Ne vindem trupul. Pentru un post mai bun – șefului. Pentru o licență cu 10 – profesorului. Pentru o excursie în străinătate – interlopului. Pentru un loc mai sus în politică – politicienilor. Între timp, am început să ne vindem și părerile. În schimbul influenței/banilor oferim aprecieri unor companii pe care obișnuiam să le criticăm. Ne înjosim să înjosim prin articolele scrise la comandă.

Spunem că avem principii, dar nu știm să le definim atunci când ni se cere. Poate că le-am pierdut în timp ce căutam să ajungem sus. Poate că am devenit prea comerciali, la fel ca produsele proaste pe care le lăudăm. Poate că nici nu ne mai interesează ce simt ceilalți, tot ce contează e să fim pe primul loc.

Se spune că în jurnalism trebuie să ai stomacul tare. Când am auzit expresia, la vreo 18 ani, credeam că se referă doar la criticile cititorilor, editorului, redactorului-șef sau la nervii celor despre care scrii. Între timp, fără să ajung jurnalistă cu acte în regulă, am aflat că de fapt trebuie să treci peste toți. Să fii rău, dar să zâmbești fals. Să îți urmărești interesele. Să te vinzi propriului orgoliu. Să fii tu cu tine în lupta pentru locul pe care poate că îl meriți, poate nu. Să nu fii moale. Să nu te lași intimidat de falsa prestație a unora.

Doar că, există un preț și în duritate. Începi să latri în fața a milioane de oameni doar ca să demonstrezi că cineva e mai prost decât tine. Sau că e mai corupt decât îi permite fișa postului (că ceva-ceva, tot i se permite). Faci spectacol. Ai bani, notorietate și relații. Dar nu și bun-simț. Merită atunci să te vinzi doar pentru că oricum e altcineva dispus să o facă?

Autostrazile din Romania sunt ca vampirii, toata lumea a auzit de ele, dar nimeni nu le-a văzut. Asa vede o jurnalistă britanică venita sa exploreze Romania in vremuri de Halloween elanul autoritatilor romane de a construi autostrazi. Sursa

Dar oare ce ar fi trebuit sa scrie? Ca in Romania sunt zeci de autostrazi, ca in zona de campie sunt cu cate 6 benzi, iar la munte, unde se lucreaza din greu sa sape in munti, sunt tunele ca in NFS, ca Romanie e tara unde daca vrei sa mergi la munte ai cu ce, ca trenul si autobuzele merg in orice colt al Romaniei, ca doar in cateva ore ajungi oriunde, ca peisajele si castele din Romania sunt minunate, ca avem o tara cu un potential urias, ca Bucurestiul este curat, ca nu exista nesimtiti in trafic, ca in Craiova nu sunt caini si tigani, ca in Moldova nu este saracie, ca portiunea de drum Drobeta-Timisoara e cea mai de calitate portiune din Europa, ca lucrarile au durat doar cateva luni, ca muncitorii nu lipsesc si sunt cu sutele, si nu stau si fumeaza toata ziua, ci au restrictie pana dupa program, ca manastirile din Moldova nu sunt cu bani si nu te costa nimic sa le vezi pe toate, ca zonele verzi din Romania sunt curate si oricand vrei sa faci un gratar nu ai nevoie nici macar de patura, asa de curata si verde e iarba romaneasca?

Stiti care e diferenta dintre jurnalista britanica si politicienii romani? Ca ea chiar a vazut ce inseamna Romania. Dar dintre jurnalista britanica si jurnalistii romani? Ca jurnalismul se face pe strazi, dar nu doar pentru a poza “vedete”!

In timp ce cautam in calculator poze pentru un proiect, am gasit tocmai acel video care asta-vara m-a facut sa cred ca nu exista nimic mai frumos ca jurnalismul. Despre experienta unei veri in preajma unor oameni minunati am scris aici, dar din nefericire prea pe scurt pentru multitudinea de evenimente la care am luat parte.

Intr-una din zilele petrecute la Bucuresti am mers in redactie la HotNews unde aveam sa il intalnim pe Cristian Pantazi. Stiam prea putine lucruri despre el, singurele articole pe care i le citisem in perioada aceea erau cele despre Ridzi. Curiosi de munca pe care o desfasoara, dar mai ales de sacrificiile si beneficiile meseriei de ziarist, am inceput sa intrebam. Iar el ne-a spus-o cum nu se putea mai bine:

Da, are dreptate. In mini-experienta “jurnalistica” pe care am trait-o am realizat ca e dificil. Este dificil pentru ca jurnalismul nu inseamna teorie, inseamna practica. Este meseria in care cel mai usor primesti refuzuri si cel mai greu obtii informatii. 20 de oameni de abordat pe strada pare o munca usoara care nici macar nu ar trebui platita. Dar va spun ca nu. Pentru un amarat de vox pop, in care raspunsul trebuia insotit de poza, a trebuit sa umblam ore intregi. Oamenii isi aratau neincrederea in oameni, adica in noi si refuzau sa socializeze. Pentru ca este o epoca a neincrederii.

Este greu sa zambesti atunci cand esti criticat. La fel de greu este sa zambesti cand primesti aprecieri si nu meriti. Este greu sa scoti in evidenta ce nu merge bine si sa ignori lucrurile frumoase din jurul tau. Este greu sa fii ziarist fara sa iubesti sa faci asta.

Dar este frumos sa realizezi ca ai facut ceva, ca ai reusit sa cunosti oamenii dincolo de ei si ca ai obtinut informatiile de care ai nevoie. Este uimitor sa ajungi langa oameni pe care ii vezi doar la televizor si ale caror nume le vezi scrise la autorii unor ziare de elita. Este placut sa iti citesti articolele mai vechi si sa fii mereu criticul aspru care iti spune ca acolo ar fi mers altceva. Este imbucurator sa primesti feedback din partea cititorilor, fiind momentul in care simti ca scrii pentru ceva si cineva. Este minunat  sa te crezi capabil.

Inainte de a ajunge sa cunosc studenti de la Facultatea de Jurnalistica, inainte de a fi pasit pe un astfel de drum, stiu ca atunci cand vrei si iubesti poti face ce vrei. Altfel, noi, niste liceeni, nu am fi putut aborda in cateva zile nume ca Mirela Zeta, Catalin Tolontan, Petrisor Obae, Ionut Parausanu, Cristian Tudor Popescu, Florin Grozea, Cabral, Catalin Enache, Zoltan Andras, Diana Bobar, Mugurel Vrabete, Sorana Carstea, Cristi Brancu, Zoltan Lorencz, etc.

De aceea, “cer” celor care au urmat aceasta meserie sa isi faca treaba cat de bine pot. Pentru ca m-am saturat ca non-ziaristii de la Libertatea sa ajunga mai cititi decat ziaristi precum Cristian Pantazi.

Deontologie – Doctrina privitoare la normele de conduita si la obligatiile etice ale unei profesiuni.

Deontologii lu’ peste – Persoane care practica jurnalistica, au condamnat cuvintele “tiganca imputita“, spuse de Basescu in particular si acum bagatelizeaza un santaj ordinar, facut de doi ziaristi.

Asta seara, pe Realitatea TV, s-au spalat cadavre. Prima data l-au spalat pe Sorin Rosca Stanescu, mai pe seara, pe la ora 22, l-au spalat si pe Bogdan Chireac.
Invitati au fost unii ca Dragnea, Duvaz sau Norica Nicolai, care se plangeau ca se vrea distrugerea presei, punandu-se in pericol democratia.

Mai jos este un filmulet de 16 secunde, in care Norica Nicolai ne spune ca scandalul cu cei doi jurnalisti este similar cu facatura de colaj care a distrus un om, acel om fiind Traian Remes. Gretos, nu?

Prima data m-am gandit la titlul “De ce e frumos sa fii jurnalist”, dar imediat am meditat asupra ultimului termen si m-am gandit ca este mult prea complex sa mi-l atribui, asta in cazul in care el devine mult prea complex pentru a il atribui multor jurnalisti din Romania.

De cateva luni scriu pe Jiunimea (stiu ca am criticat-o aici si inca imi mentin parerea legata de acel articol) si desi am doar cateva articole, ultimul m-a facut sa vad frumusetea acestei “meserii”.

Vineri, sambata si duminica am participat la festivalul-concurs de chitara, editia I la Casa de Cultura “Traian Demetrescu”. Participat insemnand pentru mine atat prezenta in timpul organizarii ultimelor amanunte inaintea concursului, cat si concursul in sine si recitalurile sustinute in aceste zile. Am avut ocazia sa cunosc tineri pana in 17 ani, cat si peste (erau doua categorii: intre 13 si 17 ani si peste 17 ani), cu o pasiune comuna: chitara. Erau printre putinii pe care ii cunosteam pasionati de ceva. Bine, este adevarat, in viata de zi cu zi mai cunosc vreo doi, trei pasionati de un anume Cena, in rest ma intreb “mai exista oameni, indeosebi adolescenti cu pasiuni? Acesti tineri de care va vorbesc emiteau o placere atat prin seriozitatea pe care o aratau pe fiecare coarda a chitarii, cat si prin talentul lor innascut. M-am infiltrat printre ei si ma simteam o impostoare pentru ca nu le cunosteam pasiunea, nu stiam sa o practic, dar paream sa o inteleg. Concursul a fost in acelasi timp greu si pentru mine, care, inainte cu o ora de inceperea lui, statusem in sala cu ei si ii vedeam cat de mult isi doresc sa castige. Am avut emotii pentru fiecare in parte si le-am urat bafta. Am asistat la lacrimile unei fete care a gresit. E mult spus gresit. Pentru mine s-a descurcat excelent. Gala laureatilor ce a avut loc duminica a fost emotionanta, desi in mare parte se stiau castigatorii.

Indraznet sau timid?

Amintindu-mi de un episod din ziua galei laureatilor, mi-am pus intrebarea ce stil sa aplic scrisului meu si ce nuanta sa ofer prezentei mele la astfel de festivaluri? Am ales timiditatea. Stiu, nu e utila in jurnalism, dar nu pot sa profit. Nu indraneam sa fac poze in timp ce cantau pentru ca aveam impresia ca ii deranjez. De fapt nu era o impresie, stiam sigur ca era un factor negativ in recitalul lor. In schimb, un alt jurnalist din sala (v-am spus ca e prea mult cuvantul jurnalist atribuit oricui) a intrerupt ceremonia si discursul unui membru al juriului care dadea sfaturi tinerilor chitaristi, fortandu-l sa treaca peste aceste sfaturi si sa inceapa ceremonia de premiere pentru ca trebuie sa filmeze 5 minute, dupa care sa plece. Atunci m-am gandit: e bine sa fim asa? De util stiu ca este util, insa nu mai vad care este placerea sa ai statutul “vanator de stiri”. Sa vii 5 minute in 3 zile doar pentru o amarata de stire. Ce se intampla cu oamenii care fac stirea? Nu merita atentia noastra?

A scrie ramane o munca frumoasa, atata timp cat scrisul implica interactiune, oameni, cunoastere, nu nesimtirea de a trece peste sentimentele oamenilor pentru o stire. Stirea se uita, prieteniile raman.

Serghei Manaf, locul II la categoria 13-17

Mi-a placut mereu sa cred inversul a ceea ce se spune. Mi-a placut sa cred ca se poate face primavara cu o singura floare. La fel imi imaginez si experienta traita la Bucuresti, in cadrul Scolii de Vara, perioada 13-19 iulie. O experienta ce mi-a elimitat toate nedumeririle si m-a facut sa cred ca vreau jurnalism.

Programul, trainerii, dar si invitatii au facut ca lucrurile mici sa para mari. Si cum astfel te-ai putea simti cand Cristi Lupsa iti vorbeste despre scris si despre incercari? In momentul acela nu vrei altceva decat sa scrii despre orice: despre oameni, vedete, lucruri sau obiceiuri.  Cum sa nu crezi ca meseria asta ti se potriveste cand George Hari Popescu te critica exact ca pe un jurnalist, iar singurul tau gand este “mi s-a spus ca trebuie sa am stomacul mare”. Sau momentele petrecute cu Bogdan Manolea in care stii cate drepturi de autor trebuie sa respecti si cum nu poti fura poze, articole si subiecte, cum o fac mai marii nostri! Sa nu mai vorbim de Ioana Avadani si George Ene, care fac o echipa formidabila si te impotmolesc cu argument peste argument. Iar despre doamna Mihaela Danga, ma pot exprima ca in clasa 1, cand o vedeam pe doamna invatatoare ca pe a doua mama. Asa am vazut-o pe dumneaei in zilele acestea.

Daca in prezenta celor de sus am putut fi noi pentru ca am petrecut mai mult timp cu ei, in prezenta urmatorilor: Catalin Tolontan, Mirela Zeta, Cristina Bazavan, Petrisor Obae, Cristian Pantazi , ne-am simtit umili, complexati de complexitatea muncii acestor oameni, dar in acelasi timp dornici de a le urma experientele si de a avea cel putin vise la fel de marete ca ale lor. To be continued…

Unul dintre cele mai triste lucruri pentru un om este atunci cand te simti mic, atat de mic incat nu poti realiza ca cei de langa tine sunt tot oameni obisnuiti. Asa m-am simtit in unele momente in cadrul acestor cursuri, ca acum sa realizez ca asa ma voi simti mereu in fata oricarui om, cunoscut sau anonim, care va face ceva pentru ceilalti. Pentru ca admiratia izvoreste din faptele bune ale celor de langa noi.

M-am simtit bine. Mi-a placut tot, hotelul unde am fost cazati, mancarea, excursia pe care am facut-o, oamenii pe care i-am cunoscut, mi-a placut Bucurestiul (mai putin oamenii care nu stiau pe ce strada se afla), mi-a placut Parcul Cismigiu, nu mi-a placut Pipera (da, am fost curioasa sa vad si eu zona despre care se tot vorbeste, insa a fost un peisaj dezamagitor), nu am vazut niciun mall (pierdere sau castig?), mi-au placut magazinele cu reduceri, mi-a placut Bucurestiul Vechi, nu am apucat sa vad niciun muzeu, mi-a placut parculetul din zona Casei Poporului. To be continued…

Cu un usor regret, s-a sfarsit si ultimul nostru curs de jurnalism, organizat de CJI. De ce cu regret? Pentru ca ne-am obisnuit sa avem niste traineri deosebiti, pentru ca era ceva ce ne facea sa avem impresia ca suntem deosebiti in lumea in care traim. Pentru ca am invatat lucruri utile, pentru ca lume virtuala in care traim a devenit mai placuta si mai usor de utilizat datorita sfaturilor celor pe care i-am intalnit.

Cei doi traineri de astazi, Bogdan Manolea si George Hari Popescu, au reusit sa ne faca sa intelegem ca respectand pe cei din jurul nostru, automat ne respectam si pe noi. Respectand drepturile celorlalti, ne aparam principiile noastre morale si integritatea.

Am invatat despre avantajele unei publicatii online, tipurile publicatiilor, scopul acestora, am vorbit despre blogging, despre identificarea persoanelor prin intermediul internetului, drepturile si legile prezente pe internet. Stilul inconfundabil al celor doi, al lui Bogdan prin mimica si gesturile expresive, iar al lui George prin glumele subtile, dar bune, ne-a facut sa ne dorim sa fim printre cei 5 alesi la scoala de vara. In cursul de azi, am invatat, poate printre cele mai importante lucruri, ce inseamna o echipa.

Multumim doamnei Mihaela Danga si trainerilor nostri prezenti la cele 4 cursuri de jurnalism: George Ene, Ioana Avadani, Cristian Lupsa, George Hari Popescu si Bogdan Manolea.

Imi place sa urmaresc jurnalul de stiri, de obicei pe toate posturile, pentru a putea face o comparatie, dar sa spunem ca am o slabiciune pentru Protv si acolo ma uit mai mult.

Poate ca una din cele mai importante lectii pe care le-am invatat la cursurile de jurnalism a fost ca subiectivismul este cuvantul definitoriu pentru un jurnalist, nu exista stire obiectiva. Am realizat asta uitandu-ma la o stire pe protv, punandu-se accent pe ceea ce conta mai putin, iar ce era important s-a spus ca o concluzie nesimnificativa. Ceea ce era important pentru mine vreau sa zic, cel care a facut reportajul a abordat altfel situatia.

Propun un exercitiu. Eu o sa fiu jurnalistul de teren, care aduna informatiile de la locul faptei, iar voi, cei care doriti, trebuie sa realizati o stire, cu dimensiunea de 5 randuri, care sa fie de interes public. Se dau urmatoarele informatii :
-o femeie a nascut in plina strada, fiind ajutata de doi trecatori care mergeau sa cumpere paine ;
-femeie purta o pereche de blugi, ceea ce a facut dificila nasterea ;
-echipajul de salvare a sosit dupa 20 de minute de la nasterea femeii, in salvarea respectiva nefiind destul spatiu, deoarece soferul isi transporta o usa pentru noua casa ;
- femeia era mama a altor 3 copii, insa neavand posibilitati financiare, micutii cresc acum intr-un centru de plasament.
-actiunea s-a petrecut la ora 19 :37, in Drumul Taberei.
-agitatia privitorilor a provocat intreruperea circulatiei timp de 30 de minute.
-cei de la BGS au fost si ei prezenti, facand fotografii nou-nascutului.
-o vanzatoare din zona a declarat ca femeie era bauta, vazandu-i mersul clatinat, in momentul in care cerea ajutor.
-directorul Spitalului Clinic de Obstetrica-Ginecologie Filantropia a declarat ca atat mama cat si copilul sunt sub supravegherea medicilor, starea lor fiind stabila.
-tatal copiilor a venit la spital cu un buchet mare de flori, fiind fericit ca nou-nascutul este un baiat.
-inca nu se stie soarta micutului, parintii fiind sub observatia celor de la Protectia Copilului, privind conditiile nefaste de trai ale acestuia.

Atentie. Stirea trebuie sa fie de interes public si sa nu depaseasca 5 randuri. Se incurca cineva sa scoata din aceste informatii o stire buna?

Fiind selectata pentru programul Educatie civica prin Jurnalism, ieri si astazi a fost primul nostru modul. Cursurile au fost sustinute de George Ene, secretar general al Clubului de Presa Roman, si Ioana Avadani, director executiv al Centrului de Jurnalism Independent.

Cursurile au fost extrem de interesante, tinand cont ca totul s-a bazat pe libera discutie. Am aflat lucruri care ma vor ajuta atat in viata de zi cu zi, cat si in postura de jurnalist, daca voi avea capacitatile necesare pentru a urma aceasta profesie.

O sa fac o sinteza a ceea ce am invatat in cele doua zile si o sa incerc sa imi imbunatatesc stilul de a scrie prin respectarea unor anumitor conditii:
Cele mai importante lucruri pe care le-am retinut:
-Nu exista stiri pozitive si stiri negative. Exista doar stirea albastra;
-Constitutia nu este intocmai justa. Are cateva erori care speram sa fie modificate. Contradictia dintre Constitutie si Codul Penal.
-Am invatat ce este statul, ce este omul, ce este cetateanul.
-Drepturile individuale ale omului. Despre obligatiile pozitive si negative ale statului. Despre dreptul la libertatea de exprimare, la propria imagine, si la viata privata. Statul poate interveni in primele doua, insa nu si in ultima.
-Toti jurnalistii sunt subiectivi. Nu exista obiectivitate in mass-media.
-Mass-media este la plural, iar mass-medium este singularul.
-Nu exista publicitate negativa, exista doar publicitate.
-Diferente intre indivizi. Poate cel mai important este ca We are all different.
-Ce este presa. Cum apare un ziar. Ce se transmite prin mass-media. Tipuri de mass-media.
-Genuri Jurnalistice.
-De la informatie la stire. Orice stire trebuie verificata.

La finalul cursului am primit o serie de informatie, legate de gaini, Scorpionii Rosii, Radio Horion, gospodina, accident rutier, circulatie intrerupta, tineri veniti de la Bals pentru depunerea uneri coroane la statuia lui Mihai Viteazul, etc. De aici, trebuia sa obtinem o stire care sa se incadreze in sistemul piramidal, si sa fie autentica. Nu prea ne-a iesit, insa a fost distractiv si educativ.

Sper ca in continuare sa avem parte tot de oameni ca George si Ioana, deosebiti atat prin ceea ce ne-au transmis, insa si prin modul de a ne explica si transmite informatia.

Sursa Poze