Cum ar fi fost daca in barurile din Romania s-ar fi interzis doar fumatul tigaretelor produse in UE, dar sa ai voie sa fumezi tigarete produse in Moldova, Rusia sau Serbia?
Am mai scris-o, e logic ca in momentul in care in UE se inchid unitati poluatoare, la nivel global poluarea sa creasca.
Motivul este simplu: cand se inchide o unitate de productie din UE care este obligata sa respecte o multime de reguli (de aia se si inchide), se deschide imediat una in Rusia, India sau China care nu respecta nicio regula.
Daca maine se inchide Arcelor Mittal Galati, a doua zi capacitati de productie din afara UE vor suplini cantitatea de otel de pe piata.
E ca si cum in UE ai taxa doar tigaretele produse in UE, dar sa permiti vanzarea legala fara sa aplici vreo taxa pentru tigaretele produse in afara UE.
Cel mai bun exemplu este cel cu termocentralele pe carbune din UE.
Termocetralele pe carbune cu cele mai mici emisii de CO2 din lume sunt in UE. Toate sunt dotate cu instalatii de desulfurare, fluid dens etc.
Peste jumatate din cifra de afaceri a termocentralelor pe carbune din Romania se duc pe certificate verzi si taxe pentru emisiile de CO2. Mai mult de jumatate!
In toate tarile din UE se inchid capacitati de productie pe carbune, in timp ce importul de energie electrica pe baza de cabune din afara UE a crescut de 7 ori in ultimii doi ani.
Majoritatea energiei importate este produsa de centrale pe carbune din Rusia, Ucraina, Serbia, Bosnia etc. Centrale care nu sunt obligate sa respecte regulile UE, dar pot vinde linistite energie electrica in interiorul UE.
Ca sa faca fata exportului de energie in crestere spre UE, in fiecare an se deschid noi centrale pe carbune in aceste tari.
Taxa de carbon platita de termocentralele pe carbune in aceste tari este de 50 de ori mai mica decat cea platita de termocentralele din Germania, Polonia, Cehia si Romania.
Economic, joac-o p-asta, daca poti!
Daca mai punem faptul ca o termocentrala din Belarus care nu respecta nicio regula anti poluare este mult mai aproape de orasul Gretei Thunberg decat o termocentrala care se inchide in Romania, ne dam seama cam care este nivelul de prostie in UE.