Unii dintre ei imi pareau cunoscuti fizic, dar totusi stiam atat de putin despre ei. Era unul care suferise cel mai mult in generala si care ajunsese sa aiba grave probleme de socializare. Acum un an si ceva m-am intalnit cu el, iar dupa o jumatate de ora de discutii a realizat ca nu ma cunoaste, desi fusesem colegi 4 ani. Un altul m-a ajutat sa imi car bagajele, chiar anul trecut de Craciun, niste plase cu hainute pentru copiii de la orfelinat, ca doar atunci ne amintim sa fim mai buni. Al treilea dintre cei cu care m-am vazut azi era cel care reusea sa faca o clasa intreaga sa rada, in special fetele, si cu care am pastrat legatura. Era printre colegii mei preferati din generala. Si al profesorilor pentru ca era roscovan.

Cel al carui nume incepe cu B si prenume cu A era misterios, curios, matur fata de acum 4 ani cand am schimbat ultimele vorbe. In rest doar un buna aruncat in statia de autobuz. Au mai ramas trei: un arbitru care rade de noi ca suntem intretinuti.. are dreptate. Banii lui sunt bani munciti de el. Mereu am avut incredere ca se va descurca, chiar si atunci cand imi arunca ghiozdanul pe geam iar diriga ne muta impreuna in banca pentru a ne rezolva conflictele. Ne impacam repede. Penultimul este cu mine in liceu. E amuzant ca astazi am iesit la suc, dar in liceu ne vorbim mai rar. Tot acelasi buna. E in clasa  cu o colega de-ale noastre, cea mai buna prietena a mea. Ea a lipsit. Ultimul, al carui prenume incepe cu E este asa cum il stiam: cand serios, cand amuzant, dar intotdeauna foarte de treaba. Tacut dar si vorbaret, retras, dar si sociabil.

Ele, au fost 3 in afara de mine. Planuri mari pentru viitor: stomatolog, pilot si avocat. Cea care vrea sa devina stomatolog este cea care intretinea orele din generala cu yoga si un sunet de ammm in fiecare ora. Tot ea spunea bancuri, glume si reusea sa barfeasca in cel mai amuzant stil. Ea, cea care vrea sa intre la Academie Fortelor Aeriene la Brasov, presupun eu ca pilot, era cea mai inteligenta dintre fetele din clasa, impreuna cu cea care vrea sa devina avocat. Ce fete… la fel de neschimbate, sincere, dornice de realizare si de vise marete. Le cunosc de 12 ani. Mai mult de jumatate din viata mea. E un lucru mare.

Restul, restul au lipsit. Totul a fost prea din scurt. Am dat un telefon, ne-am strans 2, apoi 4, apoi mai multi pana am ajuns la 12. Era frumos sa fim toti 27, sau 29, caci nici noi nu ne mai stim numarul. Stiu ca este imposibil, dar dupa 4 ani, am facut o mica reuniune de clasa.

Din clasa I pana intr-a VIII-a am devenit prieteni, dusmani, buni, rai, despartiti. Ma bucur pentru ziua de azi si pentru aceasta reuniune cu colegii din generala. Ma bucur sa stiu ca ei sunt cei care se bucurau la un brad facut in preajma Craciunului in clasa, la o poza de grup, la o excursie impreuna, la o carte in timpul orei, la un campionat de fotbal al baietilor si unul de handbal al fetelor, la un telefon, la un mesaj, la o urare, la o plimbare. Acum suntem majori. Rascolesc poze cu ei de la 7 ani si pana la 18. Ce schimbari majore. Doamna invatatoare, doamna diriginta, doamna profesoara, domnul profesor.. ce amintiri frumoase legate de generala.

In clasa a VII-a, o poza cu un telefon care pe atunci era performant pentru ca avea camera.. o camera vga.

Despre Mihai Barbu am mai scris, este romanul care m-a impresionat cel mai mult in 2009.

[via]

Fiind intr-o clasa de filologie si intr-un liceu de fete am avut parte de multe discutii filosofice intre fete, ajungand sa imi conturez o parere despre viata in ochii femeilor. Sau mai bine sa le zicem adolescente.

“Eu caut doar tipi cu masini misto”- aceasta idee exclude din prima baietii fara masini, sau cu Dacie, Cielo, Espero, Matiz, Tico. Ele sunt fetele care se aranjeaza in fiecare vineri seara cateva ore inainte de a iesi in oras. Apoi merg in discoteca, consuma un whiskey cu redbull si prind mai mult curaj. Agata cativa tipi care par mai bine imbracati si care pot oferi o plimbare in noapte. Dar nu orice plimbare, ci una cu masinile alea faine, negre, cu folii aplicate, care te sfideaza atunci cand vrei sa treci pe trecerea de pietoni. A doua zi povestesc de noaptea alba si de tipii misto si de aici incep visele. Aceste fete au impresia ca totul s-a intamplat ca in filmul acela in care tipul bogat se indragosteste intr-o noapte de ea, o plimba cu masina, iar a doua zi o cauta sa mearga sa ii cumpere un mic cadou.  Apoi, tipul se va face cuminte si nu va mai agata alte fete in discoteci, stand acasa in pijamale si asteptand un telefon de la ea, sau macar permisiunea de a iesi cu baietii la un suc.

“Fata cu bretonul pe ochii, in fusta cu ciorapi de lana”- Nu am criticat niciodata un om dupa felul in care se imbraca, ci dupa modul in care se comporta. Am cunoscut insa fete modeste, care invata bine, sunt cuminti, insa foarte rautacioase. Acele fete cu care nu poti schimba doua vorbe fara sa sara la gatul tau si fara sa iti reproseze ca tu ai copiat, ca tu ai chiulit si nu ai luat absenta sau ca tu te descurci mai bine intr-0 situatie. Ele sunt fetele pe care, daca incearca cineva sa le abordeze, incearca sa para irezistibile si sa nu vorbeasca nimanui. Au impresia ca cel mai smecher tip din scoala va veni la ele si la fel ca in A walk to remember, vor trai o impresionanta poveste de dragoste. Dar nu, in societate nu te faci remarcat nici prin haine (nu mult timp), nici prin inabordabilitate. Singurul lucru care te poate face si fericit si indragostit si trist este socializarea. Altfel, oricat de urati sau frumosi am fi, sunt degeaba.

“Du-te-n p*** mea” -Incredibil de cate ori am auzit injuratura asta din gura unei fete. In primul rand nu stiu care p***, cert este ca foarte multe o folosesc. Cel putin in Craiova. Ele sunt fetele rebele, care fumeaza in fiecare pauza in bai, care la ora incearca sa se faca remarcate prin baza de profesor, iar in fata baietilor par oricand disponibile, ele venind uneori cu propunei “hai ba nu ma inviti pe la tine?”. In cazul lor, nu stiu ce sfat le-as aplica, sunt sigura ca aceasta agresiune vine de fapt din lipsa unei afectiuni si aprecieri in familie, iar nevoia de a iesi in evidenta conduce spre aceasta extrema. In viziunea mea o femeie care in 5 cuvinte foloseste 3 injuraturi este o femeie urata.

“Poate sa se duca la altele, important e ca il fac fericit”- Pot pune pariu ca fetele care gandesc asta sunt cele mai apreciate de catre barbati. Sunt multe care pornesc de la ipoteza ca barbatul are voie sa insele oricand, cu conditia sa fie fericit atunci cand vine la tine. Multe femei simpatizeaza aceasta idee, acordand libertate barbatului si crezand ca altfel vor ramane mai mult timp impreuna si totul este perfect. In schimb, intr-o astfel de relatie este foarte clar amanuntul ca femeia nu are voie sa insele. Pai cum, nici in filmele americane nu sunt femeile asa fraiere! Adica tu ca femeie ai un barbat, ii oferi tot ce vrea, iar el sa te insele? Pai daca vrea femei, sa se duca la femei! Inseamna ca tu de fapt nu il faci fericit si el nu gaseste in tine tot ce vrea. Altfel nu are nicio logica gandirea ta!

“O sa il schimb eu”- Adolescenta, adolescente. Perioada in care pentru noi totul este posibil si visele au tenta de realitate. Din nefericire, am vazut fete plangand in bai, plangand pe strada, fete care nu mai vin la scoala din cauza lui, fete care chiar isi iau bataie de la baiat. De ce? Pentru ca sunt indragostite cum s-ar spune, iar ei, baietii de acest gen si-au dat seama cat de usor le pot manipula. Si atunci isi permite sa faca orice: sa insele, sa bata, sa injure, sa profite, fara ca ele sa riposteze. De ce? Au impresia ca il vor schimba, ca gesturile si intelegerea vor face din ei oameni buni, tati intelegatori, capabili sa iubeasca si sa ofere atat luna cat si soarele. Eu una as incepe sa interzic filmele cu final din asta fericit. Vand prea multe iluzii.

“Nu vreau o relatie stabila, vreau doar distractie”- Ele sunt fetele care in prima instanta se pot distra de minune si pot avea  o viata linistita. Se pot incadra si in prima categorie, ele cautand barbati aranjati, cu masini, aratosi, disponibili sa le faca o mica atentie sau macar sa le plateasca serile petrecute in oras. Acest tip de comportament poate fi insa si periculos, cele din aceste categorii pot apuca doua drumuri gresite: ajung sa fie cele cunoscute in cartier drept panarame, sau ajung sa isi doreasca, din distractie si dorinta de a incerca, pe gagicul surorii sau al vreunei prietene (nu ca nu am vazut cazuri). Nici aici nu este ca in filme, nu poti avea relatii la infinit fara sa te tapesti o data.

Ar mai fi multe exemple, in care ea a fost batuta de el dupa ce a fost inselata, el s-a ascuns la intalnire cand a vazut ca tipa buna de pe mess are de fapt cosuri si e urata, ea l-a parasit cand a aflat ca ala frumos din discoteca are de fapt Dacie, el i-a incurcat numele cand a vrut sa ii ceara numarul de telefon.

Aceste povesti sunt frumoase, sunt bune de povestit la nepoti, copii, aceste amintiri legate de relatii si colegi vor ramane mereu intiparite, fiecare avand gradul ei de unicitate, insa aceste povesti sunt intrerupte de realitate.

Pentru ca filmele se termina dupa ce mirele saruta mireasa, viata reala insa se continua. Sunt multi cei care nu inteleg aceasta realitate de dupa si ajung sa sufere crezand ca saracia nu va aduce nicio problema, inselatul are un sfarsit fericit, bataia poate fi inlocuita cu iubire, copiii pot accepta ca mama lor e prostituata. Dar nu, spre deosebire de film, viata are continuare.

Ea este Claudia:

Cancerul poate fi invins doar daca suntem multi. Sa ajutam sa se nasca un nou vis, o noua speranta. Mai multe despre cazul Claudiei aici.

Conturi deschise la BCR, sucursala Lapus, Craiova, Dolj:
Cont in LEI
Cont: 2511.A13.0.2056579.0138.ROL.3
IBAN: RO52RNCB0138020565790003

Cont in EURO
Cont: 2511.A13.0.2056579.0138.EUR.4
IBAN: RO25RNCB0138020565790004

Titular: Chelan Claudia-Valeria
CNP: 2850804160055

Demult nu am mai recomandat un blog, am dat peste multe bloguri bune, insa nici unul cu adevarat deosebit, este din ce in ce mai greu sa gasesti unul care sa te faca sa scrii despre el.

Si totusi, de doua zile citesc un blog, unul care m-a impresionat, poate mai mult decat oricare alt blog citit pana acum.
Este vorba de mongolia.ro, al lui Mihai Barbu, un motociclist care pe 10 iulie, calare pe o Yamaha Virago de 250 cmc un BMW F650GS Dakar, a plecat intr-o calatorie lunga de 21.000 de kilometri strabatand Ucraina, Rusia, Mongolia, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Turcia si Bulgaria.
Partea interesanta este ca Mihai Barbu s-a hotarat sa vanda kilometri de povesti, pe drumul spre si dinspre Mongolia, si s-au vandut ca painea calda, in cateva zile, toti cei 21.000 km au fost vanduti.

Cei 21.000 de kilometri au fost impartiti in bucati de cate 500 de kilometri si astfel, fiecare dintre cei 43 de cumparatori (majoritatea colegi de pe forumul motociclism.ro), s-au ales cu povestea celor 500 de km, poveste care ii va fi adresata lui, fotografiile de acolo la rezolutie full si o pietricica de pe cei 500 de km.

Cei care au cumparat, au stiut ce cumpara, Mihai Barbu are har si talent de povestitor, scrie curat, corect gramatical, placut, cu umor si ce este mai important, reuseste sa te faca sa te simti ca esti acolo, impreuna cu el.

Pana acum a scris 17 posturi (povesti), eu am citit 10 dintre ele, pana diseara, sau cel tarziu maine dimineata, le dau gata si pe restul, apoi o sa stau cu ochii pe rss ca pe butelie.

Daca nu va plac povestile, nu-i nimic, puteti lua totul ca pe un documentar, cel mai bun documentar, oricum, va garantez, timpul petrecut pe mongolia.ro va fi un castig.

citez:

Apare in momentele astea ca un adevar indubitabil, e una din putinele dati cand chiar stii ce ti se va intampla. O sa cad. N-am nici cel mai mic dubiu.
Doyle (motocicleta) fuge de sub mine, intr-o fractiune de secunda. Ma trezesc cu el in stanga mea, alunecand impreuna cu mine, culmea, la deal. Il simt ca se agata cumva de mine, dar reusesc sa ma despart de el. De-acum suntem pe cont propriu, fiecare pe barba lui. Baiatul meu o ia inainte, eu dupa el, pe spate.

Gasesc hotelul. E fantoma, dar central. Dau peste un domn undeva la intrare, pazind un ghiseu. “Do you speak English?”. “Yes”. Si atat, de-aici incolo nu ne-am mai inteles.

Gasesc gangul din instructiuni si intru majestuos calare. Oaaa, ce fain se aud tobele in gang. Ies la lumina, si nu inteleg unde sunt si unde e numarul 8b, si mai mult decat atat, nu am loc sa parchez. Ies, afara pe unde-am intrat. Oaaa, ce fain se aud tobele in gang. Parchez.

Da, paradoxal lumea poate fi mai buna. Da, noi putem fi cei care o schimbam. Nu este nevoie sa invatam toate limbile posibile pentru a ajuta fiecare om din tara lui, nu este nevoie sa fim rockeri doar pentru ca rockeri sa aiba un public mai larg, nu trebuie sa fim voluntari daca nu vrem, doar pentru a fi imbratisati mai multi oameni la Free Hugs, nu trebuie sa votam, doar pentru a nu intra EBA in Parlamentul European.
Nu trebuie sa iubim in momentele frumoase, ci in cele in care lumea are nevoie de noi, nu trebuie sa mintim, doar pentru ca adevarul doare, nu trebuie sa scriem doar pentru ca cineva asteapta sa vada ceva scris.

Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume, era ideea unui coleg de la cursurile de jurnalism pentru sloganul revistei noastre. Facand inapoi trecerea catre intrebarea pusa, mi-am adus aminte de contradictiile dintr-un articol in care Lustral m-a intrebat ce anume fac eu ca sa fie mai bine? Bineinteles ca nu am crezut vreoadata ca fac ceva bun, insa dandu-mi cateva idei am realizat ca lucrurile marunte fac lumea mai buna, si fiecare dintre noi o face in felul lui sa fie placuta.
Sunt multi cei care nu au masina pe care o doresc, casa de langa plaja nu exista, casa la munte nu o dam spre inchiriat, o inchiriem de la altii, serviciul ar fi trebuit fi acela in care picioarele noastre stateau pe birou si gandeam intens cum sa dam o mai mare amploare afacerii, parintii erau cei care aveau bani sa ne roage in fiecare vara sa ne ducem la vara, dar toti cei care stim ca nu avem aceste lucruri, suntem constienti ca avem o tastatura, un mouse, un scaun, un acoperis, o paine, o sticla de suc, o biblioteca, un telefon.

Fiecare dintre noi se duce si cumpara de la magazin, sporind afacerea celor care au magazinul, iese seara in oras, sporind afacerei celui cu barul sau terasa, mergem la scoala cu lectia invatata, facand un profesor fericit ca si-a predat materia asa cum trebuia, venim acasa cu medii mari, facnd un parinte fericit ca are un copil inteligent, cedam locul in tramvai, facand un batran sa creada ca exista tineri educati si inimosi, oferim o floare fiecarei doamne, facand-o sa creada ca ea este cea mai importanta in sufletul caruia i-a oferit floarea. Si exemplele ar putea continua. Si asa facem oameni fericit in fiecare zi, si prin ajutorul fericirii lor ne ajutam pe noi, si fiecare veriga fericita se leaga de o alta veriga la fel de fericita. Si lumea continua din bine in mai bine, si fiecare face ce ii place, facand ca si altii sa fie fericiti prin placerile lui.
Lumea poate fi mai buna prin lucruri marunte, prin lucruri subtile, prin lucruri placute.

Un tanar de 20 de ani moare calcat de o masina. Cu o zi in urma radia de fericire la locul de munca : avea sa primeasca prima de concediu. Tatal lui, angajat in aceeasi institutie face orice ca fiul sau sa isi petreaca Pastele in cel mai frumos mod, tinand cont ca anul trecut fiul sau avusese o cumpana cand ii cazuse pe picior o unealta foarte grea si petrecuse cateva luni in spital.

Framantandu-si mainile ca si cand ceva rau s-ar putea intampla, merge prin atelier pentru a povesti tuturor colegilor ce o sa faca in acest concediu : munte, gratare, distractie, odihna.
Iata ca portile institutiei unde lucra se deschisera, dorinta de viata era mai mare ca niciodata. Din pacate un BMW a fost mult mai rapid si l-a ucis. In Saptamana Patimilor a ajuns acolo unde nici nu visa, nicidecum unde ii va trebui prima de concediu.
O familie lasata indurerata. Banii pe prima de concediu se vor duce pe inmormantare. Si ce e trist ? A murit nevinovat. Dar cati nu mor asa.

Sa iti inmormantezi parintii e o lege a firii, e trist dar e logic, insa, in momentul in care trebuie sa iti ingropi copilul, e dureros. Si dureros intr-un sens necunoscut de multi.
Si asa se mai duce un om, si asa mai trece politia cate un etc pe o foaie ascunsa bine..sub rotile unui BMW.

Mi-ar placea sa am cunostinte in ceea ce priveste aceasta meserie de psihiatru. Exista foarte multe boli de acest ordin, insa o sa ma leg de una care nu se manifesta in mod vizibil, insa se simte de cei din exterior, dar cei care sufera de ea nu se fac constienti.

De exemplu, eu nu pot intelege oamenii care au bani, dar vor mai mult, mai mult. De unde aceasta dorinta de imbogatire? Cu ce esti mai om ca ai scaunul placat cu aur, ca ai casa cu 5 etaje, ca ai servitori care sa te serveasca la pat, ca ai 4 masini in fata vilei, ca ai plasme in toti peretii, ca faci acte caritabile numai pe interes, si tot asa. Nu inteleg de ce trebuie sa te certi cu prietenii, cu fratii, pentru bani. Inteleg fenomenul de a nu avea si de a munci pentru ei, insa nu inteleg fenomenul de a obtine cat mai mult. Din nefericire, exista destui oameni care uita de unde au plecat si nu stiu sa priveasca in spate. M-am uitat astazi in gara la o batranica, in papuci, intr-o gecuta subtire, isi tragea flanelul pe maini in loc de manusi, si statea si muncea in ploaie. Nu stiu ce era acolo, ingrijitoare sau femeie de serviciu, insa tragea cu dintii sa isi pastreze acest serviciu. Exista insa alti oameni, care desi au un serviciu bun, renunta la el pentru ca s-au plictisit.

De ce trebuie sa auzi mereu, pe unde mergi”bani, bani, bani”. Vreau bani, n-am bani, trebuie sa fac bani, m-am imprumutat de bani, etc. Lumea face imprumuturi in banca, unii in mod justificat, altii doar sa aiba sa ii cheltuie. Descoperirile de card te indeamna sa consumi cat mai mult, cat mai mult. De ce presa nu scrie niciodata despre aceste imprumuturi, despre riscul de a pierde casa, de a nu gira cu nimic daca stii ca nu poti plati, de a nu te imprumuta in banca, daca nu ai maxima nevoie? Pentru ca banca conduce in tara asta, pentru ca banii sunt la putere. De ce ar lua cineva bani de la camatari?

Nu am inteles niciodata de ce idolul unor tineri este Becali. Mai ales in domeniul financiar. In primul rand,acel om are grave probleme mintale. Cum sa ai scaun placat cu aur? Cu ce scop? Chiar te poate face mai fericit acest gand, ca ai scaunul placat cu aur? Din ceea ce am vazut la majoritatea medicilor, profesorilor, arhitectilor, am observat ca nu au case ultra moderne si nu cu lucruri foarte scumpe. De ce? PEntru ca nu investesc in lucrurile materiale. Un arhitect ar putea avea cea mai frumoasa casa, el se ocupa de atatea si atatea, dar cu toate astea prefera sa aiba curatenie, armonie, si o stare de liniste. Un doctor si un profesor prefera sa aiba bani pentru a investi in carti, in tablouri valoroare, in amintiri. Aveam o doamna profesoara de romana extraordinara, care avea foarte multi bani, atat de la scoala, cat si din meditatii pentru ca toata lumea tragea sa faca meditatie cu ea, si cu toate astea avea unele camere pline cu postere, pentru ca aceea era camera fiului sau si voia sa pastreze toate masinutele si abtibildele asa cum erau de mult timp, camera ei si a sotului era plina de armonie, iar camera de meditatii era plina numai si numai de carti, avand cele mai valoroase si variate colectii de carti.

Oare nu asta conteaza cel mai mult? Oare se poate lasa mostenire o casa ultramoderna, care oricum o data cu timpul se urateste si se invecheste, sau se poate lasa ca amintire o biblioteca intreaga cu carti valoroase, care peste ani si ani vor fi invechite, dar in acelasi timp ingrijite si cu paginile galbene, cu citate subliniate? De fiecare data cand iau din biblioteca o carte vad tot felul de insemnari de la mama mea si incerc sa imi dau seama ce a vrut sa spuna, ce a gandit prin acea fraza. Am vazut apartamente extrem de frumoase, insa am vazut biblioteci extrem de mici sau deloc, nu am vazut albume photo, nu am vazut scrisori, nu am vazut rame, tablouri pe pereti cu portretul vreunui membru din familie, pentru simplu fapt ca nu se mai poarta.

Singura ocupatie a omului de azi este meseria de a face bani, prin orice cale: munca grea, munca usoara, furat, inselat. Cu ce te ajuta gandul ca trebuie sa faci bani, daca a doua zi cheltui tot ce produci deoarece te-ai imbolnavit, lovit, sau stors de orice putere. Singurul serviciu profitabil este acela de a fi propriul tau sef, de a produce numai ceea ce vrei, de a face totul din placere, si cu usurinta. Astfel, banii te vor conduce toata viata.

Cred ca fiecare copil atunci cand este mic, viseaza sa ajunga doctor, politist. Cel putin asa visam eu. Stiu ca imi injectam toate papusile si ma credeam mare doctora. Aveam chiar si asistente, prietenele din fata blocului. In alte zile luam o sapca de-a lui taicameo si ma vedeam ca si politista. Opream vecinii pentru a ii interoga cate ceva, in rolul meu de politista.

Acum un an, eram convinsa ca vreau politie, insa, ce inseamna Academia? Pe langa avantajele financiare pe care ti le asigura, nu mai poti fi fata. Te transformi in ceva neutru, toata feminitatea dispare, fiind nevoita sa asculti ordine. Sa faci ceea ce ti se spune. Iar acest gen de viata nu l-am suportat niciodata, desi, cand eram mica visam asa, acum nu m-as imagina sa ma trezesc dimineata pentru a spala wc-urile, doar ca sa imi fac sectorul si domnul comandant sa nu imi taie permisia de a veni acasa in weekend. Fratele meu este la Academie si imi impartaseste ideea cum ca nu este o munca potrivita pentru o fata, iar o prietena foarte buna este la liceul militar. Desi era un pic stil “baiat”, inca ii este greu sa se obisnuiasca cu restrictia. Pur si simplu iti restrictionezi prietenia, cercul de prieteni, cunostintele, experientele de viata. Ajungi sa traiesti pentru a primi ordine, iar apoi de a fi un indopat cu militarie care dai la randul tau ordine. Am o colega al carui tata este politist, iar asta nu il face decat sa fie si politistul propriei fiice. Frica de a nu intampina cazuri in familie ca in dosarele lui, impiedica libertatea celor din jur. Dar destul cu politia, este clar ca nu e de mine…inca mai am timp sa ma decid, iar a doua varianta din copilarie era slujba de doctor.

Da, chiar asa visam sa ajung doctor! Tare mult mi-as dori sa citeasca acest articol cineva din domeniul medicinei. Mai ales cineva care lucreaza la urgenta, chirurgie. Am fost o data in urgenta, si pur si simplu ma intrebam”cum”? Cum reusesc sa fie asa indiferenti, sa trateze cu asa delasare fiecare pacient? Am vazut atunci un copil caruia ii intrase o creanga in ochi, era plin de sange. Apoi a venit o salvare cu niste persoane dintr-un accident…maini rupte, picioare, sange… Si totusi, doctorii, asistentele, erau cu zambetul pe buze, le aratau salonul, locul unde trebuie sa mearga. La radiografie tipa o doamna “dezbracarea”, asezarea la panou, si apoi te imbracai si plecai: chit ca te durea mana, picior, te zdruncina fara pic de regret. Am intrebat o asistenta cum rezista sa vada tot felul de cazuri fara a pune la suflet, m-am gandit totusi, doctorii nu au si ei sentimente umane, nu au mila, compasiune, fata de cei care sufera? Insa ea mi-a raspuns”daca ar fi sa punem la suflet fiecare caz, ne-am duce inaintea lor”. Asa si este, sunt constienta, dar nu cred ca as rezista! Mai ales sa operez si sa imi moara pacientul in mainile mele! Cumplit! Pur si simplu nu as alege viata asta pentru toti banii din lume!
Problema este ca nu era doar visul meu acesta, era si al familiei mele: sa aiba o fata doctora. Asta-seara am avut o discutie in genul: cati bani mai castiga si doctorii. Este destul de adevarat, insa i-am explicat tatalui meu toate aceste riscuri de a te dezumaniza, de a deveni o masina de control, de statistici, si de rezolvari. El, indignat, mi-a explicat ca in fiecare domeniu gresesti: si mecanic sa fii, si poti gresi o piesa. Dar cum putem compara viata unui om cu un fier? Nu cred ca as avea atat sange rece incat sa intru intr-un salon cu bolnavi, sa zambesc, sa fac glume, sa zic: da picioru ce iti face, aha mana e bine, capul te doare, nu te doare. Un baiat care si-a rupt mana a fost incurajat de domnul doctor”lasa, macar un timp nu iti mai faci …treaba”. Totusi, cred ca oricat de nepasator ar trebui sa fie un doctor pentru a rezista in asa mediu, cat de optimist ar trebui sa fie pentru a incuraja pacientii, cel putin ar trebui sa vada. Nu zic ca trebuie sa simta durerea bolnavului, dar macar sa o vada, nu sa o trateze cu indiferenta.

Ceea ce imi este clar, este ca erau doar vise de copil acelea. Nu mi-as mai dori sa ajung nici doctora, nici politista, desi as avea toti banii din lume. Mai bine stiu ca am cel mai mic patut, si cea mai modesta casa, dar cu sufletul impacat si fericit. Si de ce nu cu o cariera de succes in domenii cu mult mai interesante: psihologie, psihiatrie, ginecologie, care sunt la fel de banoase. Sau ceva in domeniu IC, desi cred ca m-am saturat pana peste cap de pc, asa ca o sa il arunc pe geam cat de curand:D.