Astazi am fost la teatrul liric, la Don Pasquale, a fost formidabil. Ceea ce m-a uimit a fost lipsa oamenilor, sala era aproape goala, erau prezente doar cateva clase de elevi si presupun ca acelea obligate sa mearga de catre profesorii de muzica, plus 2,3 oameni mai in varsta. Si a fost doar 8 lei biletul.
Pe 17 martie cred ca va fi Omul din La Mancha, avantajul meu este ca pot lua biletul la 20 lei, fiind inca eleva. Din cate am inteles, la casa de bilete de la teatrul pretul lui ajunge unde la 50 de lei, chiar mai scump pentru randurile K si P.
Deci daca maica-mea si taica-meu ar vrea sa mearga intr-o seara la teatru, ar plati 100 lei, in cazul in care venitul pe membru de familie este sub 500 lei pe luna. Sa fie oare acesta motivul pentru care oamenii nu mai merg la teatru?
P.S. Nu contest pretul biletului, un actor depune o munca enorma si nici macar nu ii este apreciata pe masura. Am mai fost astazi la o piesa de teatru a unor studentii din cadrul Facultatii de Litere din Craiova, sectia teatrala, am platit 3 lei, si dupa o ora jumatate cat a durat piesa, nu imi venea sa plec acasa. Piesa era bine lucrata, gandita, si cu niste tineri exceptionali care au oferit tot ce au putut. Cred ca am fost cca 200 de persoane, ceea ce inseamna 600 lei. Iar actori erau vreo 10. Vreau sa subliniez faptul ca actiunile culturale incep sa dispara atat din cauza conditiilor de trai scazute in Romania, cat si din cauza acestei lipse de aprecieri pentru actori.