spuse pe blog

spuse pe bune, bine si apasat

Diferenţa dintre un rege şi un cioban

Diferenţa dintre un rege şi un cioban este dată şi de colindători:

Rege:

Cioban:

  • 0 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • La meteo, vreau să ajung la meteo

    Am updatat puţin în titlu melodia celor de la Vama Veche (“La radio“) cu gândul la visul american de pe tărâmul românesc: prezentator de meteo. Am rămas uimită astăzi să văd pe CNN o figură feminină îmbrăcată normal, fără decolteu, supraponderală, dar care prezenta VREMEA. Am aflat aşadar câte grade sunt în localităţile respective, când plouă, unde plouă, cum vor fi celelalte zile.

    Mai exact, una dintre funcţiile presei a fost îndeplinită. Tipa de la meteo m-a informat, fără să îmi dea dureri de cap sau să mă lase să ghicesc ce a vrut să spună. În România, fenomenul meteo a căpătat o altă dimensiune. Noi începem dimineaţa cu glumele, problemele lui Busu, continuăm cu asistentele emisiunilor matinale care se maimuţăresc aproape dezbrăcate, iar după-amiaza vine cu fotomodele ceva mai serioase, care nu glumesc, dar nici nu au habar de ce vorbesc. Am ajuns să mă întreb cum va fi vremea fix după ce văd meteo. Poate dacă sunt atentă la ilustraţie mă prind, dar din explicaţiile prezentatorilor şi showului pe care îl fac nu rămân cu nimic. Explicaţia nu e greu de găsit: aproape toate mondenităţile din ziua de astăzi s-au format la rubricile de meteo. La fel şi fetele de la pagina 5.

    Paradoxul este că facem totul pe dos. Tot pe CNN am văzut la ştiri cât de relaxaţi sunt prezentatorii şi reporterii de acolo. Glumesc, se exteriorizează, folosesc interjecţii, zâmbesc dacă se bâlbâie, te fac să te transpui în lumea de dincolo de  ecran. În schimb, rubrica de meteo te infomează cum va fi vremea şi atât. Aici, ştirile sunt sombre, parcă fiecare informaţie anunţă sfârşitul lumii. Dar ne destindem la o porţie de absurditate atunci când normalitatea ar trebui să existe.

    De curiozitate, voi de unde aflaţi cum va fi vremea?

  • 5 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Anomalii

    Cum să te simţi într-o ţară în care?

    • Portocalele sunt 2.5 lei, iar merele 3.5 lei?
    • Pulpele inferioare de pui sunt 7.5 lei, iar ciupercile 9 lei?
    • Ardeiul gras 11 lei, la aproape acelaşi preţ cu carnea de porc – 14 lei. Tot aici încadrăm şi brânza, care este mai scumpă ca şi carnea animalului care o produce.
    • Un kilogram de nuci este 40 lei.
    • Măslinele umplute cu gogoşar 13 lei mai ieftine decât cele simple, 15 lei?
    • Vinul 10 lei/litru mai ieftin decât un kilogram de struguri 13 lei.
    • Cartofii sunt 3 lei, faţă de anul trecut când erau 1 leu.
    • Ceapa 2.5 lei, iar anul trecut era 1.5 lei.
    • Morcovii 3 lei, spre deosebire de acum un an când erau 1 leu.
    • Un litru de ulei a ajuns la 7 lei, iar un kilogram de zahăr este 5 lei, aproape dublu faţă de anul trecut.
    • Salata 2.5 lei, anul trecut în timpul ăsta era 1 leu, iar ceapă o legătură la 1 leu, pe când acum un an erau trei legături la 1 leu.
    • Orezul e dublu la preţ, 6 lei vs 3 lei.

    Când merg în piaţă sau în Kaufland şi ajung la casă aproape de fiecare mă întreb: sigur nu e ceva greşit? Nu, doar că diferenţa dintre anul trecut şi anul ăsta e următoarea: preţul la alimente s-a dublat, iar salariile s-au înjumătăţit.Îşi mai are rost întrebarea cum să ne simţim în ţara asta?

  • 6 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Diferente sociale

    Am o prietena care sta la tara. Are 20 de ani. Acolo au nascut-o parintii ei, nu a fost intrebata daca ii place sau nu. Este o tipa blonda, inalta, cu ochii verzi, cum numai in filme pare sa existe asa fata. Scoala generala a facut-o la tara, unde, la examenul de capacitate a luat o nota buna ca sa poata veni la oras, la liceu. Dar nu a fost in postura de a isi decide propria soarta, pentru ca parintii nu au lasat-o sa vina la liceu. Trebuia sa munceasca.

    Astfel, zi de zi era pe camp cu oi, vaci, cai. Zi de zi trebuia sa mearga la prasit, cules, legat, stropit, etc. Zi de zi trebuia sa faca paine, sa spele, sa gateasca. Era obosita. Dar totusi seara isi facea timp cateva minute sa vina pe la noi, atunci cand eram in vacanta. Ne invidia povestile despre oras si i se parea cel mai frumos vis pe care il poate trai cineva. Noi ignoram si nu vedeam nimic deosebit in asta. Pentru ca le aveam pe toate. A trecut timpul si a ramas in acelasi sat. La fel de obosita si din ce in ce mai stearsa. Pielea mai arsa de soare, parul blond, auriu, se deshidratase de la sapunul de casa folosit, soarele arzator din mijlocul campului si lipsa de ingrijire.

    Nu am mai stiut de ea nimic 1 an. Imi mai spunea bunicul ca a intrebat de mine, dar nemaimergand in vacante la tara, am pierdut legatura. Acum insa stiu mai multe. Am vorbit cu ea la telefon. Am aflat ca s-a maritat si s-a mutat in alt sat. A nascut de curand, dar nu parea fericita. Vorbea in soapta. Mi-a povestit ca ii este cam frica de sotul gelos care nu o lasa sa vorbeasca cu nimeni la telefon. Are o sora pe care nu a mai vazut-o de cand a plecat de acasa. Parintii nu mai vorbesc cu ea. Soacra o pune sa duca mai mult decat poate. Avea o voce trista care ma face sa cred ca dreptatea nu e pamanteasca.

    De ce viata le ofera atat de mult unora, si atat de putin altora? De ce un om atat de bun, frumos si deosebit, are o soarta atat de grea? Oare cum e sa nu intri niciodata pe internet, sa nu stii ce inseamna liceu, sa nu iesi niciodata intr-un bar, sa nu ai acces la nicio carte, sa nu ai prieteni si familia sa nu iti vorbeasca, sa treci de la munca din nou la munca, sa fii batuta si certata, sa nu ai nicio speranta de viitor? Sa nu ai la ce sa visezi. Si mai ales sa constientizezi toate astea. Pentru ca ea le simte in fiecare zi.

    Aceasta este povestea unui om cu nesansa sociala. Diferenta a fost facuta de un loc, o familia si o cultura. Unii se nasc pentru a fi fericiti, iar altii pentru a suferi!

  • 1 Comentariu
  • Adaugat in: Vazute
  • As prefera de o mie de ori

    Daca ar fi sa aleg, as prefera de o mie de ori ca fiu-meu sa aiba talentul copilului din primul filmulet, decat forta celui din al doilea filmulet.
    Apropo, romanasul asta de 5 ani, care a intrat in Cartea Recordurilor, o sti sa rada?

    Talent

    Forta

  • 9 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Diferenta dintre biroul sefului si al subalternului

  • 4 Comentarii
  • Adaugat in: Funny
  • 1960 vs. 2010

  • 2 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Diferente minime

    Sa ne traiasca designerii din industria auto, ca-si “merita” pe deplin banii. Daca la partea de mecanica inteleg ca masinile sa se asemene, ca, nah, daca ceva merge bine, e pacat sa nu folosesti si tu, la partea de design nu pot intelege ce-i tine pe designeri sa scoata masini cu identitate proprie.

    In clasa compacta e jale, majoritatea modelelor, din punct de vedere al designului, mecanicii, suspensiei si pretului, incep sa fie comune. Singurele diferente sunt la reclame, fiecare incercand in felul ei sa te convinga ca te vei alege cu o masina unica.

  • 6 Comentarii
  • Adaugat in: Auto
  • Localizarea geografica

    Un domn distins se duce la un restaurant celebru din Paris impreuna cu prietena sa si comanda o sticla de Mouton Cadet 1928.
    Chelnerul se intoarce cu sticla, o desface si toarna o cantitate mica intr-un pahar pentru degustare. Clientul roteste vinul in pahar, il miroase, il degusta si-l pune pe masa, cu o bufnitura:
    - Acesta nu este Mouton Cadet 1928!
    Chelnerul il asigura ca este, se incinge o discutie si in curand se aduna inca douazeci de persoane in jurul mesei, inclusiv somelierul si managerul, incearcand sa convinga clientul ca vinul este Mouton Cadet 1928.
    La un moment dat cineva il intreaba pe distinsul client cum de stie ca nu este Mouton Cadet 1928.
    - Numele meu este Philippe de Rothschild, e via mea, sunt pivnitele mele si eu am facut vinul!
    Pana la urma, somelierul recunoaste ca a turnat Milon Clerc 1928.
    - N-am putut suporta gandul sa vand ultima noastra sticla de Mouton Cadet 1928. M-am gandit ca nu veti sesiza diferenta, Milon Clerc este in aceeasi regiune cu Mouton, se culeg strugurii in acelasi timp, se folosesc aceleasi utilaje, se zdrobesc strugurii in acelasi mod, iar vinul este imbuteliat in acelasi timp in sticle similare. Vinurile sunt aceleasi, cu exceptia unei diferente mici de localizare geografica.
    Rothschild cheama somelierul spre el si ii sopteşte discret:
    - Cand te intorci acasa in seara asta, roaga-ti prietena sa-si indeparteze lenjeria intima. Baga un deget intr-o gaurica, un alt deget in cealalta, apoi miroase ambele degete. Vei intelege ce mare diferenta face o mica distanta in localizarea geografica!

  • 1 Comentariu
  • Adaugat in: Funny
  • Franta vs Romania

  • 4 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Contact:

      contact@spuse.ro
    twitter



    Categorii

    blog de ras
    gazduire web

    Blogroll


    Top Comentatori


    Arhiva

    Statistici

    4 cititori Online