Sunt de acord ca fiecare om merita a doua sansa. Sunt de acord ca oamenii au nevoie de sprijin din partea statului, insa si din partea celor care le pot oferi conditii de dezvoltare, integrare si asigurarea unui viitor. Ceea ce ma nelamureste pe mine este gandul ca puscariasilor li se acorda sanse care pot avea doua directii: sa ii aduca pe calea cea buna sau sa le ofere din nou sansa sa faca rau.

Cinci detinuti de la Penitenciarul pentru Minori si Tineri Craiova au fost selectati aseara pentru rolurile din filmul “Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Tinerii au fost inchisi pentru furt, talharie si omor. Patru dintre detinuti vor avea in film roluri secundare. Sursa

Unui criminal i se ofera sansa de a fi actor. Un om care a ucis poate un tata lasand in urma o familie indurerata, poate un copil lasand in urma parintii fara nicio speranta, poate un om nevinovat care avea planuri de viitor. Acel criminal este pedepsit cu cativa ani in inchisoare, poate eliberat si mai devreme pentru un bun comportament, avand ocazia sa joace in film “un rol mai dur, trebuind sa para violent, nelinistit“.

Exista de asemenea si copii deosebiti, care incearca din rasputeri sa isi formeze un viitor, sa joace intr-o piesa de teatru, sa fie recunoscuti pentru ceea ce fac. Din pacate, rar am vazut ca nu stiu ce regizor sa mearga intr-un liceu si sa faca munca voluntariata, platind elevii pentru rolul rol in piesa.

Acum intrebarea este? Isi vor da seama vreodata acesti oameni din puscarie cat rau au cauzat prin actele lor? Sau poate e doar o intamplare pe care o platesc cu cativa ani de inchisoare, dupa care isi pot reface viata in tihna. Sper doar ca aceste actiuni de culturalizare si de deschiderea unor noi porti sa aiba o puternica influenta in schimbarea caracterelor celor ce se afla dupa gratii.

Acum cateva zile am fost si noi anuntati la scoala de acest program. Mi s-a parut destul de interesant, asa ca m-am inscris si eu. Trebuie sa se redacteze 2 articole, la alegere dintre temele: adolescenta, scoala, fenomene de generatie, in care sa se explice de ce am aborda o asemenea tema si ce puncte am atinge.

Fiecare eseu trebuia sa aiba un numar maxim de cuvinte, respectiv 250, ceea ce nu mi s-a parut foarte normal, atata timp cat aceste eseuri definesc valoarea noastra “jurnalistica”. Cred ca trebuia mai degraba ceva complex, m-am incadrat cu greu, am depasit cu vreo 300 de cuvinte, dar am sters apoi jumatate din text. Ceea ce m-a incantat au fost aceste cursuri, unde sper sa particip:

21-22 februarie – Libertatea de expresie – drept fundamental. Libertatea presei, drept la propria imagine si la viata privata. Stirea de presa. Genuri jurnalistice
14 – 15 martie – Reportaj, investigatie, interviu. Elemente de imagine.
04 – 05 aprilie – Etica jurnalistica. Standarde jurnalistice. Drepturile consumatorului de media. Consumator de media versus cetatean.
16 – 17 mai – Noi tehnologii, noi tipuri de media. Drepturi si limitari pe Internet.

Pe baza rezultatelor obtinute (activitatea la cursuri, calitatea materialelor realizate) cinci elevi vor fi selectati pentru a participa la o scoala de vara de o saptamina, ce se va desfasura la Bucuresti, in perioada iulie – august.

Nu am mari sperante ca o sa reusesc sa fac parte din cei 5 elevi, insa mi-as dori si merita sa incerc. In Craiova, se mai pot face inscrierile pana maine. Pentru mai multe detalii, aici.

Stiu ca pare greu de crezut, dar conform Amnesty International, cea discriminata este aia imbracata in negru si cu cercei mari din aur. Pare greu de crezut, pentru ca noi, astea de aici din Romania, nu am vazut astfel de cazuri si invers.




Din categoria “liceu”, apare o alta dilema. Aceea ca ori sarbatorile ne-au tulburat pe toti, ori asa suntem de cand lumea si pamantul?

Pai sa vedem ce se intampla. Mai sunt 3 zile pana la vacanta, iar ca in orice liceu care “se respecta”, ultima saptamana este de decor. Bun! Sunt de acord. Chiar nu mai are nimeni chef de a invata, au trecut si tezele, toata lumea se gandeste la porcul de la tara, la revelionul cu prietenii, la ziua de maine. Profesorii, si ei prea plictisiti pentru a isi mai face macar ora. Desi nu este scris nicaieri ca asa e bine, sa zicem ca ne lasam purtati de sentimente, si macar acum sa acceptam o situatie ca asta. Dar sa nu te enervezi cand vezi ca exact cine nu a venit nu stiu cat timp la scoala, sta exact in ultimele zile si mai vrea sa isi ia si nota? Pai tot anul pe unde a umblat? Asa se intampla mereu. Cei care sunt cat de cat constienti trebuie sa traga dupa restul: daca jumatate din clasa chiuleste, si jumatate sta, cine o pateste, cine are note mici, si pe cine se razbuna profesorul? Pe jumatatea de clasa care a mai ramas.

Prea simplu sa treci prin liceu. Reteta perfecta pe care doar am savurat-o la unii,  din pacate, spun din pacate pentru ca pana la urma ei au dreptate. Distractie in liceu. Suna cam asa. Vii la cateva ore pe saptamana, te muti la un medic de familie care iti da trei scutiri pe ciocolata, cand stii ca a venit randul tau la ascultare, inveti lectia de zi, chiar daca o sa iei 9, ca oricum a doua nota este din referat si iei 10. Vii doar la orele de romana si  la cele cu diriginta, vei avea succes asigurat. Iar culmea chiulitului, este ca la sfarsitul anului sa te duci si la olimpiada pe scoala, pentru ca ai aflat subiectele si iti faci lucrarea de acasa. Si cica nu am eu dreptate ca unii copii chiar au noroc?

Si poate nu e chiar asa. Ce daca impusca notele? Se vor face de ras cu prima ocazie in societate, pentru ca nu vor sti nici ce e aia cultura generala (nu ca am sti foarte multi). Ce daca stiu subiectele la olimpiada locala? Se vor face de ras la urmatoarea etapa. Si ce daca doi ani din liceu ii pierzi prin oras? Nu am nimic impotriva, dar sa stii pe care din cei 2 sa ii pierzi.

In tara lui tz si pls au aparut abecedarele Ham-Ham si Miau-Miau.
Pana la urma un lucru rau nu este.

Incepand din luna noiembrie, elevii claselor a II-a din Bucuresti vor invata cum sa aibe grija de animalele de companie cu ajutorul a doua abecedare, „Ham-Ham” si „Miau-Miau”.

[sursa]

Nu are nimeni la noi in tara, in afara de politicieni, mai multe drepturi decat copiii. Sa nu se inteleaga gresit, am un copil si ma bucur ca are aceste drepturi.
Ce facem insa cu copiii care se folosesc de aceste drepturi pentru a face rau?
Si mai grav. Ce facem cu copiii care se folosesc de aceste drepturi si fac rau altor copii stiind ca sunt intangibili, ca nimeni nu are ce sa le faca.
S-a ajuns ca rar sa mai gasim o clasa de elevi intr-o scoala unde sa nu existe acesti micuti monstrii. Se incepe de la gradinita unde se scoate limba la educatoare stiind ca doamna nu mai are voie sa pedepseasca fizic.

Si… se ajunge aici




Este normal ca un copil cu drepturi sa chinuie o intreaga clasa de copii aparent fara drepturi in fata lui?
Se rezolva aceasta problema cu o simpla amenda data parintilor?

Bineinteles ca este o exagerare a acestui titlu, pentru ca niciun copil nu poate fi tiran. Insa un copil poate fi lipsit de educatie, ceea ce pentru mine inseamna tiranie din partea parintilor. Nu stiu de la ce provin acele violente si acele dovezi de proasta purtare, insa unii copiii parca sunt fugiti de la spital. Ma gandesc ca un prim motiv ar fi educatia cat si lipsa acordarii atentiei pentru nevoile copilului din partea parintilor sau a persoanelor apropiate. Prin analogie, tirania si agresivitatea unui barbat este mai acceptata decat agresivitatea unei femei. In primul rand pentru ca de mici, unele lucruri au fost separate, distincte: un baietel primeste tot felul de masinute, arme, mitraliere, ceea ce il inzestreaza cu putere, pe cand o fetita este mult mai docila, jucandu-se cu papusele, imbracate in roz, adunand floricele. Pornind de la aceasta ipoteza, baietii se formeaza mult mai duri, si mai dispusi agresivitatii. Cu toate acestea, cercetarile arata ca in Romania, numarul femeilor criminale este mai mare decat numarul barbatilor criminali(am fost surprinsa sa aflu asta), deoarece agresivitatea barbatului este acceptata si suportata, pe cand agresivitatea unei femei este judecata mult mai aspru. Mai pe scurt barbatul bate de multe ori, dar nu omoara, pe cand femeia da o data si isi termina treaba.

Revenind la treaba cu tiranismul copiilor, am ramas uimita sa vad in autobuz un grup de copii (peste 14 ani), avand un sef de grup care ii comanda pe toti. Acel sef trebuia sa injure oamenii, sa scuipe, sa jigneasca, sa rada, sa isi bata joc, iar ceilalti sa rada fara sa comenteze. Iar daca vreunul din ceilalti spunea o gluma, seful de grup il facea prost. Nu inteleg cum poate creste un copil, aproape adolescent, cu aceasta gandire ca el trebuie sa fie sef, si totodata el are voie sa jigneasca oriunde si oricand. Din aceasta cauza, presupun ca acest copil are doua solutii: ori sa se schimbe, ceea ce este greu de crezut, pentru ca din moment ce va merge la liceu va incerca sa isi pastreze pozitia de lider, iar atitudinea pe care o va adopta va fi sa jigneasca lumea, crezand ca se va face respectat.

Am observat aceasta gandire la mai toti adolescentii, atat fete cat si baieti. Vad astazi in baia din liceu, vreo 5-6 tipe de clasa a9a, toate cu tigarile aprinse, una tinea la usa, altele se machiau si se aranjau in oglinda, in acelasi timp injurand si tipand din abundenta cand intra cineva pentru a se face remarcate. La fel si acei baieti care injura si scuipa profesorul de dragul de a vorbi toata scoala despre ei. Intr-adevar, fiecare copil trebuie sa isi traiasca copilaria si anii de liceu in cel mai placut mod, profitand la maxim de acesti ani. Este adevarat acest lucru, insa este o mare exagerare si o mare nesimtire. In primul rand respecti un om ca este om, nu ca are muschi sau ca arata bine sau rau. As putea sa ma duc sa bat si eu un copilas de clasa a5a, si sa ma consider o puternica invingatoare. Dar nu m-ar ajuta cu nimic, pe cand pe altii ii ajuta foarte mult sa loveasca persoanele mai slabe atat fizic cat si psihic, simtindu-se cu adevarat puternici.

Definitia copilului tiran, dupa mine, este urmatoarea: acel copil lipsit de educatie, lipsit de atentie in familie, care doreste sa se afirme in grupul de prieteni, iesind in evidenta. Cum lucrurile intelectuale nu mai sunt apreciate la fel de mult ca si prostia, acesta incearca sa faca pe prostul, si abuzeaza de puterea pe care o are. Merge la sala, se lauda tuturor prietenilor, cauta scandal, pretinde ca ar sari in ajutorul oricarui “tovaras” cand e vorba de bataie, cu toate astea isi bate prietenii atunci cand este intr-un grup strain pentru a face impresie. Din pacate, exagerarea de copil tiran, va ajunge in cativa ani un adevar, pentru ca aceasta creatura mica se va tranforma intr-un adevarat om frustrat ce isi va chinui familia. Pacat de cei care nasc copiii, doar de dragul de a naste!

In sfarsit fac si eu parte din trupa de teatru a liceului meu. In clasa anterioara imi doream foarte mult sa merg, insa nici macar nu m-am dus la preselectie asa ca s-a dus totul pe apa sambetei. Am pierdut cateva locatii, ca de exemplu Brasov, unde a fost trupa de teatru sezonul trecut. Vara aceasta ma anunta doamna dirigina ca a plecat cea de la montaj, profesoara de franceza, si daca as fi interesata de acest post. Bineinteles ca am acceptat si spre marea mea bucurie fac parte din aceasta trupa. Nu stiu foarte bine ce am de facut, de fapt nu stiu deloc. Sa trimit cateva mailuri ambasadelor unde mergem, sa montez cateva scene, sa produc efecte scenice, si alte chestii. Suna destul de interesant, iar maine va fi prima repetitie. Sper sa ma descurc, desi n u am mai facut asta niciodata.

Avantajele de a lucra in proiecte scolare de acest gen sunt reprezentate de faptul ca in primul rand castigi experienta, iti faci cunostinte in cadrul acestui domeniu, si calatoresti cat mai mult. Dezavantajele ar fi ca in cadrul scolii mele unele activitati de acest gen se fac in timpul orelor, ceea ce inseamna ca se vor pierde multe cursuri. Nu mi se pare un lucru normal, pentru ca daca cineva vroia realmente pictura sau teatru mergea la un liceu specializat unde sa faca asta, nu sa mearga la un liceu axat pe materii de baza si sa faca pictura sau teatru. Asta e problema scolilor pe care nu o inteleg, de a face schimb de experiente, piese de teatru, spectacole, plimbari in orele de scoala. In primul rand ma gandesc ca un profesor are un salariu si niste ore pentru care este platit. PRin absenta elevilor la aceste ore, fiind motivate absentele, acel profesor isi castiga banii, iar acei elevi pierd orele. Nu stiu de cand am devenit asa tocilara sau preocupata de scoala, dar imi place. Chiar este o realizare sa iesi de la scoala si sa stii ca ai stat la toate orele, ca ai fost atent, ca ti-ai luat notite si ai si inteles ceva. Spre deosebire de unii colegi care se lauda ca dintr-o saptamana de scoala au fost la un numar de numai 5 ore.

Una peste alta, sper sa fiu Napoleon, si sa realizez toate lucrurile pe care mi le propun. Treptat, treptat, o data cu varsta am inceput sa urc pe treptele piramidei lui Maslow. Un lucru imbucurator, ce denota faptul ca mai am de invatat multe, si deocamdata prezint interes.

Ce parere aveti despre aceste activitati scolare?

Nu este de mirare ca unii fac urat dupa ce joaca pentru cateva saptamani zi de zi un astfel de joc.