Urăsc reclama de la Romtelecom în care, un grup de puștani cu aripi de îngeri, colindă de zor în fața unor telefoane. Sau fetița simpatică cu geamantanul care trebuie să ne vorbească, în colind, de cei 59 lei pentru internet, televizor și telefon. În versuri, că florile dalbe nu se spun așa, blanc. La fel de urât e și Cerebel în reclama de la Vodafone. Îmbrăcat în Moș Crăciun, cu cana roșie, prezintă ofertele telefoniei ca și când, de Crăciun, trebuie să stai să vorbești la telefon. Nu să fii alături de cei cu care te îndeamnă Vodafone să vorbești. Pe sentimentalisme mizează și Cosmote. De sărbători, ascultă-i mai mult pe cei dragi. În rest, dă-i … (continuarea ne-o putem imagina).

Magazinele au prețuri de Crăciun. Și ambalaje. Gel de duș, șampon, parfum, frumos împachetate, cu sfoară roșie și plasa de cadou. Da, e soluția ”ideală” să arăți că îți pasă de cineva de Crăciun. Cinci minute drumul până la magazin și apoi, vâj, cadoul sub brad. De fapt, se poate da direct. Ce atâtea complicații cu ascunderea lui și bilețele cu numele celui pentru care l-ai cumpărat.

Prăjituri? E simplu. Cofetăriile îți fac ofertă specială. Ce contează că mănânci niște unt cu cacao în loc de creme de ciocolată. Sau foi aproape de plastic în locul celor scoase din cuptor. Dulce să fie. Dacă mai faci rost și de un ren de ciocolată, deja sfidezi puterea Crăciunului. E prea mult. Ne mulțumim și cu tăvile de hârtie pe care stau torturile cumpărate.

Bradul. Fiecare emisiune pe tema asta trebuie să ne explice cum să îl împodobim. Două culori maximum, anumite globuri și nu foarte încărcat. Nu contează că la grădiniță sau în clasele primare făceam pahare din ațe sau globulețe din castane pe care le vopseam și le prindeam în pom. Hârtia creponată. Câte figurine și câte ornamente am mai făcut. Dar dacă nu sunt la modă, ce să facem! Le uităm în cutii vechi în sertare sau le ducem la reciclat, ca să fim la modă.

Comerciali suntem şi noi oamenii. Chiar şi când scriem despre comercial. Creativitatea ne e ucisă de lipsa de imaginaţie a lumii în care trăim. Crăciunul e la fel, aproape, peste tot. În unele oraşe diferenţa o face doar culoarea partidului – care hotărăşte cât de lung e bradul. Dar, mai am o speranţa. Aceea că iubirea nu e comercială. Nu încă!

Cred ca este una din cele mai grele intrebari, alaturi de cine suntem, de unde venim si unde ne ducem. E ca si cand ai fi fata in fata cu pestisorul de aur si ar trebui sa ii spui cele 3 dorinte.

Nu m-am gandit niciodata ce as vrea sa aflu din viitorul meu, motiv pentru care orice oferte de la ghicitoarele in porumb, cafea sau palma le-am refuzat. Mai intai ar trebui sa stabilim ce inseamna viitorul pentru fiecare dintre noi. Pentru unii se rezuma la ziua de maine si la dorinta de a trai la fel ca azi. Altii insa il vad ca pe o oportunitate de a se autodepasi, de a progresa si de a se realiza profesional si spiritual. Pentru majoritatea viitorul inseamna stabilitate: familie, copii, casa, nepoti, etc.

Ma gandesc la intrebarea pusa si realizez ca e una destul de complexa daca ma pune intr-o situatie dilematica. A vrea sau a nu vrea sa ne stim viitorul? Daca ni l-am sti am mai fi motivati sa luptam pentru a obtine ce ne-am dori sau ne-am plafona stiind ca asta se va intampla? Sa fiu sincera, daca as putea sa vad viitorul, nu cred ca m-as rezuma la un singur lucru. Ar fi greu sa aleg, astfel mi-as dori ca aria vizuala sa fie cat mai mare. Poate ca frustrarile acumulate in aceasta perioada m-ar face sa imi doresc o alta Romanie: politicieni capabili, legi bune, tineri dornici sa ramana in tara sa profeseze, oameni care isi arunca hartiile la gunoi, scoli sigure, profesori bine platiti, pensionari fericiti, emisiuni de bun-gust, stiri cu statistici pozitive, fotbal de calitate, arbitri corecti, antrenori capabili, documentare romanesti, filme bune, etc. Mi-ar mai placea sa fiu cea care stie ca a contribuit putin la realizarea fiecarui lucru din cele de mai sus.

Astfel, cred ca fiecare dintre noi putea vedea viitorul prin prisma faptelor pe care le face. Daca vom continua sa luptam pentru visele noastre, in mod sigur ele vor deveni visele tuturor, ale comunitatii din care facem parte. Viitorul este cea mai imprevizibil si totodata previzibila axa din viata noastra. Il putem modela cum vrem, dar la fel de bine suntem modelati de el!

Aceasta insemnare participa in concursul organizat de RCA ieftin. Am aflat de concurs de la Blogatu.

Senatorii au adoptat, marti, o initiativa legislativa potrivit careia cuantumul alocatiei de stat pentru copii va fi stabilit in functie de veniturile salariale ale familiilor, variind intre 25 si 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara.

Pana acum imi tot doream ca aceste alocatii sa fie in functie de venit. Ma gandeam la copiii defavorizati de la tara, ma gandeam uneori chiar si la mine in comparatie cu ceilalti copii care in loc de 3 lei la scoala, primeau 30 lei, si voiam sa am si eu mai mult. Acum insa nici nu vad scopul acestei legi. In primul rand, pentru ca nu este clar specificata: daca la tara o familie are 10 copii, fiecare din ei sa primeasca o alocatie mai mare decat familia care are un copil si este mai bogata? Tinand cont de mediul de la tara si de persoanele pe care le cunosc eu, sigur alocatiile ar ajunge sa fie investite in bautara. In al doilea rand, au dreptate si cei bogati sa se revolte: ei platesc impozite mai mari, ei ar trebui sa primeasca mai mult. Adica unii care muncesc 4 ore pe zi sa primeasca mai mult decat cei care muncesc 12 ore?

Noile alocatii ar trebui sa fie urmatoarele:

- 25 la sută din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii care provin din familiii cu venituri salariale mai mici de 1500 de lei,

- 20 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii din familiile cu venituri salariale intre 1.500 si 2.500 de lei,

- 15 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale intre 2.500 si 3.500 de lei,

- 10 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copii care provin din familiii cu venituri salariale intre 3.500 si 6.000 de lei,

- 5 la suta din valoarea salarului de baza minim brut pe tara pentru copiii ale caror familii realizeaza venituri salariale de peste 6.000 de lei alocatia

Hmm, greu de crezut ca acesta va fi procentul. Pe mine m-a mintit Adrian Nastase acum multi ani ca voi avea alocatia peste 100 Ron, si tot la 40 Ron am ramas dupa ani buni. Asa ca inca o lege doar ca sa fie.

Sursa

Acum 10 ani:

Duminica in familie acum 10 ani avea acel ceva, deosebit, care o facea sa para o zi de sarbatoare. Toti membrii familiei eram liberi. Dimineata incepea pe la ora 10, cand se trezeau parintii, apoi eu si frate-meu ne trezeam cand mirosea ceva cald in bucatarie. Duminica era considerata ziua prajiturilor, indeosebi a placintelor cu mere, maica-mea facand 1, 2 tavi de placinte, atat pentru noi cat si pentru vecinii pofticiosi care stiau de aceasta zi. La pranz eram chemati cu greu de la joaca, insa bunataturile de pe masa ne convingeau ca e ora pranzului: salate de boeuf, orientale, friptura, dar si altele faceau ziua de duminica una festiva. Dupa-masa, de cele mai multe ori mergeam la iarba verde cu prietenii de familie, jucand tenis, volei, fotbal, carti, stand pe iarba verde si povestind. Seara de asemeni ne strangeam toti si cinam, de data aceasta impreuna cu vecinii, deveniti cei mai buni prieteni, care stateau la acelasi etaj cu noi. Discutiile se intindeau pana noaptea, iar eu si frate-meu adormeam pe Tom si Jerry, tristi ca ziua de luni va incepe de la ora 6.

In prezent:

Duminica in familie in prezent si-a pierdut tot farmecul. De cele mai multe ori, parintii mei lucreaza duminica, de fapt in fiecare zi, de dimineata pana la seara la 19 (duminica doar pana la 15:00). Atunci cand vin de la serviciu vin rupti de obositi, fiind singura zi in care capata cateva ore libere dupa-masa. Mancam ce gasim in frigider, insa de prea putine ori ne mai strangem toti, mai ales ca frate-meu nu mai este in oras. Dupa ce mancam, ai mei se culca cateva ore, ca atunci cand se trezesc sa inceapa curatenie si gatitul pentru zilele din timpul saptamanii. Nu gratare, nu prajituri, nu discutii interminabile cu vecinii, nu iarba verde, nu jocuri. Seara cinam ce se gateste in timpul zilei, insa de cele mai multe ori dupa orele 21, 22, pentru ca atunci reusesc sa termine de gatit. Un obicei nesanatos ce ne dauneaza tuturor. Duminica in familie s-a transformat intr-o zi pe jumatate libera in care trebuie rezolvate toate treburile ce se strang pe parcursul saptamanii. O duminica-umbra a ceea ce a fost.

Oare cum va arata duminica in familie in viitor?

Oare cum va fi de acum inainte cand taica-meu nu va mai avea serviciu cateva saptamani, pentru ca fabrica unde lucreaza isi va incetini productia? Cand auzim la stiri tot felul de cifre cu demiteri, concedieri, trimiteri acasa, ne imaginam, dar nu este nimic profund atunci cand nu treci prin acel moment.

Desi ii vad pe ai mei foarte stresati, eu am incredere ca va fi bine. E doar un moment greu care trebuie privit ca atare. Orice are o rezolare atunci cand ai incredere si cand vrei sa faci ceva. Totusi, nu avem datorii in banca, avem o casa unde sa locuim, nu avem restante la nimic. Ma gandesc insa la cei ce nu au de munca si au rate, restante, nu mai au bani pentru lumina, telefon, mancare.

Ca o parere personala, cred ca nimeni nu va muri de foame atata timp cat tigarile se vand foarte bine. Cand nu vor mai fi cumparate de nimeni, atunci chiar va fi o grava problema cu banii.

… in mai putin de un minut.

[via]

Nu ştiu dacă vouă vi s-a întâmplat, dar singurul cuvânt care defineşte familia mea în aceste zile este cuvântul stres. De ce? Pentru că în 2 zile o să împlinesc 18 ani şi o să îmi fac şi majoratul (lucru pe care încep să îl regret la câtă bătaie de capăt necesită).

Liste, preţuri, căutări, şi din nou liste, preţuri, căutări, etc. Plus că mâine o vom cunoaşte pe prietena fratelui meu, vine cu ea acasă. Stres mare. Curăţenie, mâncărică bună, aranjamente, etc. Cu toate astea, sunt nerăbdătoare să o cunosc.
În acelaşi timp abia aştept să fac 18 ani şi 1 zi.

- Eu am ajuns in sfarsit la o intelegere cu sotia mea. O zi ma duc eu la cumparaturi, o zi ea.
- Si sunteti multumiti ?
- Bineinteles! O zi bem, o zi mancam …

Dupa un articol citit in Gds, mi-am pus si eu intrebarea DE CE femeile evita sa mai aiba copii? De ce in ultimul timp familiile se rezuma la un singur copil, de ce gasesc scuza ” nu am timp, nu am bani “.

 In primul rand, timpul este relativ, se creeaza si a libertatea de a se manevra. Iar ca problema banilor, nu inteleg de ce se merge pe premiza “trebuie sa ii ofer totul”. Nimeni nu are totul, nici eu nu am avut chit ca sunt unul sau doi copii la parinti. Unde este bucuria unei mame de a da dreptate unuia sau celuilalt, atunci cand cei prunci se bat? Unde este bucuria micutilor de a se certa pe ciocolata sau de a face o prostie si a da vina pe celalalt?

Nu stiu cum se creste un copil, dar in mod sigur m-as descurca.  Nu banii sau timpul sunt problema, ci societatea si noua generatie: frica de raspundere. Cum poti fi implinit daca nu ai greutati? Care este satisfactia sa traiesti emotia unei singure nunti a copilului tau, emotia unui singur nepot?

Oare femeile poarta mai mult aceasta vina, de nu a nu vrea copii sau nu mai multi de unul, sau si barbatii au aceleasi preferinte si puncte de vedere in ceea ce priveste ” o mare familie “.

Eu una, vreau ca ai mei copii sa aiba o copilarie cel putin la fel de reusita ca si a mea. Imi doresc doi copii care sa fie la fel de incapatanati ca si mine, si sa se bata la fel ca mine si frate-meo, sa sparga bibelouri si sa para doi ingerasi atunci cand ii cert, sa imparta acelasi patut pana cand cresc, unul sa tina cu mami iar altul cu tati.

Copii singuri la parinti sunt mai egoisti, egocentristi, indiferenti, rasfatati ca si restul copiilor neavand o copilarie adevarata. Daca statisticile sunt adevarate si in fiecare an numarul nou-nascutilor scade, inseamna ca generatia urmatoare va avea ghinionul de a deveni tipul oamenilor:”eu pentru mine”.

Ce pot spune despre cresterea divorturilor? In mod sigur sunt atat bune cat si rele. Inainte de casnicie, trebuie asumate anumite responsabilitati. Este normal ca dupa trecerea anilor sa se schimbe si mentalitatea cat si obiceiurile, dar asta nu trebuie sa duca la banal si la la obisnuinta, ci la intelegere si acceptare. Totul sta in mana celuilalt, daca este capabil sau nu sa il inteleaga pe cel de langa el, fara a incerca sa il schimbe.

De ce cresteste numarul divorturilor? Pentru ca totul se face in graba cu dezinteres, traim cu gandul la banii de nunta, pentru ca schimbarea de la parinte la sot necesita acomodare, pentru ca  certurile  nu sunt folosite in scopul de a descoperi, si accentueaza gandul “oare am facut bine?”.

Sunt de acord cu divorturile doar in cazul in care exista alcool, bataie si violenta. In rest consider ca mereu exista ” o a doua sansa”.