În martie am primit cadou un e-book reader, fiind extrem de util într-un oraş în care biblioteca judeţeană nu a avut pe stoc nicio carte din cele trei pe care le-am căutat ultima dată şi care sunt dintre cele mai comune (Dragoste în vremea holerei, Un veac de singurătate şi Numele trandafirului), iar banii unui student sunt mereu insuficienţi. Credeam în sinea mea că oricui îi este folositor un asemenea dispozitiv, din sutele de motive care îl recomandă (poţi să ai cu tine mii de cărţi în acelaşi timp, poţi să citeşti în mijloacele de transport, în excursii, la cursuri, ai dicţionar pentru orice cuvânt pe care nu îl ştii, în engleză sau în română, ai milioane de cărţi gratuite, milioane de cărţi mai ieftine decât cele print etc).
Doar că, aproape toţi cei cu care am vorbit de e-book reader şi de entuziasmul meu, au venit cu clişeul: nu se compară cu mirosul cărţilor şi nostalgia foilor uzate şi vechi. Eu nu reuşesc să trăiesc regretul ăsta, cu atât mai mult cu cât în ultimele două luni am citit mai multe cărţi decât citeam înainte într-o jumătate de an. În plus, nu am renunţat definitiv la cărţile îngălbenite, ci doar mi-am înnoit cu milioane de cărţi biblioteca. Poate că aş înţelege ca o persoană în vârstă să refuze un update la cărţile digitale, dar prieteni de 20 de ani s-au împotrivit categoric.
Aşa că sunt curioasă dacă numai în zona asta a Olteniei, extrem de conservatoare, este concepţia asta, sau mult mai multe persoane decât aş fi crezut văd un handicap în e-book reader?
