Mă trezesc în miez de noapte cu un clasic şi dezonorant „asl”. Dezonorant pentru că nu ştiu cum a ajuns în lista mea de ym un personaj ce se semna cu „sweet …. 4you” şi se recomanda bărbat.

Am făcut risipă de timp încercând să îi explic că nu socializez şi nici nu am 15 ani să răspund unor astfel de provocări. În următoarele minute am avut parte de o formă de tortură care te face să urăşti orice tentă de socializare. Am citit scuze care începeau cu „vruiam decat să”, ori „mai făcut să”, împreună cu i-urile puse când în plus când în minus. Am renunţat, învinsă, chiar şi la comunicarea primară sau la încercarea de a jigni.

Mai întâi de toate, trebuie să recunoaştem că perfecţiunea e greu de atins chiar şi în gramatică, deşi uneori e o matematică mult mai simplă. Limba se schimbă, avem anumite ticuri verbale, suntem obişnuiţi cu forme locale şi omitem să vorbim sau să scriem corect. Ştiu că e uşor să aruncăm vina asupra „modelelor” din jurul nostru şi să ţipăm că aşa am văzut la tv. Recunosc că înainte să mă apuc  de blogging (când se purta să nu înveţi nimic în liceu sau să nu faci gramatică la profilul de filologie) aveam multe lipsuri. Doar că, din moment ce ne asumăm dorinţa de comunicare, măcar să ne respectăm în raport cu ceilalţi sau simplu, să ii respectăm pe ei. Aşa am început să învăţ gramatica din dicţionare, cărţi, bloguri, de pe forumuri.

Chestia asta cu scrisul şi vorbitul corect poate fi considerată o provocare. Ca şi când tu, om raţional, te vezi capabil să faci un lucru corect. Fie că e vorba de mâncat, băut, crescut copii sau scris un text de agăţat. Din moment ce nu îţi asumi o comunicare corectă, de ce eu mi-aş asuma ideile pe care nu le exprimi corect? Dincolo de moda asta lingvistică de a poci limba, cel mai frustrant e să auzi resemnări care de care mai bizare „eu sunt la Finanţe, ce îmi trebuie să scriu corect” ori „dacă eu aşa sunt, asta e”.

Dacă mă întrebaţi, sunt de acord cu discriminarea în funcţie de cum scrii. Pentru că, aşa cum urâm ţiganii că fură sau politicienii că mint, tot aşa ar trebui să îi urâm şi pe cei care nu apreciază dialogul. În fond, nu e tot o infracţiune socială?

Poate vin dintr-o altă lume şi măsurile luate în societatea actuală mi se par absurde, dar unele lucruri chiar mă depăşesc. Cum ar fi cea mai nouă metodă de îngrăjduire a elevilor, un sistem antichiul, care cică va fi introdus de la toamnă în toate liceele din România. Este un sistem prin care elevul este înregistrat când vine şi pleacă de la şcoală, părinţii sunt anunţaţi prin sms dacă acesta absentează, recunoaşterea se face pe bază digitală, iar profesorii şi securitatea sunt mereu în alertă ca elevul să nu înşele programul. (mai multe aici)

Ce nu înţeleg boii de la Minister este că şcoala nu înseamnă nici forţă, nici nepăsare, că educaţia nu se face prin tehnologie, ci prin sprijinirea educaţiei. E ca şi cum ţi-ai închide copilul în cameră să înveţe, dar nu i-ai da nici cărţi, nici caiete. Şcoala din România e plină de profesori plictisiţi de meserie, profesori fără bani, biblioteci fără cărţi, clase cu frig sau căldură în exces, copii cu părinţi nepăsători sau copii cu părinţi torturători. Educaţia se face prin înţelegere. Un copil care nu poate pricepe rolul şcolii, nu poate înţelege că învaţă pentru el, nu pentru părinţi. Ceea ce înseamnă că îşi doreşte să fie şmecher (muncitor pe şantier) şi nici părinţii nu sunt cei care să îşi dorească mai mult. O astfel de metodă forţată nu face decât să agraveze percepţia elevului asupra instituţiei care ar trebui, mai înainte de toate, să îl înveţe ce înseamnă valoarea, onestitatea, moralitatea, idealul. Nu o şcoală care să promoveze frica (credeţi-mă, există copii care tremură la câteva absenţe în faţa părinţilor), obligativitatea şi controlul.

Elevul universal din toate timpurile a chiulit. Elevul universal le-a ascuns părinţilor că merge la suc sau bere cu colegii, le-a ascuns că joacă fotbal în orele de muzică, i-a minţit înainte de şedinţe cu privire la numărul absenţelor, nu le-a spus mereu toate notele. Dar asta înseamnă să fii elev şi adolescent. Să ai partea ta de libertate, de adrenalină. Să ştii să diferenţiezi binele de rău şi să înveţi pentru tine şi pentru persoana care vei deveni în societate. Un program nu poate face educaţie. Cu atât mai puţin cu cât preşedintele ţării  chiulea sau fuma în curtea şcolii, primarii nu ştiu pluralul substantivelor, fiii primarilor fac legea în oraşe etc.

În loc să tăiem răul de la rădăcină şi să aducem în şcoli profesori competenţi, să investim în câteva biblioteci, să motivăm elevii cu programe educaţionale, burse, să îi învăţăm pe părinţi că nu au dreptul să îşi bată joc de educaţia copiilor, noi instalăm programe de supraveghere. Mai bine am inventa programe care să le spună politicienilor „cum să nu îţi baţi joc de şcoală în România”.

Referitor la bacul la 3 materii am aflat si eu care vor fi materiile la care voi da examenul de bacalaureat, profilul filologie:  romana, istorie (obligatoriu) si o materie la alegere dintre: geografie/ logica/ sociologie/ psihologie/ filozofie/ economie.

Ca sunt obligata sa dau la romana inteleg, e de profil si e normal fiind limba materna. Ca am de ales din materiile de profil e la fel de usor de priceput. Probabil ma voi axa pe filozofie. Dar ca sunt nevoita sa dau la istorie asta nu mai inteleg. In primul rand este o atitudine comunista sa obligi elevii la acest lucru, sa le bagi pe gat o materie pentru care, poate, nu optau. In plus, nu va puteti inchipui atitudinea profesorilor de istorie dupa ce aceasta materie a fost declarata obligatorie pentru bac: “la mine la clasa se va lucra dupa 7 manuale, se va invata dumnezeieste, samd”.

Cum se va proceda cu probele orale? De fapt, le putem considera un pic mai usoare decat o lucrare neanuntata la clasa. Ce vor ei sa faca este sa se dea oralele cu profesorii de la clasa sau cu cei din liceu. Mai exact, profesorul x sa vina la mine la clasa, iar profesorul meu, sa se duca la alta clasa. Pai daca x ne pica pe noi, y, respectiv profesorul meu, nu ii pica si pe ei? Iar eu am mare incredere in relatiile de colegialitate. Dar eu ce sa zic, mie imi convine, la fel ca oricarui elev. Cu cat e mai usor cu atat e mai bine. In plus, cei de la uman avem probabil statutul de “handicapati” in materie de IT. Pe langa cele doua probe orale, romana si o limba straina, vom avea o proba practia la informatica. Aceasta va consta in “indemanarea cu calculatorul”, mai exact: aprinderea unui calculator, crearea unui folder, trimiterea unui mail, crearea unei adrese de mail, scrierea intr-un document, etc”.

Minusuri pentru anul meu scolar:
-nu se mai publica variantele. Intr-o mica masura este bine, tinand cont ca acum 2 ani variantele erau publicate pe Realitatea la ora 09:00, iar elevii aveau timp sa isi rupa variantele de raspuns si sa copieze. Insa, neavand aceste variante, materia devine mult mai stufoasa si complexa, fiind nevoiti sa invatam toata programa, nu doar subiectele pliate pe acele 100 variante.
-s-au scos orele de dirigentie pentru ca parintii au cerut o programa mai scurta. Din cate am inteles se vor face ore de dirigentie platite, dirigintii fiind nevoiti sa faca o sedinta pe saptamana cu parintii. Sunt curioasa din a doua sedinta cati vor fi prezenti.
-nu s-a stabilit programata pentru Istorie. Nu stim daca va fi materia 9-12, sau numai cea din clasa a 12-a. Unii profesori inclina sa spuna ca va fi Istoria integrala, pentru ca ea nu este trecuta ca optiune la proba 3 scris, altii spun ca este imposibil. O alta afirmatie ar fi aceea ca cei de la real au matematica 9-12 (ma intreb cum poti sti matematica de clasa a 12-a, daca nu stii nimic din restul anilor), astfel si noi suntem nevoiti sa invatam istoria din toti anii de studiu.
-nu s-au stabilit datele pentru probele orale. S-a spus ca in timpul anului. Asta poate fi peste 5 zile sau peste 10 luni. Cine stie?
-programa la limba romana a ramas aceeasi cu cea de anul trecut. Nu au avut timp sa o modifice.

Astea fiind spuse, ministresa este o mare comunista lipsita de puterea de decizie si de principii morale. Dar cum lumea evolueaza, sunt necesare tot felul de experimente. De ce sa nu fie elevii cei care suporta consecintele?

P.S. Problema cea mai mare in momentul de fata pentru mine nu o constituie bacul, ci facultatea. Daca as putea candva/cumva sa decid la ce facultate sa merg… ar fi o reusita uriasa.

Mi-am adus aminte de un coleg din generala. Nu eram nici cea mai buna prietena a lui, dar nici colega enervanta pe care nu o putea suporta. Eram un fel de “buna, cum o mai duci, ce ai mai invatat, etc”. Tipul de care mi-am adus aminte nu a avut deloc o viata usoara, dar de cand il cunosc a reusit sa isi pastreze entuziasmul si optimismul pentru mai departe. Invata cel mai bine din clasa, insa nu era deloc genul baiatului tocilar: mai iesea la un fotbal, mai spunea o gluma, te mai ajuta sa copiezi la vreo lucrare. Tot el a fost preferatul profului de mate (pe langa restul de 10 profesori care il adorau), desi profu’ era un tip tare ca lumea, incerca el sa ma asigure tot timpul ca ma duce si pe mine capul, doar ca trebuie sa muncesc mai mult. Cum spuneam, proful de mate avea o simpatie pentru baiatul asta, poate pentru ca era muncitor, poate pentru ca nu se lafaia in bani si stia ce inseamna viata de la nici 15 ani, sau poate pentru ca era genul de om cu care ii facea placere sa munceasca. Si asa a inceput profu de mate sa lucreze cu el suplimentar si sa faca din el un mic geniu al matematicii. M-am intalnit cu acest coleg acum cateva luni, cand s-a oferit sa imi care niste plase cu care ma luptam. Continuand relatia noastra “ce mai faci, cum o mai duci”, am aflat de planurile lui de viitor: voia sa plece undeva in Anglia cu bursa de studiu, momentan este la cel mai bun liceu din Craiova, cea mai buna sectie, este olimpic, premii si concursuri castigate, burse, este un programator in devenire, etc. Nu am nici cea mai mica indoiala ca voi auzi de numele lui in vreo culegere de matematica/informatica, sau ca va fi purtatorul vreunei descoperire, inventie, etc.  (1)

Al doilea om de care mi-am amintit in seara asta e o colega din liceu. La fel, nu suntem nici cele mai bune prietene, dar nu ratam ocazia sa ne dam cateva telefoane atunci cand vrem cate o informatie. Asa cum incepe povestea oricarui om de succes cu principii bine stabilite, si ea este unul dintre oamenii care au inceput de jos. Locuieste intr-un sat din alt judet, iar aici sta in gazda la matusa ei.  A reusit sa mearga in fiecare an la olimpiada de latina, mereu ajungand la nationala, luand si premii. A mers si la olimpiada de fizica, dar si la multe alte concursuri.  Citeste mult si ii place sa invete, sa descopere. Nici in acest caz nu am nici cea mai mica indoiala ca va reusi pe plan profesional si am convingerea ca pe unde va trece va fi tinuta minte. (2)

Am vorbit despre colegi, dar nu am vorbit de rude. Am o verisoara care pana nu demult locuia la tara. La tara, intr-o casa modesta, intr-un sat mic, fara clase V-VIII, fiind nevoita in fiecare dimineata sa strabata kilometrii intregi pentru a ajunge la scoala din celalalt sat, care era de fapt comuna celor doua. O scoala fara pretentii, unde majoritatea nu sunt interesati sa invete, unde profesorii sunt vecinii de peste gard. Ea, verisoara asta a mea, era mereu olimpica la cate o materie, cel mai adesea la engleza. Acum va puteti imagina cum ma simteam eu, “oraseanca”, la un “liceu cu renume”, pe profil de limbi straine, care nu stiam o boaba de engleza, iar ea la tara olimpica la materia asta. Au trecut anii, ea s-a tinut de treaba, parintii au facut un sacrificiu si s-au mutat in Craiova, ea este acum la liceu aici si continua sa ia premii peste premii, diplome peste diplome, medii mari, planuri marete de viitor. (3)

Incercand sa ii dau crezare profului de matematica si sa cred ca eu stiu sa rezolv orice problema, trebuie doar sa muncesc, vreau sa ajung la solutia acestui articol. Din (1), (2) si (3) ===> oameni capabili de a depasi bariere, oameni dispusi sa munceasca pe un termen scurt pentru a le fi bine pe termen lung, oameni care probabil nu s-au nascut genii, insa au muncit foarte mult pentru rezultatele din momentul de fata. La fel de bine se poate scrie si despre noi, la fel de bine se pot gandi si altii la lucrurile bune pe care le-am facut, cel mai important este sa realizam ca nu exista bariere materiale si morale, atata timp cat detinem cele mai importante doua lucruri: munca si ambitie.

Sunt milioane de cazuri de acest gen, sunt mii de copii si oameni capabili, sunt sute de genii, dar sunt putini cei care cred in cei de langa ei. Eu sunt dispusa sa deschid ochii si sa ii iau drept exemplu. Pentru ca merita!

Mi-a placut mereu sa cred inversul a ceea ce se spune. Mi-a placut sa cred ca se poate face primavara cu o singura floare. La fel imi imaginez si experienta traita la Bucuresti, in cadrul Scolii de Vara, perioada 13-19 iulie. O experienta ce mi-a elimitat toate nedumeririle si m-a facut sa cred ca vreau jurnalism.

Programul, trainerii, dar si invitatii au facut ca lucrurile mici sa para mari. Si cum astfel te-ai putea simti cand Cristi Lupsa iti vorbeste despre scris si despre incercari? In momentul acela nu vrei altceva decat sa scrii despre orice: despre oameni, vedete, lucruri sau obiceiuri.  Cum sa nu crezi ca meseria asta ti se potriveste cand George Hari Popescu te critica exact ca pe un jurnalist, iar singurul tau gand este “mi s-a spus ca trebuie sa am stomacul mare”. Sau momentele petrecute cu Bogdan Manolea in care stii cate drepturi de autor trebuie sa respecti si cum nu poti fura poze, articole si subiecte, cum o fac mai marii nostri! Sa nu mai vorbim de Ioana Avadani si George Ene, care fac o echipa formidabila si te impotmolesc cu argument peste argument. Iar despre doamna Mihaela Danga, ma pot exprima ca in clasa 1, cand o vedeam pe doamna invatatoare ca pe a doua mama. Asa am vazut-o pe dumneaei in zilele acestea.

Daca in prezenta celor de sus am putut fi noi pentru ca am petrecut mai mult timp cu ei, in prezenta urmatorilor: Catalin Tolontan, Mirela Zeta, Cristina Bazavan, Petrisor Obae, Cristian Pantazi , ne-am simtit umili, complexati de complexitatea muncii acestor oameni, dar in acelasi timp dornici de a le urma experientele si de a avea cel putin vise la fel de marete ca ale lor. To be continued…

Unul dintre cele mai triste lucruri pentru un om este atunci cand te simti mic, atat de mic incat nu poti realiza ca cei de langa tine sunt tot oameni obisnuiti. Asa m-am simtit in unele momente in cadrul acestor cursuri, ca acum sa realizez ca asa ma voi simti mereu in fata oricarui om, cunoscut sau anonim, care va face ceva pentru ceilalti. Pentru ca admiratia izvoreste din faptele bune ale celor de langa noi.

M-am simtit bine. Mi-a placut tot, hotelul unde am fost cazati, mancarea, excursia pe care am facut-o, oamenii pe care i-am cunoscut, mi-a placut Bucurestiul (mai putin oamenii care nu stiau pe ce strada se afla), mi-a placut Parcul Cismigiu, nu mi-a placut Pipera (da, am fost curioasa sa vad si eu zona despre care se tot vorbeste, insa a fost un peisaj dezamagitor), nu am vazut niciun mall (pierdere sau castig?), mi-au placut magazinele cu reduceri, mi-a placut Bucurestiul Vechi, nu am apucat sa vad niciun muzeu, mi-a placut parculetul din zona Casei Poporului. To be continued…

De azi pana duminica viitoare sunt la Bucuresti, la Scoala de Vara. Sper sa am wireless si sa ne auzim intre timp. Vacanta placuta!

Cum se desfasoara bacul?

Profesoara: tell me about your car!
Elev: …
Profesoara: do yo like driving?
Elev: yes
Profesoara: ok..you know…i have a red car..it is a peugeot..i like it very much and…hmm…do you understand me?
Elev: no
Profesoara: ok..9…

Nici macar nu mai e amuzant.

Ce frumos era sa fim copii in generala. Ce viata mai aveam. Respect pentru profesori, invatat la fiecare materie, respectata fiecare materie, colegialitate maxima si pauze cat mai frumoase. Majoritatea am facut generala la o scoala din apropierea casei noastre, motiv pentru care ne jucam si sambete si duminici in curtea scolii. Terenul era tocmai bun pentru fotbal, handbal, aveam si groapa de nisip si niste chestii pe care puteam merge pentru a ne tine echilibrul.

Ce am vazut eu acum in weekenduri in curtile scolilor? Pustietate. Majoritatea sunt inchise, iar in majoritatea s-a construit teren sintetic pe care scoala sa capete bani. Va dati seama? Jumatate din curtea scolii destinata recrearii elevilor este incredintata altor categorii cu totul si cu totul din afara scolii respective, pentru recreare, insa pe bani. Ciudat este ca eu eram obligata sa platesc in fiecare semestru fondul scolii. Bine, recunosc, s-au facut destul de multe modificari din acei bani in scoala, plus ca si acum scoala are portile deschise in weekend. Insa nu inteleg nesimtirea altor scoli care inchid poarta, care nu fac nicio modificare in curtea scolii si tot ce vezi sunt gropi si gunoaie, dar isi trag teren sintetic. Si uite asa, pe de o parte aia din Minister vor sa scoata sportul, pe de alta parte astea din scoli transforma spatiul destinat sportului in afaceri.

Acum ca am vazut scandalul profesorilor cu plata supravegherii pentru bac si ca am citit articolul scris de Dan mi-am adus aminte ca am terminat scoala. Si ca am terminat cu media  9,78 anul acesta. Ma gandeam, hmm, mare lucru, ce medie mica. Am avut colege care nu au dat tot semestrul la scoala si au avut peste 9,80. Aaa, dar ele au venit doar sa isi ia note, au invatat o data pe semestrul la fiecare materie, hai de doua cu indulgenta, si-au luat nota 10 si au plecat. Eu am mai stat si pe la scoala, am mai luat o nota mica din lucrare neanuntata, ca na, cine invata vreodata asa din senin, trebuie data si ora la care vom fi ascultati, si atunci, daca vrem sa invatam, ca daca nu, e simplu, “haideti domn profesor ascultati-ma data viitoare ca nu m-am putut pregati pentru astazi“. Si uite asa niste dobitoci ca noi ajung sa termine liceul cu media peste 9,50. Si ce s-ar mai fi mandrit scriitori nostri cu asa medii. Dar ei erau prosti, alde Creanga, alde Slavici, Rebreanu, erau si corigenti, aveau ei valoarea noastra la 9,78?

Si uite asa trec in clasa a XII-a. Cine stie ce ma asteapta? Bac la 3 materii? Spaga pentru profesori sa aiba sufletul milostiv sa ne supravegheze si pe noi? Am o dilema. Sa imi pun ambitia sa iau media 10 in a XII-a? Nu e prea greu. Invat 2 ore pe saptamana si o am asigurata. Nu stiu. S-ar putea sa ma multumesc si cu o medie mediocra (9,78) si sa stau lejer sa citesc lectia o data in pauza inainte de ora. Ca doar asa ne-am invatat, citim, stim titlul, lasam caietul deschis, citim din caiet, luam 10,  ora urmatoare avem text argumentativ, luam caietul unei colege care are nota, citim din el, bravo luam 10, si totul e bine si frumos. Off, si de la anul fac muzica:(. Am o profa care ne pune sa invatam compozitori, si pe deasupra sa invatam si cantece. Lasa si corigenti. Ee, asa si-a luat ea renumele de profa rea. Nu da 10 pe ochi frumosi.

Culmea, in liceul meu de renume, cu copii unde intr-o clasa de 30, 17 au media 10 anuala, intr-un asemenea liceu materiile care se respecta cel mai mult sunt SPORT si MUZICA. Ca raspuns la intrebare din titlu, nu e nicio realizare sa ai medie mare, din moment ce esti praf la tot ce inseamna materie si programa anului in care esti.

FSLI = Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant.

FSLI a sarit de cur in sus cand l-a auzit pe Basescu spunand ca scoala romaneasca scoate tampiti. I-au trimis si o scrisoare in care spun ca dascalii reusesc sa formeze oameni apreciati peste tot in lume si ca nu scot tampiti.

Stie toata lumea despre perlele de la BAC, sunt an de an, din ce in ce mai multe si mai haioase. Cum au ajuns elevii aia pana in clasa a XII-a ?

Ce sa mai zic de perlele profesorilor la examenul de titularizarea.

Aseara la OTV l-am vazut pe Marian Valorosu, nu stia tabla inmultirii, nu stia cate continente sunt, nu stia vecinii Romaniei, nu stia cine este presedintele tarii, nu stia cine este primarul Bucurestiului, nu stia macar un singur nume mare din istorie, deci nu stia NIMIC si tot el zicea ca la scoala nu are probleme si ca sunt altii si mai prosti ca el.

Elena Basescu nu tot din scoala romaneasca a iesit ?

Scoala romaneasca scoate, din ce in ce mai mult, ce a zis Basescu, clar.