Un israelian a stat 64 de ore intr-un cub de gheata, doborand recordul lui David Blaine, dar, si intr-adevar este un mare “dar“, tipul intra fara pulover in cub si iese cu pulover pe el. De ce te-ai mai lauda ca ai stat in cub fara sa comunici cu cei din exterior, daca ai avut acces la pulover? Ca doar nu l-ai tricotat cat ai stat in cub.

Nota mea:

Harry Potter and the Half-Blood Prince este cel mai slab din serie, fiind si primul la care am adormit, pentru ca, azi dimineata, sa gasesc, cu greu, partea din film unde mi s-au inchis ochii. Bai, cat de lung poate sa fie!

N-am citit cartea si nici n-am de gand, deci critic doar filmul si prestatia actorilor, actori ce par atat de plictisiti si au replici, de multe ori, atat de banale, poate de vina sunt hormonii, prezenti in film mai abitir ca-ntr-o telenovela.

Frumusetea decorurilor din film nu reusesc decat in mica masura sa acopere lipsa suspansului si lipsa actiunii.

Nu inteleg rostul distrugerii podului din Londra, chiar mi-e necaz, cele mai bune efecte speciale au fost consumate pe niste secvente, carora eu nu le-am vazut rostul.

Dumbledore si Harry Potter, luati de mana, se puteau teleporta oriunde, insa, aflati intr-o pestera, se scapinau in barba, intrebandu-se cum ajung dincolo de apa. Este singura faza din film ce m-a facut sa zambesc.

Concluzia mea este ca, la nivel de Alice in Wonderland, filmul este bun, insa cuvantul capodopera este mult prea mare pentru el.

Cand David Blaine a spus ca vrea sa stea 60 de ore cu capul in jos atarnat in corzi, multi specialisti si-au aratat ingrijorarea. Nelinistile au incetat cand si-au dat seama ca marele experiment este doar un fas, David Blaine lua pauze regulate in care statea in picioare pe platforma si se hidrata.
Finalul a fost catastofal, spectatorii au ras, au fluierat si l-au huiduit copios pe David Blaine cand a ratat Dive of Death (Picajul Mortii), in loc sa dispara definitiv acesta se ascundea in intuneric dar era luminat de blitz-urile aparatelor

Nu stiu daca va ramane mult timp pe YouTube insa stiu ca este un spectacol de magie deosebit.

O sa incep cu o mica povestioara.
Domnul meu profesor de romana, un deosebit profesor si un om exceptional de astfel, aproape la fiecare ora pentru a delecta putin ora ne povesteste mereu cate o intamplare. Acum, la randul meu, o sa povestesc si eu ce m-a incantat si m-a uimit cel mai mult. Dumnealui a fost profesor la o scoala de surdomuti, in perioada comunista. Bineinteles, proasta guvernare de atunci, le dadea ca misiune tuturor profesorilor din aceste scoli, incercarea de a ii face pe surdomuti sa vorbeasca. Era imposibil: cum un mut sa vorbeasca? Insa se insista pe ideea ca se poate. Invatand foarte bine limbajul semnelor, domn profesor a organizat un grup de dans. In ce consta..invata o melodie pe semne, le arata cum se joaca, si ei, dupa semnele dumnealui, bateau ritmul. Dupa multe festivaluri, castiga un loc bun, si ajung la un spectacol, undeva unde trebuiau sa sustina Romania sau nu stiu exact. Canta muzica, ei dansau dupa semnele domnului profesor, insa nimeni nu stia ca ei sunt surdomuti. Deodata se opreste cd-ul, insa ei reuseau sa danseze si pastreze ritmul doar din semne, nestiind ca cd-ul nu mai ruleaza. Toata lumea a ramas uimita, insa ei, destul de modesti, s-au manifestat doar printr-un “multumim” prin semne.

Dupa aceasta povestire, noi, ca de obicei galagiosi, zicem: macar era bine ca era liniste intr-o astfel de clasa. Insa nu era deloc asa. Era foarte trista o asa clasa. Mereu era galagie, insa o galagie din urlete, sunetul acela disperat de a incerca sa spuna un cuvant. Sa vezi atatea fetze triste incercand sa faca parte din lumea reala. Ma tot intreb..ce inseamna sa fii surdomut. Cred ca prea putini inteleg lucrul acesta. Inseamna sa te nasti fara sa stii ce e acela rasul, fara sa poti fi capabil sa intelegi o gluma, fara sa preiei comicul din jurul tau, fara sa auzi cum suna un plans. Sa te nasti sa nu stii ce inseamna melodie, sa nu stii nici un gen de muzica. Si totusi nu e cel mai rau. Ma intreb acum ce inseamna sa te nasti orb. Sa ti se puna o portocala in mana, sa ti se zica ca e portocalie, si sa nu stii cum arata. Sa ti se spuna cum arata un lucru si sa nu poti sa-l definesti. Sa-l auzi sa vorbesti despre el, dar sa nu il intelegi. Ma intreb cum e sa te nasti orb, si mai apoi sa vezi. E un lucru bun, dar oare ai mai fi in stare sa inveti toate lucrurile, sa te uiti la o floare si sa inveti ca ea e o floare, ca aici e o masa. Mi se pare atat de trist.

Ce m-a uimit cel mai si cel mai mult, in afara de tristete, duritate, m-a uimit povestea. Peste 90% din acesti copii ramasesera cu aceste deficiente, din cauza doctorilor, din cauza medicinei, din cauza neatentiei. Cand erau mici le fusesera facute tratamente necorespunzatoare. De exemplu unui fetitei, intr-o noapte cand era bolnava, parintii nu au mai dus-o la spital, au chemat vecina pentru a ii face o ampicilina. Insa organismul ei nu era compatibil cu acest tip de injectie, si de atunci a ramas surdomuta. Peste 90% din ei numai aceasta era cauza. Cum sa traiesti cu asa ceva pe constiinta? 

Am mai aflat un lucru interesant in aceea ora. Cea mai mare realizare pe care o femeie sau un barbat o poate face este sa isi insele partenerul cu un vorbitor, sau cu un vazator. Cand am auzit am ramas socata. Insa  pentru ei a avea o relatie cu cineva care nu face parte din lumea ta, e cu adevarat o realizare. Acum cateva zile in autobuz, doi surdomuti vorbeau prin semne. Tot autobuzul se uita la ei, ba mai mult o fata zice “saracii”. Nu cred ca au nevoie de mila noastra, nu cred ca este drept sa ii bagam intr-o sfera diferita de cea a noaastra, daca sunt diferiti in vreun mod, sunt diferiti prin bunatate, stiu sa aprecieze si sa iubeasca. De Craciun fiecare scoala merge la acesti copii cu deficiente pentru a le duce cadouri. Cand ajung acolo, tuturor le este mila, prea putini sunt impresionati de modul in care un surdomut stie sa isi arate recunostinta. Este de ajuns sa ii privesti o data in ochi sa sti ca nu merita mila, compasiune, merita doar respect si intelegere. Mi se pare inuman sa se faca bancuri si glume pe seama surdomutilor. E plin internetul de astfel de chestii. Pacat!

Ca sa imi inchei articolul, va dau decat un sfat. Mereu mergeti la doctor inainte de a urma orice tratament, si incercati sa priviti si din alt unghi cei cu care, pur si simplu, viata nu a fost corecta!

“Am pornit la drum pur precum lumina, un copil cu scantei in ochi care nu stia ce-nseamna vina, cautand iubirea si stima si cum nu stiam sa lovesc viata m-a lovit prima;
Ne pierdem printre ace, fumuri si glume, facute pe seama celor slabi, ne nastem sanatosi si-ncercand sa ne vindecam devenim bolnavi”