Cred ca fiecare copil atunci cand este mic, viseaza sa ajunga doctor, politist. Cel putin asa visam eu. Stiu ca imi injectam toate papusile si ma credeam mare doctora. Aveam chiar si asistente, prietenele din fata blocului. In alte zile luam o sapca de-a lui taicameo si ma vedeam ca si politista. Opream vecinii pentru a ii interoga cate ceva, in rolul meu de politista.
Acum un an, eram convinsa ca vreau politie, insa, ce inseamna Academia? Pe langa avantajele financiare pe care ti le asigura, nu mai poti fi fata. Te transformi in ceva neutru, toata feminitatea dispare, fiind nevoita sa asculti ordine. Sa faci ceea ce ti se spune. Iar acest gen de viata nu l-am suportat niciodata, desi, cand eram mica visam asa, acum nu m-as imagina sa ma trezesc dimineata pentru a spala wc-urile, doar ca sa imi fac sectorul si domnul comandant sa nu imi taie permisia de a veni acasa in weekend. Fratele meu este la Academie si imi impartaseste ideea cum ca nu este o munca potrivita pentru o fata, iar o prietena foarte buna este la liceul militar. Desi era un pic stil “baiat”, inca ii este greu sa se obisnuiasca cu restrictia. Pur si simplu iti restrictionezi prietenia, cercul de prieteni, cunostintele, experientele de viata. Ajungi sa traiesti pentru a primi ordine, iar apoi de a fi un indopat cu militarie care dai la randul tau ordine. Am o colega al carui tata este politist, iar asta nu il face decat sa fie si politistul propriei fiice. Frica de a nu intampina cazuri in familie ca in dosarele lui, impiedica libertatea celor din jur. Dar destul cu politia, este clar ca nu e de mine…inca mai am timp sa ma decid, iar a doua varianta din copilarie era slujba de doctor.
Da, chiar asa visam sa ajung doctor! Tare mult mi-as dori sa citeasca acest articol cineva din domeniul medicinei. Mai ales cineva care lucreaza la urgenta, chirurgie. Am fost o data in urgenta, si pur si simplu ma intrebam”cum”? Cum reusesc sa fie asa indiferenti, sa trateze cu asa delasare fiecare pacient? Am vazut atunci un copil caruia ii intrase o creanga in ochi, era plin de sange. Apoi a venit o salvare cu niste persoane dintr-un accident…maini rupte, picioare, sange… Si totusi, doctorii, asistentele, erau cu zambetul pe buze, le aratau salonul, locul unde trebuie sa mearga. La radiografie tipa o doamna “dezbracarea”, asezarea la panou, si apoi te imbracai si plecai: chit ca te durea mana, picior, te zdruncina fara pic de regret. Am intrebat o asistenta cum rezista sa vada tot felul de cazuri fara a pune la suflet, m-am gandit totusi, doctorii nu au si ei sentimente umane, nu au mila, compasiune, fata de cei care sufera? Insa ea mi-a raspuns”daca ar fi sa punem la suflet fiecare caz, ne-am duce inaintea lor”. Asa si este, sunt constienta, dar nu cred ca as rezista! Mai ales sa operez si sa imi moara pacientul in mainile mele! Cumplit! Pur si simplu nu as alege viata asta pentru toti banii din lume!
Problema este ca nu era doar visul meu acesta, era si al familiei mele: sa aiba o fata doctora. Asta-seara am avut o discutie in genul: cati bani mai castiga si doctorii. Este destul de adevarat, insa i-am explicat tatalui meu toate aceste riscuri de a te dezumaniza, de a deveni o masina de control, de statistici, si de rezolvari. El, indignat, mi-a explicat ca in fiecare domeniu gresesti: si mecanic sa fii, si poti gresi o piesa. Dar cum putem compara viata unui om cu un fier? Nu cred ca as avea atat sange rece incat sa intru intr-un salon cu bolnavi, sa zambesc, sa fac glume, sa zic: da picioru ce iti face, aha mana e bine, capul te doare, nu te doare. Un baiat care si-a rupt mana a fost incurajat de domnul doctor”lasa, macar un timp nu iti mai faci …treaba”. Totusi, cred ca oricat de nepasator ar trebui sa fie un doctor pentru a rezista in asa mediu, cat de optimist ar trebui sa fie pentru a incuraja pacientii, cel putin ar trebui sa vada. Nu zic ca trebuie sa simta durerea bolnavului, dar macar sa o vada, nu sa o trateze cu indiferenta.
Ceea ce imi este clar, este ca erau doar vise de copil acelea. Nu mi-as mai dori sa ajung nici doctora, nici politista, desi as avea toti banii din lume. Mai bine stiu ca am cel mai mic patut, si cea mai modesta casa, dar cu sufletul impacat si fericit. Si de ce nu cu o cariera de succes in domenii cu mult mai interesante: psihologie, psihiatrie, ginecologie, care sunt la fel de banoase. Sau ceva in domeniu IC, desi cred ca m-am saturat pana peste cap de pc, asa ca o sa il arunc pe geam cat de curand:D.
