„România, o ţară bananieră.” „România, o ţară ireală.” „Nu se poate aşa ceva în secolul în care trăim”. Comentariile de acest gen pot umple pagini întregi de istorie. Am citit aseară zeci de articole despre arestările în miez de noapte, despre condamnările politizate, despre justiţie, sistem etc. Cu toţii, fie că erau pro sau contra Năstase, au avut aceeaşi reacţie: România, o ţară de rahat, în care politicienii fie încearcă să se sinucidă să scape de ispăşirea pedepsei, fie sunt hărţuiţi psihic şi, săracii, recurg la astfel de gesturi.
Păreri exagerate, păreri duse la extrem. Suntem ori pdlişti, ori psdişti ori otvişti. Aşa este curentul şi noi, încadraţi în etichetările celorlalţi, trebuie să recunoaştem şi ceea ce nu este adevărat. Un singur adevăr e uitat: că acest sistem de rahat în care Năstase se împuşcă, Hidroelectrica e pusă pe butuci în mod aproape inconştient, jurnaliştii bocesc în emisiuni şi contestă acţiunile justiţiei, un CV corect e o raritate în rândul politicienilor, minciuna publică privind preţul carburanţilor este înghiţită fără remuşcări, un sistem fără educaţie, sănătate, juştiţie, armată, economie, transport etc e acel sistem înfăptuit de cei pe care astăzi îi plângem sau îi contestăm. Dincolo de toate, Năstase a fost prim-ministrul acestei ţări pe care o urâm cu toţii. Năstase e unul dintre cei vinovaţi pentru cum arată fiecare minister de astăzi, împreună cu toţi politicienii care au avut un rol decizional în jungla asta. Aşadar, Năstase încearcă se se sinucidă pentru că nu poate accepta o umilinţă, o dreptate sau nedreptate a ţării conduse cândva de el.
Chiar dacă sună patetic, ar trebui să ne pară rău de pensionarii care în 70 de ani de viaţă nu au văzut mai mult de câteva oraşe din România şi nu au trăit niciodată cu adevărat liberi, să ne pară rău de militarii care sunt umiliţi de cei cu câteva grade mai mari, şi acelea politice, să ne pară rău de cei care s-au sinucis de foame, de cei care au ajuns criminali pe străzile din România în sistemul condus de Năstase, Boc, Ponta etc, de oamenii corecţi care ajung pe mâna judecătorilor din ţara bananieră, de jurnaliştii cu personalitate care sunt concediaţi că nu se supun convingerilor patronale, de bolnavii care dorm câte doi într-un pat de spital şi îşi cumpără singuri pastile şi seringi pentru tratament.
Nu de victimele propriilor decizii.
