spuse pe bune, bine si apasat
2 Jun
Papa Benedict al XVI-lea a anuntat ca Giulgiul din Torino, considerat de multi crestini lintoiul cu care Iisus ar fi fost acoperit dupa coborarea de pe cruce, va fi prezentat publicului in 2010
De ce in 2010 si nu acum? Nu suntem inca pregatiti? De ce trebuie anuntata chestia asta cu 2 ani inainte?
Inteleg sa ne spuna ca in 2010 va arata vreun extraterestru sau altceva iesit din comun, dar sa spui acum ca peste 2 ani ne va arata o panza, arata cam a disperare.
De ce in ultimul timp Papa vrea cu disperare sa atraga atentia asupra sa prin acceptarea existentei extraterestrilor, liturghia pe National Stadium din Washington si acum anuntul ca peste 2 ani ne arata Giulgiul?
Sa-i fi scazut adeptii in numar prea mare?
Nu ii convine importanta din ce in ce mai mica a Vaticanului in Lume?
Ceva trebuie sa fie
22 May
V-ati spovedit vreodata? Cat de important este sa te spovedesti?
Nu am prea multe informatii, insa incerc sa ma gandesc ce si cum. Sunt multe persoane care spun:”nu m-am spovedit niciodata, ce pacate sa am eu“. Altii se scuza ca nu s-au spovedit pentru ca “nu cred ei in popa“. Copii sunt invatati de parinti”lasa mama ca esti mic, nu ai tu pacate“. Altii se feresc de arta spovedaniei pentru ca se gandesc”cum sa ii spun eu parintelui ceea ce am facut, mi-ar fi rusine“. Sau pur si simplu unii nu s-au gandit sa se duca sa se spovedeasca.
Cred ca fiecare om, macar o data pe an, ar trebui sa faca asta. Macar sa incerce! Dureaza o jumatate de ora, ma gandesc ca nu e prea mult din circa 8760 ore cat are un an. De ce oamenii nu isi fac timp sau nu vor? De ce nu au aceasta cultura religioasa? Pentru ca nu au nici educatia necesara, pentru ca sunt prea preocupati de bani si de placerile animalice, si pentru ca nu le este frica de ceea ce va fi.
Cateva sfaturi pentru cei ce vor sa se spovedeasca. Nu stiu daca sunt indeajuns, dar cel putin asa stiu ca trebuie procedat.
-Inainte de a te spovedi, trebuie sa tii post 3 zile, poate te impartaseste dupa spovedanie;
-Ideal ar fi ca toate pacatele sa fie scrise pe ceva si acolo citite, pentru a nu uita unul din ele, sau de a nu ascunde unul din ele, pentru ca se zice ca se vor intoarce inzecit.
-In ziua in care te spovedesti nu e bine sa te pupi cu nimeni, nici chiar pe obraz, si niciun fel de placere fizica.
-Sa respecti canoanele care ti se dau;
-Sa nu repeti aceleasi pacate dupa spovedanie, pentru ca astfel nu are niciun efect;
-Sa regreti cu adevarat acele pacate;
Cred ca ar mai fi multe de mentionat, insa eu atatea stiu. Ceea ce este cert, este ca am putea incerca macar o data pe an.
8 Mar
Cand am auzit ca se scoate religia din scoli, am fost atat de indignata si suparata ca singura forma prin care inveti sa respecti, sa ai frica si iubire de ceea ce inseamna viata, dispare, am crezut ca cineva nu este sanatos. Am vazut tot felu de sondaje daca ar trebui sau nu eliminata aceasta materie din invatamant, daca religia ortodoxa este singura religie care ar trebui studiata. Inca sunt de parere ca religia reala, spirituala, este cea crestina, iar sectele care au aparut(de ex Martorii lui Iehova) sunt doar niste tampenii pentru a isi castiga fiecare existenta. Insa, trebuie sa afirm toate astea, pentru a avea ora de religie, unde suntem anuntati de “adevarata” religie ce se va studia in scoli.
Vreo 32 de manuale editate pentru clasele primare, gimnaziale, si de liceu, au fost respinse, cel putin 30 din acestea, de U.E. pe motiv de falsa invatatura, pe motiv de Dumnezeu Horror, si de psihopatii care le-au scris. Manualul de clasa I de religie, invata un copilas, care ar trebui in aceasta clasa primara sa invete sa iubeasca in cel mai placut mod viata si pe Dumnezeu, el trebuie sa invete ca: daca nu isi face cruce cand trece pe langa o biserica, la urmatoarea trecere de pietoni va fi calcat de masina. Si copilul acela, iese de la scoala speriat, vede o biserica, si trebuie saracu sa se apuce sa se inchine pentru a nu fi calcat de masina, ca mai are si el multe de trait. O alta invatatura ar fi aceea ca daca te rogi inaintea unui examen il iei, daca nu te rog il pici. Ca un copil cuminte si destept ce esti, nu trebuie neaparat sa inveti si sa asculti de parinti, daca te rogi e ca si luat. E adevarat ca in orice lucru ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu si de noroc, dar, nici chiar asa. Un baietel se urca pe scara sa strice cuibul randunelelor, dar Dumnezeu mereu prezent, vede tot si nu iarta nimic, ii trage scara de sub picioare, si copilul ajunge la spital cu mana rupta. Orice rau e pedepsit. Dumnezeu nu mai este milostiv cu nimeni, ca doar sunt prea multi oameni pe pamant, s-a gandit sa mai elimine din ei (nu eu spun asta, noile manuale de religie). Manualul de clasa a IIIa da exemple cum Dumnezeu s-a razbunat pe egipteni, a transformat apa Nilului in sange, totul a fost invadat de tantari, iar la sfarsit, copii sunt pusi sa comenteze cum au fost pedepsiti de Dumnezeu cand au facut ceva rau. Cat de constient poate sa fie un copil de clasa aIIIa ca sa stie cand greseste si cand nu. Sau poate e destul de constient, dar nu indeajuns pentru a fi pedepsit cu maini rupte, calcat de masina, luat de diavol.
Ar mai fi multe exemple de dat din manualele tampite de religie, scrise si editate de oameni care nu au nicio treaba cu religia cu Dumnezeu. Religia nu este matematica, romana, sau alta materie care se invata cu forta. Este ca si muzica, ca si desenul, trebuie sa simti ceea ce faci, unii sunt mai apropiati sau departati de Dumnezeu. Oricum daca noi credem, nu pierdem nimic, ca exista ca nu exista, oricum nu pierdem nimic. Dar daca nu credem, s-ar putea sa regretam. Totusi, nu trebuie sa avem aceasta credinta pe care ne-o inspira manualele, ci aceea care se dobandeste prin fapte bune, prin iubire si respect.