Echipa E31, care a incercat o vara intreaga sa racoleze tineri din Arad, Timisoara, Oradea, Cluj si Craiova, a ajuns sub asediu si este urmarita de Garda Financiara, Parchetul Timis, Inspectoratul Teritorial de Munca si Oficiul pentru Protectia Consumatorului.
Calin Donca, initiatorul acestei afacere, locuieste intr-o garsoniera cu prietenii lui, dar si-a cumparat anul acesta o Honda Acord, si un BMW X6.
Fiecare tanar inscris trebuia sa plateasca o taxa de 120 lei pentru un seminar, iar apoi trebuia ca fiecare membru sa adune la randul sau alti membri pentru a putea primi bani, cate 20 de lei de la fiecare membru nou adus, si pentru a creste in nivel. Din pacate, nici acei 20 de lei nu au ajuns sa ii primeasca. Cei care au fost inscrisi nu au avut curajul de a spune nimic, pentru ca in contractul pe care l-au semnant era specificat faptul ca trebuie sa plateasca 5000 de euro cel care divulga secretele acestei echipe.
Asa cum am specificat si in articolul E31 nici eu nu am crezut nicio clipa ca este o afacere din care poti scoate bani, din simplul fapt ca cel care a incercat sa ma convinga mi-a spus exact ce au spus si ceilalti membrii inaintea lui”ca aceasta echipa te schimba, te formeaza, ca o sa castigi sute de milioane, ca o sa inveti cum se fac afacerile, ca la inceput trebuie sa dai bani mai multi dar ti-i scoti in cateva luni, etc”. Din moment ce prezinti o posibila afacere, nu o prezinti in asa fel. Pentru ca e posibil sa existe si naivi care o sa te creada, dar e si mai posibil sa exista oameni cu capul pe umeri care sa se uite la tine si sa te intrebe”ti se pare ca sunt nascut ieri”?. Se pare ca “GIGI” a avut dreptate!