau oferta magazinului nemţesc. Din păcate, mall-ul nu se mai deschide mâine, astfel strategia Kauflandului este aproape degeaba.

Mâine o să avem oameni care vin la mall, deşi nu se deschide, şi oamenii care nu vin la Kaufland pentru că leagă reducerile de deschiderea care s-a amânat:d. Aşa devin investiţiile din Oltenia subiecte de bancuri.

Dragul meu coleg de la radio şi de la facultate îşi lansează astăzi, alături de un prieten, albumul de debut numit „Ultimul tău drum”. Băieţii au muncit mult şi merită să îi ascultaţi (versuri, muzică, înregistrări, totul e făcut de ei). Astfel, aveţi ocazia să îi vedeţi live astă-seară în No Limit Pub #Craiova (fostul Cave), de la ora 20:00. Biletul este 6 lei (4 lei bon de consumaţie).

Dacă tot am avut parte de teoria conspiraţiei (11.11.2011 , 11:11) trebuie să vă spun că trupa lor se numeşte „Casa de Conspiraţii”.  Are doi membri: Koleroo şi Sinistratu’ . Albumul este pe net, îl puteţi descărca de pe craiovaforum.ro.

Ne întâlnim la distracţie!

Cristian Ţopescu a deschis ieri ediţia de toamnă a „Întâlnirilor SpectActor” organizate în fiecare duminică de Teatrul Naţional din Craiova. O voce naţională – această sintagmă părea să îl caracterizeze pe marele comentator sportiv când a fost prezentat publicului craiovean din sala I.D. Sârbu.

Un banal monolog

A fost prima dată când l-am văzut la doar câţiva zeci de metri. Şi-a început discursul cu mâinile pe foile de notiţe, aşa avea să treacă mai repede prin monologul pe care îl pregătise. Un monolog care trebuia să vorbească despre sportul ca  fenomen cultural. Doar că, poate din comoditatea de a fi într-un oraş mic (Craiova e mică atunci când vorbim de astfel de întâlniri culturale), Cristian Ţopescu a uitat de tema propusă şi a transformat conferinţa într-un clişeu generalizat: fotbaliştii de astăzi vor doar sex, maşini şi femei, presa e vinovată de fulminantul avânt al unor non-valori, doppingul aduce performanţe, dar nu se încadrează în estetica fair-playului etc.

Am simţit cum alunecam uşor pe scaunele din sala de teatru. Discursul plictisitor şi plin de date despre fotbalişti mă plictisea îngrozitor şi nu găseam optimismul şi timbrul vocal al unei  voci care făcea „evenimentul sportiv mai mare decât era în realitate”, aşa cum a punctat moderatorul întâlnirii. Închideam ochii şi încercam să văd un alt Ţopescu care să vorbească despre viaţă ca despre fotbal şi despre fotbal ca despre viaţă. Dar nu am reuşit să mai prind decât o remarcă rasistă la adresa Bucureştiului „stau aproape de Piaţa Victoriei, dar  pe strada mea sunt numai coloraţi. După ora 9 nu mai am curaj să o las pe soţie să meargă la magazin”, a spus acesta. Banalităţile din discurs au fost numeroase: medicii şi profesorii nu sunt respectaţi. Învăţământul e de proastă calitate. Se făcea mai multă carte în epoca ceauşistă.  Copiii români sunt obezi.

Şi un dialog dezarmant

După aproximativ 30 de minute, comentatorul sportiv a încercat să dialogheze cu publicul – un public sărac, împărţit în organizatori, presă şi câţiva tineri de la jurnalism curioşi de experienţele profesionale ale lui Cristian Ţopescu. Restul craiovenilor nu au simţit chemarea la Întâlnirile SpectActor nici măcar când domeniul vizat era sportul, cu mult mai accesibil decât alte teme culturale care s-au dezbătut până acum. Nici unii fotbalişti din generaţia de aur a Craiovei care au promis că vin nu s-au făcut văzuţi. „E duminică. Poate sunt la biserică”, a glumit Ţopescu. Rigiditatea monologului a fost spartă de trei întrebări venite din spate, din partea unui domn la vreo 60 de ani, spontan şi cu o cămaşă albă în carouri: „De ce nu dau faliment companiile de muniţii şi armament?” a fost una din întrebările pe care nu le-a înţeles nimeni din sală. Nici invitatul nostru care a zâmbit încurcat, pentru prima dată sau poate nu, de absurditate. Domnul în cămaşă ne-a cerut să medităm asupra temei (chiar şi acum încerc – poate îi găsesc substraturile filozofice), ca mai apoi să zică ceva de traseism politic. Târziu însă, căci indignarea puţinilor din sală a făcut să se treacă la următoarele întrebări. Cristian Ţopescu a povestit, la fel de anost, câteva experienţe din perioada comunistă. Am râs, am revenit la starea de amorţire şi la sfârşit, teleghidaţi de un clişeu tipic încheierii unui discurs, am aplaudat mecanic.

În faţa Teatrului Naţional câţiva îşi arătau indignarea.  Ieri l-am văzut pe Ţopescu mai mic decât era. Poate pentru că a ignorat un public care avea aşteptări.

Astă-seară m-am bucurat să văd o transmisiune din Craiova cu Tudor Gheorghe pe Antena3 (apreciez rarele lui apariţii, mai ales că a avut dreptate când a precizat că nu există emisiuni în România la care el să poată apărea), aşa că vă anunţ de un nou eveniment în Craiova. Duminică, de la ora 11:00, la Teatrul Naţional, în sala Ion D. Sârbu, o să vină Cristian Ţopescu (fost comentator sportiv).

Prezenţa acestuia face parte dintr-un proiect al TNC numit “Întâlnirile SpectActor”. În ediţiile trecute, am fost încântată să îi ascult şi să îi văd pe Solomon Marcus, Gabriela Adameşteanu, Principele Radu al României, Andrei Marga, Dan Grigore. Duminică, tema dezbătută de Cristian Ţopescu va fi “Fair-play în viaţă şi sport”.

Să aveţi un weekend frumos!

Mi-am tot imaginat, de când am văzut animaţia Toy Story, că jucăriile pot schimba vieţi. În realitate nu am apucat niciodată să trăiesc sentimentul ăsta până aseară, când am aflat de campania “Schimb de jucării”.

La început poate părea o joacă de copiii sau o distracţie pentru oameni mari, dar de fapt este o acţiune umanitară prin care putem salva viaţa unui copil. Despre ce este vorba? Portalul zibo.ro organizează o campanie desfăşurată în perioada 3-15 octombrie în toată ţara prin care se vor strânge fonduri pentru un caz umanitar. Acţiunea a primit numele “Schimb de jucării”, fiind o campanie ce se bucură de implicarea lui Cabral.

Ce avem de făcut? Mai întâi, să vă povestesc cum se va desfăşura totul. Educatoarele de la diverse grădiniţe din ţară au posibilitatea să se înscrie pe portarul zibo.ro cu clasele de copiii, asumându-şi răspunderea ca în săptămâna 3-8 octombrie să organizeze în sălile de grădiniţă spectacole de teatru, muzică, desene, pictură, dans, poezie (vor opta pentru una din aceste categorii) care mai târziu vor fi expuse în Galeriile Real sau pe site. Programul este următorul:

Luni – expoziţie de desene cu tema “Iubesc Pământul”
Marţi – spectacole de muzică;
Miercuri – poezie şi teatru;
Joi – dans;
Începând de vineri, 7 octombrie şi până pe 15 octombrie, părinţii şi vizitatorii Galeriilor Real vor putea vizualiza desenele, având posibilitatea de a achiziţiona creaţiile copiilor în schimbul unei donaţii umanitare. Cei care nu pot ajunge în Real, au posibilitatea să doneze pe site, printr-un schimb de jucării mijlocit de portarul online. În schimbul unui SMS primiţi dreptul de a schimba o jucărie cu o altă persoană din ţară.

De unde a pornit ideea? În 2009, Sorin Gabriel Prială a fost copilul care s-a bucurat de rezultatele acestei acţiuni umanitare “Schimb de jucării”. Băieţelul din Satu Mare şi-a recăpătat graiul şi auzul, suma adunată din jucării şi desene depăşind 50.000 lei. Anul acesta, portarul zibo.ro relansează campania, dând şansa la viaţă unui alt copil.

Aşadar, să ne întâlnim cu bine în Galeriile Real şi să renunţăm măcar o dată la cumpărăturile inutile în schimbul ajutării unui copil. Până atunci, mă minunez în continuare de câte bucurii pot aduce jucăriile!