Ei ne ofera multe motive bine argumentate pentru care fiecare dintre noi trebuie sa ne pastram doza de optimism. Eu fiind o pesimista inraita incerc sa imi gasesc cateva surse. Si nu acele clisee, ci ceea ce se afla in spatele lor. Sa vedem ce iese:

-am vizitat Bucurestiul si nu mi s-a parut atat de rau precum il descriu altii. Asta ma face sa fiu optimista.
-alerg de 3 zile si sunt optimista ca se vor face luni, iar mai apoi va face parte din programul meu de zi cu zi. Asta ma face sa sper la o viata sanatoasa.
-imi voi renova camera, iar cel care ma va ajuta va fi iubitul meu. Am speranta unui viitor stralucit.
-am participat la Scoala de Vara de la Bucuresti si am sperante ca voi deveni intr-o zi jurnalista. Sunt optimista si sper sa se materializeze dorinta.
-am intalnit 13 tineri de aceeasi varsta cu a mea si care impart aceleasi pasiuni ca si mine.Vad in ei viitori prieteni si colegi.
-am o familia care mi-a oferit 95% din ceea ce imi doream, iar restul de 5% au considerat ca nu e potrivit pentru mine. Sunt optimista ca si eu voi fi un parinte la fel de bun.
-am o biblioteca de carti creata de mine, sunt optimista ca cititul va fi gazda de-a lungul anilor.
-am un aparat foto cu care pot surprinde cele mai frumoase momente.
-am un frate care a incetat sa ma mai bata si care la randu-i are o iubita cu care ma inteleg bine, iar toti la un loc se inteleg bine cu iubitul meu. Speranta unui neam mare si fericit.
-o sa vizitez Aradul. Vestul aduce optimism.

Cam atat cu optimismul. Deja imi vin in minte surse de pesimism, de aceea merg la culcare. Si somnul e o sursa de optimism.

S-a gandit Cineva la faptul ca intr-un moment dat Cineva ne poate schimba viata? Desigur, cu totii avem modelele noastre, cu totii visam sa ajungem undeva si sa fim recunoscuti pentru ceea ce facem. Dar poate nu ne-am gandit niciodata ce rol important au persoanele care intervin in viata noastra. De exemplu, as avea o intrebare. V-ati muta in alt oras pentru altcineva? Probabil multi ar raspunde ca da, dar cand ar veni momentul plecarii si mutarii, ar aparea multe semne de intrebare: oare e bine, oare merita, oare o sa ma descurc, oare balanta e echilibrata? Normal, fiecare om are temerile lui si cel mai mult in lume iubeste comoditatea.

Sunt foarte putini oameni care renunta la conditia umana pentru a face ceea ce isi doresc: fie sunt genii, fie sunt oameni normali cu multa vointa, fie sunt total convinsi de ceea ce fac. Ma gandesc la un exemplu simplu. Pot spune ca viata mea a fost schimbata de doua persoane: prietenul meu si tatal meu. Si am sa explic pe rand de ce.

Prietenul meu pentru ca a venit de la 400 de km, pentru a incerca o relatie ce s-a bazat mult timp pe prietenie. M-a invatat sa fiu mai rabdatoare, sa incerc sa fac si altceva decat ce este scris in ordinea fireasca a lucrurilor si sa cred in mine. Consider ca am ajuns un om mai bun de cand stiu ca in spatele meu este un sprijin puternic, care ma ajuta cu cel putin un sfat, daca nu de multe ori ajutor la propriu.

Tatal meu-de ce? De cand sunt mica visa doua lucruri: frate-meu sa fie politist si eu doctor. Dorinta cu frate-meu i s-a indeplinit acum 3 ani, ramasese randul meu sa imi urmez “destinul”. Niciodata nu mi-a placut aceasta idee, am refuzat-o asa mult incat el ajunsese sa imi spuna si sa ma sustina la orice facultate as merge si oriunde imi place. Era dispus chiar sa merg in alt oras, doar pentru a face ceea ce imi doresc. Intr-o zi merg cu cineva la stomatolog, si imi dau seama ca e ceva frumos. Discut aspecte legate de aceasta meserie si aflu ca e chiar placuta. Ajung acasa si ma documentez si vad ca mie chiar mi-ar placea sa fac Facultatea de Medicina Dentara, chiar daca negam cu cateva saptamani inainte cu desavarsire acest lucru, nestiind macar cu ce se mananca. Desi toata lumea crede ca tatal meu mi-a influentat foarte multe decizia, si da pot sa zic ca a influentat-o, dar consider ca ma cunoaste indeajuns si mi-a aratat exact drumul pe care ar trebui sa il urmez. Mai departe o sa vad daca pot face fata.

Bineinteles ca au existat si alte persoane care mi-au schimbat modul de a gandi, sau m-au facut sa ma maturizez mai repede. Exista de asemenea si persoane care m-au facut sa stiu ce inseamna prietenie, incredere. Mai exista si frate-meu care m-a invat ce inseamna unitatea, ajutorul, reciprocitatea, mama mea care m-a sfatuit si mi-a aratat limita dintre bine si rau.

Ideea e ca mereu o sa exista cineva care sa ne schimbe demersul vietii. Mereu o sa avem nevoie de cei de langa noi, pentru ca Unul singur ar fi nimic fara ceilalti. Prin intermediul celorlalti devenim noi. O alta idee este ca oricat de multe persoane ar exista care sa ne influenteze destinul, tot noi suntem cei capabili de realizari. Noi ni le asumam si suntem responsabili de ceea ce facem. Comoditatea si lenea vs dorinta, incredere, si fapte reprezinta raportul cel mai greu de stapanit in viata. Din fericire, pentru fiecare domeniu exista cate un indrumator: pentru elevi-profesorii, pentru copii-parintii, pentru un cuplu-experienta, etc. Din pacate, nu stiu cati dintre noi suntem capabili sa privim la indrumatori si sa selectam ce este bun.

“O viata nefolositoare e o moarte timpurie”-Goethe