Mă trezesc în miez de noapte cu un clasic şi dezonorant „asl”. Dezonorant pentru că nu ştiu cum a ajuns în lista mea de ym un personaj ce se semna cu „sweet …. 4you” şi se recomanda bărbat.

Am făcut risipă de timp încercând să îi explic că nu socializez şi nici nu am 15 ani să răspund unor astfel de provocări. În următoarele minute am avut parte de o formă de tortură care te face să urăşti orice tentă de socializare. Am citit scuze care începeau cu „vruiam decat să”, ori „mai făcut să”, împreună cu i-urile puse când în plus când în minus. Am renunţat, învinsă, chiar şi la comunicarea primară sau la încercarea de a jigni.

Mai întâi de toate, trebuie să recunoaştem că perfecţiunea e greu de atins chiar şi în gramatică, deşi uneori e o matematică mult mai simplă. Limba se schimbă, avem anumite ticuri verbale, suntem obişnuiţi cu forme locale şi omitem să vorbim sau să scriem corect. Ştiu că e uşor să aruncăm vina asupra „modelelor” din jurul nostru şi să ţipăm că aşa am văzut la tv. Recunosc că înainte să mă apuc  de blogging (când se purta să nu înveţi nimic în liceu sau să nu faci gramatică la profilul de filologie) aveam multe lipsuri. Doar că, din moment ce ne asumăm dorinţa de comunicare, măcar să ne respectăm în raport cu ceilalţi sau simplu, să ii respectăm pe ei. Aşa am început să învăţ gramatica din dicţionare, cărţi, bloguri, de pe forumuri.

Chestia asta cu scrisul şi vorbitul corect poate fi considerată o provocare. Ca şi când tu, om raţional, te vezi capabil să faci un lucru corect. Fie că e vorba de mâncat, băut, crescut copii sau scris un text de agăţat. Din moment ce nu îţi asumi o comunicare corectă, de ce eu mi-aş asuma ideile pe care nu le exprimi corect? Dincolo de moda asta lingvistică de a poci limba, cel mai frustrant e să auzi resemnări care de care mai bizare „eu sunt la Finanţe, ce îmi trebuie să scriu corect” ori „dacă eu aşa sunt, asta e”.

Dacă mă întrebaţi, sunt de acord cu discriminarea în funcţie de cum scrii. Pentru că, aşa cum urâm ţiganii că fură sau politicienii că mint, tot aşa ar trebui să îi urâm şi pe cei care nu apreciază dialogul. În fond, nu e tot o infracţiune socială?

Pentru ca am terminat un liceu unde aveam cate 7 ore de romana pe saptamana (dar niciuna de gramatica) m-am gandit totusi ca unele greseli de scriere sunt impardonabile si pentru cei care au avut ghinionul de a nu invata prea multe in scoala si a caror gramatica are de suferit aceasta chestiune devine una stresanta, sa scriu cateva articole cu cele mai frecvente greseli gramaticale, impreuna cu explicatiile de rigoare. Recunosc ca si eu am invatat foarte multe din propriile greseli, din observatiile pe care le-am primit in articolele scrise de-a lungul timpului.

Sa incepem cu verbele la imperativ. Timpul imperativ exprima o porunca, un indemn, o rugaminte si are doar persoana a II-a, singular si plural. Adica “tu” si “voi”. El are formele: pozitiv si negativ. Astfel luam drept exemplu verbul “a face”.

Pozitiv: Tu fa! Voi faceti!
Negativ: Nu face! Nu faceti!

Cea mai frecventa greseala este la imperativ, negativ, persoana a II-a singular “nu fa”. De ce nu este corect? Intotdeaua la negativ, persoana a II-a singular, verbul se formeaza cu adverbul nu + verbul de conjugat la infintiv (a face, a sta, a manca, a zice, etc.). La persoana a II-a plural, forma negativa, este mai simplu. In fata verbului de la forma pozitiva ( (voi) faceti) se pune adverbul nu.

Astfel, in cazul verbului “a fi” avem urmatoarea situatie:

Pozitiv: Tu fii! Voi Fiti!
Negativ: Tu nu fi! Voi nu fiti! (niciodata nu se va scrie “tu nu fii” pentru ca verbul de conjugat este “a fi” si structura corecta este “adverbul nu + verbul de conjugat “a fi”.)

Un pont pentru timpul imperativ: forma afirmativa la persoana a II-a sg se formeaza in general de la persoana a III-a singular, indicativ prezent (ex: El citeste –> iar la imperativ persoana a II-a singular, afirmativ: Tu citeste!) sau de la persoana a II-a indicativ prezent (ex:  Tu fugi. –> (Tu)fugi!).

Cam atat pentru prima lectie. Sper ca v-au fost utile informatiile. Mentionez ca aceste informatii provin din cunostintele proprii, se poate ca unele informatii sa fie gresite, desi incerc sa ofer informatii cat mai concise si corecte.

Nu stiu cati ati avut de a face cu limbile clasice. Eu ma zbat sa inteleg una din ele, mai exact latina, de prin clasa a VII-a. Dupa 5 ani de studiu, in fiecare an avand cate un profesor diferit, am realizat ca in mare parte este inutila.

Sa incepem cu partile bune, pentru ca are si ea cateva parti pe care trebuie sa le mentionam: gramatica- consider ca daca stii gramatica limbii latine, nu vei mai avea probleme cu gramatica niciunei limbi a popoarelor latine. A doua chestie misto la limba latina este ca iti imbogateste cultura generala si mai afli una alta despre zei, poeti, filozofi antici. Pana aici totul bun si frumos.

Dar ce te faci cand ai alte materii la care vrei sa inveti, ai alte proiecte si alte domenii in care vrei sa activezi, ai alte interese, iar profa de latina te pune sa invezi despre hexometrul dactilic, te pune sa scandezi si sa reciti poezii. Vorba unei prietene care avea un iubit ce ii recita poezii “Ce imi reciti mie toti mortii” (cam dura replica).

Toate clasele din liceul meu care fac latina cu aceasta profesoara sunt speriate. Nu spun ca e un lucru rau. E bine sa mai existe cate o materie care sa te sperie si la care sa muncesti. Insa imi tot pun intrebarea cat de importante sunt limbile clasice in decursul vietii noastre?

Astazi, Vanghelie este luat la misto de majoritatea ziarelor, cu ceva de genul: de la almanahe, la hotele




… si daca are dreptate, ii cere cineva scuze?