
Una din putinele situatii in care e asa multa lume la biserica, este ziua de 6 ianuarie, Boboteaza. E frumos sa te trezesti sa te gandesti, ma duc sa iau apa mare si cand ajungi acolo sa vezi atata lume. Chiar daca multi erau indignati de cozile care se facusera, eu ma gandeam: ce bine ca exista macar o zi cand ne putem trezi cu totii pentru a merge la biserica. Totul a fost bine organizat si am reusit sa iau apa intr-un scurt timp, asa ca nu imi pare deloc rau ca m-am trezit sa merg. Ce m-a surprins in mod cat de cat placut, a fost faptul ca erau mult mai multi barbati decat femei. Iata ca timpul macar atat a putut face bun: a schimbat rolul femeii in societate. Ce bine ca nu mai e femeia cea care se ocupa numai de casa, de biserica si de treburile gospodaresti. In sfarsit au invatat si barbatii sa puna o mancare pe masa, sa iasa cu copii la plimbare ( un lucru pe care l-am vazut tot mai des de cand a nins, multi tatici cu copii), si intr-un final sa vina si la biserica. Sa nu uitati maine dimineata sa beti apa mare, si LA MULTI ANI tuturor ce isi serbeaza numele!
