spuse pe bune, bine si apasat
19 Apr
Ştiu că este o întrebare la care toată lumea încearcă să răspundă sau ştie clar că are un răspuns. Mă contraziceam acum câteva zile cu un prieten pe această temă: el îmi spunea că oamenii simpli sunt vinovaţi de situaţia ţării noastre, eu susţineam că de fapt sistemul şi politicul fac imposibilă viaţa decentă în România.
Argumentele lui erau următoarele:
În principiu are dreptate. Nu trebuie să ne pierdem onoarea şi integritatea furând sau înşelând. Problema este că oamenii nu sunt aşa pentru că vor, ci pentru că nu au alternative. Cum putem să îi cerem unui primar din mediul rural să facă proiecte europene şi să acceseze fonduri pentru canalizare în sate, când el nu ştie să dea drumul la un PC. Cum putem să ne revoltăm pe românii care muncesc prea puţin, când au salariul minim pe economie 800 lei şi condiţiile de lucru sunt mizere? Am vrea ca agricultura să fie domeniul de bază al României, dar sistemul nu face nimic să atragă tinerii spre mediul rural şi să le ofere resurse puternice pentru asta. Cine să mai muncească pământul dacă din 10 case de la ţară, mai trăiesc doar 5 familii?
Eu aş avea curaj să fac pariu că dacă românii ar primi salariile din occident, dacă fiecare familie şi-ar permite un trai decent şi un concediu măcar o dată pe an, dacă statul nu şi-ar bate joc de comercianţii români, dacă am avea tot atâtea beneficii pe câte taxe avem, dacă la ţară s-ar alege primari competenţi, dacă tinerii ar fi ajutaţi cu locuri de muncă, nu s-ar mai ajunge să furăm, minţim, înşelăm. Nu suntem hoţi pentru că ne place, ci pentru că avem nevoie. De aceea îmi amintesc un scenariu în care un tânăr era ajutat să se angajeze pe un utilaj la autostradă şi i se promitea, că deşi are salariul mic, o să îşi scoată bani buni din furtul motorinei. Aşa se formează români hoţi şi săraci.
Până atunci să îl admirăm pe Valeriu Tabără cum declară convins că în România se munceşte prea puţin.
5 Feb
Din punctul meu de vedere, cea mai eficienta metoda de iesire din criza a Romaniei ar fi investitiile in tot ce inseamna CFR. Bine, investitii facute cu cap.
Toate miliardele de euro care se baga acum in constructia de autostrazi, telegondole, drumuri comunale, piscine, partii de schi, sali de sport si alte rahaturi le-as baga in insfrastructura CFR.
Avantaje:
- se poate produce totul in Romania. Locomotivele la Craiova, vagoanele la Arad, sinele de cale ferata la Calarasi etc. Deci crearea a zeci de mii de locuri de munca in productie.
- liniile de cale ferata exista, deci nu mai trebuie sa se bage bani in buzunarele smecherilor care detin terenuri ce vor fi expropriate.
- pe calea ferata viteza medie poate sa fie mare. Chinezii scot 350 km/h, noi ne putem multumi si cu 250 km/h. Cum ar fi sa ajungi cu trenul de la Timisoara la Constanta in 3 ore? Eu mi-as baga picioarele in ea de masina si as prefera sa merg cu trenul.
- pe calea ferata trenurile de marfa pot sa circule constant cu viteze la care Tir-urile nici macar nu viseaza.
- punerea la punct a transportului de marfuri pe calea ferata inseamna ca o parte din importurile de camioane, anvelope, uleiuri si combustibilil sa fie inlocuite cu exporturi de locomotive si vagoane moderne.
- trenurile consuma energie electrica produsa in Romania.
- avand in vedere ca aproape jumatate din productia de energie din Romania se face nuclear, hidro si eolian, inseamna ca transportul pe calea ferata este mai ecologic decat cel cu auto.
- daca o mare parte din transportul de marfuri si calatori se muta pe calea ferata, drumurile si autostrazile vor fi mai libere.
Dezavantaje:
- pur si simplu nu exista.
12 Jan
Am inteles si eu doua lucruri din toata treaba cu cresterea pretului la carburanti: unii se bucura de foarte multi bani de pe urma noastra, iar altii cred ca sunt interesanti vorbind despre cei care fac bani.
Nu sunt o specialista si nu as putea face calcule exacte sa estimez nesimtirea cresterii pretului carburnatilor. Ca mai apar niste specialisti pe la Realitatea tv cu un mar explicand a cata parte revine statului, a cata parte mogulilor si cat ar trebui sa fie pretul raportat la salariul minim, e alta treaba. La fel, de facut bani de pe urma lor.
O singura chestie nu o inteleg. De ce se plange asa toata lumea, cand romanii chiar au bani? Adica nu au bani pentru mancare, educatia copiilor, carti, investitii, afaceri, dar au bani sa se plimbe cu masina. Serios. Altfel, cum naiba sunt cozi de kilometri in oras? Ma intreb, unde merg si ce fac cei care zi de zi sunt in oras cu masinile? Atunci cand fac 30 de minute sa merg 3 km in oras. Cand apuc de 2 ori semaforul. Asta inseamna ca suntem muritori de foame?
Ma bucur de aceasta crestere. Poate vor incepe sa faca miscare. Sa mearga mai mult pe jos. Mai mult cu autobuzul. Nu e o necesitate sa vii in fiecare zi cu masina la serviciu, sa mergi in Real pentru o sticla de suc, sa iti platesti toate facturile mergand cu masina, sa iesi la suc cu masina, sa te plimbi cu masina, sa te duci in parc sau la tenis cu masina. Atata timp cat va fi o cerere uriasa de carburanti, e tot dreptul lor sa creasca pretul. E ca si cum eu as vinde lapte, toata lumea ar cumpara lapte, din ce in ce mai multi ar face prajituri cu lapte, mereu ar fi cozi, nu as mai face fata cererii de lapte. Atunci, ce as putea face decat sa ii cresc pretul?
Am fost afectata de cresterea pretului benzinei? Da. De aceea azi am mers pe jos. Si nu a fost rau. Maine voi merge pe jos. Si nu va fi rau. Abia cand voi avea nevoie de masina o voi folosi. Asta inseamna sa protestezi. Nu sa ai mereu plinul la masina, sa mergi oriunde cu masina, dar sa apari tipand ca nu iti convine pretul. Aaa, si eventual sa fii unul din smecherii cu x5 care merg cu 120 km/h prin oras.
E doar o criza de personalitate a romanilor. Pun pariu ca maine, la 18:00, Calea Bucuresti va fi la fel de aglomerata, enervanta si interminabila ca si pana acum. Cei care vor sa protesteze cu adevarat, sa renunte la comoditate si sa lase masina acasa. Dar asta tot nu va schimba nimic. Pana la urma, ori suntem romani suparati ori nu mai suntem?
12 Dec
Astazi am mers pe jos, prin cartier, si, privind la fetele oamenilor, mi-am dat seama ca asta este cel mai trist Decembrie din ultimii 20 de ani, iar Boc se poate lauda cu asta. Nu cu asta, asta sau asta.

12 Sep
Daaa, chiar acum, inainte sa intram in iarna, Boc se apuca sa faca promisiuni:

La fel au facut (Boc si Base) si la final de 2008 si 2009.
[sursa]
5 Aug
Basescu a fost aseara la TVR. N-am vazut emisiunea, da’ am citi aici declaratiile lui si observ c-a uitat ca referendumul pentru Parlamentul unicameral si scaderea numarului de parlamentari este motivul pentru care el a castigat alegerile.
Atata timp cat ii vede capabili in functiile lor pe alde Videanu, Boc, Berceanu si Vladescu, declaratiile lui Basescu despre economie, criza, datoria publica si banci intra in sfera derizoriului si degeaba se da mare doctor in economie, electoratul nu va uita de referendum, asa cum nu a uitat nici de cei 15.000 de specialisti ai taranistilor.
22 Jul
In fiecare luna, statul le ia 33% din salariu (impozite si CAS), 24% din pretul platit pentru fiecare produs (TVA), 50% din banii dati pe carburanti (accize), si mai platesc o multime de taxe. Este vorba de cei luati de fraieri de douazeci de ani incoace, adica cei care trebuie sa se sacrifice pentru reusita fiecarei reforme, cei pentru care s-au inventat taxe noi si cei carora li se da ultimatum in fiecare an. Daca privim Romania ca pe un mar, ei bine, ei sunt partea buna a marului, insa, din pacate, sunt din ce in ce mai putini.
De cati ani se ia spaga in spitale? De cati ani se ocupa tiganii cu camata? De cati ani se vand tigari de contrabanda in Romania? De cati ani se munceste la negru? De cati ani exista complexurile Europa si Dragonul Rosu? De cati ani isi fac de cap clanurile de tigani? De cati ani se merge cu nasu’ pe tren? De cati ani exista taxiurile pirat? De cati ani se aranjeaza examenele in Romania? De cati ani se da mita la vama? De cati ani se anuleaza datoriile companiilor de stat? De cati ani se aranjeaza licitatiile? De cati ani fac politicienii afaceri cu statul? De cati ani se fac angajari pe pile? De cati ani se face trafic de influenta? De douazeci de ani, nu? Ei bine, toti astia reprezinta partea stricata a marului. O parte pe care politicienii, fie ei PSD-isti, taranisti, PNL-isti sau PDL-isti, au protejat-o de douazeci de ani.
Nu trebuie sa fii vreun pui de Brucan ca sa-ti dai seama ca, pana nu bagi cutitul in partea stricata a marului ca sa-l cureti, marul/Romania n-are nicio sansa. Boc poate sa ia inca 50.000 de masuri anti-criza, daca sunt obligatii doar pentru partea buna a marului, asa cum au fost in ultimii 20 de ani, sunt degeaba.
3 Jun
[sursa]
23 May
Cele mai recente filme thriller ale anului 2010 lansate de CPG (Casa de Productie a Guvernului). Intrarea va fi gratuita: intra cine vrea, da’ scapa cine poate.


(thx Ake)