Ma deprima superficialitatea si renuntarea. A renunta la a mai lupta. A renunta la a mai incerca. A renunta la a mai spera.

Am avut ocazia sa il intalnesc pe Cristian Pantazi la unul dintre cursurile de jurnalism de la Bucuresti. Mi-l amintesc in fata a cca 20 de adolescenti incercand sa ne explice, pe de o parte cat de frumos e jurnalismul, iar pe de alta cat de dificila este aceasta meserie: cum uiti de viata de familie, cum nu mai ai chef sa zambesti cand vii acasa obosit si epuizat, iar nevasta si copiii vor sa mergi cu ei la plimbare si cum cele mai multe divorturi si vieti sentimentale ratate sunt in sfera jurnalismului.

Acum catva timp spuneam ca vreau sa ma fac doctor. Sau cel putin ca am sa incerc sa urmez Medicina, pentru ca e una din profesiile pe care le visam cand eram mica. Cunoscutii imi spuneau ca eu nu realizez ce inseamna Medicina, ca acolo nu e de joaca, ca viata de familie e pusa in pericol, ca nu o sa am timp pentru mine si pentru cei din jur, ca o sa fiu acaparata de aceasta meserie si ca pana la urma se ajunge la divort.

Ghid turistic. Da, e un vis mai vechi si mai profund, ascuns bine in sufletul meu. Mi-ar placea sa fac asta intr-o zi, desi nu beneficiez nici 1% din cele necesare pentru a urma pasiunea asta: limbi straine nu, calatorii nu, fobia de a vorbi in fata unui grup mai mare de oameni da, samd. Imi povestea o tipa ca ea calatoreste mult, ca barbatu-so e profesor, si ca relatia lor a inceput sa scartaie… din cauza ei.. pentru ca e plecata mult timp.

Daca ne-am gandi la fiecare situatie si meserie in parte am realiza ca peste tot sunt sanse de divort : actorii au foarte putin timp liber pentru viata de familie, implicit « apare divortul », artistii sunt in aceeasi situatie, dar si oamenii simpli care muncesc 12 ore si sunt atatea neajunsuri, normal ca apar neintelegeri din cauza banilor, corect ar fi sa divorteze, nu ? Tinerii care au relatii de la 17, 18 ani, cand deja aduna niste ani se gandesc ca e prea putin 1,2,3 sau cati au fost, ar fi cazul sa ma incerce si altceva. Ma gandesc la parintii mei si realizez ca nu o data s-au certat, ca nu o singura data au fost suparati si au fost neajunsuri, ca nu de putine ori au fost stresati, ca nu demult au trecut peste toate si au facut 25 de ani de casnicie. Si atunci, ma intreb, de ce atata pofta in oameni de a parasi pe cineva pentru altcineva, doar ca o perioada nu mai merge? Sau merge mai putin bine? Sau unul din cei doi are o problema?

Nu, nu sunt de acord cu divortul si despartirea. Sunt de acord atata timp cat nu se mai poate convietui, atunci cand apar jigniri, sau in cel mai rau caz batai, atunci cand nu mai e loc nici de un « buna », atunci cand nu mai e iubire si respect. Vreau sa imi imaginez o lume rabdatoare, care poate face un mix perfect intre munca si viata de familie.

Ideea mi-a venit de la melodia Vama Veche –Scrisorile si de la discutiile si articolele citite despre divorturi, iubire, despartire.

P.S.1 E bine sa iti parasesti partenerul/a pentru altul/alta mai bun/a? Eu zic ca nu pana nu incerci sa aduci relatia la punctul in care amandoi sa fiti fericiti.

P.S.2 Care ar fi cea mai vulnerabila meserie in ceea ce priveste rezistenta vietii de cuplu?


Vama Veche Scrisorile
Asculta mai multe audio Muzica

“Draga Andrei, am decis sa te las, /Am hotarat ca e cel mai bun pas,/Te parasesc pentru altul mai bun,/Nu pot s`astept..inc`un an e prea mult” [Vama Veche-Scrisorile]