In timp ce cautam in calculator poze pentru un proiect, am gasit tocmai acel video care asta-vara m-a facut sa cred ca nu exista nimic mai frumos ca jurnalismul. Despre experienta unei veri in preajma unor oameni minunati am scris aici, dar din nefericire prea pe scurt pentru multitudinea de evenimente la care am luat parte.

Intr-una din zilele petrecute la Bucuresti am mers in redactie la HotNews unde aveam sa il intalnim pe Cristian Pantazi. Stiam prea putine lucruri despre el, singurele articole pe care i le citisem in perioada aceea erau cele despre Ridzi. Curiosi de munca pe care o desfasoara, dar mai ales de sacrificiile si beneficiile meseriei de ziarist, am inceput sa intrebam. Iar el ne-a spus-o cum nu se putea mai bine:

Da, are dreptate. In mini-experienta “jurnalistica” pe care am trait-o am realizat ca e dificil. Este dificil pentru ca jurnalismul nu inseamna teorie, inseamna practica. Este meseria in care cel mai usor primesti refuzuri si cel mai greu obtii informatii. 20 de oameni de abordat pe strada pare o munca usoara care nici macar nu ar trebui platita. Dar va spun ca nu. Pentru un amarat de vox pop, in care raspunsul trebuia insotit de poza, a trebuit sa umblam ore intregi. Oamenii isi aratau neincrederea in oameni, adica in noi si refuzau sa socializeze. Pentru ca este o epoca a neincrederii.

Este greu sa zambesti atunci cand esti criticat. La fel de greu este sa zambesti cand primesti aprecieri si nu meriti. Este greu sa scoti in evidenta ce nu merge bine si sa ignori lucrurile frumoase din jurul tau. Este greu sa fii ziarist fara sa iubesti sa faci asta.

Dar este frumos sa realizezi ca ai facut ceva, ca ai reusit sa cunosti oamenii dincolo de ei si ca ai obtinut informatiile de care ai nevoie. Este uimitor sa ajungi langa oameni pe care ii vezi doar la televizor si ale caror nume le vezi scrise la autorii unor ziare de elita. Este placut sa iti citesti articolele mai vechi si sa fii mereu criticul aspru care iti spune ca acolo ar fi mers altceva. Este imbucurator sa primesti feedback din partea cititorilor, fiind momentul in care simti ca scrii pentru ceva si cineva. Este minunat  sa te crezi capabil.

Inainte de a ajunge sa cunosc studenti de la Facultatea de Jurnalistica, inainte de a fi pasit pe un astfel de drum, stiu ca atunci cand vrei si iubesti poti face ce vrei. Altfel, noi, niste liceeni, nu am fi putut aborda in cateva zile nume ca Mirela Zeta, Catalin Tolontan, Petrisor Obae, Ionut Parausanu, Cristian Tudor Popescu, Florin Grozea, Cabral, Catalin Enache, Zoltan Andras, Diana Bobar, Mugurel Vrabete, Sorana Carstea, Cristi Brancu, Zoltan Lorencz, etc.

De aceea, “cer” celor care au urmat aceasta meserie sa isi faca treaba cat de bine pot. Pentru ca m-am saturat ca non-ziaristii de la Libertatea sa ajunga mai cititi decat ziaristi precum Cristian Pantazi.