ViataLaServiciu – In locul cui ati vrea sa mergeti la serviciu?

Luni, 30 martie, Stirile ProTV lanseaza “Avem viata in sange”, o noua campanie sociala care incearca sa determine autoritatile sa infiinteze Registrul National al Donatorilor de Maduva. Sursa

De ce la altii se poate si la noi nu? Unde este acel Registru National al Donatorilor de Maduva? Poate ca daca aceasta campanie ar lua amploare si lumea ar adopta ideea de salvarea vietii celor de langa, bunica-mea si altii bunici, copii, si cei care au suferit aceasta boala, nu ar fi murit dupa cateva luni de stat in spital. Eu incurajez aceasta initiativa.

Ea, o romanca plecata la munca in Spania, a fost salvata de poporul spaniol.

In schimb, la noi Ministerul Sanatatii are grija sa moara cat mai multi pacienti si sa se plateasca din ce in ce mai mult. Au ajuns ei la concluzia ca cel mai bine este sa exista co-plata si oamenii de rand, cu asigurarile de sanatate platite la zi sa plateasca orice consultatie. Mai multe aici.

Nu multa lume are capacitatea, dispozitia, sau resursele necesare de a transforma pe cineva intr-un sclav al secolului 21. Ei bine, cu toate ca in ziua de azi sclavii nu se mai pot cumpara ( in mod oficial), acesti tirani reusesc, pe fondul slabiciunilor unor oameni sa ii transforme in adevarate albinute care lucreaza pentru ei si culmea e ca tot ei se simt indatorati.

La ce ma refer? Pai e simplu, cu toti stim ca in ziua de azi fara o facultate esti un mare zero, sau mai exact nu prea mai existi, exceptand desigur toate minibecalismele din societate. Nevoia unei facultati bune ii impinge pe tot mai multi spre alte zari, iar cum soarta face ca multi din cei plecati sa nu dispuna de foarte multe resurse financiare, nevoia unei surse de venit incolteste foarte repede in mintea instrainatului.

Asa incepe totul, destul de nevinovat, asa ca in majoritatea cazurilor studentii isi gasesc un job si cam atat. Dar aceasta situatie se prevede unora ca o oportunitate de a transforma micul student intr-un sclav. Atunci patronul poate face din tine un sclav, stie ca esti conditionat sa lucrezi, ca ai de platit o chirie, mancare, si intretinere. Cu atat mai mult daca nu stai la camin, si stai la gazda. Tot timpul te simti indatorat si daca primesti o portie de ciorba calda, simti ca trebuie sa faci ceva. Problema nu este doar ca simti, dar acel om care iti ofera o portie de mancare te va pune sa faci de toate pentru el, iar tu nu il vei putea refuza.

Societatea este de fapt prima care ne face sclavi. Oamenii traiesc cu impresia ca daca primesc un ajutor, nu trebuie sa il restituie. Este exact invers. Este ca si cum banca ti-ar oferi un credit foarte mare, ti-ai face treaba, dar restul vietii trebuie sa tragi greu pentru acele rate.

Mi-aduc aminte cand am lucrat anul trecut la un restaurant, a fost prima data cand am vazut un sclav. Era un om cam pe la 40 de ani, dar avea o slabiciune: nu avea bani. Aceasta slabiciune a fost vazuta si de patronul acelui local, care il trimitea oriunde, sa care plase imense si sa plateasca facturi interminabile, doar pentru..cativa lei.

Desigur se va gasi cineva care sa spuna ca lui nu I se poate intampla, dar vreau sa spun ca pentru orice mana exista o manusa, iar ca celor care nu li s-a intamplat una ca asta, acest lucru trebuie luat ca pe o intorsatura diferita a sortii. Pana la urma, fiecare om devine un sclav in propria lui piele.

Nu stiu care este relatia intre cei doi, daca cel care filmeaza este parintele, stiu doar ca, copilul este un idiot si mai stiu ca cel care il filmeaza se asteapta la ceva, spera sa puna mana pe ceva numai bun de pus pe site-urile gen YouTube.
Uitati-va dupa ce da copilul cu fata de pamant, cel care filmeaza nu face niciun gest pentru al ajuta, el filmeaza in continuare, incearca sa nu piarda nimic din cadru, face zoom.



De dragul unui filmulet pe YouTube oamenii inceteaza sa mai fie oameni.

Oamenii se nasc, cresc, inavata sa mearga, sa manance, sa bea, sa vorbeasca, sa scrie, din nou cresc, ajung mari, se indragostesc sau nu, se casatoresc, devin magneti care se atrag in societate, sau care se resping, se iubesc, muncesc, isi intemeiaza o familie, sunt fericiti, se plictisesc, se deprima, ajung la batranete, speriati, fricosi, devin rai, incruntati, se uita pe ei.

Ma deprima oamenii trecuti de 30 de ani, care uita amintirile de altadata, care lucreaza in locuri diferite, care au un program ce le permite sa se vada doar cateva ore pe zi, iar atunci unul sa gateasca si altul la televizor. Ma simt trista sa vad parintii mei sau ai altora care nu au timp nici macar o data pe luna pentru ei sa iasa undeva la un gratar sau la o padure. De ce sotul si sotia locuiesc in aceeasi casa, dar ea sta la televizor la telenovele, iar el la calculator, sau la alt televizor la meciuri? De ce atunci cand s-au cunoscut puteau merge oriunde impreuna sa vada si meciuri si telenovele, si acum trebuie sa stea in camere separate? De ce atunci cand erau tineri mergeau la alergat, sau in parc, ori la strand si gratare, iar acum au ajuns sa se intrebe doar”astazi ce mai mancam”. Oare tuturor li se intampla ca dupa cativa ani de casnicie sa se instaleze plictiseala, obisnuinta, nepasarea? Cum poate un om sa isi serbeze ziua doar ca face o mancare mai buna decat in restul zilelor? De ce este globul atat de mare, iar parintii mei nu au apucat sa vada nici macar 5 % din el? De ce ajungi sa imbatranesti fara sa te simti implinit? De ce nu te poti gandi la moarte cu zambetul pe gura, si ajungi sa fii stresat de gandul ca inca mia ai multe de facut, ca nu ti-ai trait viata, ca ai apucat doar sa muncesti? De ce femeile se jeneaza atunci cand trebuie sa iasa la pensie? Oare daca o sa am bani multi o sa ii investesc in lucrurile pe care mi le doresc acum(calatoriile), sau o sa devin o paranoica ce se gandeste numai la ziua de maine, si care strange mereu bani pentru mancare si viata cotidiana?

Pana la urma, oamenii ajung niste jucarii stricate sau fara baterii. Niste jucarii ce dau ce e mai bun la inceput,iar cu timpul raman undeva uitate in mobila. Asa cum aveam eu doua papusi mari pe care le pieptanam mereu si carora le croiam cele mai frumoase haine, si care acum au ajuns sa fie aruncate prin camara, cu capul cazut si picioarele rupte. Nu vreau sa ajung asa, nu vreau sa ajung o baba care le pune copiilor sare pe gheata sau care tipa la ei pe geam”nu mai rupeti trandafirii”. Nu vreau sa ajung sa ma cert cu un adolescent in autobuz ca nu vrea sa imi cedeze locul, nu vreau sa uit sa mai iubesc, nu vreau sa ma uit la televizor separat fata de familia mea, nu vreau ca ai mei copii sa stea mai mult la calculator decat sa stea de vorba cu mine, nu vreau sa muncesc mult, nu vreau sa am bani multi, vreau sa calatoresc mereu, vreau sa fiu o batranica buna, care va face dragoste cu sotul ei pana la 90 de ani. Iar atunci cand vreau ceva, trebuie sa si reusesc!

Voi cum va vedeti viata?

15 perechi de oameni se aseaza fata in fata intr-un metrou din New York formand asfel o oglinda umana, destul de interesant




Voua va e frica de oameni? Mie da! Ma tot intreb de unde starea de neincredere in cei de langa mine, de unde aceasta frica de ceea ce ma inconjoara. Nu stiu daca doar eu simt asta, dar am unele idei fixe asupra vietii: seara imi e frica sa ma urc in taxi singura, iar daca este neaparat necesar trebuie sa iau numarul si sa il trimit cuiva printr-un mesaj. Atunci cand merg singura pe strada mereu ma simt ca intr-o jungla: sunt atenta in toate partile si ma tem de necunoscut. Cand aud un zgomot inchid ochii si merg speriata. Daca cineva mi-ar face bau intr-un asemenea moment, cred ca as lesina. Si totusi, traiesc intr-un oras, intr-o societate, intr-o lume cu oameni. De ce ma tem ?

Sa fie vorba de stirile de la ora 5 care ma inspaimanta? Sau nesiguranta pe care mi-o inspira oamenii de aici? Neincrederea in sine? Prostia?

Nu stiu care din aceste situatii imi apartin, poate toate, poate doar una din ele sau niciuna. Oamenii se tem de oamenii de langa ei. Se tem sa nu fie jefuiti, furati, batuti, maltratati. Atunci cand te angajezi undeva fara carte de munca astepti cu nerabdare primul salariu de frica de a nu te scoate lipsa cu ceva, sau de frica de a nu te plati. Atunci cand cumperi un produs te asiguri de cateva ori, de frica de a nu iti fi dat ceva ce nu este bun. Atunci cand mergi pe strada tii strans de geanta pentru a nu fi furata. Atunci cand mergi cu masina esti atent in toate partile de frica de a nu intra un nebun in tine si a te omori. Pe trecerea de pietoni te uiti de 10 ori inainte pentru a nu da vreo masina peste tine. Cand ramai singura acasa, inchizi atat geamurile cat si usa, de frica de a nu intra cineva la tine in apartament. Mai nou, ca mama iti e frica sa iti lasi fetita singura cu sotul, pentru a nu fi violata.

Ce va fi in continuare? Se va accentua aceasta stare si aceasta frica va persista mai des si mai mult in sufletul oamenilor, sau se va gasi solutia pentru asta? Poate ca se vor pune camere de supraveghere pe toate strazile si in toate blocurile? Dar cu ce m-ar ajuta sa il descopere pe cel ce m-a violat sau ucis, daca faptul este petrecut? Sau poate va fi impanzit tot orasul de politia comunitara? Da, da , daca centru inseamna tot orasul, atunci imi pot pune speranta in asta. Poate ar trebui sa ne luam la noi arme de lupta? Sigur nu confund eu orasul cu o padure tropicala impanzita cu animale salbatice?

In fond, chiar sunt niste salbatici oamenii. Filmele horror au inceput sa fie din ce in ce mai bune, si mai bine realizate, inspirate din fapte reale. Urmeaza drama care impresioneaza pe toata lumea, desi se afla cu mult sub tragedie. Filmele de comedie nu mai amuza pe nimeni, iar scurt-metrajul se refera la droguri, sinucideri, omoruri. Piesele de teatru apeleaza la tragedie, iar familiile la batai.

Cred ca multora le e frica, sau cred ca multi sunt inconstienti. Unii se lasa purtati de val, altii isi traiesc viata asa cum e si atat cat e, iar eu stau cu frica de a nu pati ceva atunci cand sunt singura.

Daca statul se gandeste asa mult la problemele sociale din tara, de ce nimeni nu se gandeste la siguranta? De ce autobuzele circula doar pana a ora 9, de ce masinile sunt asa grabite in trafic, de ce noaptea au loc intreceri intre “cai”, de ce nimeni nu e pedepsit pentru nimic?

Sigur nu voi gasi raspuns. Cel putin parintii mei ar trebui sa fie judecatori, politisti. Eu ar trebui sa am un bmw sa pot sa imi permit sa fiu in fruntea junglei, iar frate-meu sa fie vice-presedinte. Dar atunci m-as simti atacata de paparazi…restul e cancan…

“Ascultă-mă să-ţi spui: e rău a fi supus
La oricare tiran; dar slugă la măgar
E mai umilitor,şi încă mai amar.”
[Cainele si magarul-Grigore Alexandrescu]

Ceea ce vedeti aici este morala unei fabule. Si cum acesta este un articol despre morale, trebuie sa intelegem ce au vrut sa zica aceste randuri. Nu stiu daca parerea mea va coincide cu a altora, insa, un singur lucru se poate spune despre morala unui om: trebuie sa iti pastrez principiile si integritatea, pentru a capata respect si iubire din partea celorlati. Trebuie sa fii rabdator cu cei slabi si iertator cu cei puternici. Despre om si despre mentalitatea lui nu as putea scrie nici dupa ce as citi toate teoriile marilor savanti, pentru ca nici ei nu au inteles intru totul omul. Totul se incadreaza in doua cuvine “Fii om”! Om cu defecte si calitati, om care greseste si care sufera, om care isi priveste interesele fara a ii rani pe ceilalti, om care accepta viata asa cum e. A fi om nu inseamna doar a bea, a manca, a dormi, a face sex, a merge, a munci, a face bani. Daca exista persoane care numai asta fac, se pot incadra in titlul fabulei.

Am citit o serie de povestiri chinezesti, cu o morala deosebita de fiecare data. Nu inteleg cum intr-un neam considerat atat de slab, pot exista cuvinte atat de intelepte. Cum nu pot intelege unii oameni care incearca sa para inteligenti, pentru a ajunge in fata. Dar “a parea” este un verb cu semnificatie diminutiva in comparatie cu ce le poate mintea unora.
 

O colega mi-a spus o morala extrem de simpla, pe care am invatat-o destul de bine de cand eram mica si pe care ar trebui sa invete si altii sa o aplice, pentru ca se pedepsesc singuri. Iei un 5 la scoala! De ce sa le ascunzi parintilor, cand, daca afla, te cearta si ca ai luat nota mica si ca ai ascuns, cand poti sa le spui si primesti doar o pedeapsa, o singura cearta pentru ca nu ai invatat? Asa este si in viata! De ce sa minti si sa spui ca totul este bine, cand poti spune adevarul peste care oricum vei trece mult mai usor.

O alta morala pe care am aplicat-o este ca nu trebuie sa pari altcineva decat esti. Sa te schimbi dupa cum bate vantul. De multe ori sunt suparacioasa, pentru ca asta e firea mea, dar conteaza sa existe cineva care sa stie sa te impace, care sa iti puna o scara atunci cand nu poti sari singur gardul. Sprijinul reciproc ofera durabilitate si stabilitate in orice relatie, de orice gen.

Ar mai fi multe altele, mai putin sau mai mult importante, dar ma grabesc sa plec la scoala pentru ca am teza. Pe drum am sa ma gandesc daca in viata trebuie sa fii om cu toata lumea?! Daca esti prea bun esti luat de prost, daca esti prea rau, ramai fara nimeni. Inclin balanta spre a fi om cu toata lumea, de a fi treaz chiar si atunci cand esti beat, iar cei ce te iau de prost, problema lor, ei pierd. Cel putin asa cred in momentele limpezi, in alte dati, am o usoara tendinta de razbunare sau de ironie.

Acum cateva zile, cineva mi-a zis citind acest articol , “Te lupti cu morile de vant”. Mai exact, nu voi reusi sa schimb pe nimeni cu teoriile si articolele mele. In cel mai bun caz ii pot enerva ca imi permit sa fac asemenea apropouri, ca imi permit sa cred ca stiu ce e mai bine pentru ei.

“Chiar daca tindem sa ne schimbam, sa ne vindem, de margini in cadere ne tot prindem”. Poate asa suna si viata noastra. De ce sa ne agatam de sperante ca putem schimba ceva, cand stim ca ne vom intoarce de unde am plecat. De multe ori am fost suparata pe mine, voiam sa ma schimb, poate ca reuseam o perioada de timp, in care credeam ca sunt fericita, dar, era de ajuns o clipa trista, pentru a deveni ce am fost. Asa cum am zis in titlu, viata are o viteza prea mare, pentru a ii schimba directia.

Cum as putea sa te schimb pe tine, care toata viata ai trait-o pentru a ii judeca pe ceilalti? Probabil ti-as putea explica faptul ca gresesti, poate ai intelege pe moment, dar cu prima ocazie cand vei putea, iti vei rezerva iar placerea de a ii critica pe altii. M-am gandit ca este si aceasta o calitate, sa stii sa dai vina pe altii, mai ales sa si crezi ca asa e. Probabil lucru asta reuseste sa te faca mai puternic, superior celor din jur, dar ce e cel mai important, este ca mereu uiti ca ranesti prin atitudinea asta. Dar oricum, daca nu tu esti cel ranit, ai toate motivele sa fii fericit.
Cum as putea sa te schimb pe tine, cel care esti cu ochii numai dupa bani? Probabil ti-as da exemple de lucruri la care ai renuntat pentru bani, sau probabil ti-as spune ca te-ai schimbat. Ti-as aminti toate vremurile frumoase cand nu aveai bani, si ti-as spune in ce te-ai transformat. Dar cu ce te-as schimba? Ai apleca in jos capul, iar dupa ce voi pleca, te vei duce sa faci bani. Dar nu uita ca asa vei pierde pe toata lumea ce nu are bani. Si aceia s-ar putea sa-ti fie prietenii adevarati. Dar iti doresc sa gasesti si printre cei bogati, amici care sa te inteleaga.
Dar pe tine, om batran? Cum as putea sa iti explic ca nu e bine sa iti tii copilul inchis in casa, doar pentru ca asa ai fost tu tinut? Cum as putea sa iti explic ca daca il supraveghezi mereu, va veni si vremea cand nu vei mai putea si atunci o sa se aleaga praful? As vrea sa te fac sa intelegi ca acolo unde nu vei fi tu, vor fi droguri, alcool, tigari. Asa ca ce rost are ca sa il tii in lanturi, daca oricum zalele se vor desface candva, si ranile pe care i le-ai provocat si le va trata cu doze mari? Imi doresc sa intelegi ca nu asa iti iubesti copilul, asa devii doar gardianul lui.
Pupincuristi! Sunt sigura ca toata lumea e familiarizata cu acest cuvant, aici faci parte, tu, cel care , te dai bine pe langa om, pentru a iti face interesul. Nu pot spune decat felicitari! Reusesti sa treci repede prin viata, fara prea multe greutati, si toti cei din jurul tau te urasc. Dar de ce as incerca eu sa te schimb, cand tie iti e mult mai bine decat mine? Dar gandestete ca poate eu pot sa iti scriu ce cred despre tine si vei citi, pe cand tu nu imi poti spune mie ce sa fac.
Dar pe tine, cel care suferi, cu ce as putea sa te ajut? Nu iti pot schimba viata, si nici cuvintele mele nu cred ca te vor alinta. Nu pot sa iti spun ca ” imi pare rau”, pentru ca as minti. Pe o parte ma bucur pentru tine, de abia cum inveti ce inseamna aia viata. De abia acum ma poti intelege si pe mine. Nu pot sa iti zic decat ca fericirea apartine celui prost, asa ca ne putem considera oameni destepti.
Incep sa-mi pun intrebari, Cand vad ca tot ce ne dorim e sus, Dar nu exista scari, Ce-o sa faci? o sa te urci pe ceilalti, Sau o sa-nveti sa zbori, Devii o arma te descarci, silentios Tu esti cel care raneste pentru ca a fost ranit. Iti doresti sa simta si altcineva ce ai simtit si tu. As putea sa iti schimb decat glonutul, dar tot impuscat se va numi, si tot in acelasi loc vei ajunge. Asa ca nu incerca sa dai vina pe altii, pentru ca nu ai putut tu.

Probabil as putea scrie cate un pragraf pentru fiecare om. Probabil am folosit imperativul, cu speranta sa te regasesti in unele cuvinte pe care le-am scris. Dar nu imi va fi de folos. Nu pot schimba pe nimeni. Fiecare e nascut pentru a face fata fericirii, suferintei si iubirii. Asa ca nu pot sa iti doresc ca din 3 obiective, sa il nimeresti pe cel ce te va face sa zambesti. Iar daca nu, nu trebuie sa fii suparat, nu esti singurul care se simte prea mic, pe langa morile de vant. Si daca te vor dobori, nu iti face griji, te vei ridica pana te vei indeparta indeajuns. Nimeni nu poate fi schimbat, doar momentan, dar decat sa traim intr-o imagine falsa, mai bine invatam sa acceptam si sa fim acceptati asa cum suntem.

Incercati sa numarati oamenii din imagine

Va pot spune decat ca sunt peste 10 si mai putini de 20.
Spor la numarat