Acum câteva zile l-am descoperit pe Lucian Boia. Târziu, dar poate la timp. Încă din primele pagini am simţit cum istoria începe să fie, culmea, altfel decât în cărţile de istorie.

Mi-a plăcut să regăsesc România de azi şi de ieri în fiecare pagină. Printre altele (câte idei de articole îţi poate oferi o singură carte) mi-a rămas în minte asta: Abuzul de românism şi detaşarea de România sunt atitudini mentale extreme care se stimulează reciproc şi dovedesc împreună cât de departe suntem încă de normalitate. Mă gândesc la toate situaţiile de viaţa şi simt cum fraza asta ne defineşte. În cel mai banal exemplu, chiar şi într-o postare pe blog, vedem cum România e ori ţara nimănui, ori a tuturor. În videoclipuri ni se arată pădurile virgine şi urşii încă neatinşi de animalitate, iar în realitate aflăm că tot mai mulţi tineri pleacă din ţară. E România extremelor. E anormalitatea gândirii noastre.

Oricât m-aş chinui şi oricât mi-aş dori să găsesc exemple care să ne individualizeze sănătatea mentală colectivă, nu le găsesc. Nici măcar nu mai ştim să facem diferenţierea. Un exemplu banal: nu mai venim la facultate cu o săptămână înainte de vacanţa de Crăciun. E asta normalitate? Şi când vorbesc de noi, mă refer şi la decani şi prodecani. Am căutat astăzi un prodecan, iar cele câteva persoane pe care le-am mai găsit, aproape că au fost enervate de căutarea mea. „Cum adică?”, mă întreabă. „Toată lumea e în vacanţă”, de parcă joi înainte de vineri e cumva sâmbătă şi am încurcat eu zilele. Anormali suntem toţi prin micile excese sau marile prejudecăţi. Abuzul de românism l-am simţit cu toţii de 1 decembrie, când, chiar şi cele mai întunecate sentimente s-au luminat în faţa spiritului patriotic. Detaşarea de România o vedem când vreun vecin plecat câteva luni la muncă în altă ţară uită, dintr-o dată, limba română. Şi capătă, brusc, accentul stâlcit care îi trădează falsitatea.

Ne detaşăm şi ne apropiem de ţară prin situaţiile anormale care ne fac să gândim în extreme. În da şi nu. În iluziile unui prea frumos sau prea urât  teritoriu. Dacă ar fi să găsesc 10 exemple de normalitate legate de România, le-aş găsi cu greu. Nu pentru că nu există, ci doar pentru că nu mai ştim să ne găsim echilibrul. Aşadar, a cui e România? A tuturor sau a nimănui?

Pentru cateva minute am urmarit pe Realitatea decernarea premiilor “Zece pentru Romania“.

Topul este facut de publicul roman.

In seara asta i-am vazut pe Marian Dragulescu si Lucian Bute in spatele lui Mutu si Chivu, n-am vazut in top branduri romanesti firme precum Scandia sau Policolor, la oameni de afaceri Gigi Becali era pe locul 2, in timp ce Zoltan Teszari nu era prezent in top. Bomboana pe coliva a fost Mircea Badea, ca cel mai bun ziarist.

Se da prea multa importanta acestor trofee, serios, nu este nevoie de Sala Ateneului ca sa vedem, in toata splendoarea lui, prostul gust al poporului roman.

Zlatan Ibrahimovic a prins de doua ori saisprezecimile, la CM si CE, cu echipa Suediei, la Euro 2008, dupa un chef de pomina, a fost trimis acasa de antrenor.

Cu echipele de club (Malmo, Ajax, Juventus si Internazionale) nu are nicio cupa europeana castigata, nici macar vreo finala jucata. Are 3 campionate ale Italiei castigate cu Internationale Milano si mai multe goluri si faze spectaculoase.

Samuel Eto’o are o finala si doua Cupe ale Africii castigate, o finala in Cupa Confederatiilor, o medalie de aur la Jocurile Olimpice de vara, toate astea cu echipa nationala a Camerunului. In Spania are o Cupa a Spaniei castigata cu Mallorca, apoi s-a transferat la Barcelona.
La Bracelona a castigat, in Spania, 3 campionate si 2 supercupe, iar in Europa a castigat de doua ori Champions League, ultima data anul trecut, cand a dat gol in finala.

Zlatan Ibrahimovic si Samuel Eto’o au aceeasi varsta, 28 de ani.

Stau si ma intreb cum dracu sa faca Zlatan Ibrahimovic cat Samuel Eto’o + Hleb + 46 de milioane de euro.

In urma cu cateva zile, o televiziune de rahat ascunde o panarama cu speranta ca aceasta disparitie va reusii sa opreasca din cadere ratingul acelei televiziuni. Se fac emisiuni in care se anunta ca panarama a disparut.
Astazi a fost descoperita, legata si abandonata la marginea unei sosele. Bineinteles ca televiziunea este cea care a aruncat-o pe panarama pe marginea soselei, acum urmeaza inca 50+ de episoade cu presupusa rapire.
Circ de prost gust, circ promovat pe stirileprotv.ro, mediafax, gandul, antena3 si multe alte publicatii, multe chiar pe prima pagina.
Uitati-va la aceste publicatii, a scris vreuna dintre ele in ultimul an, pe prima pagina, despre Grigore Vieru?
Au scris toate cand acesta a murit.