Demult ma tot gandeam sa scriu ceva despre vanatoare, dar nu stiam exact ce. Ori vedeam ceva de Tiriac si imediat imi revenea acest gand, ori mai auzeam cate un tip care incerca sa ma impresioneze spunandu-mi ca se duce la vanatoare, ori cel mai de curand doctori de care nu poti da pentru ca sunt la vanatoare de fazani.

E posibil sa fiu subiectiva si sa zic ca e cea mai mare prostie si ocupatie pe care o poti avea. In acelasi timp ma gandesc ca si pescuitul, care e unul din hobbyurile mele poate fi considerat in proportii mai mici la fel de brutal. Dar parca totusi e o diferenta. Parca nu exista acea premeditare, nu exista acel sange rece, nu exista notiunea de ucis si crima.

Si stau si ma gandesc cum poti sa fii atat de nemilos incat sa planuiesti o vanatoare? Nu am fost niciodata, dar imi imaginez un scenariu in care se intalnesc cativa oameni seriosi, cu o autorizatie luata pe ochi frumosi, cu pustile lustruite, cu echipamente adecvate, facand glume de vanatoare si masurandu-si orgoliile care are captura cea mai mare sau cea mai numeroasa? Iar apoi fiecare vine acasa la nevasta si ii povesteste cum a impuscat rata, fazanul sau mistretul. Iar nevasta impresionata ii face o friptura din captura, urmand sa se laude altor femei ce barbat puternic are.

Si totusi e secolul XXI. Oamenii nu mai vaneaza ca sa traiasca. Poate reuseam sa inteleg acest fenomen acum multe secole in urma, atunci cand oamenii nu se deosebeau prea mult de animale. Dar acum, cand toti aspiram la un statut social cat mai inalt, sa luam drept placere vanatoarea? Acea meserie pe care unii o practicau pentru ca mureau de foame, iar acum cei mai bogati oameni ironizeaza societatea prin asemenea gesturi? Eu una nu pot sa inteleg. Sau poate sunt eu prea putin toleranta.

Dar voi, sunteti sau nu de acord cu vanatul?

De curand, am un nou hobby, acela de a impleti bratari. De mica imi placea lucrul manual. Faceam tot felul de pahare impletite, vase, cosulete, le aranjam si le foloseam pe post decorativ. De cateva zile m-am apucat sa impletesc bratari din ate, prin tehnica nodurilor. Am facut si cateva poze, iar daca este cineva interesat ii pot explica modul cum acestea se lucreaza. Necesita timp si atentie, insa au un design destul de frumos.

Acestea sunt pozele artistice cu bratarile mele!

Mai multe poze aici . Si video aici!

Va plac?

L.E. Am pus aici cateva video care va pot fi folositoare.

Acum ceva timp am inceput sa devin pasionata de arta bonsaiului. La inceput, nici nu stiam ce inseamna si cum arata, pentru ca la mine acasa nu prea detin multe flori, si nu sunt prea priceputa in acest domeniu. Pana intr-o zi cand merg cu prietenul meu in Baumax pentru a ii cumpara un bonsai bunicii lui. La inceput, cand am vazut preturile ridicate, am zis”ce mai este si cu porcaria asta de pom la 5 milioane”. Dar m-am inselat. Chiar era o frumusete ce isi merita toti banii(de fapt eu nu as da 5 milioane pe un bonsai, insa as incerca sa plantez unul).

De atunci, am citit cam tot ce se putea despre ei. Despre originea lor, cum ca au aparut prima data in China, iar apoi au fost preluati de japonezi, despre cele 3 categorii de bonsai, mini-bonsai(intre 5 si 15 cm), bonsai clasici(intre 15 si 70 cm), bonsai de gradina(intre 70 si 180 cm), despre cele patru grupe: bonsai cu un singur trunchi, bonsai cu trunchiuri multiple dar cu radacina unica, bonsai cu trunchiuri multiple si radacini individuale si ultima grupa:plantatii de specii diferite.

Tunderea bonsaiului presupune un proces dificil. In primul rand trebuie sa ne gandim la forma pe care dorim sa o obtinem prin tundere. Apoi, trebuie sa stim care este anotimpul prielnic pentru aceasta operatiune. In special primvara, insa se poate si pe timp de vara si toamna, daca specia este rezistenta. Uneltele trebuie sa fie speciale, forfecute de diferite dimensiuni, fara a zgaria arborele sau a ii provoca rani ce pot duce la imbolnavire. Ceva foarte important este ca trebuie taiati lastarii si frunzele care stau atarnate in jos. Odata taiat, el trebuie udat pentru a recupera apa pierduta prin tundere, insa nu in mod exagerat, acest lucru poate duce la sufocarea radacinilor. Recipientul in care sta bonsaiul trebuie ales in functie de dimensiunea pe care o doriti. Daca doriti ca bonsaiul sa prinda proportii mari, trebuie un recipient mare, in caz contrar o tava sau farfurie, un pic adanca, de dimensiuni mici. Pentru a da un aspect natural si cat mai real, puteti folosi pietre ornamentale, cat si cateva frunze in jurul tulpinei. Radacinile scoase al suprafata dau o nota de originalitate si ofera un aspect ornamental, insa este destul de greu, pentru aceasta puteti apela la un specialist.

Acum o saptamana am primit si eu cadou un bonsai din ienupar(de fapt a fost plantat un pui de ienupar, acum ramane la stiinta mea pentru a reusi sa fac un adevarat bonsai din el). Bonsaiul poate fi colectionat din orice tip de arbore, cel mai des intalnit fiind cele din gard viu(inca nu am reusit sa rup niciun gard viu cu radacina, am taiat cateva crengute, insa nu stiu ce anume sa fac sa prinda radacini, pentru ca le-am tinut in apa destul timp fara niciun rezultat) si din ienupar.

Acesta este bonsaiul meu in devenire:

“Sa apreciezi si sa gasesti placere in curioasele contorsiuni ale copaceilor din tavi inseamna sa iubesti diformitatea”.

Pescuitul reprezinta o placere, o munca, un talent, un noroc. Pescuitul e ceea ce unii il privesc ca pe un lucru plictisitor, pentru altii reprezinta relaxare totala si uitare, pentru restul inseamna a prinde peste.
Pentru mine, pescuitul reprezinta o placere si o relaxare enorma, un hobby, un lucru de care nu m-as satura si pe care l-as practica mereu. Vacantele mele de vara se leaga de acest fenomen. Satul bunicilor mei fiind foarte aproape de Dunare, iar in drumul spre Dunare aflandu-se magistrale si canale unde se poate pescui in voie, acest sport a devenit numarul unu pe lista mea de preferinte.
In fiecare vacanta mergeam mai mult pentru a ma duce la pescuit. Ba cu frate-meu, ba cu verii mei, in fiecare vara era maraton. Dimineata la ora 5 era trezirea (destul de greu), la ora 6-7 eram pe balta pentru apuca loc si pentru a momi. Glumele si voia buna nu lipseau, cu atat mai mult cu cat la primele ore nu tragea nimic. Apoi, se facea intrecere care prinde bucata cea mai mare, si cel care are cel mai mult in galeata. Bineinteles ca mereu eu eram cea mai buna si cea mai norocoasa dintre toti(:D), desi orgoliul neamului meu nu ar recunoaste acest lucru. Inainte de a avea loc inundatiile, era bucurie mare daca prindeam cateva galeti de peste. Dupa ce apa Dunarii a invadat intreaga valea, meniul principal al satului era pestele pe care il gaseai in gradina, in curte, in porumb sau in spatele casei. Desi pagubele inundatiilor au fost atat de mari, unii s-au putut bucura din plin de placerea pescuitului. Dunarea ajunsese doar la cativa metri de casa lor, si la orice ora doreai iti puteai lua ustensilele pentru a merge la pescuit.
Verii mei erau cei mai pregatiti in ceea ce priveste echipamentul: aveau ace de toate marimile, cracane specializate, telescopice dintre cele mai usoare si accesibile, lansete, plumb de calitate, plute de paun. Desi nu cred ca i-a ajutat prea mult, pentru ca familia mea (eu, taica-meu, frate-meu) eram mereu in avantaj (avand telescopice grele, cracane din lemn, plute de gasca). Pescuitul este o arta a norocului. Este o adevarata legenda, reprezinta o sursa de viata si o meserie.
Pescuitul este amuzant. Minciunile pescaresti sunt cele mai de calitate: am prins o galeata mare mare de peste, dar s-a varsat in apa:(. Bancurile sunt dintre cele mai amuzante: dimineata crap de foame, la pranz stiu/ca n-am, seara somn usor!.
Imi aduc aminte cum ne strangeam dimineata in coltul ulitei, sa mergem la pescuit. Fiecare venea cu rudele: eu cu frate-meu si varu-meu, altul cu frate-sau, altul cu soru-sa. Asa ne adunam toti copii pe mal. Mai gaseam cate un fraier care sa ne aduca rame la toti. Fiecare isi gasea un loc, pe care si-l pastra toata ziua daca era bun. Imi aduc aminte cum am prins un peste urias, care ma tragea in apa(nu e minciuna pescareasca). De frica de a nu il pierde, trageam in toate partile undita. Frate-meu zbiera la mine sa il plimb prin apa, eu nimic: trag si trag pana dau drumul unditei din mana. Pestele nervos ca l-am infruntat, o izbeste cu putere si fuge cu ea pe apa. Ca sa nu imi pierd undita, ma arunc curajoasa, desi nu stiam sa inot. Frate-meu striga: pestele, pestele, eu strigam: ma inec, ma inec. Pana la urma pestele a fost salvat, iar eu am murit inecata:D
Greutatea cea mai mare cadea pe umerii mamelor noastre ce ne asteptau acasa, iar noi cu sacii plini de peste ii puneam in galeti pentru a fi curatati de solzi mate si capatana. Activitatea era terminata abia o data cu inegurarea, iar gandul ca si maine va fi la fel de mult de curatat era un chin.
Nu am mai fost de un an la pescuit si imi este tare dor. Ce poate fi mai relaxant decat sa stai sa privesti pluta care tacane, care este pusa lat, sau atunci cand pestele fuge cu ea. Ce poate fi mai relaxant sa arda soarele, iar vantul sa iti adie boare pe fata? Ce poate fi mai frumos decat sa prinzi o captura mare pe care o asezi deasupra galetii pentru a fi admirata de toata lumea. Ce poate fi mai relaxant decat sa stai sa astepti sa vina pestii, sa arunci undita in locul cel mai populat, iar in lumina soarelui sa vezi sute de pestisori plimbandu-se prin apa?
Acest sport poate fi imbinat perfect cu iubirea. Ce poate fi mai frumos decat sa mergi cu iubitul/iubita la pescuit de dimineata pana seara?(ai inteles, iubitule?:*)

P.S. Sunt cea mai buna pescarita bloggerita! Fir intins!(Ar trebui sa se faca un concurs”cel mai misto pescar din Romania)