Imi amintesc ca lectiile parintesti imi dadeau dureri de cap cand eram mica. Nu puteam sari coarda linistita pentru ca trebuia sa fiu cu ochii in patru la vecinii care treceau, trebuind sa le dau respectuosul “sarut-mana”. La fel am fost educata sa zic “multumesc frumos” la tot ceea ce primeam.
Poate ca vremurile au apus si lumea a evoluat, dar aceste doua cuvinte incep usor, usor sa dispara de pe buzele oamenilor. Pare demodat sa mai folosesti cuvantul “multumesc”. In fata blocului, in scoli, la magazin sau chiar in functii mai inalte se foloseste clasicul “mersi”, un mersi rece, indiferent si distant.
Cuvantul frumos si-a pierdut si el semnificatia. A devenit un lucru banal, atunci cand spui ca cineva este frumos se confunda cu o jignire, cu ceva dispretuitor si fara lipsit de valoare. Frumosul din poeziile lui Eminescu si simplitatea cu care era folosit se foloseste astazi pentru lucrurile materiale. Spunem despre un parchet ca e frumos, despre o vaza, un fotoliu, un covor sau un lucru atat de distant noua. Dar niciodata despre oameni si peisaje. Cand este vorba de subiectivitate, preferam feeric, minunat, mirobolant, fantastic, de neimaginat, nemaintalnit, dar niciodata frumos.
Si atunci, daca in loc de “sarut-mana” va fi “buna ziua”, in loc de “multumesc” va fi “mersi” si de “frumos” va fi “splendid”, vom mai putea spera ca peste ani si ani lucrurile simple vor fi cele mai frumoase?
