Cand vedem in toate filmele S.F. (Wall-E, Surrogates, Terminator, etc) unde duce aceasta tehnologie.

Mi-am amintit de schimbul de experienta in Franta si de reactia mea cand am aflat ca Helene, corespondenta mea, locuieste intr-un sat la cca 20 km de oras. Schimbul avea sa se faca intre un liceu din Craiova si unul din Fougeres. Ma tot gandeam cum va fi experienta, tinand cont ca majoritatea colegilor vor avea corespondentii in oras, iar eu probabil nu voi iesi, nu voi vizita si voi avea ghinionul de a nu ma documenta in ceea ce priveste orasul respectiv.

Supriza cea mare a fost cand am intrat in sat: o multime de vile, P+1(respectiv 2)+M, care nu erau delimitate prin niciun fel de gard, avand gradini uriase, in fata un gazon cu fantani arteziene si diferite decoratiuni, in spate pomi fructiferi, flori, legume +sere, un garaj exterior pentru masina, cat si unul interior la subsolul casei. Casa vecinului cu aceeasi structura, neexistand niciun gard care sa delimiteze cele doua case.

Facand legatura cu Romania, acum un an am vrut sa ma mut la casa, undeva la iesire din oras, imediat dupa Metro. Trebuia sa dam apartamentul cu 3 camere in schimbul unei case, care urma sa se construiasca impreuna cu alte sute de case pe un camp. Ne-a incantat ideea de a sta la casa, mai ales pe taica-meu, am trecut si peste dezavantajele transportului si a distantei mai mari fata de locul de munca, respectiv scoala, insa felul in care erau proiectate casele ne-a facut sa renuntam la acest schimb: casa avea P+M, insa curtea era o alee de maximum 20 m, gardul din fata era din beton, iar peretii caselor erau lipiti intre ei. Mai exact o insiruire de constructii din beton fara posibilitatea unui loc cu spatiu verde, fara posibilitatea de a parca mai mult de 1, 2 masini, sau de a creste animale, de a avea o gradina, de a pune sere, de a planta gazon, de a respira.

Mergand cu gandul mai departe, sa luam drept exemplu casele bunicilor de la tara. Din fericire acolo exista gradini, exista spatiu unde sa se creasca animalele, sa manance bobocii iarba, sa se dezvolte o afacere cu sere, etc, insa nu exista civilizatie: exista oameni care se cearta pe un pom, un pom care are radacinile intr-o curte, insa crengile atarna in cealalta curte, drept urmare, cine este beneficiarul fructelor din pomul respectiv? Tot timpul exista discutii legate de cativa cm de pamant, de gard, de porumb, de vie. Tot timpul exista acei batrani curiosi de ce a facut vecinul, prefacandu-se ca ei culeg mararul din gradina cand de fapt se uita printre gard sa vada ultimele achizitii in materie de iarba, grau, porumb, ovaz, floarea-soarelui ale vecinului.

Ar mai fi alte lucruri care ma framanta, dar pe care nu stiu daca este bine sa le aduc in discutie. Mai exact conditiile de trai: in casa in care am stat in Franta erau cate 2 bai, 3 dormitoare pe etaj, bucatarie cu terasa, mansarda, sufragerie, toate aratand mai ceva ca in filmele de la Hollywood, fiecare membru al familiei detinand cate o masina (este adevarat ca familia la care am stat era destul de modesta si aveau cate un Renault din 98′, echivalentul Daciei la noi), mancare dintre cele mai selecte, insa probabil salariile erau triple, mentalitatile erau diferite, iar ei nu aveau mania de a investi in haine.

Una peste alta, ma gandesc la urmatorul lucru: Ce s-ar intampla daca in satele romanesti nu ar exista garduri intre case?

Un amanunt care m-a intristat in seara concertului celor de la Scorpions, a fost moartea unei femei. Trist a fost faptul ca statea intinsa pe jos, cu o lumanarea la cap, iar politistii o inconjurau, asteptand ceva. O saraca femeie care mersese la un concert.

Am observat in acelasi timp cu cata seninatate vorbeste lumea despre persoanele carora li se intampla lucruri rele, despre violuri, despre crime, cum o femeie poate sa puna la cale moartea fostului barbat, cum poate o minte de barbat sa violeze o fetita, sa fie impus un proiect in care cei cu sanse minime de supravietuire sa nu mai fie ingrijiti la terapie intensiva, injughieri de cate 20 de lovituri, batai in discoteci, accidente, sau sa se prezinte in fiecare zi la stiri aceste vesti cumplite. De ce cand mergi la stadion ai parte de atata agresivitate? Inteleg foarte bine ca intr-un mediu extins, cu cat omul isi pierde identitatea, cu atat este mai expus starii de agresiune, insa nu inteleg de ce, in acelasi timp, omul nu se poate stapani.  De ce lumea s-a obisnuit cu aceste situatii, si doar are sau nu o parere de rau. Se pare ca violenta a devenit un lucru cotidian.

Lasand la o parte aceste lucruri dureroase pentru unele familii, este imbucurator faptul ca publicitatea unor cazuri cutremuratoare, face ca o parte din ele sa fie rezolvate. Ma refer aici la emisiuni precum Dansez pentru tine, Povestiri adevarate, Surprize surprize, etc. Nu stiu cu adevarat cata influenta au asupra telespectatorilor, insa, dupa cum afirma cei ce prezinta aceste emisiuni, datele sunt unele imbucuratoare si lumea in circumstantele corespunzatoare este dispusa sa ajute. Cazurile expuse in mass-media sunt sumar prezentate, de aceea oamenii nu sunt dispusi, in numar atat de mare, sa caute si sa ofere un ajutor. Pe cand, cazurile prezentate in detaliu in emisiuni dedicate acestora, se bucura de un succes mult mai mare. Binevoitorii au toate informatiile necesare pentru a putea oferi un sprijin. Am observat ca aceste emisiuni sunt din ce in ce mai frecvente, fapt ce poate duce la ajutarea a cat mai multor oameni, sensibilizarea romanilor, insa, o data cu inmultirea acestor emisiuni si cazuri s-ar putea ca lumea sa se plictiseasca sau sa nu mai fie atinsa de cazurile acestora.

Exista de asemenea si multe cazuri inventate. Cel mai banal exemplu ar fi “omul din piata”. Cand am mers la cumparaturi, ma intampina un domn, care imi cere 2 lei sub pretextul ca nu are cum sa ajunga acasa, fiind din alt oras. Parand autentic in dificultate, l-am ajutat. Apoi, spre uimirea mea, la cateva zile, acelasi om, cu acelasi pretext, mi-a cerut bani. Cazurile pot continua si cu cei care merg pe strada, adunand bani, sub pretextul a unor boli sau suferinte, insa oamenii traiesc sub semnul indoielii, daca este sau nu adevarat.

Pentru orice om, mai devreme sau mai tarziu, azi, maine, va fi ieri.

Intr-un metrou din Philadelphia un retard ataca un om cu un ciocan, atacul tine pana cand agresorul este prins de catre politie, chiar daca la un moment dat victima reuseste sa iese din metrou, aceasta este urmarita si pe peron unde continua sa incaseze lovituri cu ciocanul.
De remarcat ca in ajutorul victimei nu sare nimeni desi atacul tine minute bune, asa este in America, pe strada fiecare cu pasarica masii, te lasa sa fi omorat iar daca au telefon mai bine te filmeaza cum mori decat sa sune la politie, in schimb cand apare ceva la TV toti se scandalizeaza, protesteaza, fac galagie. Asa este in America, tara in care se da cea mai multa mue dar pe Bill Clinton l-au rastignit ca a dat si el o data.
Tot asa vom ajunge si noi? Va fi omorat un om langa noi cu ciocanul si noi doar ne dam cativa metri mai la stanga?

Din ce in ce mai multe persoane au probleme de sanatate, din ce in ce mai multe spitale pline si mai putini doctori. Statisticile sunt mari in privinta imbolnavirii populatiei, estimandu-se ca in 2025 populatia Romaniei sa se reduca la 17 milioane de locuitori.

Din cate am observat cel putin un membru al familiei este bolnav: diabet, inima, ciroza, obezitate, etc. Bineinteles ca exista 2 solutii majore, pe care le da toata lumea exemplu si nu le practica nimeni: sportul si alimentatia sanatoasa. Da, este adevarat, insa pentru a face sport iti trebuie timp si vointa, pentru a manca sanatos iti trebuie bani, vointa, timp, initiere. Ar fi simplu daca am trai intr-o zona unde exista numai magazine cu lapte, fructe, produse naturale, intr-un oras in care toata lumea alearga seara, in care exista piste de bicicleta, locuri amenajate, proiecte si initiative pentru aceasta mentalitate.

In cursul unei saptamani, lucrand pe timp de vacanta undeva langa un fast-food, am observat defecta mentalitate si alimentatie a oamenilor. Nu am vazut in 13 ore niciodata fast-food-ul fara oameni care sa comande, nu am vazut niciodata atata pofta de mancare a celor care cumparau de acolo. Ceea ce m-a ingrijorat este ca parintii isi duc copiii de pana in 5 ani sa le cumpere hamburger, si nu o data pe zi, chiar de mai multe ori, nelipsind din mana ciocolata si sticla de cola. Studentii Universtitatii fac coada pentru a isi cumpara mancare de acolo, de a comanda shaorma sau hamburger, cate 2 chiar 3. Oamenii cand ies de la serviciu se opresc in fata fast-food-ului si comanda atat pentru ei cat si pentru cei de acasa. Mc Donald’s este plin de copii care vin cu parintii sau cu bunicii sa manance meniul zilei si sa bea un suc cu acid. Patiseriile fac vanzare mai mare ca orice magazin de fructe si legume.

Sa nu se inteleaga ca eu nu as manca aceleasi lucruri pe care populatia le mananca. In 17 ani, am baut ceai decat atunci cand eram bolnava, iar cand aveam pofta si imi faceam cate o ceasca, ma intrebau ai mei speriati:esti bolnava? Lapte am baut decat cu cacao si cu o felie de gem cu unt. Fructe mancam mai mult cand mergeam la bunici si ma urcam in pom sa mananc corcoduse cu prune si mere. De cativa ani in fiecare dimineata mananc numai mezeluri, iar la scoala cand imi venea foame plecam cu colegii sa ne luam cate un hamburger. Seara cand ajungeam acasa o sunam pe maica-mea sa imi faca o portie mare de cartofi ca sunt rupta de foame. Si tot asa alimentatia mea daunatoare pana in zilele de azi. Pana cand mi-am dat organismul peste cap si am inceput sa am grave probleme de sanatate cu stomacul. In fiecare zi ma durea, nu puteam sa ma concentrez si sa fac nimic. Bineinteles ca s-a ajuns la un regim alimentar bazat pe fructe, ceaiuri, lapte, iaurt. Nimic altceva: nu pizza, nu hamburger, nu fornetii, nu biscuiti, nu ciocolata, nu sucuri acidulate, nu salamuri, nu mezeluri. Ieri a fost prima zi de regim, azi a doua. Desi mereu am pofta de cate ceva din vechea alimentatie ma simt chiar bine dupa fiecare masa. Nu senzatie de saturare, nu senzatie de lenevire si de stat in pat pentru a mi se aseza mancarea. Dupa masa am cel mai mare chef de facut treaba. Imi vine foame des, mananc putin si sanatos. Nu stiu cat timp va dura minunea, dar deocamdata functioneaza. Daca ma voi simti mai bine si nu voi mai avea probleme cu stomacul, cred ca ma voi ambitiona sa fac si sport de cate ori am ocazia, ma voi ambitiona sa fac si patul si curatenie sa fac si mancare, sa gatesc fara ulei, sa fac supa numai din legume, sa mananc, sa fac totul fara a imi mai fi Lene.

Eu macar incerc si asta conteaza. Cand trec pe langa un fast-food o sa inchid ochii sau o sa ma tin de nas, iar cand vad o cola in vitrina (oricum nu prea imi placea cola), o sa imi imaginez ca e unul din ceaiurile care nu imi plac si o sa trec mai departe zambitoare. Am o varsta la care pot sa fac si sa schimb multe, asa ca nu vad de ce nu as renunta la o pizza in favoarea unei grefe, sau a unei piersici. Nu este nimeni absurd sa tina atat de strict un regim, iar daca nu te poti abtine si intr-o zi ai pofta de cartofi sau de hamburger, nu este nicio crima. Dar a manca in fiecare zi cate 1-2 hamburgeri, dimineata salam, si seara portii mari de cartofi cu carne, chiar este o crima. O crima a organismului de unde pornesc toate bolile. Am mai observat ca eram foarte stresata si foarte nervoasa din cauza durerilor de burta. Azi nu m-a mai durut deloc, si chiar sunt zambitoare. Nu e nici reclama la vreun iaurt, nici anti-campanie la fast-food, e o constatare si o realizare, cel putin de o zi, din viata mea.

In concluzie, cine merge la alergat?[Eu sigur,nu(deocamdata)]

In ultimul timp, am tot auzit oameni plangandu-se de bani: ba ca nu au pentru ca intretinerea este prea mare, ba ca trebuie sa isi tina copiii in facultate, ba ca ii dau pe medicamente. Tinerii se plang ca nu au bani ca trebuie sa ii dea pe haine si pe sucuri, pe examene, pe fotbal etc. Nu stiu cum de se vaieta lumea asta, cand in oras vezi numai bmw-uri si audi, numai motoare si scutere, numai haine de firma si lucruri scumpe.A afirma ca nu ai bani, inseamna a avea portofelul gol, a avea eventual cateva datorii, sa nu ai masina si sa stai cu chirie. Atunci mai cred si eu afirmatia “nu am bani”. Dar cand lumea face coada la hypermarketuri si incarca carucioarele cu cateva milioane, si se plimba prin tot orasul cu benzina de 1 milion, cred ca ar trebui macar sa taci, inainte de a afirma.

Am cunoscut oameni cu adevarat saraci, care isi permit cu greu sa dea 10 mii pe o inghetata, oameni care se duc sa culeaga iarba din oras sa aiba sa dea la pasari, oameni ce traiesc in caminele cu baie comuna, si care asteapta la coada sa gateasca. Cu toate astea, oamenii aceia sunt fericiti, pentru ca nu ajung sa fie invidiosi pe baia sau bucataria vecinului, pe care nu le au. Aceia stau si mananca cu totii, gatesc si se spala in acelasi loc, dar asta nu ii face sa zica “nu am bani”. Am ajuns la concluzia ca cei mai zgarciti oameni sunt cei bogati.

Majoritatea oltenilor sunt bogati, de aceea se vaieta de saracie. Domnii si motoarele din poza strabat strazile Craiovei in fiecare seara, dar sunt sigura ca s-ar milosti pentru cativa bani in plus, idem detinatorii celebrelor bmw-uri din Craiova, care nu ar lasa 5 mii ciubuc, si care la o consumatie de 100 lei, lasa 2 lei bacsis.

Mergeam pe strada cu frate-meu si vedem un caine. Un caine care statea tolanit la soare, cu limba scoasa, ori ii era sete, ori foame, clar este ca nu avea alternativa. Se uita buimacit la toata lumea care trece si nu avea nimic de replicat. Mi-am zis in gand “ce viata de caine“.

M-am gandit la soarta cainele si am facut legatura cu anumiti oameni pe care ii cunosc. Multi dintre ei au o viata de caine, insa nu fac nimic sa o schimbe. Se uita cum trece viata pe langa ei, dar asteapta. Asteapta sa vina cineva sa ii salveze, sau pur si simplu s-au resemnat.

M-am gandit poate la copiii care sunt legati de parinti. Care sunt incapabili sa se deprinda, care asteapta sa fie luati de la scoala, sa fie plimbati cu masina in toate locurile unde voiesc, sa ceara voie pentru a iesi in fata blocului, sa se ascunda cu ceea ce fac, iar atunci cand raman singuri sa caute sa fie in centrul atentiei, sa izbucneasca, sa faca ravagii. In ambele situatii au o viata de caine: atunci cand sunt tinuti in zgarda, cerand libertate, si atunci cand li se da drumul la lant si se ratacesc.

O alta categorie de oameni, pe care eu i-am bagat la “viata de caine”, sunt cei care sunt robii banului. Cei care miros toate posibilitatile posibile, si nu vad nimic altceva. Exact ca un caine care alearga dupa un os, dar acel os este apucat de altcineva. De acolo izbucneste toata batalia, iar la sfarsitul luptei te trezesti invins, sau deja osul nu mai are gust. Sa te trezesti dimineata, sa vii seara, sa te culci, sa te trezesti, sa vii seara, sa te culci…Cred ca un caine ingrijit traieste mai bine decat un om in aceasta situatie.

Viata de caine, o au si smecherasii din cartier, care se dau mari intelectuali zicand ca “nu stii bah pe cine cunosc eu”. Asa e! Il cunoaste pe unul care de altfel se crede un pic mai smecher decat celalalt, il trimite sa ii ia tigari si bere, ca pe un catel, ii lasa o guma orbit ciubuc, iar apoi, celebrul catel vine plin de figuri in cartier, zicand:voi nu stiti cine sunt eu.

In general cam toti avem o viata de caine. Cam toti avem o slabiciune, pe care daca nu stim sa o stapanim, ne stapaneste ea pe noi si ne face sa devenim sclavi. Ne pierdem identitataea si dorintele din simple ganduri si ajungem sa traim stresati ca niste caini de frica de a nu fi atacati, de frica de a nu muri de foame, de frica de a nu ne prinde iarna pe strada, de frica de a iesi din casa, sau din adapost. Oamenii gresesc prin atentia exagerata pe care o ofera fiecarui amanunt, prin frica de a nu se intampla ceva rau. Ma gandesc ce poate fi mai rau decat sa stai inchis in casa ca nu te lasa maica-ta sa iesi la un suc? Macar iesi pana intelege, chiar daca iti iei bataie de 10 ori, decat sa nu apuci sa colinzi in 18 ani o data orasul pe jos. Ma gandesc ce e mai rau decat sa lucrezi pe salariul minim pe economie, sa ai un program enorm de lung, si cu toate astea sa iti fie frica sa nu fii dat afara. Ma gandesc ce poate fi mai rau decat sa nu fii stapan pe sine in nicio situatie, sa fii nevoit sa decida altii pentru tine, sa astepti sa iti formeze altii un viitor? Ce poate fi mai rau decat sa lenevesti o viata, sa nu ai o familie, sa nu iubesti, sa nu fii iubit, sa traiesti din betii si scandaluri?

Ce poate fi mai rau decat sa descoperi in fiecare om un caine, altii mai blanzi, altii mai rau, altii doar latra, unii mai si musca, dar fiecare are slabiciunea lui. Daca si-ar ascunde slabiciunea, poate ar reusi sa o si indeparteze! Daca o accentueaza in fieacare zi, refuzand sa se schimbe, va ramane caine.

Un caine plimbat de viata in lesa societatii!

Pana cand sa tot vad articole cu : barbatul perfect, cariera perfecta, viata perfecta, masina perfecta? Sau pana cand sa vad celebra replica “nu exista perfectiune”? Pentru mine exista perfectiune, de fapt imi place sa cred asta. De ce atatea teorii dupa are trebuie sa ne incadram, ca doar viata nu e matematica! De ce atatea iluzii dobandite, ca doar viata nu e politica.

In fond, am ajuns la concluzia ca viata mea este perfecta. Chiar daca sunt femeie si trebuie in fiecare luna sa am grija epilatului, pensatului, fardurilor, unghiilor, igienei, nu ma plang, e greu, dureros, dar face parte din viata. Chiar daca merg la scoala si ma plictisesc sau ma bag sub banca sa vorbesc la telefon, si ma prinde profesoara, totul e perfect. Chiar daca ma bat cu frate-meu sau ma cert cu parintii, chiar daca nu am bani, viata mea e perfecta. In primul rand asa mi-am facut-o eu. Ma demoralizeaza monotonia, gandul ca nu fac nimic in viata. Ma intristeaza ideea de robotizare a vietii, a repetarii lucrurilor. Cu toate astea, viata mea e perfecta. De ce? Pentru ca este agitata. Pentru ca dorm dimineata pana la ce ora vreau, iar cand ma uit la ceas mai am doar 10 minute sa ma imbrac si sa plec la “serviciu” (nu e chiar serviciu, e un job de 4 ore pe zi, unde impart pliante). Desi pare usor, patru ore pe zi mi le petrec vorbind cu lumea, explicand oferta, asteptam sa ma inteleaga, sa ma intrebe, sa ma aprobe. Imi place. Imi place ca lucrez in domeniul promotiilor de aproape un an, si in sfarsit am ajuns sa scap de monotonia de a sta in fata unui magazin si a ii face reclama, si sa ajung sa impart pentru diverse produse. Dupa cele patru ore, mereu se gaseste ceva treaba de facut in oras, sau de mers la scoala, ca doar trebuie sa imi inchei mediile. Chiar daca dupa 7 ore de stat in oras, in soare, la orele 14, ajung acasa fericita, si cu bani in portofel, de ce nu ar fi totul ideal? Vin acasa, scriu un articol, ma gandesc ca am o ocupatie in plus, care nu ma lasa sa ma plictisesc, si cu astea imi fac viata mai frumoasa. Daca nu ma simt obosita ies si alerg, seara, cand se racoreste, si asta ma face sa ma simt cu un plus de energie.

Fiecare om se poate considera perfect, daca se ridica la nivelul asteptarilor lui. Atunci cand iti propui ceva si faci mai mult decat atat, poti fi multumit de tine. Omul perfect nu e acela cu 10 milioane in portofel, omul perfect nu e blonda frumoasa, cu ochi albastri, pe care o fraiereste un tigan si o duce la produs, omul perfect nu este parintele care te lasa sa vii beat la ora 4 noaptea de la discoteca, fara sa te intrebe nimic, omul perfect nu e cel care doarme si are de toate. Omul perfect nu e acela ce umbla dupa aventuri, ci acela care iubeste din toata inima, si care isi proiecteaza viata in functie de fiinta iubita, nu de el. Omul perfect nu e acela care mananca lacom o ciocolata, ci acela care te roaga cu o ciocolata.  Un om perfect poate fi gras, slab, urat, frumos, inteligent, placut, cu simtul umorului. Omul perfect exista, atata timp cat isi face propriile reguli si nu este condus de altii, atata timp cat isi asuma riscuri si nu se teme sa manance pachetelul pe care il are de acasa, in schimbul unui meniu de la KFC.

Azi sunt fericita ca pot fi perfecta. Azi sunt fericita ca iubesc si sunt iubita, ca sunt inteleasa mereu si incurajata in ceea ce fac, ca iubitul meu imi este alaturi cand am nevoie. Pe langa lucrurile materiale pe care le fac, pe langa faptul ca  viata mea e obositoare, certareata, ambitioasa, agitata, cateodata trista, si saraca, cu toate astea e cat se poate de implinita si satisfacatoare, cu toate astea sunt indragostita si iubesc cum nu imi imaginam. Pentru mine toata lumea e perfecta, atata timp cat lupta pentru un scop si un ideal. Scopul si idealul meu este de a imi intemeia o familie fericita!

Astazi am mai citit inca o statistica conform careia romanii sunt codasi la utilizarea internetului.
Daca RDS-ul ar oferii internet la vitezele din italia, romanii le-ar da foc la casierii.
Daca RDS-ul ar avea preturile din Grecia, romanii l-ar linsa pe Zoltan Teszari.
In timp ce batem la fundul gol toata Europa cu 7 Euro pe luna, 2Mb/s, nelimitat si sute de minute gratuite la telefon, acum si pe mobil, apar statistici facuti de oameni tampiti care o includ si pe tzatza Leana din Maglavid ca nu are internet.

M-am saturat de toate rahaturile de statistici cu media de pasta de dinti, apa plata, ruj, sampanie, icre negre consumate de romanii.
Da, avem mii de sate pline cu oameni la 50-60-70 de ani care-si baga picioarele in Colgate-ul vostru sa ne dea noua statistica peste cap.

Cat dracu va ia sa va prindeti ca inca 10-20-30 de ani in Romania tot asa va fi ?
Sa fie altfel trebuie ori sa-l invat pe bunicu la 75 de ani sa navigheze pe net si sa se spele pe dinti cu Colgate ori sa-l omor sa nu ne strice media. Pai mai bine nu-mi bag eu ceva in statisticile voastre?

Acum cateva zile, cineva mi-a zis citind acest articol , “Te lupti cu morile de vant”. Mai exact, nu voi reusi sa schimb pe nimeni cu teoriile si articolele mele. In cel mai bun caz ii pot enerva ca imi permit sa fac asemenea apropouri, ca imi permit sa cred ca stiu ce e mai bine pentru ei.

“Chiar daca tindem sa ne schimbam, sa ne vindem, de margini in cadere ne tot prindem”. Poate asa suna si viata noastra. De ce sa ne agatam de sperante ca putem schimba ceva, cand stim ca ne vom intoarce de unde am plecat. De multe ori am fost suparata pe mine, voiam sa ma schimb, poate ca reuseam o perioada de timp, in care credeam ca sunt fericita, dar, era de ajuns o clipa trista, pentru a deveni ce am fost. Asa cum am zis in titlu, viata are o viteza prea mare, pentru a ii schimba directia.

Cum as putea sa te schimb pe tine, care toata viata ai trait-o pentru a ii judeca pe ceilalti? Probabil ti-as putea explica faptul ca gresesti, poate ai intelege pe moment, dar cu prima ocazie cand vei putea, iti vei rezerva iar placerea de a ii critica pe altii. M-am gandit ca este si aceasta o calitate, sa stii sa dai vina pe altii, mai ales sa si crezi ca asa e. Probabil lucru asta reuseste sa te faca mai puternic, superior celor din jur, dar ce e cel mai important, este ca mereu uiti ca ranesti prin atitudinea asta. Dar oricum, daca nu tu esti cel ranit, ai toate motivele sa fii fericit.
Cum as putea sa te schimb pe tine, cel care esti cu ochii numai dupa bani? Probabil ti-as da exemple de lucruri la care ai renuntat pentru bani, sau probabil ti-as spune ca te-ai schimbat. Ti-as aminti toate vremurile frumoase cand nu aveai bani, si ti-as spune in ce te-ai transformat. Dar cu ce te-as schimba? Ai apleca in jos capul, iar dupa ce voi pleca, te vei duce sa faci bani. Dar nu uita ca asa vei pierde pe toata lumea ce nu are bani. Si aceia s-ar putea sa-ti fie prietenii adevarati. Dar iti doresc sa gasesti si printre cei bogati, amici care sa te inteleaga.
Dar pe tine, om batran? Cum as putea sa iti explic ca nu e bine sa iti tii copilul inchis in casa, doar pentru ca asa ai fost tu tinut? Cum as putea sa iti explic ca daca il supraveghezi mereu, va veni si vremea cand nu vei mai putea si atunci o sa se aleaga praful? As vrea sa te fac sa intelegi ca acolo unde nu vei fi tu, vor fi droguri, alcool, tigari. Asa ca ce rost are ca sa il tii in lanturi, daca oricum zalele se vor desface candva, si ranile pe care i le-ai provocat si le va trata cu doze mari? Imi doresc sa intelegi ca nu asa iti iubesti copilul, asa devii doar gardianul lui.
Pupincuristi! Sunt sigura ca toata lumea e familiarizata cu acest cuvant, aici faci parte, tu, cel care , te dai bine pe langa om, pentru a iti face interesul. Nu pot spune decat felicitari! Reusesti sa treci repede prin viata, fara prea multe greutati, si toti cei din jurul tau te urasc. Dar de ce as incerca eu sa te schimb, cand tie iti e mult mai bine decat mine? Dar gandestete ca poate eu pot sa iti scriu ce cred despre tine si vei citi, pe cand tu nu imi poti spune mie ce sa fac.
Dar pe tine, cel care suferi, cu ce as putea sa te ajut? Nu iti pot schimba viata, si nici cuvintele mele nu cred ca te vor alinta. Nu pot sa iti spun ca ” imi pare rau”, pentru ca as minti. Pe o parte ma bucur pentru tine, de abia cum inveti ce inseamna aia viata. De abia acum ma poti intelege si pe mine. Nu pot sa iti zic decat ca fericirea apartine celui prost, asa ca ne putem considera oameni destepti.
Incep sa-mi pun intrebari, Cand vad ca tot ce ne dorim e sus, Dar nu exista scari, Ce-o sa faci? o sa te urci pe ceilalti, Sau o sa-nveti sa zbori, Devii o arma te descarci, silentios Tu esti cel care raneste pentru ca a fost ranit. Iti doresti sa simta si altcineva ce ai simtit si tu. As putea sa iti schimb decat glonutul, dar tot impuscat se va numi, si tot in acelasi loc vei ajunge. Asa ca nu incerca sa dai vina pe altii, pentru ca nu ai putut tu.

Probabil as putea scrie cate un pragraf pentru fiecare om. Probabil am folosit imperativul, cu speranta sa te regasesti in unele cuvinte pe care le-am scris. Dar nu imi va fi de folos. Nu pot schimba pe nimeni. Fiecare e nascut pentru a face fata fericirii, suferintei si iubirii. Asa ca nu pot sa iti doresc ca din 3 obiective, sa il nimeresti pe cel ce te va face sa zambesti. Iar daca nu, nu trebuie sa fii suparat, nu esti singurul care se simte prea mic, pe langa morile de vant. Si daca te vor dobori, nu iti face griji, te vei ridica pana te vei indeparta indeajuns. Nimeni nu poate fi schimbat, doar momentan, dar decat sa traim intr-o imagine falsa, mai bine invatam sa acceptam si sa fim acceptati asa cum suntem.