Acum cca un an am avut si eu parte de acea experienta placuta sau mai putin placuta din timpul liceului: un schimb cultural intre tara noastra si Franta. Am explicat aici ce nu mi-a placut si de ce nu as mai face acest schimb.

In primul rand, acest schimb nu se face intre copiii care sunt cu adevarat pasionati de franceza, de cunoastere, de educatie, ci se face intre copii cu bani. Cel putin, de la mine din clasa au mers aceeasi care au mers si anul trecut. Plus ca tin minte ce fel de elevi au mers din scoala noastra anul trecut si imi confirma aceasta parere. In al doilea rand, de unde atata idolatrizare pentru francezi? Chiar nu a observat nimeni incultura lor in masa? Acum cateva saptamani am avut de facut o compunere cuprinzand 10 cuvinte in franceza date de contextul acela. Am rugat-o pe corespondenta mea de anul trecut sa ma ajute, fiind unele cuvinte si expresii metaforice din limbajul lor curent, insa a fost foarte uimita de greutatea acestui exercitiu. Si bineinteles nu a stiut.

Nu generalizez. Nu vreau sa spun ca daca intr-un liceu sunt 10 prosti, tot liceul este prost. Insa sistemul lor occidental trece peste anumite etape, asa cum si sistemul nostru este inglobat de teorie fara practica.

Vineri a inceput din nou acest schimb, francezii au ajuns in tara dupa care au venit si la majoratul meu. Bineinteles ca bautura a fost principala lor atractie. Anul trecut au participat la orele noastre, insa anul acesta, pentru a nu se crea deranj, s-a preferat sa se renunte la aceasta optiune. Si atunci, ma intreb, ce cauta ei de fapt aici? Testeaza pretul la tigari si bautura? Aoleo, la cat e euro acum, se umfla saracii.

Nu am nicio legatura cu ce este scris mai jos, textul este primit sub forma de comentariu la postul Religia se scoate din scoli.

Creştinismul originar – cult demonic

Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină privind adevărata-i esenţă. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebui să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

Venirea salvatorului poporului era aşteptată de multe veacuri. El trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Biblie, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri de la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici pe această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbină casa? Un om nebun!

Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el era mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că  îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare de om dezechilibrat. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele? Bolnav mintal!

Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis dugurile rele într-o turmă de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

Un alt episod din faptele acestui om bolnav mintal este cel cu smochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Să ne imagină că un om merge la casa unuia şi-i cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din casă pur şi simplu nu au mîncare. Urmează ca cel care a cerut mîncare să îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa aceea. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care blestemă pentru că pur şi simplu nu ai ce să-i dai de mîncare atunci cînd el a vrut să mănînce? Puţin spus un nebun, este răul întruchipat care pur şi simplu nu raţionează. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Cazul lui Iisus este tipic patologic al unei minţi bolnave.

Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om, privitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Contează ce băgăm în pîntece. Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

Să analizăm doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic bazat respectînd această învăţătură a lui Iisus. Un om ticălos este prins în fărădeligile sale şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă mintal nu poate exista funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Satana iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos în păcat cu el. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii din suferinţă pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor.

Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se voi supune noii învăţături. Această frică de năluci persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. Observăm că atenţia este pe diavol şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Dar sechelele mentale pe care le implantează în minţile oamenilor, pe cei mai mulţi rămîn să-i bîntuie toată viaţa. Deşi despre „învingătorul morţii”, se spune că a ajuns acolo la dreapta Tatălui, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date ce pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?
Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Ne putem întreba dacă nu s-a dus cumva direct în iad de unde nici că-i pasă de ce se întîmplă pe pămîntul deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin pe pămînt. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă în cazul Iisus.

Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul. Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce durere prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut. 

Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz patologic de bolnav mintal a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, degizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”.

Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi rapacitatea socială a unora care pozează în creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre ei sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului creştin nici nu ştiu practic în mîna cui intră.

Puterea politică a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul l-a tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om ce îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un bolnav mintal de a cărui boală se suferă în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne poate duce la pieire. „Salvatorul” demonic ne-a adus încet încet la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii. Unde să mai căută salvarea?

unom

Unul din lucrurile pe care le-am inteles la Cursurile de Jurnalism, Modulul 2, traineri: Cristian Lupşa si George Hari Popescu , a fost faptul ca fiecare om are o poveste.
De multe ori am privit din tramvai oameni simpli care mergeau ori la serviciu, ori la cumparaturi, ori in vizita, ori in alte parti pe care nici macar nu le banuiam. Fascinant era sa imi imaginez povestea lor « oare au o viata fericita, oare oamenii care ii inconjoara ii admira ? », plus alte multe intrebari pe care mi le adresam.

Ciudat este faptul ca ne gandim la povestile oamenilor de langa noi, dar doar pentru cateva secunde, minute, uneori ore. Ore deja suna un pic complet, orele le dedicam prietenilor, familiei, dar cel mai mult noua. Si atunci apare intrebarea fireasca, de ce suntem egoisti si nu dam atentie si persoanelor care poate chiar au ceva interesant de spus. La mine in clasa s-au facut bisericute avand ca model de diferentiere clasa sociala, activitatile, stil vestimentar, etc. Inteleg ca oamenii isi aleg cercul de prieteni, insa de ce colega care a luat anul trecut mentiune la olimpiada de latina, etapa nationala, nu a primit decat un bravo ? De ce aceeasi colega care anul acesta s-a calificat la etapa nationala dupa locul 1, nu a primit decat acelasi bravo ? De ce colega noastra care sta la matusa ei, departe de familie si care citeste orice carte ii cade in mana si pe deasupra ne da si noua temele tuturor, nu a fost incurajata asa cum trebuia, sau macar ascultata ?

Pentru ca suntem egoisti si diferiti. Pentru ca nu vedem decat povestile celor care se imbata in cluburi, povestile celor care au un BMW, povestea fardurilor si a hainelor, pentru ca discutiile noastre se limiteaza la fizic. De aceea, sansa de a fi pusi in evidenta oamenii care merita se diminueaza pe zi ce se mai naste un copil, o generatie, ce va uita ce inseamna apreciere si povestea. Pentru ca povestile autorilor nostri nu sunt deosebit de bune pentru ca nu contin sex, bautura, femei, masini, vile, afaceri si pentru ca e mult mai usor sa critici decat sa apreciezi.

Astfel a luat nastere in mentalitatea noastra respingerea celor care vor si pot sa faca ceva. Ii apreciem un minut, dupa care ii uitam.

Fie ca e vorba de criza economica, fie ca e vorba de comoditate, un lucru e cert: in fiecare zi cozile la drive-inul Mc Donald’s e vesnic neincapator, comenzile se fac chiar si de catre angajati scosi special in strada pentru a face fata numarului mare de clienti.  

Poate ca e mai ieftin sa mananci de acolo decat sa mananci acasa, scutesti si timp si efort, dar oare cat timp va face fata organismul unei astfel de diete ” severe” ? Se pare ca acest lucru conteaza prea putin pentru cei ce cumpara de acolo, cel mai grav mi se pare ca sunt in majoritatea cazurilor copii adusi acolo de parinti. Nu zic ca o data la luna sa nu manance micutii pofticiosi si ei la Mc Donald’s, dar chiar in fiecare saptamana?  Parinti inconstienti mai ganditi-va si la sanatatea voastra si a copiilor, nu doar la cat de mult timp economisiti! Probabil ca exagerez unpic, dar totusi nu cred ca unui copil trebuie sa ii fie facute toate mofturile si ca acesta trebuie sa stie ce sa manance si ce sa nu mance, gandindu-ne pe termen lung cate avantaje va avea daca va manca mai sanatos, dar cum la noi la romani merge de minune zicala “las ca merge si asa”
Pentru cei care au vazut WALL-E exact intr-acolo ne indreptam si noi.

P.S. La KFC e aceiasi aglomeratie.

O colega de Catedra mi-a povestit recent o intimplare vesela din experienta sa didactica a ultimilor ani. Tinea un curs de limba engleza la Facultatea de Educatie Fizica si Sport si, la prima intilnire cu studentii, a intrat intr-un amfiteatru imens, ticsit cu o multitudine de centimetri de masa musculara si cranii rase dupa moda pustiurilor tibetane. La vederea tinerei domnite “de engleza“, masa musculara s-a animat subit, emitand icnete si sughituri ce puteau trece, la rigoare, drept urale si ovatii. Colega a avut un moment de inspiratie astrala, care a salvat-o practic pentru tot restul semestrului. A ridicat mainile in slavi – precum sefii de stat care saluta multimea in delir – si a strigat din adancurile fiintei, acoperind isteria furibunda: „Copii, ati intrat pe usa principala a cladirii atunci cand ati venit incoace?“ „Daa!“ – a raspuns un cor baritonal, nedumerit. „si ati vazut o placuta neagra, dreptunghiulara, lipita de zid, in dreapta?“ „Daa!“ – a zumzait armata de atleti, pe culmile excitatiei nervoase. „Ei bine, acolo scria, cu litere aurii, frumos rotunjite, in limba romana, Universitatea Al.I. Cuza. Sa tineti minte! Asta înseamna ca aici ne aflam la Universitate. La Universitate, stam cuminti in banci si facem liniste. La stadion, strigam Ura ori Huo. La Universitate, nu. Deci, Universitate egal ciocu’ mic. Stadion egal ciocu’ mare. Ati inteles, puisori?“ „Îngî“, s-a mai auzit, timid si vag perceptibil, din multimea cazuta, neasteptat, intr-o tacere mormantala.

(more…)

Sunt de acord ca fiecare om merita a doua sansa. Sunt de acord ca oamenii au nevoie de sprijin din partea statului, insa si din partea celor care le pot oferi conditii de dezvoltare, integrare si asigurarea unui viitor. Ceea ce ma nelamureste pe mine este gandul ca puscariasilor li se acorda sanse care pot avea doua directii: sa ii aduca pe calea cea buna sau sa le ofere din nou sansa sa faca rau.

Cinci detinuti de la Penitenciarul pentru Minori si Tineri Craiova au fost selectati aseara pentru rolurile din filmul “Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Tinerii au fost inchisi pentru furt, talharie si omor. Patru dintre detinuti vor avea in film roluri secundare. Sursa

Unui criminal i se ofera sansa de a fi actor. Un om care a ucis poate un tata lasand in urma o familie indurerata, poate un copil lasand in urma parintii fara nicio speranta, poate un om nevinovat care avea planuri de viitor. Acel criminal este pedepsit cu cativa ani in inchisoare, poate eliberat si mai devreme pentru un bun comportament, avand ocazia sa joace in film “un rol mai dur, trebuind sa para violent, nelinistit“.

Exista de asemenea si copii deosebiti, care incearca din rasputeri sa isi formeze un viitor, sa joace intr-o piesa de teatru, sa fie recunoscuti pentru ceea ce fac. Din pacate, rar am vazut ca nu stiu ce regizor sa mearga intr-un liceu si sa faca munca voluntariata, platind elevii pentru rolul rol in piesa.

Acum intrebarea este? Isi vor da seama vreodata acesti oameni din puscarie cat rau au cauzat prin actele lor? Sau poate e doar o intamplare pe care o platesc cu cativa ani de inchisoare, dupa care isi pot reface viata in tihna. Sper doar ca aceste actiuni de culturalizare si de deschiderea unor noi porti sa aiba o puternica influenta in schimbarea caracterelor celor ce se afla dupa gratii.

Acum cateva zile am fost si noi anuntati la scoala de acest program. Mi s-a parut destul de interesant, asa ca m-am inscris si eu. Trebuie sa se redacteze 2 articole, la alegere dintre temele: adolescenta, scoala, fenomene de generatie, in care sa se explice de ce am aborda o asemenea tema si ce puncte am atinge.

Fiecare eseu trebuia sa aiba un numar maxim de cuvinte, respectiv 250, ceea ce nu mi s-a parut foarte normal, atata timp cat aceste eseuri definesc valoarea noastra “jurnalistica”. Cred ca trebuia mai degraba ceva complex, m-am incadrat cu greu, am depasit cu vreo 300 de cuvinte, dar am sters apoi jumatate din text. Ceea ce m-a incantat au fost aceste cursuri, unde sper sa particip:

21-22 februarie - Libertatea de expresie – drept fundamental. Libertatea presei, drept la propria imagine si la viata privata. Stirea de presa. Genuri jurnalistice
14 – 15 martie - Reportaj, investigatie, interviu. Elemente de imagine.
04 – 05 aprilie - Etica jurnalistica. Standarde jurnalistice. Drepturile consumatorului de media. Consumator de media versus cetatean.
16 – 17 mai - Noi tehnologii, noi tipuri de media. Drepturi si limitari pe Internet.

Pe baza rezultatelor obtinute (activitatea la cursuri, calitatea materialelor realizate) cinci elevi vor fi selectati pentru a participa la o scoala de vara de o saptamina, ce se va desfasura la Bucuresti, in perioada iulie – august.

Nu am mari sperante ca o sa reusesc sa fac parte din cei 5 elevi, insa mi-as dori si merita sa incerc. In Craiova, se mai pot face inscrierile pana maine. Pentru mai multe detalii, aici.

Stiu ca pare greu de crezut, dar conform Amnesty International, cea discriminata este aia imbracata in negru si cu cercei mari din aur. Pare greu de crezut, pentru ca noi, astea de aici din Romania, nu am vazut astfel de cazuri si invers.




Din categoria “liceu”, apare o alta dilema. Aceea ca ori sarbatorile ne-au tulburat pe toti, ori asa suntem de cand lumea si pamantul?

Pai sa vedem ce se intampla. Mai sunt 3 zile pana la vacanta, iar ca in orice liceu care “se respecta”, ultima saptamana este de decor. Bun! Sunt de acord. Chiar nu mai are nimeni chef de a invata, au trecut si tezele, toata lumea se gandeste la porcul de la tara, la revelionul cu prietenii, la ziua de maine. Profesorii, si ei prea plictisiti pentru a isi mai face macar ora. Desi nu este scris nicaieri ca asa e bine, sa zicem ca ne lasam purtati de sentimente, si macar acum sa acceptam o situatie ca asta. Dar sa nu te enervezi cand vezi ca exact cine nu a venit nu stiu cat timp la scoala, sta exact in ultimele zile si mai vrea sa isi ia si nota? Pai tot anul pe unde a umblat? Asa se intampla mereu. Cei care sunt cat de cat constienti trebuie sa traga dupa restul: daca jumatate din clasa chiuleste, si jumatate sta, cine o pateste, cine are note mici, si pe cine se razbuna profesorul? Pe jumatatea de clasa care a mai ramas.

Prea simplu sa treci prin liceu. Reteta perfecta pe care doar am savurat-o la unii,  din pacate, spun din pacate pentru ca pana la urma ei au dreptate. Distractie in liceu. Suna cam asa. Vii la cateva ore pe saptamana, te muti la un medic de familie care iti da trei scutiri pe ciocolata, cand stii ca a venit randul tau la ascultare, inveti lectia de zi, chiar daca o sa iei 9, ca oricum a doua nota este din referat si iei 10. Vii doar la orele de romana si  la cele cu diriginta, vei avea succes asigurat. Iar culmea chiulitului, este ca la sfarsitul anului sa te duci si la olimpiada pe scoala, pentru ca ai aflat subiectele si iti faci lucrarea de acasa. Si cica nu am eu dreptate ca unii copii chiar au noroc?

Si poate nu e chiar asa. Ce daca impusca notele? Se vor face de ras cu prima ocazie in societate, pentru ca nu vor sti nici ce e aia cultura generala (nu ca am sti foarte multi). Ce daca stiu subiectele la olimpiada locala? Se vor face de ras la urmatoarea etapa. Si ce daca doi ani din liceu ii pierzi prin oras? Nu am nimic impotriva, dar sa stii pe care din cei 2 sa ii pierzi.