Am o prietena care sta la tara. Are 20 de ani. Acolo au nascut-o parintii ei, nu a fost intrebata daca ii place sau nu. Este o tipa blonda, inalta, cu ochii verzi, cum numai in filme pare sa existe asa fata. Scoala generala a facut-o la tara, unde, la examenul de capacitate a luat o nota buna ca sa poata veni la oras, la liceu. Dar nu a fost in postura de a isi decide propria soarta, pentru ca parintii nu au lasat-o sa vina la liceu. Trebuia sa munceasca.
Astfel, zi de zi era pe camp cu oi, vaci, cai. Zi de zi trebuia sa mearga la prasit, cules, legat, stropit, etc. Zi de zi trebuia sa faca paine, sa spele, sa gateasca. Era obosita. Dar totusi seara isi facea timp cateva minute sa vina pe la noi, atunci cand eram in vacanta. Ne invidia povestile despre oras si i se parea cel mai frumos vis pe care il poate trai cineva. Noi ignoram si nu vedeam nimic deosebit in asta. Pentru ca le aveam pe toate. A trecut timpul si a ramas in acelasi sat. La fel de obosita si din ce in ce mai stearsa. Pielea mai arsa de soare, parul blond, auriu, se deshidratase de la sapunul de casa folosit, soarele arzator din mijlocul campului si lipsa de ingrijire.
Nu am mai stiut de ea nimic 1 an. Imi mai spunea bunicul ca a intrebat de mine, dar nemaimergand in vacante la tara, am pierdut legatura. Acum insa stiu mai multe. Am vorbit cu ea la telefon. Am aflat ca s-a maritat si s-a mutat in alt sat. A nascut de curand, dar nu parea fericita. Vorbea in soapta. Mi-a povestit ca ii este cam frica de sotul gelos care nu o lasa sa vorbeasca cu nimeni la telefon. Are o sora pe care nu a mai vazut-o de cand a plecat de acasa. Parintii nu mai vorbesc cu ea. Soacra o pune sa duca mai mult decat poate. Avea o voce trista care ma face sa cred ca dreptatea nu e pamanteasca.
De ce viata le ofera atat de mult unora, si atat de putin altora? De ce un om atat de bun, frumos si deosebit, are o soarta atat de grea? Oare cum e sa nu intri niciodata pe internet, sa nu stii ce inseamna liceu, sa nu iesi niciodata intr-un bar, sa nu ai acces la nicio carte, sa nu ai prieteni si familia sa nu iti vorbeasca, sa treci de la munca din nou la munca, sa fii batuta si certata, sa nu ai nicio speranta de viitor? Sa nu ai la ce sa visezi. Si mai ales sa constientizezi toate astea. Pentru ca ea le simte in fiecare zi.
Aceasta este povestea unui om cu nesansa sociala. Diferenta a fost facuta de un loc, o familia si o cultura. Unii se nasc pentru a fi fericiti, iar altii pentru a suferi!
