spuse pe bune, bine si apasat
7 Mar
Asigurarile private sunt facute pentru a obtine o pensie suplimentara celei de la stat sau sa beneficiezi de ea cand te arde buza.
Multi romani si-au facut asigurari la firmele private si cu gandul ca… deh, poate odata vor avea nevoie de ajutor sau vreun necaz vine neanuntat si atunci se felicita pentru inspiratia de a-si fi facut asigurarea salvatoare in urma cu cativa ani.
Pentru multi romani 2009 inseamna un an greu, si-au adus aminte ca in urma cu mai bine de 5 ani si-au facut o asigurare. Parca asa era, dupa un minim de 5 ani pot sa primeasca banii daca doresti incetarea contractului, se uita pe contract si asa este.
Asa a facut un prieten, a vrut sa-si retraga banii cu care a cotizat in ultimii 5 ani, numai ca suma depusa a fost impartita frateste, din cei 5000 de dolari cu care a cotizat in cei 5 ani, jumatate a luat el, jumatate au ramas la ING.
Asa a patit si Fluture:
4 ani de cotizatii, 8.000 EUR investiti, din care 2.000 s-au dus pe partea de asigurare de viata. Adica, plateam 500 EUR/an pentru 25.000 EUR in caz de deces. Bun. Deci, 6.000 EUR s-au dus in achizitie de unit-link-uri, in pensia propriu-zisa.
Impins de la spate de crivatul crizei, le dau mail si ii rog sa-mi zica ce bani mai am pe acolo. Dupa o saptamana “domnule Fluture, va informam ca valoarea de rascumparare este de 3514 EUR”. Asa mult? Imi dau lacrimile, nimeni, niciodata nu a fost asa generos cu mine. Multumesc foarte mult.
Am vazut aseara, la jurnaul ProTv, ca in ultimul timp 14.500 de romani au ales sa-si retraga banii, au de pierdut cu pana la 75% din suma depusa.
Sa ti-o furi in plina criza financiara exact de la aia care se lauda ca ei, de sute de ani, au grija de milioane de oameni, se numeste teapa. Inteleg ca 5 ani este o perioada prea mica pentru a castiga de pe urma banilor depusi, dar… sa ma ia dracu’ daca nu se numeste teapa cand dupa 5 ani primesti jumatate din suma depusa.
Ma gandesc cum plm a putut statul roman da dea 3,5 milioane de angajati pe mana acestor firme private sugace. Firmele private sugace de asigurari primesc 2% din salariul brut realizat de fiecare cei 3,5 milioane de angajati, carora li s-a bagat pe gat acest sistem, din 2016, sugacii vor avea 6% din salariu. Pentru a beneficia de pensia privata, romanii trebuie sa astepte implinirea a 65 de ani.
In plina criza financiara, statul roman introduce asigurarea de locuinta obligatorie, o adevarata mana cereasca pentru firmele de asigurari.
Ce urmeaza? asigurarea CASCO obligatorie? obligatia ca fiecare muncitor sa cotizeze la minim 2 firme sugace? asigurarea locuintelor in functie de cati membri locuiesc in ea?
Cele de mai sus incearca sa demonstreze ca in societatea moderna (care se lauda cu libertati peste libertati) banii a catorva firme de asigurare, dati acolo unde trebuie, sunt mai puternici decat milioane de voturi date de romani.
17 Nov
O sa folosesc exact termenul care defineste intamplarea de astazi, si anume: tzeapa. Am cumparat astazi gds, pentru a ma uita la anunturi publicitare cu angajari. Am zis ca poate este ceva convenabil si o ocazie in plus de a face cativa bani, ca tot vin sarbatorile si sunt necesari. Imi sare in ochi un anunt care suna cam asa:
Angajãm tineri pentru împãrtit pliante, salariu 7.000.000+ bonusuri.
M-am gandit ca a dat minunea peste mine si ca este serviciul ideal. Am sunat la numarul de telefon, am insistat, pana mi-a raspuns rastit o voce de barbat. Am intrebat daca mai este valabil anuntul din ziar, m-a intrebat ce varsta am, i-am raspuns, si mi-a dat intalnire la ora 19 la fostul magazin adolescentin (habar nu aveam ca se numeste asa), vis-a-vis de Mercur. La sfarsit mi-a spus ceva, dar nu am inteles, insa nu am mai apucat sa intreb, caci a si inchis. Atunci l-am pus pe prietenul meu sa sune dupa alt numar, sa zica de anuntul din ziar, asa poate aflam ce mi-a zis ultima data. Intamplarea a facut ca lui sa ii dea intalnire altadata. Nimic ciudat. A venit cu mine la ora 19, am cautat acel magazin adolescentin, am dat de el (era magazinul Anotimpul), am intrat acolo, cand un barbat fix pe scari. I-am spus despre ce este vorba, si parea foarte uimit, afirmand ca nu acela este magazinul, poate in alta parte. Ciudat a fost ca era exact vocea celui de la telefon. Am iesit afara, si am incercat sa sun la numarul cu care am vorbit. Si am sunat, si am sunat, si nu raspundea, apoi imi dadea ocupat. Cert este ca nu am apucat sa vorbesc cu acest domn care promitea 7 milioane plus bonuri pentru niste pliante.
Ceva este foarte ciudat in acest anunt. Nu stiu ce urmarea, tinand cont de circumstantele in care ne-am aflat. Sper doar sa fie imaginatia mea, si sa nu fie un barbat ce cauta fete tinere. Poate ca am o gandire invechita si comunista, insa nu inteleg de ce ar da cineva anunt in ziar, si-ar da intalnire cu oameni, si nu s-ar prezenta sau doar i-ar face sa colinde degeaba sa isi bata joc. Presupun ca motivul este altul. Numarul de telefon este acesta: 0762279000. Incercati si voi sa sunati daca doriti sa aveti salariul de 7 milioane plus bonusuri.
Am gasit anuntul si aici, pe gds anunturi.