Astăzi am realizat că cerşitul este o adevărată artă. Poţi să foloseşti şi cea mai banală metodă, contează felul în care încerci să convingi persoana respectivă să îţi dea bani. Una peste alta, cerşetorii sunt adevăraţi piari ai străzii. Pe lângă discursul înduioşător, interesante sunt şi metodele pe care ei le folosesc. Câteva din cele întâlnite de mine.

• Sunt din altă localitate, mai am nevoie de 2 lei ca să ajung acasă. Acum 1 an eram în piaţă la cumpărături când un nene a venit cu mâna întinsă şi o poveste bună care m-au făcut să îl ajut. Îmi spune că tocmai ce a ieşit din spital şi că locuieşte în Petroşani. Mai are nevoie de 2 lei ca să îşi ia bilet. Îi dau banii, îmi fac cumpărăturile, după care revine şi imi spune aceeaşi poveste, fără să realizeze că mai vorbisem o dată.  Astăzi exact aceeaşi situaţie, un bătrânel simpatic şi câteva pastile în buzunarul din dreapta sacoului. Convingerea cu care explica boala lui de plămâni, ura cu care vorbea despre medici, nevoia de a ne demonstra că nu minte şi pastilele scoase strategic din buzunar m-au convins. Am aflat apoi de la colega cu care eram că e vecinul ei beţivan, dar m-a lăsat să vadă dacă pot fi “minţită”. Şi am fost!

• Abdomene. Cei care sunt din Craiova o ştiu sigur pe cerşetoare care face abdomene pentru bani. Este printre cele mai ingenioase metode de a cerşi. Un fel de… fac spectacol, mă plăteşti. Doar că dacă nu îţi place momentul de divertisment pe care ţi-l oferă, începe să te înjure. Probabil orgoliul şi perfecţionismul o împing la astfel de reacţii:D

• O vioară şi un cântec bătrânesc. Sunt persoanele care le admir din această categorie. Dau dovadă de bun-simţ, respect şi iubire faţă de frumos. De obicei sunt doi bătrânei sau un copil cu bunicul care stau pe scăunele şi cântă la vioară. Trecătorii pot pune bani în husa instrumentului muzical şi pot cere ce melodii să le interpreteze. Mai mult, bătrâneii declară că fac totul din pasiune şi câtiva bani cinstiţi nu strică. Asemenea comportamente vedem în Occident, unde cerşetorii sunt îmbrăcaţi elegant, pregătiţi pentru turiştii cu care se fotografiază. Bineînţeles că există şi excepţii. În Austria eram fascinată de cuvintele şi stilul cerşetorilor beethovenieni până am ajuns la intrarea unei mănăstiri unde am auzit românescul “Dă-mi fă şi mie nişte bani să iau şi eu pâine la copii”.

Cele tradiţionale în care vine puradelul la tine când ieşi din magazin şi îţi cere 5mii nu le mai menţionez. Sau la semafor când îi oferi 50 bani şi îţi spune să mai pui. Sau acele persoane care se maltratează pentru dramatizarea situaţiei. Sunt prea întâlnite ca să mai aibă credibilitate. Sunt multe metode folosite de cerşetori, contează ca mâna întinsă să aibă o poveste bună.

Eu ma bucur ca in Romania exista astfel de initiative si ca oamenii nu traiesc doar pentru ei, se gandesc si la cei de langa. Fara a fi insa prea impresionata, eu nu inteleg unele lucruri facute prost. Mai exact acel meci caritabil in care Hagi, Popescu, Andone, Varga, Craciunescu, Doroftei, Alexa plus multe alte nume mari au organizat un meci caritabil in Stefan cel Mare pentru spitalul Marie Curie, sectia pediatrie pentru copii.

S-au strans 134.000 de euro din bilete, sponsorizari, donatii, etc, dar au fost doar 300 de spectatori. Adica un meci caritabil a strans doar 300 de spectatori? De ce nu s-au gandit insa organizatorii sa faca ceva mai plauzibil, care chiar sa aduca un rezultat cel putin decent. Ma uit uneori la Povestiri Adevarate si vad copii care au nevoie de 100 000, 200 000 de euro pentru o interventie in strainatate. Oare chiar se poate face ceva cu acesti bani stransi? Cu siguranta ca da, dar nu sunt indeajuns.

Sunt sigura ca exista solutii mai bune. Daca tot au fost implicati atatia oameni din fotbal, un domeniu care invarte multi bani, sunt sigura ca puteau face mai mult. Fiecare club ar fi trebuit sa doneze 10% din incasarile pe bilete cateva etape si rezultatele ar fi fost altele. Sau fiecare jucator sa dea 10% dintr-un salariu sau o prima. Sau fiecare antrenor sa contribuie cu 10% timp de 1 an. In fotbal vorbim de milioane de euro, de transferuri si salarii care nici macar nu pot fi numarate. Daca tot au vrut sa faca ceva oamenii din fotbal, puteau sa o faca mult mai elegant si cu mult mai mult succes.

134.000 inseamna mult prea putin pentru ceva ce inseamna atat de mult.

Mergem la piata si vedem un copil care cere 5 mii, nici macar nu te lasa pe tine sa decizi cat vrei sa ii dai. Te gandesti ca e luna sarbatorilor si fiecare dintre noi are dreptul la o bucurie. Decizi sa deschizi plasa si sa il lasi sa isi aleaga de vrea, dupa care ii dai si un ban. V-am spus de o colega care a vrut sa faca o fapta buna? Intr-o zi cumparase doi hamburgeri pentru ea si frate-sau. Un mic cersator nevinovat i-a cerut cativa banuti, insa din nefericire ea nu dispunea de ei sau nu a vrut sa ii dea. In schimb, a renuntat la unul din hamburgeri si s-a hotarat sa il dea lui… parea infometat. Imediat dupa ce a plecat a simtit o durere, micutul ii daduse cu hamburgerul in cap si fugise. Era plina de ou. A renuntat!

Mergem la biserica si dupa slujba sunt toti acei oameni nevoiasi care iti spun ca o sa te ajute Dumnezeu daca si tu ii ajuti pe ei. Credincios, scoti din buzunar 1 leu sau poate si mai mult si te gandesti ca esti in curtea bisericii unde Dumnezeu iti vede faptele. Faci o fapta buna pentru el.

Pe strada o batranica iti cere ajutorul. Te grabesti, dar nu poti sa o refuzi. E pacat. Te apuci sa o ajuti, iti multumeste si tu esti fericit. Mergi la scoala, te duci la meditatie, seara faci niste cumparaturi si vii acasa. Cu tramvaiul. Dupa 10 ore de oboseala si bani cheltuiti pe bilete. De obicei esti acel copil care nu sta jos, cedand locul oricui putin mai in varsta, chiar daca nu e nevoie. Asa e politicos. In acea zi pur si simplu iti doresti cu ardoare acel scaun. Te uiti in tramvai si admiti ca nimeni nu are nevoie pentru a te ridica. La statia urmatoare, o doamna cu palarie rosie, ruj rosu si sprancene desenate se urca in tramvai si cauta loc. Te gandesti ca are undeva peste 50 de ani, insa la cum e de aranjata sigur adora sportul. Ramai cu plasele in brate, lipit de scaun. Nu trec bine doua statii, ca iti auzi numele de “tineretul nesimtit” care sta pe scaun si nu se ridica. Incepe sa te dracuie si sa iti vorbeasca in cele mai urate cuvinte. Te abtii. Zici ca e pacat sa raspunzi si nu tine de bunul-simt.

M-am saturat sa fac fapte bune doar pentru ca ma vede cel de Sus. Asa am fost invatata sa gandesc si poate in mare mi-am putut controla gesturile in functie de aceasta gandire. Dar oare merita sa facem fapte bune doar pentru asta? Am ajuns chiar sa cred in ipocrizia ca de Craciun trebuie sa ajutam copiii saraci (chiar daca in timpul anului uitam de ei), am ajuns sa cinstim nasterea lui Iisus prin taierea porcilor si brazilor. Mai este ea credinta?

Pentru cine facem faptele bune? Pentru noi vreodata? Am facut ceva fara sa asteptam rasplata?