Nota mea:

La War Horse, povestea celor doi cai, potrivita mai mult pentru copii, m-a impresionat mai putin decat povestea celorlalte personaje. In schimb, scenele de razboi, decorurile, costumele, atmosfera, coloana sonora si mai ales punerea acestora in scena m-au incantat pe toata durata filmului.

Daca ar fi fost dupa mine, pe Steven Spielberg l-as fi nominalizat la Oscar pentru regie, insa filmul nu mi se pare de Oscar.

Pana la decernarea premiilor Oscar, as dori sa vad toate filmele nominalizate la categoria “Cel mai bun film“. Pentru ca a castigat premiul pentru cea mai buna drama la Globurile de Aur, am inceput cu The Descendants.

Filmul este bun, insa am apreciat mai mult peisajele si atmosfera hawaiana, decat povestea dramatica. Scenariul mi s-a parut ca este pe alocuri prea fortat, are prea multa vorbarie, iar personajele se schimba exagerat de mult in decurs de cateva zile.

Nota mea:

N-am citit cartea lui Stieg Larsson, nu am vazut varianta suedeza si sunt fan David Fincher (Fight Club, The Curious Case of Benjamin Button, Zodiac, Se7en, Panic Room), deci nu pot sa fac nicio comparatie intre ele.

Filmul mi-a placut. Aproape la fel de mult ca Shutter Island.

Atmosfera din film este sumbra, rece si violenta. Suspansul este la el acasa, iar interpretarea actorilor este de exceptie. Mai ales a tinerei Rooney Mara, care joaca excelent rolul de introvertita, vulnerabila si apoi razbunatoare. Muzica este si ea la inaltime.

Nota mea:

Desi Warrior este atat de “american” (patriotic, previzibil, happy end etc), se ridica la nivelul lui The Fighter si ramane unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut in ultimul timp. Povestea, desfasurata pe mai multe planuri, este atat de captivanta ca n-am simtit cand au trecut cele doua ore si jumatate ale filmului.

De remarcat prestatia excelenta a actorilor, mai ales a lui Nick Nolte, Tom Hardy si Joel Edgerton. Scenele de lupta sunt bine realizate si reusesc sa te tina in tensiune.

Ca puncte minus as enumera cateva clisee, unele faze exagerate si finalul previzibil.

Chiar daca The Debt, prin desele treceri intre trecut si prezent, este mai fragmentat decat mi-as fi dorit, filmul ramane unul excelent si complet. Ritm bun, suspans, scenariu imprevizibil + o poveste de dragoste.

Actorii au jucat bine, insa jos palaria pentru Jesper Christensen, excelent in rolul doctorului Dieter Vogel.

Nota mea:

Rise of the Planet of the Apes este un film bun cu de toate (mesaj, suspans, actiune, implicare, prietenie, drama).

Fata de remake-ul lui Tim Burton din 2001, in Rise of the Planet of the Apes, primatele nu au fost interpretate de actori, ci create cu ajutorul tehnologiei care a stat la baza trilogiei The Lord of the Rings. Un lucru bun, pentru ca in loc sa fie niste creaturi caraghioase, acum, prin efectele speciale foarte reusite, primatele reusesc sa transmita emotie.

Actingul este unul bun, iar rolul interpretat de John Lithgow mi s-a parut cel mai reusit.

In concluzie, cred ca este unul dintre cele mai bune filme scoase in 2011.

Nota mea:

Dupa filmul asta si premiul castigat la Cannes, multi l-au comparat pe regizorul Nicolas Winding Refn cu Quentin Tarantino. Argumente pentru premiu sunt, insa Nicolas Winding Refn nu se poate compara cu Quentin Tarantino. Tarantino face regie si scrie scenarii, iar danezul Nicolas Winding Refn a facut o regie buna la un film cu un scenariu banal. Este si motivul pentru care Drive nu m-a dat pe spate.

Nota mea:

Legatura dintre titlul filmului si film, n-am prea vazut-o. Bine, masina, intr-adevar, este o limuzina, un Lincoln negru, dar actiunile din interiorul ei nu sunt nici pe departe esentiale pentru film.

The Lincoln Lawyer este un film bun, un film cu atmosfera. Pe langa chichitele juridice, gainariile infractorilor marunti si negocierile dintre avocati si procurori, in centrul atentiei se afla relatia dintre avocatul Mick Haller si clientul sau Louis Roulet. O relatie avocat-client impartita intre sala de judecata si viata personala.

Un film pe care il recomand, mai ales ca este unul dintre putinele in care il puteti vedea pe Matthew McConaughey demonstrand ca poate sa joace si altceva decat roluri in comedii romantice de duzina.

Nota mea:

Atat cat i-a lasat scenariul, toti actorii din The Way Back au jucat foarte bine, inclusiv cei doi romani, Dragos Bucur si Alexandru Potocean. Nu stiu cat de adevarata este cartea dupa care s-a facut, dar actiunea filmului a parut destul de realista, si a reusit sa-mi acapareze atentia pana la final. Peisajele, machiajul si costumele au fost la inaltime, coloana sonora mai putin.

Il recomant, mai ales ca in utimul timp sunt putine filmele in care actorii romani au jucat alaturi de actori renumiti (Colin Farrell, Ed Harris, Mark Strong).

Nota mea:

Nu am vazut filmul lui Roman Polanski (Pour Elle), deci nu pot face o comaratie intre original si The Next Three Days, remake-ul lui Paul Haggis, insa acesta din urma mi-a placut si il recomand.

Felul in care sunt construite personajele, din prima jumatate a filmului si actiunea din a doua jumatate a filmului, m-au facut sa uit de micile exagerari din film (parca prea s-au intamplat toate la marele fix).
In film, personajul interpretat de Russell Crowe nu este deloc al eroului tipic american, care sa-i sparga pe toti, asa cum nici rolul sotiei, interpretat de Elizabeth Banks, nu este unul de superwoman.

The Next Three Days este unul dintre filmele facute in asa fel incat sa-ti doresti happy end-ul.