de aici

… ca a doua zi, la televizor, sa nu vina unu si sa manance rahat. De data asta e vorba de profesorul Mircea Radulian, directorul stiintific al Institutului National de Fizica a Pamantului, care vorbeste mult si nu spune nimic concret. Sa-mi spuneti ceva din ce zice dom’ profesor si nu stiati deja. Si atunci, daca nu stie CAND va fi cutremurul, de ce mai vine la televizor sa ne spuna ceva ce stim si noi?

P.S. Parca seamana putin cu Adrian Streinu-Cercel, nu? Or fi rude, ca si ala numai goange a avut in cap cu gripa noua.

Ieri s-a sarbatorit implinerea celor 32 de ani dupa cutremur. Cu totii am auzit despre cutremurul din ’77, unii chiar l-au simtit pe propria piele, cert e faptul ca imaginea sa este inca destul de vie printre cei afectati de acesta.

Se spune ca fiecare generatie traieste cel putin un cutremur, mai mic sau mai mare, din pacate acest lucru este chiar adevarat. Mi-a fost dat sa aud zilele astea despre cutremure, rezistente la seism, fara sa stiu ca se apropie data cand se implinesc 32 de ani de la tragicul eveniment. Nu am auzit pentru ca nu am fost prea interesat de trecut, dar mai ales pentru ca in partea ardealului de unde sunt eu acest cutremur nu s-a simtit atat de puternic.  Lasand scuza la o parte trebuie mentionat faptul ca trecand mai bine de 30 de ani de la eveniment, o revenire este inevitabila. Ca nu se va intampla azi, maine sau intr-un an nu se stie, cert e ca de acum se poate intampla oricand.

Problema e ca majoritatea oamenilor nu au habar nici macar unde e cel mai apropiat adapost subteran, de fapt chiar daca stiu unde este, tot de prisos e, pentru ca oricum nu au timp destul sa ajunga pana acolo. Majoritatea celor care nu au prins cutremurul sau erau prea mici ca sa stie ce e acela nu prea stiu ce sa faca in caz de cutremur, daca ma gandesc mai bine s-ar putea sa nu stie nici ce fel de sirena se aude in caz de cutremur.

Cateva lucruri interesante legate de arhitectura post ’77 ar fi ca majoritatea blocurilor sau cladirilor construite dupa aceasta data au fost realizate sa reziste la cutremure de pana la 8 grade pe scara Richter, desi acest lucru nu poate oferi o certitudine perfecta ca blocul nu va cadea.  Punctul de stres maxim al unui bloc de 10 etaje in caz de cutremur este situat la etajul 5, acesta find cel mai solicitat in caz de cutremur, iar cel mai sigur loc este situat evident la parter.

Pentru cei care nu stiau, gurvernul are emisa o hotarare de gurvern care spune ca un cutremur de magnitudinea de 7,2 grade revine odata la 32 de ani, prin acesta hotarare autoritatile au obligatia de a informa populatia cu privire la  starea cladirilor, gradul de risc si efectele negative ale cutremurelor. Autoritatile au de asemnea obligatia de a consolida eventualele cladiri care nu sunt capabile sa faca fata unui cutremur. Dar dupa cum se vede  data de 4 martie 2009 a trecut, cei 32 de ani s-au implinit dar pana acum informarea si studiile privind cladirile cam lipsesc.

Desi nu eram nascuta in acel an si nu pot percepe acest eveniment ca pe un sentiment trait, imi pot imagina ceea ce s-a intamplat atunci. De fapt, dupa o discutie la ora de fizica, ma intreb cat de afectati au fost oamenii, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Fizic am putut afla dupa wikipedia , insa nu si daunele morale ale celor care au trait acel cutremur.

Parintii mei au trecut lejer, fiind la 70 de km departare de Craiova, impactul nu a fost atat de puternic in acea zona, au simtit doar o mica zguduitura. In schimb, din cate am aflat astazi, Craiova, Bucuresti si Zimnicea au fost orasele cel mai grav afectate, pe raza lor propagandu-se acea vibratie, acea unda.

Declaratia soldatului Mircea Nemigean din Bucuresti:
„Eram santinela pe acoperisul unui important obiectiv militar; adica, deasupra etajului sapte. Noaptea era destul de luminoasa si de văzut, puteam vedea pana departe. Numai ca odată parca n-am mai simtit acoperisul sub picioare. M-am apucat insa bine de ceva si cu ochii numai primprejur, sa vad ce se intampla. Dar nu-mi puteam crede ochilor. Cat vedeam cu ochii, toate blocurile se clatinau. Si toate cladirile se inclinau de-o parte si de cealalta ca si copacii pe furtuna. Prima unda a fost pe verticala. Cateva fractiuni de secunda a parut sa inceteze, dar apoi a reinceput pe orizontala. Cerul a crapat brusc, de parcă statea sa se franga in doua. Am auzit detunaturi andepartate, apoi un zgomot infundat, care parca venea de peste tot; se auzea tot mai tare. Apoi a venit un vant puternic, de era sa ma azvarle jos. S-a dus, dar apoi s-a si intors inapoi, de data asta cu miros greu de ars. Si p-orma s-au stins toate luminile… pe cer era un urias arc de foc, ca si cum s-a produs un scurtcircuit in tot orasul… Si atunci am zis: «Gata, cred ca-i gata orasul!».

Curiozitatea mea este cate alte persoane au simtit asta si au trait acest sentiment si in ce maniera au abordat acest cutremur. Din cate am inteles, se preconizeaza in curand in cutremur, asa ca trebuie sa stiu ce am de facut in caz de urgenta. Cred ca  in primul rand sa nu ma panichez!