spuse pe blog

spuse pe bune, bine si apasat

Cum să faci un român nefericit, fericit?

Suntem cu toţii de acord că sistemul medical din România e jalnic. Că trebuie să dăm bani, că bolnavii stau câte 3 în pat, că găsim mucegai, mizerie, indiferenţă etc. E de ajuns însă să vii cu ceva mai prost pe anumite domenii ca românul să fie fericit cu actualul sistem.

Aşadar, în loc să reformăm, împreună cu specialişti în domeniu, sistemul de sănătate, mulţumim 21 de milioane de oameni că nu am stricat şi ce era bun. Adică SMURD. Şi acum ceva interesant primit pe mail:

  • Un lingvist nord-american, Noam Chomsky, a concretizat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, cele zece manipulări generale pe care se bazează democraţia occidentală şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele sunt concepute pentru a dezorienta şi a deturna atenţia mulţimi americane de la manevrele claselor politice şi financiare dar sunt, de fapt, diversiuni cu aplicaţie mondială. Procedura de bază este preluată de la prestidigitatori, care îşi pun în practică numerele de iluzionism canalizând atenţia publicului în direcţii false. Iată cele zece reţete:
  • 1. Să distragi permanent aten­ţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte mi­no­re, dar cu mare impact emo­ţio­nal. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.
  • 2. Să creezi probleme grave, care angajează masiv opinia pu­blică şi tot tu să vii cu soluţii. Un exemplu: să favorizezi violenţa urbană şi apoi să vii tot tu cu gu­ver­narea providenţială care sal­vea­ză naţiunea în temeiul legilor re­presive cerute de popor, cu pre­ţul limitării libertăţilor democratice.
  • 3. Să aplici toate mă­su­rile dure treptat. Ceea ce ar duce la miş­cări populare, dacă se aplică într-un singur pachet, devine dintr-odată suportabil dacă e livrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
  • 4. Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.
  • 5. Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire care nu face legătura dintre cauze şi efecte.
  • 6. Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manevrat.
  • 7. Să ţii poporul în ignoranţă şi în satisfacţii ieftine, dar multe. Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ide­al de a tâmpi lumea şi a o controla.
  • 8. Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc pu­bli­­cul şi îl ţin legat de emisiuni şi se­ria­le vulgare, ce trag inteligenţa în jos.
  • 9. Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin turmă şi sunt uşor de controlat.
  • 10. Să apelezi la toate cuceri­rile ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

  • 0 Comentarii
  • Adaugat in: Citite
  • Puncte pentru Arafat

    1. De tot ce a promis Traian Basescu in ultimii 8 ani (tragerea coruptilor in teapa, intalnire cu alegatorii odata la 3 luni in Piata Universitatii, Parlament unicameral etc) s-a ales praful. In schimb, Raed Arafat are de partea lui crearea de la zero a celui mai performant serviciu din Sanatate.

    2. E la mintea cocosului ca un privat vrea sa faca profit. E logic ca, pe acelasi buget, calitatea serviciilor sa scada, pentru ca, pe langa cheltuielile pentru dotari, ambulante, salarii, intretinere etc, privatii trebuie sa-si traga din acelasi buget si profitul.

    3. Se stie de pe acum cum se vor castiga licitatiile.

    4. Personalul SMURD, pe langa faptul ca e bine pregatit, nu ia mita. Este un miracol, avand in vedere ca serviciul functioneaza in Romania.

    5. Este de ajuns sa asculti argumentele sustinatorilor proiectului (Traian Basescu, Ladislau Ritli, Lucian Duta, Tudor Ciuhodaru), ca sa-ti dai seama cata dreptate are Arafat.

    6. Degeaba promite Basescu ca SMURD si serviciul public de urgente nu vor fi privatizate. Este de ajuns sa vedem ce s-a ales de CFR, dupa aparitia firmelor de microbuze protejate si a subventiilor pentru firmele concurente.

    Singurul mod in care acordul incheiat la Bruxelles poate sa functioneze ar fi ca in Bruxelles, langa sediile Comisiei Europene, sa cada din cer, precum un satelit german, vreo 25 de tone de aur in valoare de 1.000 de miliarde de euro.

    Altfel, daca banii sunt tipariti, imprumutati de la chinezi sau stransi prin taxe si impozite noi, e fix pla, ca n-are nicio logica economica. Peste 6 luni o sa fim intr-un rahat mai mare decat suntem acum. Si o sa fim.

  • 1 Comentariu
  • Adaugat in: Vazute
  • Viziunea USL pentru turism

    Ieri, USL si-a prezentat viziunea pe turism. O viziune care-l are in centru pe raraitul de la malul marii, varianta masculina a Elenei Udrea si idolul pensionarilor din Constanta.

    Ponta si Crin au pariat pe Radu Mazare. Pe cel care a triplat traficul cu turisti romani prin vamile cu Bulgaria. Pe cel care vrea sa ne obisnuim cu ideea ca Marea Negra are alge si n-avem ce sa le facem, insa putem sa dezvoltam turismul de pe litoral prin programul “Prima Piscina” (aici mi s-ar parea normal ca pensionarii din Constanta sa aiba accesul gratuit) si “turismul fara restrictii“. Un turism cu reguli putine. Un turism pentru cocalarii din toata lumea.

    Inca 2-3 viziuni din astea de la USL si parca-l vad prim-ministru pe Boc si in toamna lui 2012.

  • 2 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • In timp ce Ministrul Muncii, Ioan Botis, explica romanilor necesitatea taierii salariilor bugetarilor cu 25% si a unui nou Cod al Muncii, care sa-i aduca la munca pe cei lenesi, belitu’ a primit 21 de miliarde de lei vechi de la UE si Guvern cu ajutorul unui ONG care isi are sediul in locuinta lui. ONG la care nevasta-sa este consilier si actionar.

  • 5 Comentarii
  • Adaugat in: Citite
  • Si ziceti ca politicienii nostri fura, da?

    Pai sunt mici copii pe langa Vaclav Klaus :) )

  • 9 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Asemanarea dintre Boc si Iliescu

    Despre Boc si Iliescu nu poti zice ca s-au implicat personal in afaceri dubioase, insa langa ei s-au facut cele mai multe miliarde din spaga, mita si trafic de influenta.

    Democratia spre care ne indreptam

    Imediat dupa ’89, multi romani au inteles gresit democratia. Crezant ca democratia le da dreptul sa faca ce vrea muschiu’ lor, nu mai tineau cont de nimeni si nimic.
    Asa au inceput sa fie doborati peretii prin apartamente, sa se construiasca garaje langa bloc, sa apara adevarate crescatorii de animale in gradinile blocurilor, cei de la parter si-au construit camere lipide de bloc, unii si-au pus colivii cu porumbei pe bloc, altii faceau gratare langa bloc etc.

    Usor, usor lumea a-nceput sa-si dea seama ca democratia iti da dreptul sa faci ce vrei, insa numai atata timp cat o faci legal si nu-i deranjezi pe altii.
    Sunt de acord cu masuri precum: interzicerea fumatului in locurile publice, perioada de prohibitie, obligativitatea cauciucurilor de iarna, obligativitatea asigurarilor auto, obligativitatea luminilor de intalnire etc. Pentru ca sunt masuri necesare pentru protejarea celor nevinovati de greselile sau inconstienta altora.

    Din pacate, mai nou, prin noile legi, limitari si restrictii, se pare ca politicienii sunt cei care inteleg gresit democratie.

    Din punctul lor de vedere, democratia inseamna:

    - sa ma pui sa platesc la intrarea intr-o statiune (Mamaia).
    - sa-mi fie restrictionat accesul la site-urile cu continut pornografic.
    - sa ma obligi sa-mi asigur apartamentul.
    - sa nu pot cumpara un banal algocalmin fara reteta.
    - sa fiu amendat daca nu-mi lucrez pamantul meu.
    - sa nu-mi dai posibilitatea sa cumpar becuri cu incandescenta si sare fara iod.
    - sa platesc vinieta pentru o zi, ca vreau sa parchez o ora intr-un oras prin care sunt in trecere.
    - sa-mi interzici sa fac un gratar in aer liber, chiar daca am gratar cu picioare si las curat in urma mea.

    Pai daca asta inseamna democratie, atunci dati-mi voie sa-mi bag p*la in ea de democratie.

  • 5 Comentarii
  • Adaugat in: Vazute
  • Emil Boc, cel mai bun consilier de imagine

    In numai doi ani, toata ura mea pentru Tariceanu s-a transformat in pretuire. Si asta e numai meritul lui Boc.

    Bagatul pe gat

    O lege care-mi ingradeste dreptul de a face popria alegere, reprezinta un motiv destul de intemeiat ca sa-i dau picioare-n gura unui politician.

    Interzicerea comercializarii sarii fara iod, certificatele energetice sau obligativitatea asigurarii locuintelor sunt doar cateva dintre legile prin care politicienii zic ca ne vor binele, insa, in realitate, niste smecherasi fac o gramada de bani.

    De departe, cea mai aberanta lege este cea prin care se interzice comercializarea becurilor incandescente. Este bomboana de pe coliva.

    Stiti dezavantajele unui monitor CRT. Este mare, consuma mult si distruge ochii. Motive care i-au facut pe oameni sa treaca de la monitoarele CRT la cele LCD, fara sa fie nevoie de vreo lege in acest sens.

    Despre becurile economice se zicea ca, desi consuma de 3-4 ori mai putin si au o viata de 7-8 ori mai mare decat un bec incandescent, produc aceeasi lumina. Si totusi lumea este reticenta. Pe multi nu-i incanta mercurul din ele, lumina pe care o produc, pretul, durerea de ochi, calitatea indoielnica etc.

    Vazand acest lucru, politicienii p*lii au dat o lege prin care se interzice comercializarea becurilor incandescente. Astazi am vazut ca se implica si ONU.

    Mai jos este raspunsul meu la legea lor. M-a costat mai putin decat daca as fi cumparat 3 becuri economice Philips.

    P.S. In toate camerele, in loc de intrerupatoare, am variatoare. Nu mi s-a mai ars un bec de vreo 10 ani :)

  • 5 Comentarii
  • Adaugat in: Traite
  • Contact:

      contact@spuse.ro
    twitter



    Categorii

    blog de ras
    gazduire web

    Blogroll


    Top Comentatori


    Arhiva

    Statistici

    12 cititori Online