In clasa I am inceput cu o felicitari pentru mamici. Era 8 martie si inainte cu cateva zile ne fotografiam cu un panou cu ghiocei in spate, 2 codite legate la spate si un mesaj scris pe felicitare. Trebuia sa fie o surpriza, dar cum in majoritatea cazurilor mamele se ocupa de bugetul familiei, reusisem sa stric bucuria prin banii pe care ii cerusem pentru poza. O poza care a ajuns pe un raft.

In clasa a II-a era ziua copilului si doamna invatatoare a vrut sa facem ceva deosebit. Am iesit intr-o livada din apropiere scolii si am inceput sa pictam. Unii mai talentati, altii mai putin, eu cred ca ma incadram in categoria celor care se ocupau ca paharele cu apa sa fie pline, culorile sa nu se verse, pensulele sa fie sterse bine. Astfel capatam un super desen de la colega mea care stia mai bine ca mine sa picteze. Bineinteles ca acasa toti ma vedeau ca un mic Picasso, fiind de fapt plansele altora. Acum au ajuns pe un raft.

In clasele mai mari deja ma apucasem de scris. Cum la romana eram considerata o buna comprehensibila a textelor ce le studiam, am fost trimisa la diverse concursuri de interpretare literara, unde, printr-o compunere despre mine si frate-meu scrisacu atentia cuvenita, litere cu litera, am aparut intr-o carte cu texte literare. Ce mandrie la momentul acela si cu cat devotament pastram acea carte. Acum era pe un raft.

Prima dragoste. Primele scrisori trimise unui baiat. Obisnuiam cand eram mica sa trimit scrisori si prima data am inceput cu o prietena de la tara care era din alt oras. Scrisoare dupa scrisoare, mai frumos impaturita si mai atent pictata cu noi cuvinte. Apoi a urmat prima scrisoare de dragoste la sute de kilometri distanta. Emotii. Teama. Poze si floricele puse in fiecare scrisoare. Le-am pastrat. Le-am pus pe acelasi raft.

De multe ori am trecut pe langa raft fara sa observ nimic, am vazut si felicitarea, si cartea si desenele, plus multe alte amintiri adunate, depozitate si uitate. Le-am mai mutat sa sterg praful, dar mereu am trecut peste ele ca si cand ar fi fost niste chitante ce trebuiesc pastrate pentru dovada platii. Am depozitat pana si lucrarile de control din I-VIII. Un teanc mare care de fiecare data ma incurca, impreuna cu carnetele de note pe care le ignoram stiind ca tin de trecut.

Desi uitate, nu am aruncat nimic din tot ce am adunat din clasa I pana acum. Caiete, carti, reviste, desene, mesaje, scrisori, pixuri cu semnificatii, carioci, pahare impletite, sapunuri facute cosulete. Desi nearuncate, m-au chemat de multe ori sa le recitesc. Au chemat fetita care avea timp sa croiasca haine pentru papusi, au chemat adolescenta care scria cu pix rosu scrisorile de dragoste, au chemat eleva care scria si muncea la fiecare rand asternut in caiet. Astazi le-am raspuns. Fiecare obiect de pe raftul atat exterior, dar mai ales interior din trecut ne va chema si striga pana cand vom avea grija sa ne amintim de ceea ce am fost.

Si nu pot fi mai bucuroasa de atat atunci cand stiu ca amintirile de pe raft vor deveni oglinda mea in ochii copiilor mei. Iar voi, dragi cititori, ce amintiri ati depozitat pentru actualii sau viitorii vostri spiridusi?

Românii care vor trece prin Piaţa Constituţiei pot afla de pe aceste panouri că în România sunt 18.300 de biserici şi doar 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale.

“În România, în ultimii 15 ani, s-a inaugurat câte o biserica nouă la fiecare două zile, nota de plată fiind achitată, într-o măsură semnificativă, de bugetul de stat sau de către bugetele locale. În România, în aceeaşi perioadă, din cauza unui buget insuficient alocat Ministerului Educaţiei, s-au desfiinţat peste 21.000 de unităţi de învăţămînt – echivalent cu dispariţia a patru şcoli în fiecare zi a fiecărui an!”, se arată într-un comunicat la ASUR. Sursa

Mie imi e greu numai sa imi imaginez ce inseamna 18.300 de biserici in comparatie cu 425 de spitale. Desi daca ma gandesc in Craiova sunt vreo 15 cartiere. Fiecare cartier are cel putin cate o biserica, as putea sa zic chiar cate 2. Daca inainte erau bisericute frumos pictate si decorate, unde te simteai ca intr-un lacas de cult, acum fiecare biserica a devenit un palat. Un palat care are subs0l, are etaj, multe biserici au ramas nepictate pe dinauntru, tot ce conteaza insa e imensitatea. Daca ne gandim la toate orasele din Romania, plus comunele si satele din fiecare judet, parca 18300 incepe sa fie un numar calculabil.

Ce ne ofera o biserica? O slujba, un botez, o nunta, o inmormantare. Cat platim pentru fiecare? Ca sa fii botezat ai nevoie de bani, la fel de nunta si de mort. Dar nici la slujba nu e asa simplu. Vrei sa fii spovedit, platesti. Vrei sa ti se citeasca pentru morti si sa dai parastas, platesti. Dai si un acatist, platesti. Faci pomana, platesti. Te casatoresti, platesti. Sa nu mai vorbim de manastirile din Moldova unde platesti sa le vizitezi, platesti sa le fotografiezi plus afacerile cu suveniruri din biserica. Asta mi se pare culmea culmilor. Sa platesti pentru ceva sfintit, sa platesti pentru sfintenie. Sa stea credinta intr-un lantisor care de care mai atractiv. Sa stea credinta intr-o bratara de diverse marimi.

1 spital la 43 de biserici. Preoti, tarcovnici, calugari, maicute pentru 18300 de biserici.  Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne gandim cum ar arata Romania cu un numar mai mare de scoli si spitale decat numarul bisericilor?

De cand eram mica, am tot auzit din gura lui taica-meu proverbul asta, incat in primii ani de scoala mi-l repetam ori de cate ori eram certata ca nu invatasem “Ce te legeni”. Nici tabla inmultirii nu mi-o insusisem prea repede, dar nu faceam doi pasi in casa ca o voce ma intreba din senin “9×6″ sa verifice daca am mai repetat. Ma prinsesem insa ca mereu ma intreaba din cea cu 9 si asa ajunsesem sa raspund perfect oricarei intrebari.

Cu timpul am ajuns in generala si am inceput sa fiu motivata cu tot felul de chestii: ba ca daca iau premiul I imi cumpara bicicleta, aceeasi motivatie care a tinut la frate-meu, ba ca ma trimit la mare cu prietenii, nici gand cand venea vara, ori ca primesc cine stie ce haine. Am crezut cu sfintenie proverbul si in primul an de liceu, in anii urmatori am lasat-o mai moale nefiind prea multa exigenta, iar in anul terminal de liceu am izbucnit. M-am trezit ca nu mai credeam proverbul.

Inainte cu cateva luni de bac, taica-meu incerca sa imi reaminteasca ce imi spusese inca din clasa 1. Si asa am pornit o discutie contradictorie. Incercam sa ii explic ca toti cei pe care ii vede el cu bmwuri pe strada sunt tigani fara nici macar 4 clase, sunt smecheri cu o afacere probabil ilegala, sau inceputa cu spaga, incercam sa ii arat politicieni care nu stiu sa conjuge un verb si au ajuns primari, fata presedintelui care nu poate sa faca pluralul unor substantive, mare vedeta care zice testuri in loc de teste. Si atunci, ce naiba de proverb tampit mai e si asta “Ai carte, ai parte”? Parte de ce? De munca? De stat si muncit pentru cateva sute de lei cu care nu iti poti plati intretinerea? Oameni cu facultati care lucreaza ca soferi pe taxi? Studii superioare pentru muncitori necalificati?

Si mi-am dat seama dintr-o data, dupa toata cearta asta, ca pana la urma proverbul asta e adevarat. Chiar daca stiu ca poate nu o sa am niciodata o casa cu o gradina mare si un hamac in care sa adorm cu o carte in brate, si nici o masina de familie cu 7 locuri, sunt convinsa ca tot ce am invatat pana acum ma face superioara celor cu bmwuri si cu afaceri pe malul marii. Sunt convinsa ca discutiile cu oamenii inteligenti din jurul meu sunt cu multe peste discutiile dintre vedete pe scena inselaciunii. Vreau sa cred ca in cativa ani, sau zeci de ani, si sute daca vom mai apuca, la puterea tarii vor fi tineri care cred in acest proverb, care stiu ca numai invatand si asimiland pot dobandi putere.

Sunt convinsa ca orice om cu carte are parte de tot ce poate fi mai spectaculos pe lumea asta, incepand de la informatie, pana la sentimentul cunoasterii si al iubirii de frumos. Timpul trece, faima, masinile si banii se duc, dar oamenii deosebiti raman. De aceea eu zic sa incepem sa credem cu totii in el.

In fiecare zi vad o stire legata de noua lege a invatamantului. In fiecare zi ascult la scoala cate o parere avizata despre ce inseamna aceasta schimbare. In fiecare zi ma gandesc tot mai serios la viitorul meu si ma tem de imposibilitatea de a ma realiza, sau cel putin ma tem de imposibilitatea copiilor mei de a face performanta in invatamantul romanesc.

In fiecare zi sunt dezbateri, greve, discutii, insa devenim tot mai pasivi si mai nepasatori la deciziile luate de oameni fara abilitati de guvernare, dar care totusi ne hotarasc soarta. Am devenit parca obisnuiti cu tot ceea ce se intampla ilegal in scoli, licee, universitati, si trecem cu ochii inchisi. E normal , am justifica orice neregula pe care am observa-o. Pentru ca si eu si tu facem acelasi lucru: trisam.

Iar ca o paralela intre invatamantul din 1978 si cel din 2010 am ales foaia matricola a tatalui meu, si foaia mea, desi pe coloana clasei a XII-a nu este nimic completat pentru ca este anul in care activez eu ca eleva:

Aceasta este foaia tatalui meu. Cred ca ar trebui sa va spun cateva lucruri despre el. Desi dintr-o prostie proprie a ales sa nu faca o facultate, fiind la vremea aceea condus de dorinta de a isi intemeia o familie si de a obtine niste bani pentru un apartament si o masina, ii placeau mult matematica si desenul tehnic. In plus, ii placea sportul si mult timp a jucat fotbal (de observat ca nici macar la sport nu se dadea 10 pe linie). Desi dupa cum se observa pe diploma, la matematica a avut printre cele mai mari medii, (8, 7, 7, 8 + sutimile de rigoare), spun cele mai mari si insir medii de 7 si de 8. Cu ce a ramas din liceu? Stie aproape (si nu exagerez) orice formula din matematica (fara sa facem referire la matematici speciale) si nu cred sa fi existat vreo problema sa nu fi stiut sa mi-o rezolve.  Inca se mai distreaza cu frate-meu, student la Academia Tehnica Militara unde face matematica in prostie, plus 4 ani ai lui de matematica in liceu, insa tot nu reuseste sa stie atatea formule cate stie taica-meu. Dar foaia lui matricola cuprinde medii mici (asa le numim noi acum), avand o medie generala a liceului de 7, 20.

Pe de cealalta parte, apar eu si fisa mea matricola. Anul 2010.

Nu, nu sunt eleva la tara sa am note mari pe branza si pe lapte, ci sunt eleva intr-un colegiu renumit din Craiova. Cam multe medii de 10 spre deosebire de foaia tatalui meu, nu? Matematica: 9,50 si 10. Cat mai stiu? Lucrurile de bun simt: tabla inmultirii, delta si ecuatia de gradul 1 si 2. Poate si putina geometrie (asa ma incurajez eu, crezand ca asta inseamna bunul-simt legat de matematica). Fizica? Stiu doar ca luam note pe referate, iar doamna profesoara era o tanti batranica, gata sa iasa la pensie, care se enerva cand jucam avioane in ora ei. Diferentele sunt clare, atat de cunostinte, cat si de medii. Totul este invers proportional.

Si atunci ma intreb, de ce ne cere societatea asta diplome si medii mari? Ultima medie la Jurnalism in Craiova anul trecut a fost de 9,70 la buget. Trebuie sa iau la toate materiile pentru bac peste 9, 50. Cam greu tinand cont ca foaia de mai sus nu reflecta realitatea, iar bacul se apropie cu pasi repezi si cunostintele sunt din ce in ce mai vagi.

Oare cat la suta reflecta realitatea aceste note si oare cat la suta suntem noi constienti ca nu valoram nici pe departe cat indica notele? Si ma intristez gandindu-ma ca va fi din ce in ce mai rau, iar societatea va fi o nascatoare de diplome si note mari, iar facultatilor vor fi maternitatile care primesc doar copiii cu multe kilograme de diplome. Pacat. Pacat ca invatamantul vrea sa ne uniformizeze si sa devenim doar niste prosti cu diplome.

Basescu are dreptate cand declara urmatorul lucru: “Scoala romaneasca scoate tampiti”. Altfel nu putem explica cum inteligenta lui fiica scrie “sa-ntamplat” in loc de “s-a-ntamplat”, dar inteleg ca utilizarea cratimei da batai de cap. Are curajul sa declare urmatoarele:

Nu stiu cum indrazneste sa vorbeasca despre realitate si despre abordarea depolitizata, despre testele europene si analize ale sistemului de invatamant. Nu stiu daca mai este vreo tara europeana care sa reuseasca, in ciuda proastelor conditii si a guvernarii atat de infecte, sa faca performante si sa scoata de pe bancile scolii elevi care sunt cautati de acel Occident despre care spune presedintele nostru ca este mai bine pregatit. Vreti performante? Bagati-ne macar caldura in scoli, sa nu trebuiasca sa suflam in degetele reci in timp ce scriem, sa nu fim nevoiti sa inhalam praful care ne provoaca lacrimi si tuse, sa nu existe copii care sa mearga zeci de kilometri pe jos in cautarea scolii pierdute, ca apoi sa mearga la cules de porumb si taiat coceni. Vorbim de o Romania a unui om care traieste in ea, nu dincolo de ea cum traiesc toti politicienii.

Ii raspunzi cu o moneda mai mare.

Nu numai la noi in Romania. Mai jos sunt imagini din scolile chinezesti.

Noi, poporul roman, avem probabil in sange aceasta calitate de a fi manipulati. In orice!

Ma gandesc la vremurile cand stateam la tara la bunici si se apropiau alegerile. Desi aveam doar cativa ani de fiecare data cantam “Ole, ole, ole, Ceasescu nu mai e”! Eram influentata de ceea ce vedeam in jurul meu. Pe langa asta, imi aduc aminte de momentele in care toti de la tara erau nebuni dupa Iliescu, si se indemnau sa mearga sa il voteze. Desi a trecut ceva timp de atunci, vad aceeasi oameni care il rostesc pe buze pe Iliescu ca si cum el ar fi salvatorul poporului roman. Vad acelasi bunic care desi in mandatele lui Iliescu nu a primit mai mult de 10 lei la pensie, ma suna acum mandru sa imi spuna ca tot satul il voteaza pe Geoana. Cand l-am intrebat de ce, a zis: pentru Iliescu. Acest Iliescu care i-a incantat ori de cate ori a vorbit la televizor, acest Iliescu care mai apare din cand in cand si toate televiziune fac rating cu el, mai ales din mediul rural.

Acelasi eveniment a fost si cu Nastase. Desi Basescu a fost cel care a castigat alegerile, fiind cea mai buna optiune in acel moment, cea mai rea in prezent, multi il regreta pe Nastase. Cum poti tu ca popor sa regreti un om care are dosare penale pentru furt, un om ai carui copii studiaza in strainate, iar scolile copilului tau sunt reci si lipsite de recunostinta. Este de ajuns sa apara Nastase o data pe ecran si sa spuna ce schimbari ar fi facut el ca toti incep sa il regrete.

Va iesi Geoana? Faceti pariu ca in 5 ani romanii nostri vor spune ca daca iesea Basescu presedinte tara era pe locul 2 in Europa, dupa Germania?

Lasand politica la o parte, observ aceasta manipulare si in jurul meu. Este de ajuns sa spuna cineva influent o mare porcarie pentru ca apoi ea sa fie reprodusa de prostia romanului nostru. Spune Mircea Badea ceva? Chit ca este o mare porcarie, a doua zi jumatate din bloguri reproduc fraza lui fara a o gandi, a o analiza, a o cerceta. Scrie Bendeac ceva? Vezi pe twitter sute de nemaipomenite si impresionante aprecieri. La serviciu la taica-meu, la intrare in fabrica le-a fost afisat mesajul inainte de alegeri “Daca vreti sa va fie mai bine, votati PD-L”. A fost de ajuns ca jumatate din inteprindere sa voteze pentru a le fi mai bine. Dar pana acum nu a fost tot PD-L si nu le-a fost nici macar bine? De ce le-ar fi acum mai bine?

In publicitate. Nu-mi spuneti ca nu ati fost tampiti cu produse de proasta, chiar foarte proasta calitate carora li s-a facut reclama? Logica este ca daca un produs este foarte bun nu mai are nevoie de reclama, el fiind cumparat si apoi recomandat de toti cei care il folosesc. De cati ani nu isi face Wash&Go reclama la samponul anti-matreata, iar cand il folosesti observi ca parul devine dependent si matreata incepe sa se accentueze?

Cea mai rea insa este manipularea in masa. Este un fenomen atat de bine inteles de cei de sus, incat lumea a ajuns sa joace dupa cum se canta. Ati vazut moastele Sfintei Parascheva? Eu nu zic ca nu au puteri atunci cand tu crezi in ele, insa cum sa fie sute de oi, mii de oi, in fata unei biserici si sa se certe, sa se injure, sa se impinga, sa se doboare, pentru a ajunge la credinta? Iar din toti preotii aceia sa nu fie unul capabil sa ii trimita acasa pe cei care procedeaza astfel? Cum poti tu ca om sa crezi ca asta e credinta?
Eram la biserica si preotul, cu 2 audi si o dacie logan, ca doar e nationalist, le vorbea parintilor din acea biserica despre relatia parinte-copil. Si spunea el ca un parinte care isi iubeste copilul trebuie sa il controleze, sa ii caute in buzunare pe ascuns, in ghiozdan, sa ii citeasca mesajele, pentru a avea timp sa il intoarca pe drumul cel bun daca acesta greseste. Am replicat ca eu nu sunt de acord cu asta, insa era sa fiu mancata de jumatate de biserica. Imi permit sa nu fiu de acord? Imi permit sa am o parere? De ce sa nu facem asa cum ni se spune? Corect, de ce sa nu fim manipulati la fiecare pas?

La scoala. Un profesor care ti se pare a fi genul de om care merita sa fie apreciat, acel profesor care isi preda materia bine ajunge la un moment dat sa isi denigreze un coleg, un alt profesor. Oricat de mult l-ai aprecia sau uri pe profesorul despre care s-a vorbit, ajungi sa ai sentiment comun cu cel al celorlalti colegi, sentiment comun cu al profesorului model care l-a vorbit de rau, desi era o problema strict legata de cei doi. De ce? Pentru ca oricine pentru care ai admiratie ajunge sa te manipuleze.

Incerc sa gasesc o explicatie manipularii prezente. Sa fie ea o mostenire genetica? Sa fie mai degraba intiparirea educatiei prin manipulare la varsta fragede, cand suntem mintiti cu o ciocolata pentru a nu mai plange? Dar este doar un joc! Sa fie oare din cauza instabilitatii politice si a declaratiilor mincinoase de la an la an? Sau sa se datoreze lipsei cunostintelor si a unei educatiei care sa iti permita sa ai propria parere?

Atunci, cum as putea sa manipulez si eu clasa politica sa o schimbe pe Elena Udrea cu Angela Merkel?

Si acum un mic joculet. Daca va uitati la video de mai jos, carui personaj public ii atribuiti simptomele manipulatorului?:D

Parca era o lege stupida care interzicea politica in scoli. Da, am spus stupida, pentru ca termenul de “politica” se rastrange in aceasta lege la vot. Explicatia pe care am primit-o cand am intrebat de ce nu se face politica in scoala este aceea ca noi nu trebuie sa fim influentati de profesorii nostri, considerati modele, ei nu au voie sa isi exprime parerea politica in public in scoala. Hai ma, nu este democratie?

De ce suferim noi, tanara generatie (nu numai noi, dar prefer sa raman la targetul acesta)? De incultura politica. In ultimul timp m-am tot zbatut sa explic unor persoane de ce este important sa mearga la vot. Rezultate 0. Asa e, nu ar trebui in viata sa ne batem capul cu lucruri care nu merita, insa la fel de bine stim ce satisfactie simtim cand putem intoarce pe cineva din drumul sau. Revenind la subiectul politica, noi, adolescentii, suntem praf. Chiar si eu. S-ar putea sa fac o mare greseala si sa nu aleg bine. Dar mi-o asum.

In primul rand, dupa ce ca nu facem istorie asa cum ar trebui si nu invatam lucrurile elementare din istoria romanilor, nici macar nu avem ocazia sa discutam despre politica la scoala. Nu vreau sa mi se spuna sa votez cu x, dar vreau sa mi se spuna obiectiv ce a facut bine fiecare si ce a gresit. Nu cer mult, o ora de politica pe saptamana nu ar fi chiar mult. As vrea sa vina cineva din exterior, un analist politic si sa imi explice anumite lucruri pe care poate nu le-am perceput si pe care ar trebui sa le stiu. Ce intelesesem eu prin Referendumul acesta? Ca va trebui sa raspund cu o singura intrebare la 2 intrebari, nicidecum nu stiam ca sunt doua buletine de vot. Cine m-a lamurit? Twitterul!

Situatia s-a mai schimbat insa in ultimul timp, intr-o masura mai mica sau mai mare profesorii au simtit nevoia sa ne sfatuiasca sa mergem la vot si sa privim in jurul nostru, sa realizam ca nu s-au intamplat prea multe lucruri bune si ca mergem din ce in ce mai rau. M-au infulentat? Nu! M-au facut sa ma documentez si sa imi doresc sa stiu mai multe, m-au facut sa urmaresc emisiuni politice, sa citesc declaratii si sa extrag din subiectivitatea presei obiectivitatea de care am nevoie. Si da, politica in scoli este esentiala pentru cultura sociala si politica a fiecarui roman. Fara ea, suntem doar niste oi manipulati de interese proprii.