• aştepţi 20 de minute după un autobuz/tramvai
• e mai ieftin să mergi cu taxi decât cu transportul în comun – traseele autobuzelor s-au înjumătăţit – să mergi şapte staţii ai nevoie să schimbi două autobuze, respectiv două bilete la 5 lei, în condiţiile în care plăteşti aceeaşi sumă dacă mergi cu taxiul
• trebuie să ai rovinietă pentru parcare ca să nu fii ridicat
• se impun taxe peste taxe
• fabricile se transformă în mall-uri
• locurile de muncă se minimalizează în continuu
• presa stă la umbră şi face glume cu (vice)primarul, îl aprobă şi îl invită la liniuţe cu maşinile
• cele câteva zeci de organizaţii activează doar cu numele
• te loveşti de prejudecăţile oamenilor la orice pas, chiar şi dacă stai pe bancă
• cărţile de la bibliotecă se găsesc într-un exemplar, maximum două, dar unul sigur are câteva pagini tăiate sau decupate cu lama
• nu ai piste de biciclete, în parcuri nu ai voie cu bicicletele, decât pe o mini pistă de nici 2 kilometri, activităţile în aer liber practic nu există, aşadar tot ce ţine de mişcare şi relaxare este aproape nul
• filmele 3D se văd atât de bine că practic ajungi să îţi doreşti să le fi văzut 2D
• farmaciile, barurile şi băncile sunt principalele obiective “turistice”

… e greu să nu suferi de COMPLEXUL PROVINCIAL. Totuşi, trebuie să îl învingi.

In incercarea de a gasi un raspuns acestei intrebari, m-am tot gandit la rostul omului in viata. De fapt, scenariul este unul cat se poate de simplu, insa la un moment dat iti pui intrebarea oare ce ai vrea sa ramana in urma ta. Sa stie oamenii ca ai trasat o dara pe pamant, sau pur si simplu ai fost tu.

De ce un om obisnuit, cu serviciu, familie si cateva excursii in lume pe parcursul vietii si-ar dori ca numele lui sa ramana in amintirea celorlalti? De ce toata atentia oamenilor de stiinta se indreapta spre aceasta obsesie de a ramane vesnici in amintirea celorlalti?

Si daca pana acum am citit atatea absurditati, acest articol (de fapt informatia acestui articol) chiar mi-a lasat impresia ca nu avem nimic mai bun de facut decat sa cautam cu toata ardoarea sa ne facem cunoscuti nu prin gesturi, ci prin amintirile pe care le detinem. Adica oamenii de stiinta se lupta sa faca un back-up al propriului creier. Iar titlul articolului “Fii nemuritor, salveaza-ti creierul pe computer” nu face altceva decat sa imi intareasca ideea ca nu mai suntem capabili sa ne traim vietile decat daca importam amintirile intr-un suport digital. Inteleg ca Barbu sau Blaga au facut poezie si au ramas in amintirea celor de azi si de maine prin operele lor, inteleg ca fara aportul lui Einstein lumea nu ar mai fi aratat asa azi, dar nu vad de ce s-ar schimba ceva daca ar ramane drept mostenire stranepotilor mei, creierul meu pe un hard-disk.

E oare tot ce putem lasa in urma noastra? Amintiri si trairi pe care doar noi ar trebui sa ni le insusim, iar consecintele faptelor noastre sa nu mai conteze? Sa nu mai aiba oare nicio semnificatie faptul ca plantam un pom, construim o casa, crestem un caine vagabont, facem copii si ne educam nepotii? Sa insemne aceste lucruri prea putin pentru a ramane in amintirea celorlalti?

Eu inca ma gandesc ce as vrea sa las in urma mea. Voi?

Cand nu suntem in stare de ceva dam vina pe altii. Ascundem fiecare esec al nostru sub presul constiintei de a nu putea reusi ce ne-am propus. Ne place sa parem in fata celorlalti cei mai buni, ne place sa credem ca suntem de neinlocuit si ca fiecare privire plina de admiratie ni se adreseaza.

Suntem adeptii perfectionismului. Dar mai mereu ramanem aceeasi, altii sunt cei care ne fac mai mult sau mai putin valorosi. Asemeni unui tren care pleaca din gara si ne lasa impresia ca noi suntem cei in miscare. Nu putem avansa pentru ca traim pentru a ne raporta si a ne ierarhiza. Nu putem fi noi, pentru ca inaintea noastra sunt altii.

Si atunci ramane o singura dilema: traim pentru noi sau pentru ceilalti?

Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar cel mai mult nu-mi place ca, in tara asta, nu sunt protejati cei care isi vad de treaba.

Taranul – daca este producator, fara relatii, vrea sa fie in regula, pentru ca, atunci cand este controlat, sa nu fie nevoit sa se milogeasca in stanga si in dreapta. Dar e luat de fraier, atat de statul roman cat si de bisnitari. Pentru el s-au inventat cele mai moderne metode de control, fiind urmarit prin satelit daca si-a cultivat terenul si cu ce l-a cultivat. Pentru a vinde oua, branza sau mai stiu eu ce produse, trebuie sa aiba avize peste avize, in schimb, bisnitarul din piata, dupa ce ca ocupa cele mai bune mese, n-are nici macar un metru de pamant cultivat cu produsele pe care le are pe masa, pentru ca pe el nu-l controleaza nimeni, pentru el nu exista sateliti.

Muncitorul – nu conteaza ca este electrician, zidar, sudor, vanzator sau programator, daca nu se da pe langa seful direct, este luat de fraier. Niciodata nu va fi mai apreciat, indiferent de munca pe care o presteaza, decat unul care se da pe langa sef.

Politistul – daca-si vede de treaba, aplica legea, nu intervine pentru cineva si nici nu permite sa se intervina pe langa el, va ajunge un soarece de birou, ingropat in hartii.

Pacientul – poate sa platesca impozit la stat 30 de ani, in momentul in care apeleaza la un medic dintr-un spital de stat, fara sa dea spaga, n-are nicio sansa sa fie mai bine tratat ca unul care da spaga, chiar daca asta n-a platit niciodata impozit.

Politicianul – educat, manierat, destept si poliglot (avem aici un exemplu) nu va avea nicio sansa in fata politicianului tare-n gura, nesimtit si pilos.

Ati auzi de cazuri in care un vames, o asistenta medicala, un controlor de tren sau un politician, sa-si reclame colegii/sefii care iau spaga? Nu, pentru ca nu sunt protejati si ar fi victime sigure.

Mi-as dori sa traiesc intr-o tara in care sa vad ca cei care s-au realizat in viata au fost cei care au beneficiat de munca prestata sau talentul personal. Din pacate, vad foarte putine astfel de persoane, majoritatea “aranjatilor“, pe care ii cunosc, au beneficiat de relatii/furt/inselaciune/tupeu/nesimtire/forta.

Stiti ce s-ar fi intamplat cu Tiriac Jr. daca actiunea “droguri pentru vip-uri” se desfasura in SUA? Vedeti cazul lui Cameron Douglas.

Am primit leapsa de la Milhail Musat , o leapsa ce are drept scop evidentierea a 3 lucruri importante pe care le-am realizat in 2009 si 3 lucruri pe care as vrea sa le indeplinesc in 2010.

Sa incepem cu 2009. Ar fi trebuit mai degraba ca titlul sa arate asa 0+3=3 in ceea ce ma priveste, dat fiind faptul ca pentru mine anul 2009 nu a adus niciun eveniment care sa merite fi specificat. De fapt, nici nu vreau sa specific evenimentele anului 2009 pentru ca altceva mult mai important mi-a adus acest an. El a reusit sa imi ofere posibilitatea de a cunoaste oameni impresionanti, oameni care in mare mi-au schimbat modul de a gandi si m-au determinat sa vad si fata nevazuta, dar frumoasa, a fiecarui om de langa mine. Anul 2009 a insemnat in cea mai mare parte maturizarea mea, dar si intarirea credintei ca sunt in continuare copil, a insemnat constientizarea vietii, dreptul de a fi om si obligatia de a respecta orice faci.

In timp ce scriam acest articol ma gandeam la anii precedenti in care trebuia sa merg sa iau apa sfintita pentru ziua de Boboteaza (poate pare ca nu are legatura cu subiectul, dar are), si mereu ma plangeam pentru cozile imense din fata bisericii. Cu o zi inainte de Boboteaza am avut ora de religie la scoala si am intrebat daca pot bea din apa de anul trecut, pentru a nu fi nevoita sa mai stau ore intregi la coada. Am primit un raspuns pe care cred ca o sa il aplic in mai toate domeniile. “Nu conteaza atat de mult apa, cat conteaza dispozitia cu care te duci sa o iei si cu care astepti la coada”. Va dati seama ce inseamna asta? Nu conteaza in fond ca am reusit 0 lucruri sau 100, conteaza dispozitia cu care le-am facut, conteaza fericirea pe care am simtit-o pentru a ajunge la scopul final. Pentru ca daca ne plangem tot timpul cat facem un lucru, cum este de exemplul statul la coada pentru apa sfintita, practic nu mai conteaza prea mult rezultatul. In fond ne-am amarat si pe noi si ii amaram si pe ceilalti. De aceea, statistica anului 2009 pentru mine nu se masoara in rezultate, ci in bucuria pe care am simtit-o ajung la rezultate.

Anul 2010. Probabil si el se rezuma la lucrurile de mai sus, insa aici nu pot vorbi doar despre placerea de a face anumite lucruri, ci de obligatia morala si necesitatea fizica de a le indeplini. Un prim obiectiv este bacalaureatul, pentru care trebuie sa ma motivez, dat fiind faptul ca este foarte accesibil, trebuie doar un pic de motivatie.

Al doilea obiectiv ar fi intrarea la facultatea pe care mi-o doresc, care tine tot de mine si nu as vrea sa ma dezamagesc in aceasta privinta, desi sunt constienta ca am sanse mici de reusita. Insa am invatat destul de bine lectia ca atunci cand invingem trebuie sa mergem mai departe, iar atunci cand nu invingem trebuie sa ne ridicam si la fel, sa mergem mai departe. Asta o sa fac si eu indiferent de rezultat.

Al treilea? Greu de spus. Cele doua care tin de mine sunt suficiente pentru a fi fericita in acest plan al materialismului. Probabil ar treilea as vrea sa fie binestarea celor din jur, fericirea lor, realizarea lucrurilor pe care si le doresc. Ar mai fi iubire, fericire, prietenie, realizare, scris, citit, invatat, inteles. Sunt convinsa ca atat restul, cat si eu, vom putea indeplini cele 3 obiective.

Dau mai departe leapsa catre toti cei care isi doresc si sper sa fie doritori. In fond este doar o discutie sincera pe care poate, in alte situatii, nu avem curaj sa o purtam cu noi. E un exercitiu minunat!

La inceputul anului 2009 mi-am stabilit cateva obiective, o lista cu ceea ce este de facut, iar primul pe lista a fost sa vad Aradul. Intr-o ora am trenul si maine voi fi la Arad. Pana acum am realizat din lista numerele 1 (maine), 3, 4, 9, 10, 11, 13. Eu zic ca stau bine tinand cont ca celelalte tin strict de mine, nu mai intervin si alti factori.

Ne mai auzim! Weekend placut!

Un tanar de 20 de ani moare calcat de o masina. Cu o zi in urma radia de fericire la locul de munca : avea sa primeasca prima de concediu. Tatal lui, angajat in aceeasi institutie face orice ca fiul sau sa isi petreaca Pastele in cel mai frumos mod, tinand cont ca anul trecut fiul sau avusese o cumpana cand ii cazuse pe picior o unealta foarte grea si petrecuse cateva luni in spital.

Framantandu-si mainile ca si cand ceva rau s-ar putea intampla, merge prin atelier pentru a povesti tuturor colegilor ce o sa faca in acest concediu : munte, gratare, distractie, odihna.
Iata ca portile institutiei unde lucra se deschisera, dorinta de viata era mai mare ca niciodata. Din pacate un BMW a fost mult mai rapid si l-a ucis. In Saptamana Patimilor a ajuns acolo unde nici nu visa, nicidecum unde ii va trebui prima de concediu.
O familie lasata indurerata. Banii pe prima de concediu se vor duce pe inmormantare. Si ce e trist ? A murit nevinovat. Dar cati nu mor asa.

Sa iti inmormantezi parintii e o lege a firii, e trist dar e logic, insa, in momentul in care trebuie sa iti ingropi copilul, e dureros. Si dureros intr-un sens necunoscut de multi.
Si asa se mai duce un om, si asa mai trece politia cate un etc pe o foaie ascunsa bine..sub rotile unui BMW.

Pentru ca nu stim ceea ce vrem, sau poate pentru ca nu vrem ceea ce stim.

1. Oamenii isi doresc o Ileana (Cosanzeana), dar capata o Printesa de Aur.
2. Fetele il viseaza pe Fat-Frumos, dar il primesc pe Baiatul Mamei.
3. Copiii isi doresc sa calareasca un cal, dar primesc doar biciclete scumpe cu motor.
4. Copiii citesc aventurile lui Jules Verne, isi doresc sa calatoreasca in balon, dar de la 18 ani viseaza la curse ilegale.
5. Indragostitii isi doresc sa iubeasca o singura data, dar se despart din cauza infidelitatii.
6. Oamenii isi doresc sa calatoreasca, dar nu gasesc bani si timp pentru placerile lor.
7. Cand intra in politica, oamenii viseaza sa isi pastreze onoarea, iar dupa un timp incearca sa o fure si pe-a altora.
8. Ne-aducem aminte si ne dorim sa mai jucam coarda, sotron, prinselea, dar nu mai avem cu cine.
9. Ne dorim un castel, dar nu ca cel al lui Becali. Ne dorim un castel unde sa gazduim multa iubire, dar nu avem caldura.
10. Ne dorim prieteni adevarati, dar ii alegem in functie de haine, bani si frumusete.
11. Ne dorim sa citim, dar stim sa deschidem doar pdf-urile.
12. Ne consolam ca exista google, orange, vodafone, cosmote si zapp. De aceea nu mai avem timp de intalniri.
13. Ne uitam la filme care ne impresioneaza prin faptele bune, dar doar ne uitam.
14. In fiecare an il asteptam si sarbatorim pe Mos-Craciun, dar niciodata nu credem ca el exista.
15. Oamenii cred in superstitii, dar nu cred in Dumnezeu.
16. Jurnalistii vand stiri, dar nu si adevaruri.

N.Cu toate astea, eu cred in Fat-Frumos.

Desi pare cam tarziu de facut o lista cu obiectivele pe 2009, dupa ce am vazut la Gabi, m-am gandit ca nu ar fi rau sa imi stabilesc si eu niste prioritati. Le voi scrie pe primele 13, cele mai importante:

1. Sa ajung la Arad.
2. Sa calatoresc mai mult, sa cunosc cel putin inca 5 locuri noi.
3. Sa obtin permisul de conducere, eventual si masina.
4. Sa imi organizez mai bine timpul.
5. Sa le ofer parintilor o bucurie.
6. Sa citesc mai mult.
7. Sa scriu mai mult pe blog.
8. Sa nu mai fiu asa rautacioasa.
9. Sa termin clasa a XI-a cu o medie peste 9.50.
10. Sa imi renovez apartamentul.
11. Sa fac mai mult sport.
12. Sa mananc mai sanatos.
13. Sa dorm mai putin.

La sfarsitul anului o sa trag linie si o sa vad daca am realizat ceea ce mi-am propus.