De ce sa nu inchei cu zambetul pe buze?

continuare de aici

Mel Gibson, actorul care m-a incantat in cele mai multe filme (Mad Max, Lethal Weapon, Air America, Forever Young, Maverick, Braveheart, etc), ei bine, divorteaza.
Mel Gibson si Robyn Moore s-au intalnit in 1979, Mel tocmai jucase in Mad Max, in 1980 s-au casatorit. Au facut 7 copii, sunt casatoriti de 28 de ani.

O stire care m-a intristat. S-au cunoscut cand nici unul dintre ei nu avea faima, si-au petrecut impreuna cele mai fericite momente din viata, au 7 copii, avere de 900 milioane si la 53 de ani vor un nou inceput.
Sa-mi trag palme de pot intelege.

[sursa]

Parintii nu mai sunt ceea ce ar trebui sa fie pentru copii: model. Parintii nu le mai ofera nicio conditie materiala si nici macar un zambet. Vorbim aici de parintii universali care au facut greseala de a se casatori fara a fi siguri ca asta isi doresc, sau oameni pe care timpul i-a transformat in adevarate fiare gata sa sfasie fiecare cuvant sau gest al partenerului.

Mame batute, tati beti, copii suferind in coltul de dupa soba al camerei. Adevarata povara cade pe umerii mamei care trebuie sa ia decizia “sa plec, sa nu plec”? “As mai sta pentru copii, e greu sa creasca fara tata, e greu sa aiba o familie destramata”.

Intr-adevar, foarte multi copii se pierd din cauza despartirii parintilor. La fel de adevarat este ca pe cei mai multi ii maturizeaza. Pentru asta ar trebui felicitati si apreciati toti cei care au demonstrat ca viata fara unul din parinti nu trebuie sa iti schimbe cursul vietii. Desi e greu, desi conditiile sunt mai putin bune, macar linistea sufleteasca si dorinta de a nu repeta greseala ar trebui sa domine.

As vrea sa bat la fiecare usa, la fiecare casa, sa opresc invazia de reprosuri, batai si certuri. As vrea sa merg la fiecare tanar sa il rog sa se mai gandeasca inca o data. Divortialitatea creste din ce in ce mai mult, iar copiii raman cu destule traume afective.

Uitandu-ma in jurul meu, realizez inca o data ca am o familie fericita. Cu bune si rele, si-au indeplinit misiunea de a fi fericiti si de a ne face fericiti. Iar asta e esential pentru orice familie.

Dupa un articol citit in Gds, mi-am pus si eu intrebarea DE CE femeile evita sa mai aiba copii? De ce in ultimul timp familiile se rezuma la un singur copil, de ce gasesc scuza ” nu am timp, nu am bani “.

 In primul rand, timpul este relativ, se creeaza si a libertatea de a se manevra. Iar ca problema banilor, nu inteleg de ce se merge pe premiza “trebuie sa ii ofer totul”. Nimeni nu are totul, nici eu nu am avut chit ca sunt unul sau doi copii la parinti. Unde este bucuria unei mame de a da dreptate unuia sau celuilalt, atunci cand cei prunci se bat? Unde este bucuria micutilor de a se certa pe ciocolata sau de a face o prostie si a da vina pe celalalt?

Nu stiu cum se creste un copil, dar in mod sigur m-as descurca.  Nu banii sau timpul sunt problema, ci societatea si noua generatie: frica de raspundere. Cum poti fi implinit daca nu ai greutati? Care este satisfactia sa traiesti emotia unei singure nunti a copilului tau, emotia unui singur nepot?

Oare femeile poarta mai mult aceasta vina, de nu a nu vrea copii sau nu mai multi de unul, sau si barbatii au aceleasi preferinte si puncte de vedere in ceea ce priveste ” o mare familie “.

Eu una, vreau ca ai mei copii sa aiba o copilarie cel putin la fel de reusita ca si a mea. Imi doresc doi copii care sa fie la fel de incapatanati ca si mine, si sa se bata la fel ca mine si frate-meo, sa sparga bibelouri si sa para doi ingerasi atunci cand ii cert, sa imparta acelasi patut pana cand cresc, unul sa tina cu mami iar altul cu tati.

Copii singuri la parinti sunt mai egoisti, egocentristi, indiferenti, rasfatati ca si restul copiilor neavand o copilarie adevarata. Daca statisticile sunt adevarate si in fiecare an numarul nou-nascutilor scade, inseamna ca generatia urmatoare va avea ghinionul de a deveni tipul oamenilor:”eu pentru mine”.

Ce pot spune despre cresterea divorturilor? In mod sigur sunt atat bune cat si rele. Inainte de casnicie, trebuie asumate anumite responsabilitati. Este normal ca dupa trecerea anilor sa se schimbe si mentalitatea cat si obiceiurile, dar asta nu trebuie sa duca la banal si la la obisnuinta, ci la intelegere si acceptare. Totul sta in mana celuilalt, daca este capabil sau nu sa il inteleaga pe cel de langa el, fara a incerca sa il schimbe.

De ce cresteste numarul divorturilor? Pentru ca totul se face in graba cu dezinteres, traim cu gandul la banii de nunta, pentru ca schimbarea de la parinte la sot necesita acomodare, pentru ca  certurile  nu sunt folosite in scopul de a descoperi, si accentueaza gandul “oare am facut bine?”.

Sunt de acord cu divorturile doar in cazul in care exista alcool, bataie si violenta. In rest consider ca mereu exista ” o a doua sansa”.