Cand am fost pusa prima data la scoala sa citesc Morometii si Ion nu mi s-au parut deloc romane dificile, spre deosebire de unii colegi care nu intelegeau niciun principiu din aceasta lume rurala. Mai toate obiceiurile din sat se regaseau si la bunici in vacante, stiam ce inseamna lupta pentru pamant, stiam cum taranul se poate imbolnavi doar din cauza nemuncii ci nu a muncii, stiam cum el sta in soare si praseste, cum tot satul se aduna la treierat de grau, sau seceris pe vremuri, si la cules de porumb. Am prins si culesul de vii si taiatul de floarea-soarelului, tuturiga cu tuturiga. Stiam si unele secrete cu plantatul pepenilor printre randurile de porumb si a altor legume care nu puteau fi descoperite. La taiat de lucerna stiam ca se gasesc iepuri, dar si ca lucerna trebuie lasata la uscat si abia apoi carata in paier.

Nu mi-au fost straine toate aceste obiceiuri si traditii, chiar daca ele se petreceau in alte zone ale tarii, principiul era cam acelasi: orice taran isi iubea gospodaria si voia sa demonstreze vecinului ca putea sa aiba mai multe decat el, fiecare taran isi iubea petecul de pamant si ar fi fost in stare sa faca omor pentru cativa ari.

Cu timpul insa multe s-au schimbat. S-a schimbat si literatura, nimeni nu mai scrie despre sat si viata rurala, s-au schimbat si obiceiurile prin multe zone, s-au schimbat si criticii si parerile, insa cel mai mult s-a schimbat taranul:

  • Cele 3 gradini ale bunicului care candva erau pline de razoare de rosii, ardei, vinete, fasole, mazare, de ani buni au devenit doar niste gradini goale. Gradini murdare, acoperite de frunze, unde gainile mai cauta cate o rama sau o musculita ratacita.
  • Celalalt bunic avea o gradina si mai mare. Cativa ari buni de pamant. Pana acum cativa ani, in jumatate de gradina era via, apoi era plantata lucerna, iar intr-un colt care oricum era destul de mare erau plantate toate legumele posibile. Gradina era inconjurata numai de pomi fructiferi. Asa aveam legume, vin, tuica din fructe, gemuri, compoturi, etc. Acum a ramas un loc pustiu in care iti este frica sa mergi si ziua.
  • Gradinile vecinilor, atat din satul primului bunic, cat si din cel de-al doilea sat au ramas la fel de pustiite. Boscheti inalti, arbusti salbatici, pomi fructiferi taiati, gard rupt si paier cazut.
  • Taranul din ziua de azi a renuntat la pamant. Desi acum cateva decenii parea imposibil asemenea gest, acum mai toata lumea de la tara se multumeste cu putin si refuza sa mai munceasca pamantul. Cele mai multe pamanturi sunt date in arenda, iar taranul primeste 25% din productia pe care o obtin diversi investitori. Astfel din 4 carute de porumb el primeste doar una, din 4 carute de grau tot una. Insa pentru cei mai multi e suficient, majoritatea nu mai cresc animale ca pe vremuri pentru a avea nevoie de recolte, sau altii cumpara din pensie atat grau cat si porumb, dar si legume si alte alimente pe care pana acum cativa ani le obtineau din propria recolta.
  • Casele de la tara nu mai sunt renovate. Tot acum cativa ani stiu ca mergeam atat de Pasti cat si de Craciun sa facem curatenie generala, sa zugravim peretii, sa spalam covoare, mochete, si tot ce mai era nevoie. Acum fiecare face o curatenie de cateva ore, se mai amana si zugravitul, varuitul, si se accepta si conditiile actuale.
  • Incepe sa se renunte la traditii. Daca pana acum lumea impartea si mergea in sat cu pomana la fiecare sarbatoare, cu colaci facuti in tast, acum se cumpara o paine, se pune o lumanare si cateva bucati de branza si se duce doar la un vecin, doi. Nu zic ca imi placea sa ma trezesc la 6 dimineata sa impart in tot satul pomana, dar parca traditia era traditie.
  • Taranul nu mai are oi si vaci. Inainte lumea facea cu randul sa se duca cu vacile la camp, astfel fiecare om isi dadea vaca si era obligat sa mearga intr-o zi la rand cu toate vacile, dar statea cateva luni bune linistit. De la oi se obtinea cea mai buna branza si fiecare taran era de rand de cateva ori pe an la branza, insa suficient pentru a ii ajunge tot anul. Acum s-a ajuns sa se cumpere si branza de la alimentara din sat.
  • Stiu ca la sat se gaseau cele mai bune ceaiuri. Adesea culegeam coada soricelului, musetel, menta, tei, le puneam la uscat si aveam mult timp. La fel de bine puneam la uscat prune, struguri si alte fructe din care mancam in fiecare iarna. Acum si strugurii care candva erau dulci parca sunt mai acri.

Nu vreau sa critic pozitia actuala a taranului, nici delasarea lui, nici abandonarea conceptului de taran si de munca la sat. Dar oare ce s-a intamplat? Unde e taranul de altadata?