“Timpul e ucigasul perfect, omoara tot, omoara toate sentimentele care ne-au zdruncinat vreodata, omoara ura, omoara iubirea, nimic nu mai ramane…”
Acum cateva zile am primit un mass cu ceva citate, toate bine gandite, dar unul mi-a placut in mod deosebit: “poti cumpara un ceas, dar nu poti cumpara timpul“.
Este destul de trist sa vedem ca tot ceea ce simtim se duce o data cu timpul. Este destul de dur sa ne vedem bunicii care ne-au crescut murind, si o data cu timpul sa ne mai amintim in vag chipul lor. Axa timpului este destul de scurta pentru un muritor, ma tot gandeam ce am putea face sa invingem timpul. In principal nimic. Cu toate acestea de multe ori cand suferim sau cand avem o problema mereu ne punem bazele in timp, credem ca ne ajuta sa uitam. Poate ca da, insa adevarul este undeva la mijloc. Timpul reuseste sa ascunda amintirile, insa nu poate sa le stearga. Toate ajung in subconstient. De multe ori credem ca ele s-au dus, ca unele amintiori si informatii nu mai exista, insa ele se afla in subconstient. Atunci cand incercam sa ne amintim ceva de multe ori poate nu reusim, dar atunci cand avem nevie sa ne amintim ceva mereu subconstientul ruleaza. De ce nu reusim sa ne aducem aminte ce faceam cand eram mici? Ce faceam cand aveam sub 4 ani:-??.
Eu chiar nu imi aduc aminte in momentul acesta, dar asta nu inseamna ca nu o sa imi aduc aminte niciodata. Am incercat de multe ori sa dau timpul sensul cum ca ar fi un mit, dar nici macar asta nu am putut sa fac. Mi se pare foarte deranjanta viata masurata in ore sau in ani. Nu inteleg cum parintii mei au pe cartea de munca 20 de ani vechime in acelasi loc de munca. Nu inteleg cum de 20 de ani sa te trezesti la aceeasi ora sa mergi in acelasi loc si sa faci acelasi lucru. Chiar daca sunt la scoala si am doar cateva ore pe zi, in rest pot face ce vreau, ma simt ca un robot. MA trezesc invat sau stau la calculator, ma duc la scoala, vin pe acelasi drum, in aceeasi casa la aceeasi ora, facand acelasi lucru. De multe ori incerc sa ocolesc drumul pe care vin zi de zi, incerc sa caut altceva, sa nu ma simt robot. As vrea sa imi masor viata in placeri si dorinte. Dar cum nimic din toate nu poate fi adevarat, trebuie sa ne facem norma dupa timp. De multe ori la scoala si acasa auzim profesorii: pentru a invata cat mai bine trebuie sa aveti un program, sa aveti un plan al zile in fiecare zi. Cum sa ma trezesc si sa stiu ca trebuie sa respect orele?
Am cautat pe internet cateva citate legate de timp, insa toate au la baza ideea de a pretui timpul. Poate sunt eu putin pesimista si de aceea nu sunt de acord cu ideea asta, dar cum sa fiu de acord cu cel care cu zi ce trece ma urateste, ma face mai scarbita de zilele de azi, insa m-am gandit mai profund si poate nu e chiar asa. Poate timpul e facut special pentru oameni, pentru a ii invata ce inseamna sentimentele umane.
As putea fi invidioasa pe familia Columbeanu, au bani, au copil, se cred o familie fericita. Dar mai degraba sunt invidioasa pe doi batranei care coboara din tramvai si ii vad tinandu-se de mana. De-a lungul timpului si-au pastrat iubirea, respectul, si bunastarea. Oricat de dur ar fi timpul cu noi, mereu avem posibilitatea de a fi mai presus de el. Dar asta depinde doar de noi, de aceea cred ca trebuie acum in final sa modific titlul…”Timpul-ucigasul perfect al lasilor”.
Nu am dat nici o definitie stiintifica a timpului, cum ar fi: timpul este miscarea in spatiu, poate cu definitia asta as fi parut putin mai inteligenta, dar cred ca timpul trebuie simtit si tratat cu inima pentru a putea fi invins.
Timpul este prietenos, indiferent cat de lipsit de valoare il lasi sa treaca pe langa tine, el nu se supara si merge mai departe…
Timpul este darnic, cel mai pretios dar ce il poti oferi celui de langa tine!
Timpul este viata, caci suntem si existam de la prima pana la ultima clipa!
Timpul este, intr-un final, ceea ce putini pretuiesc la adevarata lui valoare: este zestrea noastra! Caci atât de putzin putem deveni daca nu avem timp…