Nota mea:

Superb rolul facut de Rooney Mara, la fel de bun ca cel din The Girl with the Dragon Tattoo.

La Side Effects, scenariul este imprevizibil atata timp cat Emily Taylor isi joaca rolul pus la cale. De la jumatatea filmului incolo, cu mici exceptii, devine previzibil.

Filmul e bun. Pe langa actorii de calitate, are suspans, atmosfera, intoarceri de situatii si reuseste sa te faca sa-ti pui intrebari.

Nota mea:

Regia la Anna Karenina a fost interesanta doar prin incercarea de a prezenta filmul ca pe o piesa de teatru.
Am fost dezamagit de cat de usor a cedat Anna Karenina, de cum a fost prezentata una dintre cele mai marete povesti de dragoste din literatura si de faptul ca Aaron Taylor-Johnson, in rolul lui Vronski, la inceputul filmului, arata mai degraba a fanfaron decat ofiter seducator.

In rest, mi-au placut prestatiile lui Jude Law si Aaron Taylor-Johnson (in a doua jumatate a filmului), muzica si decorurile.

In concluzie, Anna Karenina nu e un film slab, dar mi-a inselat asteptarile.

Nota mea:

Fara sa fi citit cartea, filmul The Hunger Games mi se pare la limita mediocritatii. Pe langa faptul ca este previzibil, are replici slabute, iar partea cu lupta dintre concurenti nu este deloc originala, scenariul nu reuseste sa aduca motivele pentru care o societate ar accepta de 74 de ani ca niste tineri sa se omoare intre ei intr-un concurs televizat.

Daca tot are vreo doua ore si 20 de minute, as fi vrut sa aflu mai multe despre istoria celor 12 districte, insa filmul dedica zeci de minute incercarii concurentilor de a-si atrage de partea lor sponsorii. Pentru ce?

Povestea de dragoste mai bine nu era, efectele speciale sunt la nivelul unui serial TV, iar muzica din film nu m-a impresionat cu nimic.

Singurul lucru pozitiv la film este prestatia actorilor.

Nota mea:

Prestatii excelente din partea lui Robert DeNiro si Paul Dano, insa de la filmul Being Flynn ma asteptam la mai mult. Povestea nu m-a prins aproape deloc, poate si de la faptul ca n-am reusit aproape deloc sa simpatizez cu Jonathan Flynn (Robert DeNiro), asa cum s-a intamplat, de exemplu, cu rolul principal din The Pursuit of Happyness.

Nota mea:

Cu un scenariu simplu si previzibil, The Grey este o idee prea lung si aduce prea mult cu The Way Back.

In rest, filmul este bun, depasind cu mult conditia unui thriller simplu. Personajele nu sunt doar niste posibile victime ale lupilor flamanzi, ci oameni cu sentimente, trairi si fiecare cu biografia lui.

Liam Neeson joaca asa cum ne-a obisnuit, adica foarte bine.

Nota mea:

La War Horse, povestea celor doi cai, potrivita mai mult pentru copii, m-a impresionat mai putin decat povestea celorlalte personaje. In schimb, scenele de razboi, decorurile, costumele, atmosfera, coloana sonora si mai ales punerea acestora in scena m-au incantat pe toata durata filmului.

Daca ar fi fost dupa mine, pe Steven Spielberg l-as fi nominalizat la Oscar pentru regie, insa filmul nu mi se pare de Oscar.

Pana la decernarea premiilor Oscar, as dori sa vad toate filmele nominalizate la categoria “Cel mai bun film“. Pentru ca a castigat premiul pentru cea mai buna drama la Globurile de Aur, am inceput cu The Descendants.

Filmul este bun, insa am apreciat mai mult peisajele si atmosfera hawaiana, decat povestea dramatica. Scenariul mi s-a parut ca este pe alocuri prea fortat, are prea multa vorbarie, iar personajele se schimba exagerat de mult in decurs de cateva zile.

Nota mea:

N-am citit cartea lui Stieg Larsson, nu am vazut varianta suedeza si sunt fan David Fincher (Fight Club, The Curious Case of Benjamin Button, Zodiac, Se7en, Panic Room), deci nu pot sa fac nicio comparatie intre ele.

Filmul mi-a placut. Aproape la fel de mult ca Shutter Island.

Atmosfera din film este sumbra, rece si violenta. Suspansul este la el acasa, iar interpretarea actorilor este de exceptie. Mai ales a tinerei Rooney Mara, care joaca excelent rolul de introvertita, vulnerabila si apoi razbunatoare. Muzica este si ea la inaltime.

Nota mea:

Desi Warrior este atat de “american” (patriotic, previzibil, happy end etc), se ridica la nivelul lui The Fighter si ramane unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultimul timp. Povestea, desfasurata pe mai multe planuri, este atat de captivanta ca n-am simtit cand au trecut cele doua ore si jumatate ale filmului.

De remarcat prestatia excelenta a actorilor, mai ales a lui Nick Nolte, Tom Hardy si Joel Edgerton. Scenele de lupta sunt bine realizate si reusesc sa te tina in tensiune.

Ca puncte minus as enumera cateva clisee, unele faze exagerate si finalul previzibil.

Chiar daca The Debt, prin desele treceri intre trecut si prezent, este mai fragmentat decat mi-as fi dorit, filmul ramane unul excelent si complet. Ritm bun, suspans, scenariu imprevizibil + o poveste de dragoste.

Actorii au jucat bine, insa jos palaria pentru Jesper Christensen, excelent in rolul doctorului Dieter Vogel.