Că tot am vorbit de afaceri şi de profit de pe urma proştilor, zilele astea am văzut cel mai uşor cum românul îşi bate joc de banii lui. În urmă cu câteva săptămâni, am început să renovez apartamentul. M-au ajutat câţiva prieteni care şi-au făcut şi ei lor şi zic eu, se descurcă excelent. Am pus şi eu umărul la treabă, am mers după materiale, am făcut calcule peste calcule şi într-un final am ieşit pe plus. Fericită nevoie mare, hotărăsc cu taică-meu să facem şi baia mică, singura rămasă în paragină. Doar că, la pus gresie şi faianţă nu suntem deloc pricepuţi şi nici nu mai aveam tragere de inimă după atâta muncă.

Aşa se face că viteazul de taică-meu găseşte doi meseriaşi. Lucru dubios, ţinând cont că unul dintre ei este o femeie (de ce ai lua o femeie să îţi pună gresia în baie?). Trec peste etapa discriminării şi aud tot felul de laude la adresa lor. Că au pus gresie la nu ştiu ce mare afacerist sau cântăreţ, că au sute de recomandări etc. Trec şi peste etapa neîncrederii şi aştept să îi văd cum lucrează. Prima zi am fost plecată şi au rămas singuri acasă. Bineînţeles, cu mâncare, băutură şi toate cele. Ajung seara, privesc, mă declar mulţumită şi îi aştept a doua zi. Doar că, ştiţi cum e, niciodată nu e ca prima dată. Aşa că oamenii de încredere au cam uitat ce înseamnă să fii om. Au venit la ora 08:00 şi până pe la 11:00 au mai pus doar un rând de faianţă. Apoi, unul din ei, adică el, mi-a cerut să îl duc undeva cu maşina, unde l-am aşteptat vreo 40 de minute. Revine în maşină, pute (în cel mai caracteristic mod termenului a “puţi”) a ţuică din aia ieftină şi abia mai silabiseşte câteva cuvinte. Scârboşenia caracterului acestui om continuă cu flirturi la adresa mea (printre puţinele momente când m-am enervat atât de rău, încât îmi doream să îl arunc din maşină). Şi, dacă vi s-a părut ceva ciudat până acum, abia de aici începe cu adevărat povestea. De câte ori şi-a bătut meseriaşul joc de noi şi cum încă mai lucrează în baia noastră, acum, când eu scriu articolul:

1. În a doua zi de muncă s-a îmbătat, după cum am spus mai sus, şi cu ochii aproape închişi şi corpul bălăngănindu-se, a pus gresia. Seara, când să verific, toată gresia suna a gol. Mă gândesc că nu am eu habar ce e cu golul ăla, dar nu înţelegeam de ce una e mai sus şi una e mai jos. Aşa că încerc cu degetul să ridic o placă şi surpriză: s-a dezlipit fără niciun efort. Placa goală, doar 2 cm de adeziv prins pe ea, în rest curată ca din cutie. Mai încerc o placă, la fel. Fără adeziv, doar puţin împrăştiat pe jos, în mijloc. Şi tot aşa până am dat toată gresia jos, am curăţat micile porţiuni cu adeziv şi l-am sunat pe meseriaşul care nu a mai răspuns. A treia zi, când vine, recunoaşte că a fost cam beat, dar se rezolvă, o pune din nou. Nervoasă nevoie mare, îi zic lu’ taică-meu să nu îi mai ia nimic de băut, dar el, ruşinat, îmi zice: “cum să laşi meseriaşul fără băutură”? Ţip, mă isterizez şi nu înţeleg reacţia. Pune gresia prost, o dăm jos, recunoaşte că a fost beat şi noi să îi dăm în continuare băutură? (Un om normal nu l-ar mai fi primit în casă, mă gândesc, mai ales că se dăduse la fie-sa).

2. A treia zi seara, după povestea cu gresia, ne propune să îi mai dăm 50 lei să ne dea cu glet pe tavan. La fel, taică-meu îşi dă acordul, dar îl condiţionează să dea jos ce era pe tavan. Că doar aşa se face: se curăţă, se dă cu amorsă, se usucă amorsa, şi abia apoi cu glet. Vine meseriaşul de dimineaţă, adică meseriaşii, că este şi o ea după cum am spus, le dau indicaţiile (tavanul curăţat, amorsă, glet), dar când, după nici 20 de minute aud un sunet de gletieră. Merg speriată spre baie şi când văd, omul nostru dădea deja cu glet: “Dar staţi, de ce nu aţi decojit tavanul? Şi amorsa, unde e amorsa?” Iar el îmi explică “tavanul nu necesită decojire, amorsa am dat cu ea acum 5 minute, iar gletul îl dau repede ca să nu se usuce amorsa”. Când auudd, încep cu ameninţări “eu v-am zis în ce condiţii vă plătesc, de ce aţi acceptat dacă nu le respectaţi etc etc”. Îmi zice să îl sun pe ăl bătrăn, că nu se înţelege cu mine. Îi spune că a dat jos ce a căzut (nici urmă de încercare), că amorsa aşa trebuie, amestecată cu glet, şi să aibă încredere. Normal, taică-meu a zis da, ok.

3. M-am întors în cameră plină de nervi. Ce a umplut paharul? Meşterul lu ‘ peşte îmi spune că trebuie să îi dăm bani pe x mp, când de fapt erau doar jumătate din câţi zicea el. Mă apuc, măsor şi îi demonstrez că sunt câţi am zis eu. Îl sun iar pe taică-meu, îi zic cât are să îi dea, iar răspunsul lui genial: “trebuie să îi mai dau şi lui ceva, aşa, în plus“. Aaaaaaaaaaa, WTF?

Manastirea Polovragi, cu o vechime de peste 500 de ani, se renoveza cu termopane albe.

Mie mi se pare de prost gust. In ritmul asta, peste cativa ani, in loc de poarta din lemn se vor monta usi cu senzor ca la benzinarii.

Biserica Sfantul Nicolae din Focsani are peste 250 de ani vechime si arata ca dupa razboi. Preotii cer bani enoriasilor.
Sa inteleg ca in toti acesti ani, la biserica asta, serviciile pentru inmormantari, nunti sau botezuri au fost oferite gratuit, si nici taxe nu au cerut enoriasilor arondati bisericii.

Pai atunci au tot dreptul sa le ceara oamenilor 2% din impozitul pe salariu.

[poza]