Nu multa lume are capacitatea, dispozitia, sau resursele necesare de a transforma pe cineva intr-un sclav al secolului 21. Ei bine, cu toate ca in ziua de azi sclavii nu se mai pot cumpara ( in mod oficial), acesti tirani reusesc, pe fondul slabiciunilor unor oameni sa ii transforme in adevarate albinute care lucreaza pentru ei si culmea e ca tot ei se simt indatorati.

La ce ma refer? Pai e simplu, cu toti stim ca in ziua de azi fara o facultate esti un mare zero, sau mai exact nu prea mai existi, exceptand desigur toate minibecalismele din societate. Nevoia unei facultati bune ii impinge pe tot mai multi spre alte zari, iar cum soarta face ca multi din cei plecati sa nu dispuna de foarte multe resurse financiare, nevoia unei surse de venit incolteste foarte repede in mintea instrainatului.

Asa incepe totul, destul de nevinovat, asa ca in majoritatea cazurilor studentii isi gasesc un job si cam atat. Dar aceasta situatie se prevede unora ca o oportunitate de a transforma micul student intr-un sclav. Atunci patronul poate face din tine un sclav, stie ca esti conditionat sa lucrezi, ca ai de platit o chirie, mancare, si intretinere. Cu atat mai mult daca nu stai la camin, si stai la gazda. Tot timpul te simti indatorat si daca primesti o portie de ciorba calda, simti ca trebuie sa faci ceva. Problema nu este doar ca simti, dar acel om care iti ofera o portie de mancare te va pune sa faci de toate pentru el, iar tu nu il vei putea refuza.

Societatea este de fapt prima care ne face sclavi. Oamenii traiesc cu impresia ca daca primesc un ajutor, nu trebuie sa il restituie. Este exact invers. Este ca si cum banca ti-ar oferi un credit foarte mare, ti-ai face treaba, dar restul vietii trebuie sa tragi greu pentru acele rate.

Mi-aduc aminte cand am lucrat anul trecut la un restaurant, a fost prima data cand am vazut un sclav. Era un om cam pe la 40 de ani, dar avea o slabiciune: nu avea bani. Aceasta slabiciune a fost vazuta si de patronul acelui local, care il trimitea oriunde, sa care plase imense si sa plateasca facturi interminabile, doar pentru..cativa lei.

Desigur se va gasi cineva care sa spuna ca lui nu I se poate intampla, dar vreau sa spun ca pentru orice mana exista o manusa, iar ca celor care nu li s-a intamplat una ca asta, acest lucru trebuie luat ca pe o intorsatura diferita a sortii. Pana la urma, fiecare om devine un sclav in propria lui piele.

S-a gandit Cineva la faptul ca intr-un moment dat Cineva ne poate schimba viata? Desigur, cu totii avem modelele noastre, cu totii visam sa ajungem undeva si sa fim recunoscuti pentru ceea ce facem. Dar poate nu ne-am gandit niciodata ce rol important au persoanele care intervin in viata noastra. De exemplu, as avea o intrebare. V-ati muta in alt oras pentru altcineva? Probabil multi ar raspunde ca da, dar cand ar veni momentul plecarii si mutarii, ar aparea multe semne de intrebare: oare e bine, oare merita, oare o sa ma descurc, oare balanta e echilibrata? Normal, fiecare om are temerile lui si cel mai mult in lume iubeste comoditatea.

Sunt foarte putini oameni care renunta la conditia umana pentru a face ceea ce isi doresc: fie sunt genii, fie sunt oameni normali cu multa vointa, fie sunt total convinsi de ceea ce fac. Ma gandesc la un exemplu simplu. Pot spune ca viata mea a fost schimbata de doua persoane: prietenul meu si tatal meu. Si am sa explic pe rand de ce.

Prietenul meu pentru ca a venit de la 400 de km, pentru a incerca o relatie ce s-a bazat mult timp pe prietenie. M-a invatat sa fiu mai rabdatoare, sa incerc sa fac si altceva decat ce este scris in ordinea fireasca a lucrurilor si sa cred in mine. Consider ca am ajuns un om mai bun de cand stiu ca in spatele meu este un sprijin puternic, care ma ajuta cu cel putin un sfat, daca nu de multe ori ajutor la propriu.

Tatal meu-de ce? De cand sunt mica visa doua lucruri: frate-meu sa fie politist si eu doctor. Dorinta cu frate-meu i s-a indeplinit acum 3 ani, ramasese randul meu sa imi urmez “destinul”. Niciodata nu mi-a placut aceasta idee, am refuzat-o asa mult incat el ajunsese sa imi spuna si sa ma sustina la orice facultate as merge si oriunde imi place. Era dispus chiar sa merg in alt oras, doar pentru a face ceea ce imi doresc. Intr-o zi merg cu cineva la stomatolog, si imi dau seama ca e ceva frumos. Discut aspecte legate de aceasta meserie si aflu ca e chiar placuta. Ajung acasa si ma documentez si vad ca mie chiar mi-ar placea sa fac Facultatea de Medicina Dentara, chiar daca negam cu cateva saptamani inainte cu desavarsire acest lucru, nestiind macar cu ce se mananca. Desi toata lumea crede ca tatal meu mi-a influentat foarte multe decizia, si da pot sa zic ca a influentat-o, dar consider ca ma cunoaste indeajuns si mi-a aratat exact drumul pe care ar trebui sa il urmez. Mai departe o sa vad daca pot face fata.

Bineinteles ca au existat si alte persoane care mi-au schimbat modul de a gandi, sau m-au facut sa ma maturizez mai repede. Exista de asemenea si persoane care m-au facut sa stiu ce inseamna prietenie, incredere. Mai exista si frate-meu care m-a invat ce inseamna unitatea, ajutorul, reciprocitatea, mama mea care m-a sfatuit si mi-a aratat limita dintre bine si rau.

Ideea e ca mereu o sa exista cineva care sa ne schimbe demersul vietii. Mereu o sa avem nevoie de cei de langa noi, pentru ca Unul singur ar fi nimic fara ceilalti. Prin intermediul celorlalti devenim noi. O alta idee este ca oricat de multe persoane ar exista care sa ne influenteze destinul, tot noi suntem cei capabili de realizari. Noi ni le asumam si suntem responsabili de ceea ce facem. Comoditatea si lenea vs dorinta, incredere, si fapte reprezinta raportul cel mai greu de stapanit in viata. Din fericire, pentru fiecare domeniu exista cate un indrumator: pentru elevi-profesorii, pentru copii-parintii, pentru un cuplu-experienta, etc. Din pacate, nu stiu cati dintre noi suntem capabili sa privim la indrumatori si sa selectam ce este bun.

“O viata nefolositoare e o moarte timpurie”-Goethe

Mi-ar placea sa am cunostinte in ceea ce priveste aceasta meserie de psihiatru. Exista foarte multe boli de acest ordin, insa o sa ma leg de una care nu se manifesta in mod vizibil, insa se simte de cei din exterior, dar cei care sufera de ea nu se fac constienti.

De exemplu, eu nu pot intelege oamenii care au bani, dar vor mai mult, mai mult. De unde aceasta dorinta de imbogatire? Cu ce esti mai om ca ai scaunul placat cu aur, ca ai casa cu 5 etaje, ca ai servitori care sa te serveasca la pat, ca ai 4 masini in fata vilei, ca ai plasme in toti peretii, ca faci acte caritabile numai pe interes, si tot asa. Nu inteleg de ce trebuie sa te certi cu prietenii, cu fratii, pentru bani. Inteleg fenomenul de a nu avea si de a munci pentru ei, insa nu inteleg fenomenul de a obtine cat mai mult. Din nefericire, exista destui oameni care uita de unde au plecat si nu stiu sa priveasca in spate. M-am uitat astazi in gara la o batranica, in papuci, intr-o gecuta subtire, isi tragea flanelul pe maini in loc de manusi, si statea si muncea in ploaie. Nu stiu ce era acolo, ingrijitoare sau femeie de serviciu, insa tragea cu dintii sa isi pastreze acest serviciu. Exista insa alti oameni, care desi au un serviciu bun, renunta la el pentru ca s-au plictisit.

De ce trebuie sa auzi mereu, pe unde mergi”bani, bani, bani”. Vreau bani, n-am bani, trebuie sa fac bani, m-am imprumutat de bani, etc. Lumea face imprumuturi in banca, unii in mod justificat, altii doar sa aiba sa ii cheltuie. Descoperirile de card te indeamna sa consumi cat mai mult, cat mai mult. De ce presa nu scrie niciodata despre aceste imprumuturi, despre riscul de a pierde casa, de a nu gira cu nimic daca stii ca nu poti plati, de a nu te imprumuta in banca, daca nu ai maxima nevoie? Pentru ca banca conduce in tara asta, pentru ca banii sunt la putere. De ce ar lua cineva bani de la camatari?

Nu am inteles niciodata de ce idolul unor tineri este Becali. Mai ales in domeniul financiar. In primul rand,acel om are grave probleme mintale. Cum sa ai scaun placat cu aur? Cu ce scop? Chiar te poate face mai fericit acest gand, ca ai scaunul placat cu aur? Din ceea ce am vazut la majoritatea medicilor, profesorilor, arhitectilor, am observat ca nu au case ultra moderne si nu cu lucruri foarte scumpe. De ce? PEntru ca nu investesc in lucrurile materiale. Un arhitect ar putea avea cea mai frumoasa casa, el se ocupa de atatea si atatea, dar cu toate astea prefera sa aiba curatenie, armonie, si o stare de liniste. Un doctor si un profesor prefera sa aiba bani pentru a investi in carti, in tablouri valoroare, in amintiri. Aveam o doamna profesoara de romana extraordinara, care avea foarte multi bani, atat de la scoala, cat si din meditatii pentru ca toata lumea tragea sa faca meditatie cu ea, si cu toate astea avea unele camere pline cu postere, pentru ca aceea era camera fiului sau si voia sa pastreze toate masinutele si abtibildele asa cum erau de mult timp, camera ei si a sotului era plina de armonie, iar camera de meditatii era plina numai si numai de carti, avand cele mai valoroase si variate colectii de carti.

Oare nu asta conteaza cel mai mult? Oare se poate lasa mostenire o casa ultramoderna, care oricum o data cu timpul se urateste si se invecheste, sau se poate lasa ca amintire o biblioteca intreaga cu carti valoroase, care peste ani si ani vor fi invechite, dar in acelasi timp ingrijite si cu paginile galbene, cu citate subliniate? De fiecare data cand iau din biblioteca o carte vad tot felul de insemnari de la mama mea si incerc sa imi dau seama ce a vrut sa spuna, ce a gandit prin acea fraza. Am vazut apartamente extrem de frumoase, insa am vazut biblioteci extrem de mici sau deloc, nu am vazut albume photo, nu am vazut scrisori, nu am vazut rame, tablouri pe pereti cu portretul vreunui membru din familie, pentru simplu fapt ca nu se mai poarta.

Singura ocupatie a omului de azi este meseria de a face bani, prin orice cale: munca grea, munca usoara, furat, inselat. Cu ce te ajuta gandul ca trebuie sa faci bani, daca a doua zi cheltui tot ce produci deoarece te-ai imbolnavit, lovit, sau stors de orice putere. Singurul serviciu profitabil este acela de a fi propriul tau sef, de a produce numai ceea ce vrei, de a face totul din placere, si cu usurinta. Astfel, banii te vor conduce toata viata.

Cred ca oamenii nu stiu ce isi doresc…sau din cauza faptului ca isi doresc prea mult, uita esentialul: bucuria, uita maruntul si simplitatea. Desi toata lumea scrie si vorbeste despre asta, nimeni nu tine cont.
Dorintele sunt diferite:unii isi doresc bani, altii cat mai multe « victime sentimentale « , altii faima, altii cariera. Putini isi doresc lucruri simple si putini isi doresc putin. Toti vor mult, iar cand obtin, cu munca sau nu, uita sa se multumeasca cu atat si continua sa isi doreasca mai mult, mai mult si poate nu au ce face cu ce e in plus, dar dorinta de avutie este cu atat mai puternica cu cat averea este mai mare.

Stai si te gandesti cum de la un lucru initial normal, simplu si de apreciat (intr`o anumita limita), cum ar fi un om care isi doreste sa castige bani, se ajunge sa isi uite prietenii sau sa faca lucruri numai in favoare lui si sa construiasca numai pentru el, pentru ca restul nu sunt importanti. E foarte ciudat cum un om se poate schimba si cum distruge tot ce e moral.
Cei care isi doresc faima sunt multi. Putini obtin. Dar atunci cand ajung « vedete » uita si ele de oamenii care i-au adus acolo, uita de tot ce a ajutat la asta, uita sa multumeasca, uita….

«Uite frate cu cine e»Multi baieti isi doresc fete frumoase. De ce nu dragute ? De ce e mai bine sa fie doar frumoase. Un motiv ar fi « faima «, iar altul ca poate cine se aseamana se aduna. Dar totusi, e ciudat, ca cei din jur ii fac sa fie asa : oameni superficiali, carora li se pare ceva extraordinar sa fii foarte frumos pentru ca doar asta conteaza. Nu conteaza cum vorbim, cum ne purtam, cum gandim, daca avem idei, idealuri, daca avem sperante, conteaza sa fim frumosi « tu nu trebuie sa spui nimic, doar sa zambesti frumos «  asta prinde, asta se cere, si din pacate asta se si da…

Ce vina au unii ca s`au nascut doar draguti. Dumnezeu ne`a facut dupa chipul si asemanarea Lui. Dumnezeu a dat la fiecare frumosul in suflet, in chip, in minte . Nimeni nu le are pe toate, nimeni nu e frumos de’a-intregul , dar toti avem un lucru pe care il pretuim. De ce sa ne mandrim ? De ce ne fac altii sa ne complexam si sa ne dorim ceva mai mult, avand in vedere ca la ce speram este cu adevarat superficial.

Stau si ma gandesc ca nu stim ce idealuri sa avem si nu ne dam seama cate clipe pierdem din viata pentru lucruri superficiale. De ce nu ne dorim decat foarte tarziu (sau poate niciodata) dragoste? Oare nu e la fel de apreciata ca si celalate dorinte ? De ce nu aspiram la lucruri ce tin de spirit de intelepciune de frumosul interior? Si de ce sa ne judecam noi intre noi cand singurul judecator este Dumnezeu ? Trebuie sa te gandesti ca tot ce faci faci pentru tine si un lucru facut pentru ceilalti este tot un lucru facut pentru tine.”Be careful what you wish for, because you might as well get it”.
…ganduri de la prieteni pentru prieteni…