Asa trebuia sa sune intrebarea si la mine in liceu: doriti uniforme: da sau nu? Exact asa a fost, doar ca a fost o intrebare retorica a domnului director, pentru ca oricum azi avem uniforme.

Daca ma gandesc la Occident, nu ar fi nicio problema ca avem si noi uniforme, sunt chiar mandra sa port in piept emblema colegiului unde invat. Da doar atat! Daca as putea decupa acea emblema si restul uniformei sa o inlatur ar fi perfect. De ce nu vreau? Pentru ca a fost cea mai mare inselatorie din istoria uniformelor. Prima data ni se arata niste modele de camasi si bluze, extrem de frumoase, niste sacouri minunate, si pantalonii exact pe gustul nostru. Mergem, le probam, veneau perfect. Toata scoala fericita ca avem asa uniforma. Cei ce aveau de exemplu M la camasa si le venea bine la piept, poate aveau mainile mai lungi, si venea prea scurta: dar nicio problema, doamna croitoreasa a notat toate coordonatele. Zis si facut! 1 milion jumatate sa aducem cat mai repede pentru a ne primi minunatiile in dar. Comanda se facuse prin octombrie, tocmai bine in februarie si uniformele noastre. DAAARR ce sa vedem? Camasile erau lungi si largi, nu se tinuse cont de nici o masura, erau in formula standard, erau ca niste camasi in care lucreaza femeile de serviciu, exact aceeasi culoare, acelasi material, puloverul venea mai lung cu 10 cm la fiecare, cica asa ceruse doamna directoare, ca tuturor fetelor sa le vina peste fund puloverul. Sacoul avea doi nasturi aproape neprinsi, am incercat sa ma inchid si jap si nasturii au sarit, iar pantalonii no coment, adica atat de groaznici incat nu am cuvinte: talia mai sus de buric, iar la lungime cu 5 cm pentru a ne face noi tiv, croiala proasta incat nu se asezau pe tine, iar sus stramti si jos evazati ca in anii 80′. Sa zicem ca ne-am fi adaptat si acestui stil, dar cum sa nu ne vina dracii cand mergem intr-un magazin din centru, si vedem camasile noastre la pretul de 150 mii iar noua ne sunt vandute cu 350. Acele camasi care trebuiau fi facute de doamna croitoreasa cu lungimea fiecaruia, de fapt nu sunt facute de ea. Ne-a spus cu zambetul pe buze ca nu a avut timp sa faca, asa le-a comandat din Turcia, de acolo se explica si eticheta: Made in Turkey. Sa-si fi batut joc de noi si croitoreasa si directorul? DA! Pai imaginati-va ca toate aceste piese cumparate din turcia, au costat maxim 700 mii pe persoana, iar noi am dat un milion jumatate. Din peste 1000 de copii, sa ramana de la fiecare mai mult decat dublu, adik 800 mii, ESTE STRIGATOR LA CER!! Dar cui sa ne adresam? Profesorii stiu, stramba din nas, nici macar nu ne obliga sa le purtam, dar la poarta cine sta? Sta domnul director, mandru de banii pe care i-a capatat, si ne impune sa le imbracam. Si de parca nu era de ajuns tot ce se intamplase, mai intra si la apa! Din doua spalaturi vom trebui sa facem iar comanda la inca o piesa si inca o piesa. Dar de ce nu? Poate mai au nevoie de ceva cumparaturi domnii din afacere.

Imi pare rau ca trebuie sa scriu lucruri rele despre scoala in care mi-am dorit sa fiu asa de mult, dar de care a mai ramas numai renumele. Carte nu se mai face, respect nu mai exista, iar inselatoria este la grad maxim. Sunt de acord cu uniformele doar din punctul de vedere a celor ce nu au, de ce sa fie mereu calcati in picioare de cei cu bani si haine multe, si judecati ca au decat cateva bluze. De ce sa nu se cunoasca bunul-simt, si unele domnisoare sa vina la scoala imbracate mai rau ca la produs? Dar, cand ma uit in scoala, vad doar negru, din cap pana in picioare toti imbracati in negru, a devenit ca un cimitir, nu mai recunosti pe nimeni, parca s-au schimbat si copii, totul pare trist si deprimant, bluze lungi, pantaloni lungi, sacou sifonat, totul negru. Ce au vrut sa faca din noi? Oare tinem doliu si noi nu stim?

Propun ca cei care au uniforma in scoala, sa trimita o poza pentru a vedea cat mai multe modele, asa vom sti: persista nesimtire prin toata Romania?