Odată ajunsă la facultate am aflat ce înseamnă comunicarea student-profesor. În liceu apelam rareori la o astfel de comunicare autentică, însă acum, poate şi cu puţin noroc că am ales facultatea asta, trăiesc pe deplin sentimentul identificării cu cei ce ne pregătesc (idei, sentimente, concepţii).

Sunt însă reţinută când vine vorba de propriile trăiri şi experienţe. De asta refuz să mă împrietenesc cu profesorii pe facebook. Sau pe twitter. Aş simţi că universul actual s-ar restrânge teribil. Nu putem fi perfecţi. Poate că s-ar face cândva o nedreptate despre care aş vrea să scriu pe blog (s-a făcut şi m-am autocenzurat doar de teama de a nu îmi pune singură piedici) şi aş avea mari reţineri dacă ştiu că profesorii, secretarele sau decanul m-ar citi cumva. De aceea nu îndrăznesc să mai repet greşeala din liceu de a face cunoscut blogul şi de a ajunge în biroul directorului după un articol critic la deciziile lui.

Online-ul a rămas ultima consolare pentru sufletele ce îşi caută regăsirea, apartenenţa şi dreptate prin cei care le împărtăşesc ideile. Blogul e micul univers care te apără de offline, deşi ai crede că atunci când scrii o faci ca să fii citit de cei din exterior. Da, dar de cei care trebuie pentru că, oricât am crede în cuvinte că cenzura nu există, ea stă ascunsă în orice rând nepotrivit pe care îl torni, intenţionat sau nu, din taste.

De ce ne-am vinde intimitatea pentru un strop mai mult de notorietate? Dacă părinţii, profesorii, secretarele, colegii, intervievaţii, cunoştinţele, rudele, şefii ajung să ne citească blogul, noi despre ce mai scriem? Probabil despre muzică, filme, concerte, cărţi, clădiri, eventual mai comentăm două, trei ştiri din presă şi aşa, odată autocenzuraţi, le câştigăm simpatia tuturor celor care ne citesc. Oare merită sacrificiul?

(Post născut după ce am şters alte trei articole de vreo 3.000 de semne fiecare pe motiv că “poate nu e bine să scriu despre asta”)

„Cineva să oprească invazia de biţi. Cineva să ne facă din nou fericiţi”.

M-am trezit dimineaţă dornică să dau mesaje – de „La mulţi ani”. Iau telefonul, scriu cât mai încet, gânditoare, să nu fiu prea comună sau banală. Renunţ. Iau laptopul în braţe şi primul click mă scapă de toate grijile. Deschid o pagină de Facebook şi îmi dau seama că e mai simplu să las o simplă urare pe wall. Îi caut pe cei cu nume de sfinţi, îi caut şi pe cei cu zile de naştere, şi ca o sectantă ce îşi cunoaşte misiunea, termin de făcut urările în câteva minute.

Realizez apoi cât de superficială sunt. Cât de non-sinceră am fost cu mine şi cu cei cărora le-am urat „La mulţi ani”. Ca şi când timpul meu ar fi infinit de preţios ca să pot vorbi două minute la telefon. Dar, dincolo de gestul meu făcut de fiecare dintre noi la un moment dat, pe Facebook se numără toate evenimentele importante pe care le trăim: zile de naştere, despărţiri sau mariaje, decese, tentative de sinucidere,  certuri, împăcări, reproşuri. Suntem prinşi. În capcana unei lumi care ne face să uităm care e realitatea noastră. Un fragment din Jung (Amintiri, Vise, Reflecţii) : „Eu şed pe aceasta piatră. Eu sunt sus, iar este jos”. – Dar şi piatra ar putea să spună: „eu” şi să gândească: „Eu mă aflu aici, pe această pantă, iar el şade pe mine”. Atunci s-ar ivi întrebarea:  „Sunt eu acela care şade pe piatră sau sunt piatra pe care şade el?” „Cine este ce?”

Aşa este lumea noastră: este Facebookul parte din noi sau suntem noi parte din Facebook? Observ, măcar în ceea ce mă priveşte, că nu mă mai pot bucura nici de o melodie fără să îi dau share. Nu mai pot citi un articol, fără să las un link spre el. De ce? De ce ne facem prieteni pe Facebook, de ce ne spunem acolo la mulţi ani, de ce găsim potrivit să ne întrebăm colegii ce mai fac doar pe acea reţea de socializare, de ce orice peisaj, trăire, bucurie trebuie să o împărtăşim prietenilor virtuali? De ce am vrea ca cei din online să ne cunoască obiceiurile din offline?  Mă simt frustrată sau cel puţin complexată că mă preocupă o tehnologie atât de efemeră şi fără rost. Că nu mai trăim liberi nici măcar în puţinele momente în care alegem să fim liberi. Că avem nevoie de smartphone-uri ca să surprindem mai bine viaţa din offline în online. O serie de termeni încurcaţi în minţile noastre.

În viitorul apropiat mă aştept la petreceri online. În care prietenii mei virtuali să mă invite să ciocnim un pahar de şampanie la webcam. Paharul de unică folosinţă. Să nu pierdem timpul cu vase, mâncare, plimbare, citit. Până atunci, mă uit în dreapta paginii şi văd că şi azi e ziua cuiva. Repet gestul şi îi scriu „La mulţi ani!”.

Yahoo! Romania a fost lansat astazi. Trebuia lansat prin 2008, insa lansarea lui a fost amanata cativa ani, cica din cauza crizei economice.

Acum, dupa ce l-am vazut, imi dau seama ca altele trebuie sa fi fost motivele amanarii. Daca nu a fost facut de vreo firma a Elenei Udrea, portalul este mult prea simplu pentru ca banii bagati in el sa fie un efort pentru Yahoo.

Pe la sfarsitul lui 2008 apare Pict.com. Un serviciu de photo sharing simplu, rapid si gratuit. L-am folosit cateva luni bune, ba chiar mi-am facut si cont, pentru a putea sa-mi creez albume si sa gestionez fotografiile urcate la ei pe site. Totul a fost bine pana in iulie 2009, cand smecherii, vazand ce crestere de trafic au, s-au gandit sa-si transforme serviciul in unul cu plata. Imediat mi-am bagat picioarele in serviciul lor.

Acum, dupa mai bine de un an, vazand cum se alege prafu’ de tot traficul lor, ma intreb daca nu le pare rau ca l-au facut cu plata.

Mai jos este cresterea imgur.com, un serviciu de photo sharing ramas gratuit.

Daca nu ati fost prezenti la intalnirea cu bloggerii, organizata de Craiova.ro ati pierdut o seara distractiva, dar nu numai.

Se anunta cu catva timp in urma o intalnire cu bloggerii, pe data de 19.10.2009, in Murphy’s. S-au tinut de cuvant si asta-seara ne-am intalnit. Dupa cateva minute de socializare, a inceput prezentarea siteului Craiova.ro Vestile au fost imbucuratoare pentru bloggeri, tinand cont ca s-au lansat doua concursuri adresate lor:

• Primul consta in cel mai bun referrer pana la sfarsitul anului catre Craiova.ro, premiile fiind destul de consistente: Premiul I-o saptamana pentru 2 persoane la Ranca; Premiull II- un weekend pentru 2 persoane la Ranca; Premiul III- materiale promotionale; Perioada de desfasurare: 20 noiembrie-31 decembrie;
• Al doilea concurs, adresat tot bloggerilor consta intr-o recenzie, facuta siteului craiova.ro Premiul I este un Nokia 6303 Live, Premiul II consta intr-un Nokia 1662, iar III: materiale promotionale. Perioada de desfasurare: 20 noimebrie-20 decembrie.

Bloggeri participanti la acest eveniment au fost: Dan si Flori (Spuse), Gabi Nistoran, Gabi Udrescu (AFaith), Blogatu, Doiu, Oana Vio, Zangaman, Anda Sosea, Victor Sosea, Virgil,  Manzu, Ersonline, Oana Virgi (Gds), Dan Voinea (Gds), Johny, Catalin Buzatu, Cazut din cer (imi cer scuze, nu stiu numele), Andra si Anca (Jiunimea), Iulian Fira, Robert, Jynx.ro, Alex.

Imi cer scuze daca am omis pe cineva, dar nu i-am cunoscut pe toti. Daca cineva nu se vede pe lista, il rog sa imi spuna sa il pot adauga.

Organizarea a fost foarte buna, Anda Sosea a fost foarte de treaba, la fel ca toti ceilalti. S-a facut si karaoke, iar surpriza serii a reprezentat-o Blogatu, care ne-a incantat cu vocea lui:D.  Au mai facut karaoke Gabi Nistoran, care s-a descurtat cel mai bine dintre baieti, Oana Vio, Gabi (A Faith) care a inchis toate gurile rele si l-a facut pe Ersonline sa vrea sa plece acasa (Gabi, sa stii ca mie mi-a placut), Oana (Gds), Dan Voinea, Iulian Fira, Zangaman, Catalin Buzatu, Victor Sosea.

Melodiile serii au fost: “Ma iubeste femeile”, “Traiasca berea”, “Jingle bells”, “Vama Veche”, Gaseste-mi loc in inima ta”, “Casuta noastra”, s.a.

Per total, a fost o seara pe cinste, toata lumea s-a simtit bine si speram la o a doua editie.

Pareri de pe twitter:

@virgil: Mi-a placut intalnirea cu bloggerii organizata de @craiovaro chiar daca n-am cantat la karaoke

@GabiNistoran: ne-am distrat la intalnirea @craiovaro cu bloggerii. am facut si karaoke =))

@spuse: intors de la blogmeet-ul organizat de craiova.ro. Multe mi-au vazut ochii, dar ce mi-au auzit urechile,uaa, ce @blogatu show a fost.

@afaith: #craiova hai mă, ce credeţi, că scăparăţi de karaoke?

@craiovaro: Fuse si intalnirea cu bloggerii. Facuram si karaoke. Cica lumii ii placu. O sa revenim cu poze. Compromitatoare. Muhaha )

@andasosea: Inca ma intreb daca durerea de cap e de la oboseala sau de la karaoke )

@oanavio: @bogdanmogo frumos a fost totul, dar partea amuzanta a fost sesiunea de karaoke: a cantat @blogatu =))

@zangaman: deci #craiovameet (1) @AndaSosea ,@victorsosea @afaith @oanavio @blogatu @Doiu @websitedude @manzu @ersonline @FloriSpuse @spuse …..

@zvoon :Blog Meet Craiovean: Intalnirea bloggerilor din blogosfera Craiovei a fost una de success. Nu am fost foarte m.. http://bit.ly/1gFsay

O sa revenim cu poze atunci cand o sa facem rost. Pana atunci faceti niste vocalize!

Este chiar belea SUMO Paint, un fel de Photoshop online.

Bai, e grav, la ora asta, 65% dintre cei aflati in grupul web, in lista mea de messenger, sunt online, in conditiile in care, la celelalte grupuri  procentul este de 2%. Va spun, e grav.

De acord ca cei din grupul web folosesc mai putin functia invisible sau sunt la vreo terasa si stau pe mess de pe telefon ori isi lasa calculatorul pornit, fara sa fie in fata lui, dar tot e grav.

P.S. lista de messenger mai scurta ca a mea, rar gasiti

Asesoft Distribution a preluat o participatie de 51% din actiunile eMAG.

[citeste mai mult]

Acum 3 zile am scris Bloggerii din liga mare.
Rezultatele reci, seci si in cifre sunt:
- afisari 1383
- comentarii 75

Reactiile din blogosfera:
Ciocoii vechi si noi
Blogger din Liga mare, mare calibru, etc
Spunem pe bune, bine si apasat
Cum masuram valoarea unui blogger?

Totul a pornit de la o senzatie a mea. O senzatie greu de explicat, mai ales fara dovezi clare, plus ca este greu sa nu pari frustrat sau invidios, atunci cand scrii despre cineva mai mare ca tine.

Senzatia mea a fost si este, ca, in spatele unui zid, sunt 10.000 de bloggeri mici, bloggeri care au ceva de spus. Unii scriu bine, unii doar injura, altii scriu prostii.

Nu stiu ce grosime are zidul sau cat este de inalt, stiu doar ca in ultimul timp, niciun blogger, dintre cei 10.000, nu a reusit sa treaca de zid pentru a ajunge si el intr-o liga superioara. Am senzatia ca acest zid se face din ce in ce mai inalt. Eu am vrut sa arat, in acel articol, ca atat bloggerii din liga mare, cat si bloggerii mici, construiesc de zor la acel zid. Este greu de spus cine se descurca mai bine in zidarie, cert este ca eu vad un ZID. Exista si posibilitatea sa nu vad bine.

Vreau doar sa lamuresc niste lucruri care nu au fost intelese asa cum am dorit eu.
- nu este rau sa fi blogger mare, si eu imi doresc acest lucru.
- nu am vrut sa arat cine sunt bloggerii mari, ii stim cu totii, nu avea rost sa-i mai arat si eu.

Imi pare rau ca nu am aflat, decat dupa ce am scris articolul, despre initiativa lui Dono. In fiecare vineri promoveaza bloggeri mici. Mai este si Cabral, care baga in blogroll pe cei care comenteaza la el pe blog. Felicitari pentru cei doi.

Eu cu acest subiect INCHEI aici.