Zilele astea am recitit romanul “Ion”, Liviu Rebreanu, alaturi de o persoana foarte draga. Desi il mai citisem, de data aceasta a fost diferit. L-am citit cu mai mult interes, si ce e cel mai important, am citit si criticile literare ale acestui roman. Mi-am subliniat ceva ce mi s-a parut pe atat de interesant, cat si pe atat de adevarat:
“…Caci in acest veac al bunurilor materiale, toti oamenii sunt Ioni. Toti ne simtim mai mult decat sintem(desi Ion era in adevarat superior mediului lui), toti nazuim intai la bunurile pipaite ale vietii, lasand pentru mai tarziu pe cele spirituale, si toti, ca si Ion, facem pana la sfarsit cate un faliment mai mult sau mai putin cinstit sau fraudulos. Ion e simbolul ambitiei tragice care ne arde sufletul si care totdeauna se va simti mai cu seama in perioadele de crestere ale popoarelor. Este defectul unei mari calitati, si de aceea soarta lui Ion-cu mici variatii-este icoana propriei noastre soarte. Aceasta e marea insemnatate [Mihail Dragomirescu]

Da, intr-adevar toti oamenii mostenesc ceva din acest personaj. Cu totii mostenesc aceasta lacomie pentru avutie, acest materialism inascut. Oamenii se tem de nou, de frica de a nu pierde ce au adunat, sau din contra, se avanta sa castige cat mai mult.

Dupa parere mea, in acest domeniu, oamenii se impart in doua categorii: cei stabili si cei instabili. Din categoria celor stabili fac de obicei parte parintii. Parintii nostri ale caror carti de munca dateaza de acum 20 de ani, al caror salariu s-a marit cu doar cateva sutimi pe parcursul a doua decenii, si cu toate astea parintii nostri sunt acei oameni care se tem de a cumpara ziarul si a isi cauta alt loc de munca, cu un salariu mai bun. Frica de schimbare, de a renunta la munca fara rezultate de o viata, ii sperie si ii face sa ramana neinduplecati in acest domeniu. Drumul spre serviciu l-au invatat si li s-a intiparit in minte ca in ochii unui orb, locul unde lucreaza este mereu neschimbat, fiecare isi are particica lui. Casa devine mai straina in comparatie cu locul de munca, unde ajungi sa iti petreci cel mai mult timp. Parintii nostri sunt acei oameni stabili, fricosi, mereu asteptand sentinta. Numele parintilor nostri este Herdelea.

Cei instabili suntem noi, tinerii. Mereu in cautare de nou, nu rezistam celor 12 ore de munca, si mereu avem ziarul langa noi. Dorinta de imbogatire ne-a rapit sentimentele. Asa cum Ion toata viata s-a luptat pentru pamant, dar a murit din iubire, asa si noi ne vom lupta pentru bani si vom muri fara prieteni. Zilele de duminica in care stateam in fata blocului jucand table, sah, monopoly s-au transformat in zile unde avem mai mult timp pentru a scrie articole, pentru a face siteuri, pentru a face promotie, pentru a vinde telefoane, si pentru a face bani. Tinerii de azi sunt in stare sa lase pe oricine in urma, cu conditia de a isi croi drumul cat mai accesibil pentru ei. Oamenii instabili intr-un loc de munca sunt cei care nu isi imagineaza viata modesta, cei care traiesc din auzite si imaginate. Renunta, asteptand sa vina o oferta mai buna, joaca la loto sperand sa stea acasa pentru tot restul vietii. Acesti oameni au devenit cu totii Ion, si isi doresc doar sa se afirme.

Daca ar fi sa luam fiecare categorie de oamenii, toti s-ar incadra in unul din personaje: materialistii in Ion, lasii, dar precautii in Herdelea, egocentristii in Belciug, oamenii politici, care isi asigura relatiile in Grofsoru, visatorii si romanticii in Titu, tinerii care isi formeaza caminul si ajung sa isi iubeasca copii mai mult decat parintii (este un proces normal, greu de inteles, in acelasi timp-trist) se regasesc in Laura, tinerii care se afla pe taramul de a ceda dragostei sau de a ramane aventurieri-Ghighi, oameni ce au avut o viata grea si nu si-au mai putut reveni de la pierderile suferite-Vasile Baciu, cei ce au bani si se cred superiori, desi in sinea lor mereu exista frustrare-George, Ana-femeie naiva, etc. Romanul este complex, cuprinzand toate tipurile sociale de oameni.

Am auzit multe porcarii, venite din partea unor tineri indignati de cultura romaneasca cum ca:”nu iti este rusine sa citesti romane romanesti pe banca, la scoala, in tren, etc. Lumea va crede ca nu stii nimic altceva si ai o  cultura restransa”. Mi se pare pur si simplu o tampenie sa consideri romanele romanesti o porcarie. Sau poate ca, mai nou, ca sa fii la moda si sa fii apreciat, trebuie sa citesti Sandra Brown. Parerea mea este ca mai intai de toate, trebuie sa intelegi literatura poporului tau, oamenii cu care traiesti, si mai apoi, sa ai capacitatea de a descoperi si face comparatie cu alte culturi. Recomand Vladimir Nabokov.

Voi ce alte recomandari de carti bune aveti?