Chiar daca The Debt, prin desele treceri intre trecut si prezent, este mai fragmentat decat mi-as fi dorit, filmul ramane unul excelent si complet. Ritm bun, suspans, scenariu imprevizibil + o poveste de dragoste.

Actorii au jucat bine, insa jos palaria pentru Jesper Christensen, excelent in rolul doctorului Dieter Vogel.

Nota mea:

The Company Men este un film despre criza economica. Un film bun, realist, actual si cu actori mari (Ben Affleck, Tommy Lee Jones, Kevin Costner).

Daca n-ar fi fost finalul cu happy-end hollywoodian, filmul era de nota 10.

P.S. Dupa ce vedeti filmul, va invit sa cititi acest articol. L-am scris in urma cu doi ani.

Nota mea:

Atat cat i-a lasat scenariul, toti actorii din The Way Back au jucat foarte bine, inclusiv cei doi romani, Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Nu stiu cat de adevarata este cartea dupa care s-a facut, dar actiunea filmului a parut destul de realista, si a reusit sa-mi acapareze atentia pana la final. Peisajele, machiajul si costumele au fost la inaltime, coloana sonora mai putin.

Il recomant, mai ales ca in utimul timp sunt putine filmele in care actorii romani au jucat alaturi de actori renumiti (Colin Farrell, Ed Harris, Mark Strong).

Nota mea:

Nu am vazut filmul lui Roman Polanski (Pour Elle), deci nu pot face o comaratie intre original si The Next Three Days, remake-ul lui Paul Haggis, insa acesta din urma mi-a placut si il recomand.

Felul in care sunt construite personajele, din prima jumatate a filmului si actiunea din a doua jumatate a filmului, m-au facut sa uit de micile exagerari din film (parca prea s-au intamplat toate la marele fix).
In film, personajul interpretat de Russell Crowe nu este deloc al eroului tipic american, care sa-i sparga pe toti, asa cum nici rolul sotiei, interpretat de Elizabeth Banks, nu este unul de superwoman.

The Next Three Days este unul dintre filmele facute in asa fel incat sa-ti doresti happy end-ul.

Nota mea:

Filmele Inception si Shutter Island sunt preferatele mele din 2010, insa nu m-ar deranja daca Oscarul ar fi castigat de The Fighter.
Filmul, care este inspirat din viata boxerului Micky Ward, este unul deosebit. Actingul este la cel mai inalt nivel, absolut toti actorii jucand foarte bine. Povestea este emotionanta si combina excelent drama familiala cu boxul.

P.S. Daca l-ati vazut pe Christian Bale in The Machinist, n-ar trebui sa va socheze cum arata in The Fighter, daca insa nu l-ati vazut, garantat o sa fiti uimiti de cum arata si ce sacrificii face pentru fiecare rol.

Mai jos este un filmulet cu meciul de box dintre Micky Ward si Shea Neary. Este cel din finalul filmului.

Nota mea:

L-am vazut abia acum, la o jumatate de an de la lansare. Comparat cu Up, Despicable Me mi se pare mai slabut, dar nu cu mult. Diferenta fiind facuta de personajele principale, Carl Fredricksen vs. Gru.

In rest, minionii galbeni sunt de-a dreptul mortali, replicile din film sunt savuroase, cele trei fetite sunt simpatice, mai ales micuta Agnes, iar subiectul este destul de interesant. Deci Despicable Me este o animatie pe care o recomand.

Nota mea:

Avand in vedere ca filmul il are ca regizor pe Todd Phillips (The Hangover) si in rolurile principale pe Zach Galifianakis si Robert Downey Jr., ma asteptam la mai mult de la film, da’ n-a fost sa fie. Mai ales ca cea mai amuzanta faza, pentru cei carora nu le pare scarboasa, vine de la bulldogul francez, iar multe faze aduc prea mult cu cele din Harold & Kumar Escape from Guantanamo Bay.

Daca vreti sa va placa filmul, uitati de The Hangover si luati ca reper comediile care au iesit in ultimul an, pentru ca, fata de ele, Due Date e o comedie buna.

Nota mea:

Avand un buget de numai 800.000 de dolari, nu inteleg de ce s-au mai apucat sa faca un film cu monstri. Cred ca nici Sergiu Nicolaescu nu se incumeta sa-l faca.
Monsters este un film in care creaturile apar foate rar si numai noaptea. Singurul monstru filmat in timpul zilei este unul mort. Filmul este banal si plictisitor, iar povestea de dragoste este ca sa fie. Din film nu prea intelegi nimic, pentru ca nu e nimic de inteles. Adica dupa 6 ani de cand creaturile au ajuns pe pamant, americanii n-au fost in stare decat sa se plimbe cu niste avioane de vanatoare pe deasupra zonei infestate si sa o izoleze cu un zid de beton.

Nota mea:

Am vazut Let Me In fara ca mai inainte sa fi citit ceva despre el, fara sa fi vazut trailerul si fara sa stiu ca este un remake facut dupa horror-ului suedez Let the Right One In (pe care nu l-am vazut, dar urmeaza sa-l vad).

Chiar daca as fi vazut mai inainte filmul suedez, pe care multi il considera cel mai bun horror din ultimii ani, cred ca despre Let Me In tot as fi avut o parere buna.

Filmul este bun, are tensiune, iar actorii principali (Kodi Smit-McPhee si Chloe Moretz) sunt de nota 10. Chiar daca, pe la jumatatea filmului, sunt momente in care scenariul pare sa-ti ofere totul pe tava, nu este asa, filmul fiind imprevizibil pana la final.

De la 30 Days of Night eu n-am mai vazut un film cu vampiri care sa-mi placa atat de mult.

Am vazut si eu aseara filmul 127 hours, in care imi pusesem mari sperante si l-am recomandat si altora dintr-o simpla vizionare a trailerului. Poate ca am eu probleme in aprecierea unui film, dar mie mi s-a parut jalnic de prost.

Stiu ca este bazat pe povestea alpinistului Aron Ralston, dar redarea lasa de dorit. In primul rand pentru ca tot ceea ce a vrut sa demonstreze filmul se poate face si intr-un alt mod, mai putin plictisitor si fara atatea clisee. Unul dintre filmele din care am invatat ceva, m-a impresionat, a fost plin de actiune, suspans si cu un final neasteptat, a fost Into the wild. Care, la fel ca si 127 hours, a vrut sa demonstreze cat de important este sa ne cunoastem limitele, cum putem iesi din situatii de criza, cum ne putem gestiona resursele, dar si despre regrete, apreciere si viata pe care ne-o alegem sa o traim asa cum vrem. Mai exact, primim ceea ce cerem.

In schimb, in 127 hours, am avut parte de 2 ore cu cateva momente de actiune, cateva personaje, un alpinist care incearca sa reziste 5 zile cu mana prinsa de o stanca. In mai tot filmul este aratat Aron, in timp ce se inregistreaza pe camera video, isi aduce aminte de parinti, regreta ca nu le-a raspuns, etc. Finalul este usor previzibil si tras de par. Un film care te face sa te uiti pana la final doar din dorinta constienta de a sti o poveste reala. In rest, nimic spectaculos! (Doar trailerul!)