Mi-am dat seama, dupa ce am scris acest articol, ca adolescentii sunt cei care simt cel mai mult. In acel articol am facut referire la cat de usor iti pierzi prietenii, la cat de naiv poti fi in alegerea lor, si la cat de mult suferi in acel moment cand pierzi pe cineva drag. Cand imi aduc aminte de sentimentele mele de copil, mi se par nesemnificate. Ma gandesc ca in acele momente sufeream daca a mea colega de banca se muta cu altcineva, sau daca imi era divulgat vreun secret. La fel am observat si in comentariile ce le-am primit la acel articol, majoritatea de la tineri pana in 15 ani, care sufera din lipsa prieteniei. Cat de importanti sunt prietenii in adolescenta? Foarte importanti! Atunci cand nu avem curaj sa le spunem parintilor ce ne macina, atunci cand alergam disperati dupa cineva care sa ne asculte, dar mai ales sa ne dea dreptate.

Nu imi imaginez cum ar fi sa vina fetita mea la varsta de 13 ani sa imi spuna ca este indragostita. Probabil as incepe sa rad copios, dar in fata ei m-as arata foarte entuziasmata de ceea ce se intampla. Dar daca imi spune ca are probleme in dragoste? Voi putea fi un bun psiholog sau macar o buna mama care sa o inteleaga? In perioada adolescentei, credeam ca situatia mea este cea mai grava, ca eu ma simt cel mai prost, ca parintii mei nu o sa inteleaga niciodata nimic, chiar daca 99% din persoane imi spuneau ca o sa treaca si acea perioada dificila. Cu toate astea, cand ai sentimentele acelea de copil tii sa le dezvolti mai intai in interiorul tau, le faci sa creasca in fiecare noapte, si te trezesti dimineata speriat ca nu esti in stare sa faci nimic. Oricat as incerca sa ofer un sfat celor care sufera ca nu au un/o prietena de incredere, ca sufera din dragoste, ca parintii nu ii inteleg, nu are nicio relevanta explicatia mea. Cu timpul, vor realiza ca aceste sentimente de copii vor fi mai tarziu doar simple zambete.

Cati dintre noi cautam sa primim a doua sansa, dar nu suntem niciodata dispusi sa o oferim. “Mai greseste omul” este expresia cel mai des intalnita, dar pe care niciodata nu am spune-o cu zambetul pe buze.

 Merita un copil cu peste 100 de absente, sa i se mai dea o a doua sansa? Acum, la sfarsit de semestru, apar tot mai multe probleme din acestea, pe care multi le rezolva repede.. scadem media la 6, repetent sau exmatriculat, am mai scapat de inca unul.. De ce oare, ca diriginte, cand stii ca un copil nu a venit un semestru la scoala, nu inceri sa discuti cu el si sa ii mai dai a doua sansa? Poate ca o vorba buna ar reusi sa schimbe ceva, poate o incurajare l-ar face sa ii para rau, trebuie sa ne gandim totusi ca e vorba de destinul unui om.
 Cunosc un caz cu un baiat care locuia la tara. Foarte bun elev, insa foarte sarac. In fiecare dimineata se trezea la ora 4, de acasa pana la tren facea pe jos 7 km, ajungea in oras, si de la gara pana la liceu venea pe jos pentru ca nu avea bani de bilet. Seara, ajungea la 8 acasa. Cine oare ar rezista unui asemenea program? Problema se pune altfel, cand au fost ninsori, zapada etc, niciodata nu ajungea la prima ora sau a 2a pentru ca avea trenul intarziere…”darrr nu ma intereseaza, sa isi cumpere masina” – spunea indignata profesoara de matematica. Dirigintele, stiindu-i situatia, refuza sa ii scada media la purtare pentru absente, fiind chiar un baiat olimpic. Acest lucru a indignat multi profesori, “cum se poate trece peste lege”!! Nu se poate admite asa ceva! Ma intreb cat de ingust trebuie sa fie orizontul oamenilor care conduc o institutie, sa ceara acest lucru, cand, puteau sa ii ofere un loc in camin, o masa pe zi gratuita, si ceva bani pentru nevoi zilnice. Dar de ce sa faca atata efort, cand pot sa scape de inca unul care face probleme? Nu numai in scoli se intampla lucrul acesta, asa cum e vorba” se intampla si la case mai mari”!
 
Tinand cont de tema articolului, sa vorbim despre sentimente. Oare am mai putea acorda a doua sansa cuiva care ne-a ranit rau? Acum sper sa nu va ganditi la replici:” daca iubesti, poti ierta”… sau alte chestii din astea. Nimic din iertare si a doua sansa nu tine de sentimente. Cred ca e importanta firea omului, si orgoliul fiecaruia. Sunt oameni care ar ierta mereu, si tot mereu, si oameni care nu ar putea trece niciodata peste asta. Nu este bine nici asa, nici asa. De ce sa ti se greseasca mereu, si sa nu poti sa te impui, de ce sa lasi mereu de la tine, si sa ajungi sa suferi. Sau de ce sa nu stii sa ierti macar o data, daca persoanei aceleia ii pare sincer rau, dar cum am putea trai cu frica, daca ne greseste iar?
 De multe ori nici parintii, prietenii, nu ne-au acordat a doua sansa. A fost de ajuns sa gresim, pentru a se pierde increderea. De multe ori vad situatii in care cunostintele nu ar fi niciodata de acord ca al lor copil sa se casatoreasca cu o femeie/barbat care a mai avut o casnicie. Dar cum se poate!! Aceasta femeie te va parasi si pe tine, cum l-a parasit pe primul. Se poate sa fie adevarat, pentru ca asa se intampla in majoritatea cazurilor, insa daca ea chiar nu a fost fericita? Daca suferea mai mult “cu” decat “fara”, de ce sa refuzam sa ii oferim o a doua sansa? Cat de usor poti pierde unele lucruri, dupa mult timp de truda.

Este adevarat ca este bine sa mai si gresim, pentru a capata experienta, pentru a simti si amagiri, si dureri, si pentru a ne maturiza.
 A ierta, a intelege, a oferi o noua sansa, lucruri nu prea accesibile pentru toata lumea. Trebuie sa invatam sa oferim, sa daruim, numai daca stim ca vom fi rasplatiti apoi. Putem ierta numai daca stim ca o sa se schimbe ceva, putem oferi atatea, dupa ce am inteles ca am gresit, insa cu ce rost sa iertam doar din obisnuinta, daca nu suntem fericiti! A doua sansa vine nu numai din suflet, ci din intelegerea situatiilor.
Egoistii si orgoliosii sunt invitati sa traiasca in lumea lor!