2

Traite

“E mai bine acasă”

  • articol scris pe 17-10-2012 si afisat de 2899 ori, 1 au fost facute astazi

E mai bine acasă. Aşa mi-a zis el, cu ochii căprui şi speriaţi. Avea vreo 10 ani şi o cutie cu un scris în franceză. Nici nu am citit, am avut timp doar pentru vocea lui. Era un ţigănuş la metroul din Lille care nu înjura, nu scuipa şi nici nu asculta manele, aşa cum, câteva zile mai târziu avea să audă o colegă. Sau cum, cu zile în urmă, am văzut chiar eu iadul românesc în suburbiile Franţei.

Era din Târgovişte şi locuia în caravane. Ne-a întrebat, când şi-a recunoscut limba, dacă suntem din România. Noi, de obicei, ne renegăm statutul în faţa lor, că doar mândria naţională nu acceptă asemenea comparaţie. Dar acum am răspuns. Şi el s-a bucurat şi nici măcar nu ne-a cerut bani –  aşa, din solidaritate românească. Ne-a spus că face şi el ce poate, că doar ai lui asta l-au învăţat să facă. Nu teme, nu fotbal, nu jocuri pe calculator. Doar o mână întinsă şi o poveste bună pe care oricum francezii nu o mai cred, dar poate, în ţara străinilor, succesul îşi găseşte locul. L-am întrebat, pentru curiozitatea mea banală, dacă îi e dor de casă. Şi mi-a răspuns ce ştiam, doar că nu ştiam cum e pentru ei să le fie cu adevărat dor: „e mai bine acasă”. Şi am văzut în ochii lui o întreagă lume lăsată în urmă, o copilărie uitată în metrourile franţuzeşti, printre cuvinte rârăite şi priviri neiertătoare.

Şi el e victima lor. A ţiganilor care nu lasă Franţa să respire, care înjură, scuipă şi trag de uşile metroului. Fură, înşală şi devin subiect de presă. Şi noi am fost victima lor şi a unor oameni care nu ştiu să facă diferenţa. La facultate, un coleg a fost întrebat dacă locuieşte în caravană. La curs, un profesor ne găseşte subiect de batjocură şi nu se abţine să menţioneze „colegele românce”. Îi cred că s-au săturat şi că ne urăsc, cum şi noi credeam că francezii sunt reci şi indiferenţi şi îi uram pentru asta. Dar sunt şi francezi altruişti, cum şi noi suntem români care vrem să învăţăm, nu să cerşim. Şi care, odată ajunşi la o universitate de aici e de la sine înţeles că nu suntem veniţi cu ţiganii din caravane. 

Dacă mă simt jignită? Nu, pentru că probabil cei care îşi permit să ne jignească nu depăşesc cu mult capacitatea de gândire a celor ce cerşesc. Şi, că tot e un subiect omniprezent, patriotismul, nu îmi e nicidecum ruşine că sunt româncă. Sunt dezamăgită doar că nu beneficiez de resursele de aici şi de oportunităţile pe care orice ţară dezvoltată ţi le poate oferi. Dar discuţiile despre cât de bine sau de râu e că te-ai născut român sunt complet inutile. Singura şansă pe care ţi-o oferă o ţară eşti tu. De aici depinde doar de tine cât vrei să culpabilizezi un factor extern pentru eşecul tău.

Până atunci, sunt fericită că sunt în ţara în care românii sunt comparaţi cu ţiganii şi întrebaţi dacă locuiesc în caravane. Nici măcar aici nu pot spune că „e mai bine acasă”.


Etichete: