Credeam, până nu demult, că facultatea e mai mult decât informaţie. Mă gândeam că te formează ca profesionist, ca om capabil şi responsabil în meseria pe care urmează să o practici. Din păcate, într-un oraş corupt, conservator, amoral (#craiova), facultatea de jurnalism m-a învăţat:

• Copiatul se punctează mai bine decât învăţatul. Aş putea să înţeleg  asta la examenele de umplutură, la liceu, capacitate, bacalaureat ş.a., dar nu la materiile care te învaţă să înţelegi societatea în care şi pentru care vei lucra. Aşadar, dacă scrii corect, concret şi bine, dar nu mot a mot din curs, eşti mai puţin punctat decât cei care au scris cu virgulă şi semnul întrebării de pe foi. Se încurajează astfel incorectitudinea.

• E permis copiatul. Scuza unor profesori că nu au văzut pe nimeni copiind mi se pare la fel de naivă ca „nu am ştiut că trebuie să învăţ”. Atâta timp cât putem vorbi, scrie pe telefon, trimite mesaje, foşni foi, prost să fii să nu copiezi. Prin toate metodele: fiţuici, cursuri pe genunchi, cască, mesaje, search pe net etc. Se promovează înşelăciunea.

• Aveam de făcut la unele materii referate. Cu bibliografie, normal, că nu mai suntem în generală să luăm de pe regielive proiecte gata făcute. Semestrul ăsta am umblat după cărţi, am tradus din alte limbi ce nu găseam la noi, am scos poze, am copertat etc doar ca să fie un proiect la nivel de facultate. Au fost însă primite şi proiectele scrise de mână, câteva foi, copiate de pe internet, fără bibliografie sau poze. Rezultatul? Avem toţi 10. Da, vorbim aici de superficialitate şi de copy-paste permis.

• Nu se respectă cerinţele pentru examen. Mă gândesc că nici în realitate nu o să se respecte toate contractele, dar măcar acum să simulăm că facem totul ca la carte. Încă un punct de adăugat la formarea noastră, nerespectarea atribuţiilor.

• Tot în facultatea am învăţat ce înseamnă un sistem închis. Mai exact sistemul universitar. Acela în care dacă vrei să afli ce se întâmplă cu bursele, cu legile din educaţie, cu cupoane de tren, cu legitimaţii etc, eşti suspectat de nesimţire, rea-voinţă şi îndrăzneală că îţi permiţi să deranjezi. Iar dacă mai şi scrii despre aceste probleme, depăşeşti limita acceptată de orice sistem respectabil din ţara asta. Doar din asta.

Aşadar, dacă facultatea mă învaţă ce înseamnă incorectitudinea, înşelăciunea, superficialitatea, frica, cenzura, cum aş putea eu, ca jurnalist, să capăt calităţi ca dreptatea, adevărul, curajul, insistenţa, bună-credinţa, rigurozitatea, respectarea sursei, pasiunea, devotamentul, autoperfecţionarea?

Sau poate că am crezut eu greşit. Poate că facultatea doar ne informează, nu ne şi formează. Şi poate că, undeva, cândva, cineva, o să aprecieze şi calităţile umane care, în facultate, sunt apă de ploaie.

P.S. Sunt sub efectul a trei examene lipsite de corectitudine. Din păcate, nu mă văd făcând altceva, aşa că încă sper că am făcut o alegere corectă. După sesiune, urmează să scriu ce mi-a oferit bun facultatea asta. Puţin, da’ bun!

De câteva săptămâni dezbat intens cu câteva persoane dacă facultatea ar trebui să fie sau nu obligatorie din moment ce te-ai înscris la ea. În România, cele mai multe facultăţi impun obligativitatea prin acele laboratoare la care, dacă nu te duci, plăteşti şi oricum trebuie să le recuperezi.

Mi se pare un abuz ca ceva facultativ să devină obligatoriu prin simplul fapt că figurezi într-o listă. În America, deşi vorbim de sume uriaşe pe care studenţii le plătesc pentru facultate, sistemul îţi oferă posibilitatea să alegi ce cursuri vrei şi profesorii care te încântă. Acolo, cadrul didactic trebuie să te convingă că e suficient de pregătit pentru banii tăi şi că nu ai timp de pierdut cu seminarii sau cursuri ale căror valoarea nu corespunde direcţiei pe care ai ales să mergi.

De exemplu, anul trecut aveam laborator la informatică. Un laborator la care stăteam pe mess. Parol că am învăţat acasă cum să folosesc reţelele de socializare. Nu am nevoie de curs obligatoriu cu care să îmi pierd timpul. În primul rând, contează motivaţia fiecăruia dacă face ceva sau nu cu facultatea. Că studenţi care merg doar pentru prezenţă sunt cu zecile de mii. Studenţi care merg să înveţe sunt puţini. Şi atunci de ce trebuie să ni se impună ceva care depăşeşte puterea noastră de decizie? Poate că lipsa acestei obligativităţi ar duce la concurenţă reală şi studentul ar şti pentru ce să opteze.

În plus, tot aud poveşti cu asistenţi cărora li se dau diferite laboratoare pentru că facultatea nu are destule cadre didactice. Iar asistenţii nu sunt specializaţi în acele domenii. E adevărat că unii se pregătesc chiar dacă nu au acea specializare, dar mulţi, cei mai mulţi, predau fără să aibă habar. Şi se trezesc corectaţi de studenţi, ceea ce, pentru o facultate cu sau fără pretenţii, asta devine o absurditate. Atunci, tu ca student care ai alte opţiuni şi posibilităţi de a învăţa/câştiga bani, de ce să ţi se impună aşa ceva?

Cei cu care m-am contrazis au spus că asta e singura metodă prin care generaţia mea mai poate fi motivată: prin obligativitate. Atunci, ce ar fi ca profesorii să vină acasă să ne predea, că poate poate reuşim să conştientizăm că ce învăţăm în facultate aplicăm o viaţă întreagă? (aviz studenţilor de la medicină care plătesc examene şi apoi vedem decese din cauza unei injecţii prost făcute).

Odată ajunsă la facultate am aflat ce înseamnă comunicarea student-profesor. În liceu apelam rareori la o astfel de comunicare autentică, însă acum, poate şi cu puţin noroc că am ales facultatea asta, trăiesc pe deplin sentimentul identificării cu cei ce ne pregătesc (idei, sentimente, concepţii).

Sunt însă reţinută când vine vorba de propriile trăiri şi experienţe. De asta refuz să mă împrietenesc cu profesorii pe facebook. Sau pe twitter. Aş simţi că universul actual s-ar restrânge teribil. Nu putem fi perfecţi. Poate că s-ar face cândva o nedreptate despre care aş vrea să scriu pe blog (s-a făcut şi m-am autocenzurat doar de teama de a nu îmi pune singură piedici) şi aş avea mari reţineri dacă ştiu că profesorii, secretarele sau decanul m-ar citi cumva. De aceea nu îndrăznesc să mai repet greşeala din liceu de a face cunoscut blogul şi de a ajunge în biroul directorului după un articol critic la deciziile lui.

Online-ul a rămas ultima consolare pentru sufletele ce îşi caută regăsirea, apartenenţa şi dreptate prin cei care le împărtăşesc ideile. Blogul e micul univers care te apără de offline, deşi ai crede că atunci când scrii o faci ca să fii citit de cei din exterior. Da, dar de cei care trebuie pentru că, oricât am crede în cuvinte că cenzura nu există, ea stă ascunsă în orice rând nepotrivit pe care îl torni, intenţionat sau nu, din taste.

De ce ne-am vinde intimitatea pentru un strop mai mult de notorietate? Dacă părinţii, profesorii, secretarele, colegii, intervievaţii, cunoştinţele, rudele, şefii ajung să ne citească blogul, noi despre ce mai scriem? Probabil despre muzică, filme, concerte, cărţi, clădiri, eventual mai comentăm două, trei ştiri din presă şi aşa, odată autocenzuraţi, le câştigăm simpatia tuturor celor care ne citesc. Oare merită sacrificiul?

(Post născut după ce am şters alte trei articole de vreo 3.000 de semne fiecare pe motiv că “poate nu e bine să scriu despre asta”)

Am ascultat aseară la radio o emisiune despre amintirile din liceu care m-a făcut nostalgică. Astăzi cineva m-a întrebat dacă îmi e dor de liceu şi am evitat să răspund. Ironia cea mare este că în perioada liceului nu făceam altceva decât să critic tot ce se întampla acolo, de la director, la profesori şi elevi.

Primii doi ani din liceu au fost pentru mine printre cei mai frumoşi ani din viaţa. Nu neapărat pentru nebuniile pe care le făceam, ci pentru simplul fapt că eram inocenţi. Nu râdeam din rautate când alţii luau 4, ci de fericire, nu chiuleam de la matematică niciodată fără motiv, ci pentru un scop bine defitiniv: volei, seminţe sau tenis de picior, nu beam bere în timpul orelor din plăcere, ci doar pentru a face glume cu Beck’s în ora de biologie. Nu priveam cu răutate “da-urile” şi “nu-urile” obsesive ale celor două colege şi nici nu scriam cu creta pe plăcile de parchet, scoase afară, M*** profei de latină fără motiv. Nici măcar colegul de bancă nu îl desena pe proful de mate cu ură, ci din pură admiraţie. Până şi roşiile puse pe grătar la prima noastră ieşire din liceu reprezintă o amintire.

Devenită un clişeu teza că liceul este cea mai frumoasă perioadă din viaţa noastră (un clişeu în care nu cred), el este totuşi o etapă ce colorează multe amintiri frumoase.

Şi pentru că în emisiunea de aseară am auzit cele mai trăznite amintiri, parcă aş vrea să ştiu mai multe. Aşadar, voi ce amintiri aveţi din liceu?

1 octombrie se anunta a fi o zi importanta din viata mea: prima zi de studenta. Am sarit-o. Frumusetea Bucurestiului si nevoia de a petrece cat mai mult timp cu frate-meu m-au facut sa aleg sa nu fiu acolo. De fapt aici. Imi rodeam unghiile cand vedeam imagini de la diverse facultati si imi imaginam cum o sa ma plimb ratacita pe holurile aglomerate sau pustii, inghetate sau foarte inghetate ale facultatii.

A venit ziua de luni si pasii ma ghidau spre fostul liceu. L-am urat, imi ziceam in gand si incercam sa merg spre facultate. Acolo unde trebuia sa imi incep o noua etapa a vietii. Nicio figura cunoscuta, doar banci populate si un profesor rigid: “Cu mine veti face politologia”. Stiam ca avea sa fie vorba de politica, dar refuzam subiectul: mass-media ma facuse sa il urasc. De fapt nu mass-media, ci politica m-a facut sa urasc politica. In sfarsit un chip ce imi parea cunoscut. De fapt fusese prietena mea cea mai buna din primii ani de liceu, dar chipul ei imi parea distant. La inceput. Acum e din ce in ce mai distant. Socializarile din prima zi m-au dezavantajat. Se purtau tigarile lungi, subtiri, intr-un pachetel roz, ingust, cu plamani arsi si descompusi desenati in partea de jos a ambalajului, intr-o toaleta insipida si goala . Se auzeau doar voci pitigaiate luptand cu fumul gros. Ma simteam ca in asteptarea marelui loz castigator, doar ca lozul meu insemna momentul cand aveam sa plec acasa. Ma plictisisem si teama dinaintea inceperii facultatii se adeverise: am intalnit aceiasi oameni dezinteresati ca si pana atunci. Merge si asa, ar spune cei mai multi.

Doar profesorii pareau indragostiti de materiile lor. Si o data cu ei m-am indragostit si eu. De orice lucru simplu sau complicat pe care ni-l povesteau. Si parca tot mai mult imi aminteam ca informatia costa bani si, pe un colt ascuns al agendei, imi notam cate un nume despre care nu stiam nimic. Nici macar nu il notam corect, dar acasa avea Google-ul misiunea de a imi oferi varianta corecta. Si tot asa in fiecare zi…

3 saptamani si 3 zile de la primul curs. Ma plimb uituca pe aceleasi coridoare pe care mi le imaginam si ma ratacesc in rasetele, zambetele sau tristetea celorlalti. Ma intreb cati mai sunt ca mine cei care nu se regasesc? In colegi, in nepasare, in sali, in timiditate si indecizie. Caut o biblioteca despre care stiu ca e undeva ascunsa bine. O gasesc la un subsol, dar accesul la carti pare interzis. Doar un geam deschis si nimeni care sa ma intrebe ce doresc. Soseste. O doamna, blonda, eleganta, cu mers drept si haine stramte ce o faceau sa para mai degraba o secretara cu cizme negre, decat o bibliotecara obosita de ordinea cartilor. Dar ma ajuta sa imi notez actele necesare pentru fisa. Ies grabita. Ma lovesc din nou de fete cunoscute. Colegi din alte clase din liceu. Ne stim doar dupa figura, dar parca locul asta stramt, dar mare ne face sa ne dam un buna cat mai scalcit. Simtim nevoia de apartenenta. Altadata am fi tacut.

Ajung la iesire si singura bucurie e ca am umbrela. Ploua din ce in ce mai rau. Dupa 10 pasi cred ca am inceput sa zbor. Dar nu, e doar umbrela data pe spate si rupta de vant. Inca o bucurie sfaramata.

Cum este privita gripa porcina de fiecare dintre cele trei categorii mentionate in titlu?

E simplu. Sunt 3 categorii atat de diferite incat gripa porcina poate fi subiect de dezbtare la orice ora din zi si noapte.

Cum se comporta elevii? O sa va spun cum stau lucrurile in liceul meu. Suntem speriati, insa in acelasi timp gasim gripa porcina o adevarata sursa de umor: ne cumparam masti, benefice  in cazul nostru, pentru a vorbi in timpul orei fara ca profesorul sa ne observe. Cautam cu tot dinadinsul sa gasim scuze pentru care noi nu am veni la scoala: “e gripa porcina si ne expunem venind in asemenea mediu aglomerat. Mai bine ne-am proteja stand fiecare in camera lui”. O idee buna in prima instanta, tinand cont ca orele incep la 07:30, iar dimineata patul devine cel mai calduros. Gripa porcina este o metoda buna pentru a chiuli, mai ales atunci cand nu esti lasat sa iesi pe poarta: “Suntem trimisi de o doamna profesoara sa cumparam masti. O sa ne vedeti cand venim cu ele”. Elevii devin in acest moment egoisti. Aud vorbindu-se cu rautate de colegii care indraznesc sa stranute “ce naiba mai sta la scoala, cand era sanatos nu venea, acum ca poate avea gripa porcina, sta sa ne imbolnaveasca”. Asa cum se subintelege, fiecare isi vede interesul propriul chiar daca involuntar/voluntar ii face rau celuilalt. Astfel, trebuie sa te feresti daca iti vine sa tusesti sau sa stranuti, pentru a nu fi catalogat drept emitatorul acestui virus. S-ar putea sa se termine “prietenia si colegialitatea” dintre tine si restul. Cuvantul cheie: abtine-te.

Ce gandesc profesorii? Nu degeaba sunt profesori. Ei cred ca mastile noastre sunt o reala prostie, pentru ca virusul nu tine cont de o masca de unica folosinta, care oricum nu te protejeaza. Si-ar dori ei cumva sa afle de unde vin zgomotele din clasa si care vorbeste. Fara sanse insa pentru unii. Toti insa ne ofera aceleasi sfaturi care trebuie urmate: sa consumam cat mai multe fructe, legume, vitamina C, sa facem ceai de echinaceea, sa mancam patrunjel. Sfaturi bune care te ajuta sa te feresti de aceasta gripa, mai ales in mijloacele de transport in comun, unde se stranuta si se tuseste fara a se pune macar mana la gura. Dar deh, educatia..

Oltenii. Ei sunt cei mai cei. Excluzand cele doua categorii de mai sus, o sa vorbim de oltenii pe care elevii ii intalneau pe strada. Colegul nostru Mihai purta o masca in timp ce noi mergeam in ora de franceza sa ne cautam masti prin farmacii. Dar nu departe a fost el sa fie marginalizat de restul. A primit o serie de “feedbackuri”, printre care si injuraturi din partea tiganilor. Ce au inteles oltenii din chestia cu purtatul unei masti? Ca daca tu o porti, tu esti cel care detine gripa porcina, asadar reprezinti un pericol pentru societate, asadar meriti sa fii injurat, huiduit, privit, intrebat, atunci cand mergi pe strada. Pe deasupra, nu numai oltenii de pe strada fac “Fapte bune”, ci si cadrele medicale din scoli. La mine in liceu, de la cabinetul medical fantoma, unde nu am primit niciodata nicio pastila pentru ca nu aveau pentru nevoile mele, mai exact durere de burta, cap, masea, a fost delegata o doamna asistenta care ne-a spus senina “Daca se moare, se moare. Mare lucru”. Exact. Punct si de la capat. Cat despre un alt liceu din Craiova, un prieten mi-a povestit ca s-au luat masuri drastice. Elevii au fost chemati la cabinet… pentru a fi masurati si cantari. O implicare buna, nu pot nega. Probabil gripa porcina te mai ia si dupa cat arati de bine, cat esti de inalt, ce circumferinta ai la piept, cat esti de gras. Probabil totul are o logic. Numai ca eu sunt aia care nu o vede.

In concluzie, gripa porcina a reusit, inainte de a imbolnavi pe cineva, sa demonstreze ca “avem multe minti stralucite”. In plus, se mai adauga scenariile descrise de Makavelis, in care romanul le stie pe toate. Dovada: taica-meu la masa: “niste prostii pentru afacerile unora”. Alte viziuni?

Referitor la bacul la 3 materii am aflat si eu care vor fi materiile la care voi da examenul de bacalaureat, profilul filologie:  romana, istorie (obligatoriu) si o materie la alegere dintre: geografie/ logica/ sociologie/ psihologie/ filozofie/ economie.

Ca sunt obligata sa dau la romana inteleg, e de profil si e normal fiind limba materna. Ca am de ales din materiile de profil e la fel de usor de priceput. Probabil ma voi axa pe filozofie. Dar ca sunt nevoita sa dau la istorie asta nu mai inteleg. In primul rand este o atitudine comunista sa obligi elevii la acest lucru, sa le bagi pe gat o materie pentru care, poate, nu optau. In plus, nu va puteti inchipui atitudinea profesorilor de istorie dupa ce aceasta materie a fost declarata obligatorie pentru bac: “la mine la clasa se va lucra dupa 7 manuale, se va invata dumnezeieste, samd”.

Cum se va proceda cu probele orale? De fapt, le putem considera un pic mai usoare decat o lucrare neanuntata la clasa. Ce vor ei sa faca este sa se dea oralele cu profesorii de la clasa sau cu cei din liceu. Mai exact, profesorul x sa vina la mine la clasa, iar profesorul meu, sa se duca la alta clasa. Pai daca x ne pica pe noi, y, respectiv profesorul meu, nu ii pica si pe ei? Iar eu am mare incredere in relatiile de colegialitate. Dar eu ce sa zic, mie imi convine, la fel ca oricarui elev. Cu cat e mai usor cu atat e mai bine. In plus, cei de la uman avem probabil statutul de “handicapati” in materie de IT. Pe langa cele doua probe orale, romana si o limba straina, vom avea o proba practia la informatica. Aceasta va consta in “indemanarea cu calculatorul”, mai exact: aprinderea unui calculator, crearea unui folder, trimiterea unui mail, crearea unei adrese de mail, scrierea intr-un document, etc”.

Minusuri pentru anul meu scolar:
-nu se mai publica variantele. Intr-o mica masura este bine, tinand cont ca acum 2 ani variantele erau publicate pe Realitatea la ora 09:00, iar elevii aveau timp sa isi rupa variantele de raspuns si sa copieze. Insa, neavand aceste variante, materia devine mult mai stufoasa si complexa, fiind nevoiti sa invatam toata programa, nu doar subiectele pliate pe acele 100 variante.
-s-au scos orele de dirigentie pentru ca parintii au cerut o programa mai scurta. Din cate am inteles se vor face ore de dirigentie platite, dirigintii fiind nevoiti sa faca o sedinta pe saptamana cu parintii. Sunt curioasa din a doua sedinta cati vor fi prezenti.
-nu s-a stabilit programata pentru Istorie. Nu stim daca va fi materia 9-12, sau numai cea din clasa a 12-a. Unii profesori inclina sa spuna ca va fi Istoria integrala, pentru ca ea nu este trecuta ca optiune la proba 3 scris, altii spun ca este imposibil. O alta afirmatie ar fi aceea ca cei de la real au matematica 9-12 (ma intreb cum poti sti matematica de clasa a 12-a, daca nu stii nimic din restul anilor), astfel si noi suntem nevoiti sa invatam istoria din toti anii de studiu.
-nu s-au stabilit datele pentru probele orale. S-a spus ca in timpul anului. Asta poate fi peste 5 zile sau peste 10 luni. Cine stie?
-programa la limba romana a ramas aceeasi cu cea de anul trecut. Nu au avut timp sa o modifice.

Astea fiind spuse, ministresa este o mare comunista lipsita de puterea de decizie si de principii morale. Dar cum lumea evolueaza, sunt necesare tot felul de experimente. De ce sa nu fie elevii cei care suporta consecintele?

P.S. Problema cea mai mare in momentul de fata pentru mine nu o constituie bacul, ci facultatea. Daca as putea candva/cumva sa decid la ce facultate sa merg… ar fi o reusita uriasa.

Cum se desfasoara bacul?

Profesoara: tell me about your car!
Elev: …
Profesoara: do yo like driving?
Elev: yes
Profesoara: ok..you know…i have a red car..it is a peugeot..i like it very much and…hmm…do you understand me?
Elev: no
Profesoara: ok..9…

Nici macar nu mai e amuzant.