Mi-ar fi usor sa critic 4 luni, 3 saptamani si 2 zile si motive, daca vrei, gasesti. Un motiv ar fi acela ca am trait in perioada 1987, iar pentru mine filmul reprezinta doar o zi din viata de atunci.
Filmul mi-a placut deoarece regizorul a incercat sa arate, intr-o singura zi, cam tot ce avea aparte regimul comunist, bisnitarul arab din camin, schema cu biletul in autobuz, rezervarea unei camere la hotel, Kent-ul dat la receptie, nechezolul, avortul ilegal, petrecerea intr-o familie de intelectuali, toate stranse intr-o singura zi, fiecare secventa din film facuta sa iti aduca aminte de acei ani.
Actorii au jucat bine, asta in conditiile in care rolurile principale nu aveau nici macar 10 ani in 1987 iar Cristian Mungiu este un regizor tanar. Domnu’ Bebe, cei de la receptie, familia Radu, toti au facut din 4 luni, 3 saptamani si 2 zile realitatea anilor ’80.
Ca nu a fost nominalizat la Oscar nu ma intereseaza, a castigat o gramada de alte premii si nici cu nota pe IMDB nu-mi este rusine.
